Am lucrat timp de un an de zile la o firmă specializată şi acreditată în heraldică. Pentru cei care nu ştiu, heraldica este o ramură a istoriei care se ocupă cu tot ce ţine de steme şi blazoane. Jobul presupunea să luam legătura cu primăriile din ţară , care nu își începuseră proiectul de stemă şi implicit, să propunem o colaborare.

În 2003 s-a dat o hotărâre de guvern conform căreia orice judeţ, municipiu, oraş şi comună din ţară trebuie să deţină o stemă care să corespundă unei metodologii. Stema este necesară anumitor documente şi funcţionează ca o ştampilă sau trademark, însă mulţi primari nu au avut norocul să se lovească de astfel de cerinţe. Nu există sancţiuni sau un termen fix pentru finalizarea stemei, motiv pentru care edilii nu s-au prea obosit să se ocupe de acest aspect şi cele mai multe localităţi nu deţin o stemă.

Cele mai urâte steme neaprobate, dar folosite, se găsesc în Botoșani. Nu știm cine e doamna cu căluțul și de ce sunt amândoi de culoarea holului de bordel.

Procesul nu este foarte complicat, însă poate dura de la câteva luni la un an, doi. În principiu, noi întocmeam dosarul cu cele trebuincioase (stema pictată manual, copii ale acesteia, memoriu justificativ în care sunt explicate toate detaliile de pe stemă, ceva avize, procese verbale şi declaraţii semnate de primar) şi apoi îl trimiteam spre aprobare. Asta însemna că trebuia să treacă prin câteva comisii, ultima fiind cea de la Bucureşti, iar proiectul putea să fie respins la oricare dintre acestea.

Motivele puteau să ţină de abaterea de la metodologie sau justificare proastă, respectiv incompletă a simbolurilor de pe stemă. Printre altele, un proiect putea să fie respins din motive pur cretine, întrucât în aceste comisii există şi heralzi care în timpul liber mai fac neoficial câte o stemă şi na, firmele acreditate în heraldică fură pita de la gura omului. Costul unei steme se ridica la vreo trei mii de lei, bani ce puteau fi plătiți și în tranșe, în funcție de posibilități.

Metodologia stabilită de Comisia de Heraldică trebuie interpretată ca o biblie de la care nu ai voie să te abaţi. Astfel, stema poate să aibă doar formă de scut şi o dimensiune standard, iar simbolurile trebuie să fie inteligibile şi specifice localităţii respective (tradiţii, obiceiuri, monumente, evenimente istorice, natură deosebită etc). Se pot folosi doar anumite culori şi nuanţe (roşu, albastru, verde, auriu, argintiu, negru, plus câteva excepţii care se aplică în cazuri extraordinare, gen existenţa unei familii nobile sau ceva), plus alte aspecte care ţin mai mult de bun simţ.

Având aceste informaţii în cap, începeam orice zi de lucru prin a suna la primării cu scopul de a teroriza edilii cu ofertele noastre. Skill-ul de bun vânzător nu era atât de relevant, pentru că primarii nu sunt nişte oameni obişnuiţi, pe care să-i abordezi cu un maxim de politeţe sau te miri ce trucuri revoluţionare de call center. Tot ce trebuia să fac era să-l tratez ca pe un cetăţean cu care m-am întâlnit la una mică şi la o tablă, să discut despre râul care i s-a revărsat în curte şi abia după să îl întreb „Da ' domn primar, cu stema aia nenorocită aţi mai făcut ceva?". Şi cu toate astea, au existat înjurături, telefoane trântite în nas şi numere de telefon blocate, însă am avut parte şi de nişte scene memorabile.

În primăriile oraşelor şi municipilor, organigrama este o idee mai complexă şi de multe ori aveam de lucru cu tot felul de intermediari cu funcţii inventate, pentru că primarul chiar are de lucru. De exemplu, aveam nişte demersuri începute de vreo patru ani cu un oraş din Prahova şi nu au putut fi finalizate, pentru că omul desemnat de primar era un pic alcoolic şi redus. Încă nu ştiu exact ce treburi avea prin primărie, pentru că nu am reuşit să-l găsesc în organigrama prezentată pe site-ul instituţiei. Omul uita cam tot ce se discuta cu el şi primarul nu avea chef să se implice.

