FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

Am făcut un tur prin Teufelsberg, stația de spionaj abandonată a ANS din Berlin

Teufelsberg, un deal artificial construit din deșeuri rămase în urma bombardamentelor din al Doilea Război Mondial, are în vârful dealului o fostă stație de ascultare a ANS, care a fost condusă de agenți de informații britanici și americani înainte de...

Teufelsberg în 1985. Fotografia de deasupra e făcută de John Evans, toate celelalte fotografii de autoarea articolului.

Lângă Grunewald, o pădure deasă din vestul Berlinului, se află Teufelsberg, un deal artificial construit din deșeuri rămase în urma bombardamentelor din al Doilea Război Mondial al cărui nume, în germană, înseamnă Muntele Diavolului. În vârful dealului se află o fostă stație de ascultare a ANS, care a fost condusă de agenți de informații britanici și americani înainte de căderea zidului Berlinului.

Publicitate

M-am alăturat unui grup de 25 de persoane pentru un tur la Teufelsberg în weekend. Ne-a condus Cristopher McLarren, un ofițer de informații din Agenția de Securitate a Armatei Americane, care oferă tururi ghidate ale stației Teufelsberg duminica. În ultimele săptămâni, după scandalul cu supravegherea ANS din America, la tur au participat cu 40% mai mulți oameni decât de obicei.

În octombrie s-au împlinit 50 de ani de când s-a început construcția turnului de spionaj ANS, o aniversare care a fost sărbătorită prin tipărirea unor timbre comemorative făcute de autorul american T.H.E. Hill, care a lucrat la stație.

Istoria stației Teufelsberg nu e deloc una plictisitoare. Sub deal, care e localizat în fostul sector britanic din Berlinul de Vest, se află rămășițele unui colegiu tehnic nazist care n-a mai fost temrinat niciodată. Construcția stației a început în 1963, iar eforturile de a asculta comunicațiile Pactului de la Varșovia au durat pe tot parcursulRăzboiului Rece.

După căderea zidului în 1989, autoritățile germane au ocupat Teufelsberg și, după ce acesta a trecut prin mâinile mai multor proprietari – printre care și David Lynch, care a vrut să construiască aici o Universitate de meditație – acum are un proprietar privat. Ce a rămas din stația de spionaj e acoperit de grafitti. Atmosfera e cea dintr-o comună de artiști.

McLarren a lucrat aici între 1973 și 1975 ca analist de trafic. Astăzi, americanul care locuiește în Berlin îi plimbă pe oameni prin stație și își pipărează discursul cu anecdote personale care să le stârnească acestora entuziasmul.

Publicitate

În ciuda valorii istorice, viitorul Teufelsberg e nesigur. În zece ani ar putea fi un loc prea periculos de vizitat – deși există speranța că va fi transformat într-un muzeu.

McLarren e nostalgic și își amintește de vremurile bune. Iată câteva momente importante din timpul turului, însoțite de comentariile lui McLarren:

Christopher McLarren la intrarea în Teufelsberg. Fiind analist de trafic, trebuia să asculte semnalele primite de stație. Spune că știe foarte puține despre detaliile tehnice ale operațiunii: În jobul ăsta, regula de bază e să obții doar informațiile necesare ca să-ți faci treaba – nimic altceva. Era valabil și pe atunci și a rămas valabil în ziua de azi.”

Acesta era unul dintre domurile mai mici din Teufelsberg, folosit pentru a prinde semnale radio. „Ce ascultam? Orice semnal radio din aer – fie că era în codul Morse sau cu unde scurte, ascultam tot ce puteam. Majoritatea erau trimise în text clar, necodat. În anii 1960 și 1970, nu exista posibilitatea de a coda, de a trimite mesajul, de a-l decoda, apoi recoda și trimite înapoi rapid.”

Angajații britanici și americani se plimbau zilnic prin clădirea asta. McLarren își amintește că nivelul de securitate era mare. „Nu eram ANS. Eram agenția de securitate a armatei. Trimiteam informațiile armatei, agenției de informații a Apărării, CIA-ului. Bineînțeles că toate erau conectate, dar totuși nu se poate spune că era ANS. Era agenția armatei.”

Publicitate

Încă a mai rămas pe un zid o pictură din zona poliției militare pe care scrie cu galben, verde, negru și maro “Asistență, Protecție, Apărare”. Azi desenul e înconjurat de grafitti. „Nu e frumos, dar e tot ce avem”, a spus McLarren.

Există și un munte de gunoi lângă Teufelsberg, în afară de cel pe care e construită stația.

McLarren la fostul lui birou. Are cu el o fotografie de la birou de prin 1998. Astăzi fostul birou e acoperit de grafitti și e de nerecunoscut. „În clădire era răcoare pentru că trebuia să răcim aparatele și stăteam în electrosmog, dar habar nu aveam ce este”, își amintește el.

McLarren a spus că stația avea o parcare de 125 de locuri, iar soldaților li se trimiteau mașini gratuit din America. Alții înfruntau pădurea și porcii mistreți pe motociclete și biciclete. „Învățaseră că trebuie să te ferești de scroafa cu pui. Uneori, mistreții erau mai periculoși decât soldații ruși.”

Antenele stației se aflau în aceste două domuri, la nivelele superioare. „De ce erau acoperite? Din cauza vremii – ne aflăm în Berlin, nu în Florida. În al doilea rând, dacă tehnicienii din Est ar fi văzut antenele, ar fi putut depista ce frecvențe ascultam.”

O vedere a radomurilor, cu perspectiva spre nord-vestul Berlinului.

Într-un radom, am găsit o cadă plină cu vopsea roșie.

Vocile se aud cu ecou în cel mai înalt radom din Teufelsberg, care e cel mai înalt punct din orașul Berlin. „Acustica e foarte interesantă. Uneori organizăm concerte aici, cântă muzicieni. Se aude ca la filarmonică”, a spus McLarren.

Publicitate

Zidul Berlinului a căzut în 1989, iar soldații au început să construiască Teufelsberg la puțin timp după asta.

Cel mai înalt turn de spionaj văzut din cel mai jos punct.

Turul a luat sfârșit. Vizitatorii sunt rugați să găsească singuri drumul spre ieșire. „Momentan nu se poate construi nimic aici, e zonă privată, dar nu știm ce se va întâmpla în următorii zece ani. S-ar putea să avem un muzeu aici, sau o cafenea, dar nu știu dacă va funcționa. Unii oameni o privesc ca pe o colonie de artiști, undeva în direcția asta. Dar momentan nu există fonduri și totul a rămas în aer.”

Traducere: Oana Maria Zaharia