Alcoolul praf m-a îmbătat în cel mai nasol mod posibil

Fotografii de Meredith Jenks

Nota autorului: Vă rog nu încercați porcăria asta acasă. Vă puteți face rău și oricum e o metodă prea complicată de a te îmbăta. Faceți-vă un martini sau beți o bere.

Luna trecută pe tot internetul circula conceptul de alcool praf după apariția unui site pentru un produs numit Palcohol. „Uneori lichidul nu e convenabil”, scria pe site. „Pentru că Palcohol e sub formă de praf, îl poți lua cu tine oriunde ca să te bucuri de un cocktail! Ia-ți prietenul cu tine oriunde mergi!”

Aveam viitorul băutului în fața ochilor – și deodată, ne-a dispărut de sub nas. După nebunia inițială cu „LOL, alcool praf care te face praf!”, au apărut deodată articole pe genul „Spuneți NU alcoolului praf!”, iar Biroul de Regularizare a Tutunului și Alcoolului – care aprobase inițial șapte arome diverite de Palcohol – s-a răzgândit și și-a retras aprobarea. Au declarat că produsul fusese aprobat din greșeală, ceea ce vrea să însemne „Nu ne-am gândit că o să supere oamenii atât de tare.” Iar senatorul din New York Chuck Schumer cere FDA-ului să blocheze Palcoholul pentru totdeauna.

Dar Lipsmack, compania din spatele Palcohol, crede că praful e revoluționar și e gata să lupte pentru asta. A lansat deja un videoclip pe YouTube intitulat „Adevărul despre Palcohol” și și-a refăcut designul site-ului ca să pună accent pe alte avantaje ale produsului, nu doar pe aspectul „te face praf”.

Palcohol, spune compania, îți va economisi loc în rucsac când mergi pe munte și te va scuti de niște bani în plus la următorul zbor cu avionul – pentru că Palcohol cântărește mai puțin decât alcoolul lichid, companiile aeriene pot economisi combustibil dacă încep să folosească rezerve de alcool praf în loc de cele standard. Doar adaugi niște apă și ți-ai făcut un super martini. Viitorul sună bine.

Da, bine. Dar eu nu dețin o companie aeriană și nici n-am de gând să urc pe vreun munte prea curând. Când aud că Schumer e îngrijorat că alcoolu praf poate fi presărat pe mâncare sau tras pe nas, mă gândesc: „Bună idee, băi băiatule!”

Cum mai durează până se stabilește ceva oficial în privința alcoolului magic, am hotărât să iau frâiele situației în mâini. Popular Science a postat pe site o rețetă pentru fabricarea alcoolului praf, așa că am început să strâng ingredientele.

Cele două componente cheie din alcoolul praf – praful și alcoolul – au fost foarte ușor de găsit. Rețeta cerea N-Zorbit M, adică maltodextrină, un praf care absoarbe foarte bine uleiurile. Pare genul de chestie pe care ar folosi-o bucătarii extravaganți într-o emisiune de gătit dacă vor să presare puțin suc de pepene praf pe o tartă. Dar se pare că funcționează și cu alcool – tot ce trebuie să faci, conform rețetei, e să torni niște băutură în N-Zorbit M și să amesteci.

Destul de simplu, dar eu nu voiam să fac un alcool praf slăbuț cum e Palcoholul, din care ai nevoie de juma' de buzunar ca să faci o singură băutură. Voiam ceva tare.

Everclear e legal în statul New York (pentru că Chuck Schumer n-a cerut încă FDA-ului să-l interzică), așa că am luat o sticlă de alcool pur din cereale. Cu 100 de grame de N-Zorbit M sub un braț și o sticlă de alcool sub celălalt, am făcut un raid prin bucătăria VICE ca să găsesc restl elementelor necesare: un bol, o sită fină, un tel și o caserolă de plastic în care să iau produsul cu mine la drum. Apoi am trecut la treabă.

Rețeta cerea 30 de grame de alcool, o nimica toată. Am tot turnat și am amestecat până am pus jumătate din sticlă transferată în praf. L-a absorbit pe tot. Am știut că am obținut amestecul potrivit când au început să-mi lăcrimeze ochii de la vapori.

Probabil că Palcohol e produs printr-un proces mai complicat (și e mult mai slab), dar făcusem totuși rost de alcool praf, ceea ce era minunat, pentru că îmi place să mă îmbăt, dar îmi plac și mahmurerile groaznice în care îți curge sânge din nas (ajung și acolo mai târziu).

Am început să-mi vâr praful cu linguroiul în gură. Era pe la ora 8 seara și biroul VICE era pe jumătate plin de redactori care tastau de zor în fața laptopurilor. Nu știau ce pierd. Sau poate știau. Am tușit și mi-a venit să vomit când mi-am mai îndesat un pumn de praf, dar nu mă simțeam beat.