A venit şi rândul meu de a încerca s-o rezolv, dar omul avea probleme cu faptul că trăsura de pe stemă este prea rotundă sau că vizitiul se uită spre stânga. După ce am reuşit să le rezolv pe astea, mândră că o să fiu prima care continuă aceste demersuri, omul mi-a tăiat craca la prima convorbire telefonică: „Apăi da, e frumos. Dar cu strugurii ăia ce facem? – Da' ce-aveţi cu strugurii? – Îs prea puţine boabe, mai bagă nişte boabe." Evident, aveam încă speranţă şi am adăugat rapid câteva boabe pe struguri, apoi l-am sunat mândră ca să discutăm modificarea. „Eee, prea mulţi struguri. Mai taie din ei." Au urmat câteva săptămâni productive în care tot tăiam căte o boabă de strugure, până a ajuns viţa aia mai săracă decăt la început, când erau prea puține. Bineînţeles, omul a găsit între timp şi alte probleme de care să se lege şi practic nu am făcut absolut nimic cu stema respectivă.

Un primar de la ceva comună uitată de lume din Teleorman mi-a spus clar şi răspicat că vrea pe stemă un spic de grâu, un cioban cu oi şi o carte deschisă. Justificarea lui era că „avem grâu, avem oi şi ne place să citim". Poate pare o explicaţie logică, dar cam toate comunele au grâu sau oi şi cartea nu este ceva demn de menţionat. Mă rog, poate pentru Teleorman este, dar nicio comisie nu ar fi acceptat nişte elemente atât de generale. Primarul a fost foarte hotărât şi sigur pe el, aşa că a trebuit să executăm stema exact cum a vrut. Am avut şi cu el tot felul de peripeţii până să-şi dea acordul să trimitem proiectul spre comisie, dar nu la fel de grav ca în individul din Prahova de mai sus. În principal am avut de lucru mult cu ciobănaşul de pe stemă, pentru că era prea simplu pentru gusturile primarului. „Da' un fluier nu-i puteţi pune? Da' să fie în gură. Şi să cânte la el. Şi haina de blană să fie mai stufoasă. Ce pălării mai aveţi să încercăm?". Discuţiile s-au transformat într-un fel de analiză fashion a ciobanului de pe stemă, până am reuşit să-l facem să se încadreze trend-ului din Teleorman.

Primarii se limitează foarte mult când vine vorba de investiţii pentru imaginea comunităţii sau a primăriei, aşa că în 80% din cazuri ni se dădea cu flit. Perseverenţa este deja un cuvânt mic pentru stilul cu care reuşeam să convingem primarii să-şi facă stema. Aş putea spune că cele mai multe contracte au fost încheiate doar ca să scape edilii de noi, altfel continuam să revenim zilnic atât la primărie cât şi pe mobilul primarului. O stemă nu o să se regăsească niciodată printre priorităţile edililor, atât timp cât dealul înaintează spre ei cu tot cu cimitir. Un primar din Dolj a insistat să mă convingă de acest aspect și a menționat că el nu cheltuie mai nimic din fonduri şi mi-a oferit exemplu faptul că dă drumul la iluminatul stradal doar înainte de alegeri.

Nu am uitat de interesul lui faţă de evenimentele electorale, aşa că am revenit în prag de alegeri cu o ofertă de dotare a secţiilor de votare. Primarul m-a refuzat politicos, pentru că el îşi face urne din carton şi cabine de vot din foste wc-uri publice. Am încercat să-i amintesc că există nişte norme care trebuie respectate într-o secţie de vot, dar nu aveam cu cine: „Domnişoară, nu vine nimeni să mă verifice pe mine şi, dacă vine, să zică mersi că mergem la vot!"

Credeai că doar stemele neaprobate sunt ridicole? Asta e oficială și aprobată. Bod, județul Brașov. Explicație din hotărâre: „Inelul tăiat reprezintă marca juridică de odinioară a localităţii, care apare în sigiliul din prima jumătate a sec. al XVIII-lea. Cele două stele semnifică satele componente ale comunei." Adica avem si noi ceva foarte vechi cu care ne mândrim și putem să punem pe stemă chiar dacă este un cerc cu o dungă pe mijloc. Și mai punem două steluțe, ca să nu arate ca simbolul pentru un sex care nu există. Fotografie via Wikimedia Commons.

