​Am crescut într-o familie poliamoroasă

Puține simboluri culturale au atâta greutate ca familia nucleară tradițională. Știți despre ce vorbesc: aia cu doi părinți heterosexuali, doi copii, un câine, un gărduleț alb. Nu mă înțelege greșit, nu e nimic în neregulă cu ea – doar că eu n-am crescut în sânul unei astfel de familii.

Părinții mei sunt poliamoroși, un cuvânt greco-latin care înseamnă non-monogamie romantică cu consimțământul tuturor celor implicați. În copilărie, am locuit cu tata, mama, partenerul mamei și partenera partenerului mamei. Mama avea și câte patru parteneri în același timp. Și tata avea partenere în afara relației cu mama. Am crescut în mijlocul unei rețele de adulți care s-au iubit între ei zeci de ani de zile.

Prima oară mi-au explicat relațiile dintre ei când aveam opt ani. Frățiorul meu de patru ani a întrebat de ce petrece atâta timp cu noi James, partenerul mamei.

„Pentru că îl iubesc", a spus mama relaxată.

„Foarte bine", a răspuns fratele meu, „pentru că și eu îl iubesc."

N-a fost niciodată mai complicat de atât. Când mă uit în urmă, cel mai extraordinar mi se pare cât de natural și banal era totul pentru noi. Aproape că-mi doresc să fi fost mai palpitant de atât – un copil naiv, cu ochii mari, în mijlocul unor festivaluri pline de amfetamine și sex – dar, de fapt, am fost o familie la fel de obișnuită și uneori disfuncțională ca orice altă familie.

Niciodată n-am fost supărat pe părinții mei că petreceau timp cu alți parteneri. Mergeam cu toții la cinematograf și în excursii cu barca. Cu mai mulți adulți în jur, aveam parte de mai multă dragoste și atenție. Tata și James n-au fost niciodată geloși unul pe altul și erau prieteni buni.

Îmi amintesc cum a fost prima oară când James m-a certat. Aveam opt ani și traversasem strada neatent. M-a înhățat, m-a tras pe trotuar și a început să strige la mine că ar fi trebuit să mă uit în dreapta și în stânga. Știu că m-am gândit: Aaa, deci și adultul ăsta are dreptul să mă certe? Dar în scurt timp mi-am dat seama că asta însemna că aveam încă un adult de partea mea la nevoie.

Am avut noroc că acasă era liniște și pace pentru că școala a fost un coșmar. Sufeream de bâlbâială și iubeam baladele power rock ale anilor '80 – dacă spuneam cuiva despre familia mea, m-aș fi autosabotat. Copiii își băteau joc de un copil care avea un tată casnic, darămite dacă ar fi auzit că mama avea patru parteneri. Aveam un singur prieten și lui i-am spus despre familia mea. A dat din umeri nepăsător.

Dar biserica a aflat de aranjamentul părinților mei. Eram foarte apropiați de parohul nostru de la biserica locală anglo-catolică din estul Londrei – mama preda chiar la școala de duminică. N-am mințit niciodată despre dinamica familiei noastre, doar că nu voiam s-o trâmbițăm în gura mare. Îl numeam pe James un „prieten al familiei". A funcționat o vreme. Dar până la urmă am fost descoperiți. Cineva a găsit pagina de LiveJournal a maică-mii pe internet și s-a dus vorba că familia noastră e poliamoroasă.

Majoritatea oamenilor au încercat să înțeleagă, dar nu toată lumea a reușit. O familie a fost atât de scandalizată de stilul de viață al părinților noștri încât le-au interzis copiilor lor să se joace cu noi. La un moment dat au sunat chiar la serviciile sociale să-i informeze că suntem abuzați și ne-au trimis pe cap o grămadă de asistenți sociali. Îmi amintesc că stăteam pe covor în sufragerie cu un roboțel și încercam să-i conving că părinții mei nu-mi fac niciun rău.

Acum, dacă spun cuiva că am părinți poly, reacțiile oscilează între „ce ciudat" și „ce mișto ". Majoritatea prietenilor mei sunt încântați. Unii se simt amenințați, dar de obicei se liniștesc după ce le explic că asta nu e o critică la adresa monogamiei.

Per total, felul în care am fost crescut mi-a modelat frumos personalitatea. Am ajuns să vorbesc cu adulți din diverse medii, fie că era vorba de partenerii partenerilor părinților mei sau partenerii partenerilor partenerilor. Am locuit cu persoane hetero, gay, bi, trans, cu antrenori, scriitori, psihologi, adoptați, bogați sau săraci. Astfel, mi-am dezvoltat perspectiva asupra lucrurilor și am devenit o persoană tolerantă, comunicativă și pasionată de diversitate.

Nu mi-am invidiat niciodată prietenii cu părinți monogami. Cunoșteam copii care locuiau cu un singur părinte sau cu bunicii sau câte-un unchi, așa că ce aveam eu acasă nu era chiar așa de ciudat. Îmi imaginez că nu sunt multe diferențe între felurile în care părinții monogami sau poliamoroși își afectează negativ copiii. Părinții buni sunt buni și gata, fie că e doar unul sau sunt doi sau trei sau patru. Din fericire, ai mei au fost incredibili.

Nu cred că poliamoria e superioară monogamiei în niciun fel – e doar diferită. Dar mi-aș dori să nu fie atât de stigmatizată. Doar 17 procente dintre culturile umane sunt strict monogame. Marea majoritate a societăților umane îmbrățișează multe feluri de aranjamente de cuplu. În cartea lui, Sexul în zori, autorul Christopher Ryan argumentează că monogamia umană datează doar de la revoluția agriculturală încoace. Înainte, oamenii trăiau în comunități mici care împărțeau totul. Apoi, după ce a apărut agricultura, s-a dezvoltat monogamia, din cauza preocupărilor vizavi de paternitate și de moștenirea bunurilor materiale. Ryan argumentează că atitudinile noastre romantice moderne sunt inutil de puritane, „un simț victorian demodat al sexualității umane care combină dorința cu dreptul de proprietate. " De la începutul secolului XX, mulți dintre noi au început să revină la rădăcinile umane poliamoroase, după revoluția sexuală, apariția feminismului și câștigarea independenței financiare a femeilor. Acest curent o să se dezvolte tot mai mult.

Multă lume mă întreabă dacă familia poliamoroasă în care am crescut mi-a schimbat felul în care înțeleg dragostea. Mi-e greu să răspund. Cum pentru mine mediul obișnuit era cel poliamoros, monogamia mi s-a părut străină și contraintuitivă. Putem iubi mai mult de un prieten sau un membru al familiei în același timp, așa că mi s-ar părea ciudat ca dragostea romantică să funcționeze liniar. Am douăzeci și ceva de ani și tind să am mai multe partenere. Nu mă consider poli, dar sunt deschis la orice opțiuni: fie să am mai multe partenere, fie doar una.

Viața e de multe ori un chin. Pentru clipa asta cosmică pe care o petrecem pe planeta asta minusculă cât un fir de praf în Univers, putem accepta că dragostea e dragoste, fie că se întâmplă între persoane de rase diferite, între persoane gay sau între persoane poly. Discriminarea împotriva dragostei face rău la inimă – și deja ne distrugem inima cu pizza și alte mâncăruri nesănătoase.

@mrbenedictsmith

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook

Mai multe despre poliamor:
Poliamorul e o metodă perfectă de a fi curvă fără să frângi inima nimănui Am explorat poliamorul cu nişte tocilari excitaţi Poligamia: o treabă amuzantă sau nu?