​Adolescenții promovează sinuciderea pe Instagram, prin hashtaguri

Ana, Annie, Bella, Deb, Mia, Perry, Sue și Sophie nu sunt fete reale. Sunt abrevieri pentru probleme de sănătate mintală și tulburări alimentare folosite de adolescenți care vor să-și spună povestea personală pe Instagram. Ana, de exemplu, vine de la anorexie, Annie înseamnă anxietate, Bella borderline, iar Sophie schizofrenie. Dar există un hashtag care e mai popular decât toate în ultimele luni: #Sue de la sinucidere.

În timp ce anorexicii și bulimicii (Mia) interacționează pe forumuri și grupuri de WhatsApp, sinucigașii comunică cel mai des prin Instagram. În loc să lupte cu depresia lor, aceste fete adolescente au reușit să transforme tulburarea într-o parte fundamentală a identității lor.

Conform asistentei sociale Patrizia Castelli, „fluxul mare de informații și posibilitățile nelimitate de consum pe internet sunt o problemă pentru persoanele cu astfel de tulburări." Chestia asta e susținută de un număr de studii care examinează pericolele și riscurile alăturării unei comunități online.

Personificarea acestor tulburări le unește pe aceste tinere și le validează și glorifică starea. Fetele astea se simt integrate doar în aceste comunități. În capul lor, nu sunt bolnave, ci speciale.

Dacă dai un search după hashtag-ul #sue pe Instagram, găsești nenumărate postări legate de sinucidere – iar Instagram știe de problema asta. Dacă tastezi #sue în secțiunea de căutare, primești avertismentul: „Atenție, aceste postări pot conține conținut explicit. Pentru informații despre sinucidere, dă click aici ca să afli mai multe." Dacă dai click, ajungi pe un site de prevenire a sinuciderilor, Befrienders Worldwide.

La începutul lunii decembrie 2015, imagini cu cuvântul „Înger" scris pe încheieturile tinerelor fete cu tendințe sinucigașe au circulat pe tot Instagramul german, cu hashtag-ul #respectforsuicideangels (respect pentru îngerii sinucigași). Aparent, un utilizator de Instagram a început să folosească hashtag-ul în semn de omagiu pentru toate fetele care deja se sinuciseseră.

Frank Köhnlein, psihiatru pentru tineret la Spitalul Universitar din Basel, mi-a explicat pericolele acestor mișcări: „Tinerii care sunt deja fragili și au experiențe autodistructive ar putea fi stimulați puternic de treaba asta și încurajați să-și facă rău. Când sinuciderea e glorificată sau plasată în context religios, ca să fie evaluată pozitiv, riscul e foarte mare."

Când am contactat serviciul de suport psihologic pentru tineri din Zurich (de unde sunt) și i-am întrebat despre problemă, mi-au zis că nici n-au auzit de hashtag-ul Sue. Asta clarifică și mai tare pericolul comunităților online; e greu să înregistrezi definițiile ascunse și regularitatea acestor hashtag-uri, așa că e foarte greu să iei măsuri împotriva lor.

Pe de altă parte, organizația caritabilă pentru boli mintale, Mind, e conștientă de această problemă: „Știm că mulți oameni folosesc forumuri online, mai ales dacă nu reușesc să se confeseze prietenilor sau nu au rețele sociale puternice. Încurajăm aceste persoane să viziteze rețele de susținere online precum Elefriends, unde își pot discuta problemele cu alți oameni care trec prin experiențe similare."

Bineînțeles, la baza acestui fenomen stă ridicarea în slăvi a unei crize psihologice. Inițial am întâlnit simbolul îngerului într-un chat de WhatsApp unde mă infiltrasem să mă documentez pentru un alt articol. Membrii grupului mi-au spus că toți credeau că fuseseră îngeri într-o viață anterioară. Erau convinși că avuseseră, odată, aripi pe umeri – cu cât aveau umerii mai ascuțiți, cu atât se considerau mai aproape de transformarea în înger. La propriu, pentru că anorexia are cea mai mare rată de mortalitate dintre toate tulburările psihiatrice în adolescență.

În plus, aproximativ douăzeci până la patruzeci de procente dintre aceste decese au loc din cauza sinuciderii. Ca să încerc să înțeleg realitatea lor, am vorbit cu o tânără cu tendințe sinucigașe pe care o voi numi Leandra.

Leandra mi-a explicat ce înseamnă #respectforsuicideangels: „În ochii noștri, toți cei care se sinucid devin îngeri. Dacă ai trăit în iad, după ce mori ajungi în rai. Le invidiem pe fetele care au avut curajul să facă ceea ce toți vrem să facem, dar le respectăm și pentru că au îndurat atâția ani înainte să încheie totul."

Această dinamică e foarte similară cu cea a unei secte. Conform spuselor lui Susanne Schaaf de la Biroul Elvețian al Sectelor, ce aseamănă fenomenul cu o sectă e „această logică internă care blochează anumite aspecte ale realității. Aceste tinere au dezvoltat o structură aproape ideologică, în cadrul căreia tinerii care se sinucid sunt numiți îngeri. Actul lor de curaj e admirat și sunt omagiați prin cuvântul „înger" scris pe încheieturile colegilor lor de suferință."

Dar Schaaf a mai identificat un alt tipar periculos în acest caz: Sinuciderea e privită ca o eliberare. Nu clasificăm această mișcare drept fenomen religios, dar imaginile folosite într-un context ideologic sunt esențiale în justificarea și încurajarea acestor gânduri și acțiuni la tineri. Conceptul ajută grupul, dar distruge membrii lui individuali."

Leandra se simte minunat ca membru al comunității. „Te simți înțeles. Toată lumea are aceleași probleme – nimeni nu e judecat pentru că toți știm ce înseamnă să fii judecat. Nimeni nu trebuie să pretindă că ar fi altcineva. Ești acceptat așa cum ești."

Teama de judecățile altora e un motiv important pentru care tinerii cu probleme de sănătate mintală nu-și mărturisesc chinul nimănui. În loc să primească susținerea de care au nevoie, mulți tineri sunt neînțeleși și criticați. Așadar, în mod ironic, își găsesc stabilitatea în presupusa anonimitate pe care le-o oferă internetul.

Frank Köhnlein mai notează că adolescenții nu trebuie acuzați că ar fi în căutare de atenție. „Dacă cineva pare a cerși atenție, merită să-l analizezi mai profund. La urma urmei, toți vrem atenție, mai mult sau mai puțin. Întrebarea este: De ce ar alege cineva o cale atât de autodistructivă ca s-o obțină?"

„Dacă îți faci griji în privința unui cunoscut, e important să nu-l judeci și să încerci să discuți cu el: Trebuie să oferim ajutor când observăm un astfel de comportament", a zis Köhnlein. „Dacă îți răspunde evaziv și ai motive solide de îngrijorare – de exemplu, pentru că tânărul prezintă semne de depresie – recomand consultarea unui specialist: un pediatru sau un psiholog."

Eve Critchley, de la organizația Mind, mi-a zis: „Aș încuraja oamenii să fie conștienți de cum se simt când sunt online și, dacă se simt vulnerabili, să ia o pauză de la calculator sau telefon. I-aș ruga să se gândească dacă nu cumva mesajele lor sunt nocive pentru alți tineri."

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre sinucidere pe VICE:
Oamenii habar n-au cum să se sinucidă
Cum îţi revii după ce ai încercat să te sinucizi
Am vorbit cu mecanicii de metrou din România despre cum se văd sinucigașii din cabina lor