E drept că nu am întâlnit contabile fericite şi mereu le-am detestat pentru atitudinea lor, dar cumva mă așteptam să fie tolerate de colegii lor de muncă. Se întâmpla să cad la o înţelegere cu un primar şi ulterior să fiu sunată de contabilă ca să-mi comunice că „primarul mâncă căcat, n-avem bani şi nu facem stemă!". M-am lămurit că până şi restul oamenilor din primărie se tem de contabile, în momentul în care am sunat la ceva primărie să-l caut pe primar şi centralista mi-a comunicat că nu-mi poate face legătura, deoarece contabila lor a murit într-un accident în drum spre serviciu şi toţi sunt mobilizaţi. Pe fundal se auzeau manele şi oameni chefuind.

Antal Arpad, primarul ăla faimos din Sfântul Gheorghe, care tot insistă cu drapeluri secuieşti, a încercat odată să cumpere şi de la noi steaguri, însă şeful nostru nu a vrut să onoram comanda. Întreg departamentul a avut parte de tot felul de scenarii dubioase cu acest individ, motiv pentru care ne-am făcut un obicei în a-l suna constant pe edil, ca să mai ieşim din rutină. Nu era greu să-l activăm, trebuia doar să-l întrebăm de sănătate şi tot timpul se lăsa cu injurături pe maghiară, pentru că nu pricepeam că trebuie să-i învăţăm limba înainte să-l contactăm.

Atât noi cât şi alte firme acreditate sau alţi heralzi am încercat să găsim o cale de mijloc ca Timişoara să aibă o stemă corectă. De 20 de ani se insistă cu o stemă urâtă şi super încărcată şi de-a lungul acestui timp, foşti primari s-au tot chinuit să o adapteze noii metodologii. Stema veche a fost aprobată în 1995 printr-o hotărâre de consiliul local, dar respinsă de guvern. Între timp, prin 2009, s-a încercat o nouă variantă mai apropiată noii metodologii, din care s-au eliminat câteva simboluri inutile, însă nu s-a prezentat o justificare corespunzătoare. Evident, proiectul a fost încă odată respins. Atâta timp cât există oameni cu gusturi fine în consiliul primăriei, care ţin cu dinţii de anumite aspecte irelevante şi inestetice, Timişoara se va lăuda în continuare cu o stemă neaprobată, care arată ca un scut umplut cu abţibilduri din pungi de pufuleţi.

Poţi să îţi dai seama dacă o centralistă este angajată de curând acolo, după nivelul politeţii cu care te abordează. Dacă te întreabă de sănătate şi îţi urează o zi bună, este prima ei zi. După o anumită vechime devine destul de sictirită şi neutră, încât să paseze numărul de mobil al primarului în ideea de a fi scutită de un stres zilnic. Așa am primit numărul personal al unui anume primar şi mi-a răspuns nevastă-sa isterică: „Ce stemă? Da ce vrei cu el? Cine ești? De unde ai numărul lui?" A durat cam zece minute să o conving că nu vreau să atentez la bărbatul ei şi că eu vreau doar să fac o amărâtă de stemă. Am mai întălnit neveste cu funcţii în primărie, erau şi ele destul de sceptice, dar fiind conştiente de povestea cu stema, mă tolerau cât de cât, probabil ascultând convorbirile mele cu primarul. Încă sunt convinsă că centralista respectivă a ştiut de la bun început numărul cui îl pasează şi probabil încă se distrează pe chestia asta.

Centralistele obişnuiau să-mi vândă tot felul minciuni ca să mă ţină departe de edili. Se întâmpla să aud primari pe fundal şoptind să mi se transmită că nu-s în primărie sau să-mi răspundă chiar primarul care se sustrăgea la fel de original şi spunea că nu-i acolo, când afla că iară vreau să-l bat la cap cu stema. Cea mai inventivă a fost, însă, o centralistă care timp de o săptămână îmi tot spunea că nu au curent şi nu este nimeni în instituţie ca să-mi facă legătura. Într-un final am cerut o adresă de mail unde să trimit nişte informaţii, în ideea că o să revin altă dată. „Trimite-mi mai bine pe fax, că nu verificăm mail-ul". Iniţial am crezut că vrea să-l trimit cu altă ocazie, dar am zis să încerc. Am trimis, am sunat înapoi şi am primit confirmarea că l-a primit. Copleşită de situaţie, tanti a bufnit în râs şi şi-a cerut scuze, dar mi-a spus că primarul nu vrea să vorbească cu mine.

