©2014 VICE Media LLC

    The VICE Channels

      58 de kilometri pe bicla unui copil de patru ani

      May 30, 2013

      Maratonul de biciclete Prima Evadare este cel mai bun medicament antidepresiv, care face într-o zi la self-esteem mai mult bine decât orice mărire de salariu primită în ultimii trei ani. Eu am fost anul trecut și m-am simțit mult timp după campionul Bucureștiului, deși ieșisem pe locul 1007, iar sub mine erau niște copii de zece ani. Anul ăsta am făcut pauză și mă oftic, căci ediția a fost mult mai entertaining. Dintre miile de participanți s-a distins în mod special Mihai Drăgănescu, un art director de 26 de ani, care a parcurs 58 de kilometri prin pădure, de la București la Snagov, pe bicicleta roz a nepoatei sale de patru ani, îmbrăcat într-un tricou pe care scria „Start small, Think big”. A făcut șase ore și un sfert și a ieșit pe locul 2509, un timp mult mai bun decât am făcut eu cu bicla mea de adult. Cum pentru mine asta este ca și când aș face pipi la tăvița pisicii în loc de wc, l-am sunat să-l felicit.

      VICE: Buna Mihai, felicitări pentru maraton. Ți-a trecut febra musculară? 


      Mihai Drăgăneascu: Mi-a trecut, nu am avut multă.

      Cum sunt de 58 de kilometri făcuți pe o biclă de patru ani?

      
Prima jumătate a fost relativ ușoară. Eram entuziasmat și voiam neapărat să termin. Dupa 25 kilometri însă, 
simțeam fiecare denivelare și pietricică în spate și în genunchi, așa că am mers 
ridicat de pe șa, ca să nu mă doară fundul
. Dar nu m-am dat jos de pe biclă 90% din drum. Mi-a folosit dimensiunea ei când se crea aglomerație, iar eu o luam pe umăr și depășeam. 
Am avut dificultăți pe pantele descendente, că nu aveam frâne aproape deloc. M-am gândit să abandonez de câteva ori, dar am tras tare.

      Ce te-a apucat?

      A început cu o glumă. 
Verișorii mei cu care eram la o bere participau, dar eu nu aveam bicicletă. Fetele erau îngrijorate de distanță și de echipament, dar eu m-am lăudat că 58 de kilometri nu sunt mult și că se pot parcurge cu orice fel
 de echipament. N-am mai putut s-o dau la întors. Știam că va fi inedit și greu și am vrut să văd dacă se poate face.

      Cum ai convins-o pe nepoata ta Amelie să-ți dea bicicleta?

      
A vrut și ea să participe, dar păpușa ei tocmai se îmbolnăvise de varicelă și nu putea s-o lase singură. Cu toate astea, nu mi-a dat bicla roz. Am fost nevoit să-o sustrag pe ascuns, de dimineață, înainte să se trezească, cu ajutorul Irinei, mama ei. Dar am adus-o înapoi întreagă și în condiții optime. Nepoatei i-am zis ce-am făcut după concurs. M-a iertat și mi-a spus: „Când o să am una nouă mai mare, o să ți-o las ție pe cea veche.”

      
Erai îmbrăcat într-un costum de aerobic. N-a avut importanță pentru tine că bicla era roz?


      Mare importanță. Rozul este culoarea mea preferată. Iar costumul nu este de aerobic. E o salopetă de biciclist împrumutată de la un văr și folosită de nenumărate ori de Freddy Mercury în concert. Este un costum normal, numai că nu aveam maieu.

      Care au fost reacțiile oamenilor?

      Pâna la jumate lumea întreba: „Asta e bicicleta pe care participi?”, „Ai de gând să termini pe ea?” După 25 de kilometri, îmi ziceau: „Pe asta ai venit până aici?”, „Trage tare că poți să termini.” Mulți mă încurajau: „Și pe noi ne doare spatele” sau „Ești cel mai tare.” Cațiva m-au rugat să fac poză cu ei, alții îmi făceau din mers, mai ales dacă-i depășeam.

      Mai plănuiești chestii de genul?

      „Life is what happens to you while you're busy making other plans”, John Lennon.


      Ți se-nvârte lanțul? Citește și:
      Bani, faimă şi femei în mafia bmx-ului românesc
      Fata mea pe LSD
      Instantanee cu biciclete invizibile

      -

      Teme: bicicleta roz, bicicleta, interviu, Prima Evadare, maraton

      Comentarii