Pe la sfârșitul anilor '90 și începutul anilor 2000, agențiile matrimoniale își trăiau perioada de glorie. Alea sunt vremurile când apăreau, inclusiv în România, sute de agenții care se angajau să-ți găsească sufletul pereche sau să-ți facă lipeala cu cineva mișto, contra cost. Unele agenții funcționau după tiparul clasic, cel al înscrierii într-o bază de date, imediat după ce clientul achita taxa pentru serviciu. Altele descopereau internetul și fie aplicau același criteriu din offline, fie se putea înscrie oricine, gratuit, iar profitul venea din publicitatea pe site. Era ceva nou, românii intrau în joc, iar afacerea era înfloritoare. Se ajunsese așa departe că, dacă te gândeai să îți deschizi propriul business, prima idee era să-ți faci o firmă de cuplat. Practic, agențiile matrimoniale deveniseră ce erau buticurile de la scara blocului, imediat după '89, sau ce sunt escape room-urile astăzi.

Apoi, odată cu apariția rețelelor de socializare, agențiile matrimoniale au început să piardă teren. Iar din 2013, de când a apărut aplicația Tinder, au devenit și mai puțin vizibile. Așa cum le întâlneai la tot pasul în urmă cu ceva ani, așa de irelevante și învechite par acum. Și era de așteptat, pentru că Tinder, folosit deja de peste 50 de milioane de oameni lunar, are toate avantajele din lume: e rapid, simplu de utilizat, oferă nenumărate opțiuni și adaugă constant chestii noi. În plus, e pe moca, iar asta este cel mai important.

În condițiile astea, am vrut să aflu cum supraviețuiesc agențiile matrimoniale din România, cum atrag clienți, dacă și-au ajustat serviciile și dacă reușesc să țină piept rețelelor de socializare.

Nu trebuie să fii Moise Guran ca să-ți dai seama că situația nu-i deloc roz și că agențiile matrimoniale sunt pe ducă. După câteva căutări am aterizat pe diverse portaluri dubioase, neactualizate, unde am găsit zeci de agenții care se laudă că-ți găsesc jumătatea. Numai că, deși încă listate acolo, cele mai multe nu mai există. Site-urile lor sunt nefuncționale, iar ultimele update-uri datează de ani buni.

Altele își continuă activitatea, fără a se adapta, însă, vremurilor actuale. Multe se prezintă într-o stare deplorabilă și par a avea obiectivul să îndepărteze potențialii clienți, nu să-i convingă să apeleze la serviciile lor. Am dat peste agenții cu site-uri demodate și sloganuri învechite, parcă scornite de Stela și Arșinel, la care n-ar pune botul nici bunică-mea. Iar textele de prezentare, care ar trebui să vândă serviciile, sunt presărate adesea cu greșeli elementare de gramatică, de genul „a-ți decis", dublat câteva rânduri mai jos de un superb "a-ți cunoscut". Ca să n-ai dubii că greșeala e din neștiință, nu întâmplătoare.

Pe deasupra, patronii agențiilor habar n-au pe ce lume trăiesc și nici nu-s interesați să afle. Un singur manager de agenție, din cei cu care am vorbit, auzise de Tinder și știa cu ce se mănâncă. Restul au încercat să-mi explice că, deși n-au auzit de aplicația asta, nici ei și nici clienții lor n-au încredere în ea. Și că, în general, rețelele de socializare sunt lucrul dracului, se adresează leneșilor și superficialilor, provoacă dependență și n-au nimic interesant de oferit, în afară de poze.

Edificatoare pentru arhaismul oamenilor din domeniu este conversația pe care-am avut-o pe mail cu „patroana" Chiara Agency, după cum mi-a spus să o recomand, după ce a refuzat să-și dea numele. Agenția este poziționată în primele căutări pe Google, deși site-ul conține pasaje întregi cu „lorem ipsum". Am vrut să aflu ce-are în plus față de Tinder și ce fel de clienți apelează la ei. Managera mi-a spus că totul e diferit și frumos, dar fără să-mi dea detalii: „Nici eu și nici clienții noștri nu știm ce este Tinder. (…) Rețelele de socializare prind foarte bine la conversație, dar nu folosesc la nimic în cazul lucrurilor practice, cum ar fi întâlnirile reale. Oamenii nu vor să se întâlnească cu cineva cunoscut pe net."

Apoi, mi-a explicat cu CAPS că nu consideră agenția pe care o conduce o afacere. Că face asta gratis, ca o faptă bună, și că ea e mulțumită dacă, prin agenția ei, poate ajuta niște suflete. „Dacă e scris în stele să vină, oamenii sau banii sau iubirea, vine; dacă nu – nu, oricât te-ai strădui prin tehnici de marketing sau de convingere. Dar trebuie să faci și tu ceva ce îi place lui Dumnezeu, ca să ai în viață lucruri bune". Apoi m-a certat că nu pun problema cum trebuie: „Se revelează foarte puternic sufletul dumneavoastră rece și calculat, care v-a adus gândul să-i numiți pe cei care vin la noi «clienți»". Iar ca să fie totul și mai tragicomic, am fost acuzat de intenții ascunse: „Nu credem că faceți un sondaj sau ceva asemănător, ci vreți să știți amănunte despre noi, posibil să aveți și dumneavoastră o agenție și nu știți ce să faceți cu ea sau vreți să vă faceți una, dar nu stiți cum."