Explicație din hotărâre: „Stema comunei Vama se compune dintr-un scut roşu cu un stâlp de aur. Propunerea de stemă a comunei Vama asigură concordanţa elementelor acesteia cu specificul economic, social, cultural şi tradiţia istorică ale comunei, respectând tradiţia heraldică a acestei zone şi legile ştiinţei heraldicii." Adică nu avem o explicație logică pentru aceasta compoziție, dar ne mândrim cu un stâlp auriu și puliform.

Un primar mi-a spus că o vrea pe Sfânta Paraschiva pe stemă, pentru că era protectoarea comunei, dar a ținut să precizeze că trebuie să fie copilă, nu cu mutră de adult, cum apare pe orice icoană. Am încercat într-adevăr să găsim o imagine expresivă cu o Paraschivă tânără, dar am dat doar de aceeaşi mutră generică de femeie sfântă şi tristă sau de poze cu moaşte. Având în vedere că pe stemă se pune de fapt o reproducere digitală, am ales să o reinventez pe Paraschiva. Practic, am aplicat pe stemă o copilă oarecare în straie de sfânt şi primarul a fost mulţumit. Bineînţeles, nu era conştient de procesul de transformare a sfintei Paraschiva, dar important este că rezultatul i-a fost pe plac.

Se întâmpla destul de des să-i explic primarului cum să-şi deschidă mail-ul ca să verfice chestii trimise de noi. Genul ăla de explicaţii ca pentru proşti: „În stânga pe margine este un buton numit inbox, daţi click pe el". Nu încerc să spun că pe toţi îi bate tehnologia, pentru că, într-adevăr, întâlneam şi primari care ştiau să-şi verifice mail-ul, până în momentul în care sugeram să se uite şi în spam. Folderul spam este doar pentru elite. Un primar s-a învăţat foarte prost să i se explice mură-n gură ce să facă, aşa că m-a sunat într-o zi, ca să-l ajut să-şi instaleze ceva player. Mi-a promis că-mi semnează un contract dacă-l ajut, motiv pentru care m-am cărat urgent pe balcon, mi-am aprins o ţigară şi am oferit suport tehnic cu zâmbetul pe buze.

Gherghița Prahova - o coroană pusa de trei ori. Explicație din hotărâre: „Compoziţia face referire la faptul că localitatea a fost reşedinţă voievodală şi a ţinut ulterior de domeniile regale". Adica nu s-a întâmplat nimic în toată comuna, așa că am pus un simbol de trei ori, ca să nu pară stema prea seacă. Fotografie via Wikimedia Commons

Un primar a sunat să-şi facă o comandă de stemă, dar credea că stema aceea obligatorie este de fapt o bucată de plastic pe care o pune pe ce are chef. Mi-a tot povestit cum a văzut el la intrarea în alte localităţi câte o stemă amplasată pe monumente şi s-a gândit că şi comuna lui merită o chestie colorată. M-am apucat să explic întreaga procedură şi s-a făcut linişte vreo două minute. Primarul a început să mormăie, fiind la fel de uimit ca şi mine de faptul că în 20 şi ceva de ani de mandat, urechile sale nu au auzit de nicio lege referitoare la amărâta aia de stemă. Într-un final, după ce a rumegat bine situaţia, şi-a exprimat interesul de a începe aceste demersuri, însă a devenit turbat când a aflat că trebuie să plătească pentru proiect. Apoi a înjurat până a dat-o-n bâlbâială şi a închis cu un gest puternic telefonul.

Urmărește VICE pe Facebook.

Citește mai multe articole despre simboluri locale:
De ce au defecat și au menstruat activistele feministe pe steagul Statului Islamic Tipii ăștia au construit cei mai înalţi stâlpi din lume pentru steagurile regimurilor autoritare Întrebarea Zilei: Este periculos că o televiziune se asociază cu drapelul naţional? Pe tricolor e scris uimire