Oamenii au început să-și pună căștile. Am hotărât să plec. N-ar fi trebui să beau pe stomacul gol – aveam nevoie de pizza.

Pe drum încolo, m-am întâlnit cu colegul meu de apartament, Charlie. I-am dat și lui niște praf și l-am luat cu mine. Beția prafului se insinuează discret și la un moment dat, ne-a pocnit pe amândoi în timp ce mergeam. De unde eram aproape perfect lucid, m-am trezit că sunt beat în halul ăla la care te doare capul și simți deja mahmureala venind.

În halul ăsta am ajuns clătinându-mă la o pizzerie, cu caserola plină de praf alb la subraț și praf pe blugi, mâneci și în păr. Am mers la tejghea și am așezat caserola lângă mine.

„Pot să împrumut un shaker pentru parmezan? Vreau să-l umplu cu chestia asta și să-mi presar pe pizza.”

Puștiul de la tejghea s-a uitat la mine. Mi-am șters praful de pe obraz cu mâneca.

„E ce cred eu că e?” a întrebat.

„Dacă crezi că e alcool praf, atunci da.”

Mi-a dat un shaker gol și m-am așezat să-mi pun praful pe felia de pizza.

Poate că eram nehalit și beat, dar mi s-a părut că alcoolul praf a mers de minune cu pizza. S-a topit peste cașcaval și a adăugat câteva note intense aromei.

Oamenii au început să se uite lung la caserola mea cu praf. Fie tânjeau și ei la el, fie își închipuiau că e coca.

Pe vremuri, partea asta a Brooklynului era plină de oameni respectabili din clasa de mijloc și acum te trezești cu tot felul de dubioși palizi care-și presară prafuri pe pizza în timp ce altcineva îi pozează ca să-i pună pe net.

În fine, am plecat cu Charlie spre apă, ca să putem molfăi praful în liniște. Apoi am hotărât să-i dăm foc.

Se pare că alcoolul meu praf făcut în casă ardea ca napalmul. Având în vedere ce gust nașpa avea, poate că ar mai folositor drept combustibil. Am încercat să sting focul cu picioarele, dar am reușit să-l întind. Pantoful lui Charlie a luat foc de-a binelea.

Câțiva puștani care fumau în zonă ne-au întrebat ce dracu' e chestia aia.

„Praf nuclear! Eu l-am făcut!” le-am zis. „Luați o gură!”

Zicând acestea, mi-am și îndesat un pumn de praf pe gât, mai să mă-nec. Copiii s-au uitat la caserolă, apoi la pantoful ars al lui Charlie și s-au îndepărtat încetișor.

Durerea de cap devenea tot mai intensă. N-Zorbit M are scopul de a absorbi lichid – absorbise alcoolul de parcă era o nimica toată – așa că în starea mea de beție am început să mă paranoizez că îmi absorbea toată apa din corp și mă deshidrata din interior spre exterior.

Dar nu-mi terminasem misiunea. Mai rămăsese ideea lui Schumer, trasul pe nas. Ne-am întors înapoi la birou și am început să fac liniuțele și să trag.

Praful s-a transformat într-un fel de lipici imediat ce mi-a ajuns la sinusuri. Eram înfundat tot și vaporii îmi ardeau nasul. Asta doar timp de un minut. După aia a urmat o amețeală ciudată. Poate că-mi muriseră toate terminațiile nervoase.

Mă durea capul și îmi pulsau tâmplele, iar praful îmi dădea o senzație extracorporală dubioasă. Dacă îți plac migrenele, sinusurile înfundate și bețivii disociativi, o să-ți placă la nebunie alcoolul praf.

M-am târât cu Charlie spre casă, trăgând aer pe gură pentru că nasul era total disfuncțional. Charlie respira ok pentru că făcuse alegerea înțeleaptă de a nu trage pe nas.

Acasă ne-am trântit amândoi în paturi, sperând că somnul le va rezolva pe toate.

M-am trezit pe la 4 dimineața, cu fața plină de sânge din nas. Măcar puteam respira din nou. Durerea de cap era ceva mai suportabilă. M-am dus în sufragerie și l-am găsit pe Charlie pe o canapea, cu o bere. Mi-am dat și mie una. Am luat o gură. Bere lichidă delicioasă. Rece, răcoritoare, nu praf uscăcios.

„Cât a mai rămas?” m-a întrebat Charlie.

Caserola era în cealaltă parte a camerei.

„Cam un sfert.”

Ne rămăsese un singur lucru de făcut. Să facem iar un foc pe cinste.

@PockHerc

Traducere: Oana Maria Zaharia