În peisajul ăsta dezolant, există și agenții adaptate prezentului. Oana Totora, personal matchmaker la Umbrella For Two, mi-a explicat că serviciile lor se adresează unor nevoi diferite decât cele acoperite de Tinder. „Serviciile noastre sunt axate pe selectivitate, căutare personalizată, confidențialitate și discreție. Oferim coaching și feedback pe toată durata procesului, astfel încât clienții noștri să ajungă să definească profilul dorit și să construiască relații sănătoase de cuplu".

În ultima vreme, agenția și-a adaptat serviciile pentru a putea acoperi o arie geografică mai mare, nu doar Bucureștiul. Clienții sunt, în general, între 30 și 45 de ani, au studii superioare și puțin timp la dispoziție pentru dating. Cel mai în vârstă client are 64 de ani, iar cel mai tânăr 25. Deși agenția primește zilnic aplicații pentru înscrierea în comunitate, numărul de clienți care ajung efectiv să plătească este mult mai mic. „A lucra activ pentru un client înseamnă să ne cunoaștem, să considerăm oportună colaborarea de ambele părți. Drept urmare, din rândul clienților care intră în comunitate, clienții pentru care lucrăm activ este mult mai mic", spune Oana Totora.

Una din explicații ar putea fi tarifele, care nu-s deloc mici. Pachetul de bază, cel care include doar intrarea în baza de date a agenției și intermedierea unei întâlniri, costă 95 de euro, în timp ce un pachet premium, care include procesul de „head and heart hunting", adică găsirea jumătății perfecte, pleacă de la o mie de euro și poate ajunge chiar la zece mii de euro.

Dacă matrimonialele clasice sunt în moarte clinică, încă funcționează să măriți fete din România cu cetățeni de afară. Româncele continuă să aibă firmă bună în străinătate și, pe deasupra, nu trebuie să plătească să se înscrie în bazele de date ale agențiile care intermediază acest gen de căsătorii. Singurii care scot banul din buzunare în afacerea asta sunt bărbații pasionați de românce.

Un astfel de business are Antoinnete Hambitzer, o româncă din Arad, stabilită în Germania din 1986. Agenția ei de matrimoniale are ca obiectiv căsătoria între femei din România și cetățeni străini, cu precădere germani, dar și elvețieni ori austrieci. N-are Facebook, nu știe ce e Tinder și spune că merge pe drumul ei. Fiecare client care vrea să se însoare cu o româncă trebuie să plătească 1 600 de euro, dar are și promoții, când vinde pachete la jumătate de preț. De banii ăștia, ea le garantează c-o să-și găsească sufletul pereche. Spune că are în jur de patru, cinci bărbați care vor să se înscrie săptămânal, iar ea alege cam doi, trei dintre ei.

Recunoaște că internetul a tras agențiile de matrimoniale în jos și că ea însăși ar fi închis prăvălia în urmă cu câțiva ani, dar a avut noroc. A acceptat o ofertă de la o televiziune din Germania, pentru o emisiune de genul Mireasă pentru fiul meu, în care ea trebuia să prezinte fete pentru concurenți, ca reprezentant pe România. Show-ul a avut succes, așa că a continuat să facă emisiunea cinci ani la rând.

Am întrebat-o dacă se gândește să facă ceva asemănător pentru bărbații din România, ca să-și găsească și voinicii noștri neveste faine în Germania. „Nu sunt cerințe pe tema asta. Bărbații români n-ar plăti acest serviciu, sunt destule femei frumoase în România". Pe de altă parte, Antoinette spune că, deși frumoase, multe conaționale sunt neserioase. „Pe multe le refuz, pentru că nu există o balanță între ceea ce caută și ce au de oferit. Șanse au fetele slabe, plăcute, cu aspect îngrijit și care dau senzația că-s interesate. De obicei, le simți intențiile". Păi, și alea mai puțin înzestrate de natură? Hm, se pare că-i mai complicat pentru ele: „Dacă o femeie este grasă, urâtă, are doi copii, datorii și probleme, șansele ei de a se căsători în străinătate sunt foarte mici", mi-a zis Antoinette.

Mi-am încheiat spectaculos periplul fascinant prin lumea matrimonialelor din România: am scormonit puțin printre anunțurile de pe net. M-am pus în pielea unui bărbat de 30 de ani, care a descoperit recent internetul și are chef să se combine. Chiar dacă unele site-uri mă informau că există doar un utilizator online, adică eu, nu m-am lăsat descurajat. Am selectat „barbat caut femeie", fără preferințe pentru vârstă, pentru c-am auzit că dragostea nu ține cont de asta. Din păcate, n-am avut noroc. Majoritatea tipelor cereau bani, fiind escorte, iar cele care căutau relații pe bază de iubire și respect reciproc erau trecute binișor de 40 de ani, unele chiar de 50 și nici nu prea le aveau cu limba română.

În cazul femeilor care caută bărbați e cam la fel: invazie a masculilor de vârsta a treia, fără foto la profil sau, cel mult, cu poze spălăcite de buletin. Nu prea găsești gigoloi, decât pe ici-colo, și-s mai degrabă niște tentative nereușite. Când am ieșit de pe site-urile astea, am simțit că m-am întors înapoi în 2015. Ferm convins că, nu peste mulți ani, agențiile matrimoniale vor deveni istorie, iar noi ne vom distra făcând meme-uri despre ele, cu mesajul: „Doar copiii anilor '90 își amintesc asta!".

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre Tinder:
Cum să agăți pe Tinder
Am agățat pe Tinder cu poezii de Mihai Eminescu și am dat de toate ciudatele
Am folosit Tinder, ca să obțin cât mai multe chestii gratis de la necunoscuți