Multă lume laudă Curtea de Argeș pentru zona minunată în care se află. Marea problemă e locul în sine. Ca orice alt oraș comunist, Curtea de Argeș a fost unul industrializat forţat. În prezent, e o combinație de oraș turistico-semi mecanizat, pentru că au mai rămas doar vreo trei fabrici: fabrica de confecții Confarg, fabrica de globuri de Crăciun și lucruri meșteșugărești și Dr. Oetker. Asta după ce singura fabrică de porțelan din țară, ARPO a dat faliment și a lăsat 70% din populația locală șomeră și datorii la gaze de câteva miliarde.

E genul de oraș fără facultate și sistem medical, unde second-hand-ul de undițe (dai, ai citit bine, la Curtea de Argeș există așa ceva) a venit ca o salvare pentru populație. Vin în Argeș foarte rar, iar atunci când se întâmplă, evit oraşul. Stau o lună pe dealuri și prin munți şi încerc să reduc contactul uman la strictul necesar. Mai jos ai zece motive ca să înțelegi de ce fac asta.

Cred că e singurul oraș fără teatru, cinema, mall, galerii de artă sau oricare alt spațiu care ar putea facilita un eveniment cultural. Până acum vreo zece ani, exista un cinema care s-a transformat în discotecă, iar mai apoi, pentru că se băteau cetățenii ca la gala UFC, l-au făcut magazin de haine pentru babe.

Casa de Cultură este un loc plăpând, semnalizat de un monument, folosită uneori pentru serbări și alte evenimente rare, cum ar fi Nopțile de poezie. E un fel de Cercul poeților dispăruți, doar că mult mai anost.

Ca să găsească totuși un rol util terenului din fața Casei de cultură, primăria a făcut încă un spațiu de joacă pentru copii, numai bun să bulverseze și trotuarul care s-a transformat într-un fel de pistă pentru mamele cu cărucioare.

Totuși, din an în Paști mai vin să cânte Voltaj sau Andreea Bălan și tot orașul e extaziat de marele eveniment. Există și o campanie de susținere a Argeșului cultural cu niște bannere stupide cu niște cântăreți de muzică populară la apusul carierei, pe care scrie: „Mândru că ești argeșean? Și Cutărescu e argeșean."

Și o poză cu statuia lui Basarab I era mai OK.

Chiar dacă e oraș turistic, Argeșul a ajuns în topul celor mai proaste drumuri. Presupunând că mai sunt oameni care vor să viziteze Mănăstirea Curtea de Argeș, cetatea Poienari şi ruinele altor clădiri sau să parcurgă traseele montane, aceștia vor trebui să redescopere mersul cu 20 km la oră.

De cum ieși din Pitești spre Argeș, ceva rău se va petrece, fix unde scrie „Formația de asfalt Bascov." Este cea mai proastă formație din lume. Cred că dacă luau trei inși beți rangă și ciungi de o mână, tot reușeau să asfalteze măcar jumate de drum dinspre Pitești spre Curtea de Argeș și nu doar să pună câteva petice ca să facă drumul ca niște trambuline surpriză.

În oraș, e și mai nasol. După ce că sunt două străzi principale, și alea pline de crăpături, gropi, mașini parcate aiurea și evident polițiști care veghează, nici pe acolo nu se poate circula. Trotuarele nu sunt nici ele mai reușite pentru că formează un fel de puzzle, format din dale de acum 40 de ani și pietre aruncate fără nicio noimă. Nu-i de mirare că toți copiii din cărucioare dorm. Și-au luat knock-out în mers.

Pentru cei cu adevărat îndrăzneți, există traseele montane spre Vidraru sau drumul șerpuit spre Câmpulung. Promenada va deveni un fel de GTA: craterele sunt efectiv drumul în sine, pe unde mai circulă vaci, oi, bicicliști beți. Și, uneori, Poliția.

Curtea de Argeș are un număr tot mai crescut de alcoolici. Majoritatea evenimentelor nefaste, de la accidente de mașină, bătăi și alte minuni sunt făcute la băutură. Am stat o jumate de oră să mă uit la oameni și nu am văzut unul aparent normal.

Majoritatea arată ca niște zombi sau ca niște balene care nasc niște zombi. Activitatea principală e să te faci pulbere. De dimineață până dimineață, Argeșul prosperă din crâșme. Nu mă alint, în Argeș chiar sunt bombe de alea obosite cu trei lei suta de votcă, s-o bei în loc de cafea.

Singurul bar de rockeri a devenit ceva mai în pas cu timpul: cu lumini de la stroboscop, unde se aude, în continuu, de șapte ani, Chirilă, „Am doar 18 ani."

Până și poșta au închis-o și au transformat-o în terasă selectă cu draperii și cu meniuri simandicoase, unde poți servi chestii traduse cu Google translate.

Principalul obiectiv turistic în Argeș e mănăstirea, despre care toți știu că s-a făcut după ce Manole a zidit-o pe Ana, conform legendei. Tocmai de asta a devenit un fel de business pentru poze kitschoase, brățări fluorescente, pălării de cowboy, șerpi de plastic de pus pe bord și cărțile lui Calinic. Adică ÎPS Calinic, cel prezentat ca mielul Domnului, care vorbește cu șerpii și-i alungă.

Unii s-au încumentat să scrie despre cum au dispărut o mare parte din banii veniți de la mănăstirile și bisericile argeșene și cum s-au transformat în pensiuni și mașini.

La mănăstire s-a făcut un restaurant pentru pelerini, de parcă șirul de chioșcuri cu chiriile mari, plătite de comercianți, nu era un venit suficient de mare.

