Megan Koester
Când am investigat agresiunile sexuale ale lui Louis C.K. era să-mi pierd cariera
Hollywood se trezește doar când îi convine.
Am încercat să înțeleg brunchul și-am dat numai de fițoși care se cred bogați și gurmanzi
Am vrut să văd dacă brunch-ul chiar e o masă opulentă pentru cei privilegiați.
Fotografiile astea dintr-un cimitir de animale te vor face să-ţi iubeşti potaia şi mai mult
Gucci, câinele, e mort de cinci ani. Şi încă mai primeşte cadouri.
Iubesc bărbaţii, pentru că mă urăsc pe mine însămi
Am nevoie de confirmări de la bărbaţi ca să mă simt bine. De fapt, am nevoie de un nou sistem de gândire.
Am fost o victimă feministă a violenței domestice
Nu aveam mulți prieteni și n-aveam cu cine să vorbesc despre asta. Deja ajunsesem să-l cred că sunt urâtă, îngrozitoare, fără nicio valoare.
Am găsit rețeta secretă ca să fiu fericită
Deși garsoniera ta îți dă claustrofobie și e îngrozitoare, lumea se învârte în continuare, cu tine înghesuit în ea. Amuzant, nu?
Cum am învățat să satisfac o femeie de la o actriță porno legendară
Cu cât fata scoate zgomote mai ascuțite, cu atât te descurci mai bine.
Am revenit la terapie, pentru că vreau să fiu fericită ca toți ceilalți
„Dacă aș fi avut o părere pozitivă despre mine, de ce căcat aș mai fi venit aici?"
Bine, recunosc, am o problemă cu băutura
Scriu chestia asta cu o mână pe tastatură și cealaltă pe pahar.
Cum să te desparți de cineva cu decență și maturitate
În primul rând, nu intra într-o relație cu o persoană de căcat.