Mai există și principiul să ne facem că muncim: o dată la nu știu cât timp, mânăstirea e îmbrăcată în schele, iar după un an, le dau jos și arată exact la fel.

Ca să nu se mai fure ca în Argeș, s-a hotărât ca banii luați din cutia milei să fie ferecați cu trei chei diferite, aflate la trei inși diferiți. Ca-n sistemele medievale.

În Curtea de Argeș există un singur stadion de pe vremea comunismului cu tribune de ciment și cu iarbă prin cimentul obosit. A fost o vreme un stadion amenjat care putea fi închiriat pentru fotbal, dar în locul lui a fost construit un Lidl.

Tot acolo a fost un ștrand, dar rromii au pus stăpânire și fetele în chiloți nu prea erau în siguranță. Așa că s-a desființat și acest focar de infecție. S-a construit, totuși, un bazin de înot, care e de fapt un șanț de un metru între niște case.

Totuși sportul nu e problemă, pentru că băieții din zonă trag de fiare și dacă ai tupeul să arăți a om normal, o să trebuiască să faci grabbing și tehnici de sparring ad-hoc. Asta dacă nu faci jogging involuntar de la câinii de pe stradă.

De Sfânta Maria, orașul se transformă într-un show de cocalari. Dacă știi de clipul ăsta, ei bine, de aici e. Când mergi la bâlci, vezi populația orașului în ce are ea mai frumos: oameni pasionați de mici, bere, parașute, toți comasați într-un loc unde totul e „frumos, dar nu prea".

Întrebarea corectă e, normal, cine naiba mai face bâlci în 2015? Dar uite că în Argeș e datină. Aici mai există și celebrul BOX, unde vin toți cocliții și dau cu pumnul. E ca un sport tradițional. Totul e foarte rustic, cu tarabe pline de kitschuri, căruțe și țărani fierți de soare și de cele 60 de grade de tărie de la bord.

Sărbătorile de vară sunt un prilej de haos și de băut. În Argeș, se adună norodul cu BMW-urile și toți fac grătar în curtea mânăstirii și pe stradă. Și asta nu e ceva ocazional.

În fiecare vară, când se stârnește târgul de Sfânta Maria, se produce transhumanța. Toate străzile sunt blocate și pline de mașini cu număr de Bulgaria, iar tot drumul din fața mănăstirii devine un fel de camping. Corturi, căruțe, pepeni și câteva tarabe cu telefoane și parfumuri Givenchy furate, constituie micile bucurii ale trecătorului.

Evident că, după eveniment, tot cadrul e post-apocaliptic, dar cui îi pasă, atât timp cât românul a mers la biserică?

Pentru puținii oameni care au carte, există și firme mici pe unde se pot angaja, dacă nu vor să meargă la confecții sau la împins cutii la Dr. Oetker. Eu am avut neșansa să lucrez la două dintre ele.

Ca femeie, vara mai ales, e greu să supraviețuiești într-o firmă fără o aluzie sexuală. Ca atare s-a făcut și un top cu cele mai reușite scandaluri sexuale din Argeș. La Curtea de Argeș, patronul se crede zeu și hărțuirea sexuală e ceva la ordinea zilei. Eu am plecat din cadrul firmelor, după ce am muncit exemplar chiar, pentru că nu am răspuns pozitiv patronului și nimeni nu a putut să facă nimic.

Autoritatea pe care și-o arogă micii întreprinzători este ceva perpetuu, iar majoritatea patronilor sunt mână în mână prin niște procese de evaziune fiscală.

Exista o vreme când erau autobuze, dar s-au desființat, cam de 20 de ani, și au fost înlocuite de niște microbuze mizerabile. Care au rămas în aceeași stare de când au fost puse în funcțiune. Mai mult peticite, autocarele de Curtea de Argeș scârțâie din toate încheieturile şi sunt un pericol în sine, darămite la transportat alte persoane care stau în picioare.

Ca să ajungi totuși la destinație, poți să iei taxiul. Atmosfera relaxantă de fum de țigară, mașină de lux și manele vine la un suprapreț. Kilometrul în Curtea de Argeș e de la aproximativ 2 lei, până la 3,49, pentru că oricum e genul de oraș pe care-l străbați la picior în juma de oră, iar dacă mergi cu taxiul, e clar că ai bani.

Evident că trenul nu este o opțiune, gara devenind un adăpost pentru câini, mai ales de când trenurile nu mai circulă înspre Curtea de Argeș. Pe vremea facultății mele era un tren de un vagon, ca o mocăniță, care trebuia să plece împins, ca o Dacie.

Toate orașele turistice au un centru cu multe baruri și eventual un obiectiv turistic la care să se uite omul. Kilometrul zero în Argeș e la biserica Domnească, ctitorită de Basarab. Un loc foarte frumos, dar în fața căruia s-a făcut loc de parcat pentru cei care lucrează la Apa Nova și stație de microbuz pentru oamenii care merg spre Pitești.

Muzeul din fața bisericii a rămas de domeniul trecutului, iar ruinele cetății Sân Nicoară au rămas loc de băut și fumat noaptea, cu un iz puternic de WC.

Curtea de Argeş e dispusă în linie dreaptă, iar asta o face să fie un oraş atipic, care îţi dă sentimentul că oricum ești în trecere spre ceva mai important. Ceea ce ești, sper.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte materiale despre orașe din România:
10 motive pentru care Galați e un oraș nasol
11 motive pentru care Timișoara e un oraș nasol
Opt motive pentru care București e un oraș nasol