Cum e să fii într-o relație cu un traficant de cocaină

Ilustrație de Bob Ondzik

Sursa acestei povești, care locuiește în Canada, a dorit să rămână anonimă din motive evidente.

Chiar săptămâna trecută, eram într-o magherniță de drogați cu fostul, în Cloverdale, British Columbia. Ușa din față părea să fie plină de găuri de gloanțe. Erau o grămadă de găuri inexplicabile în perete. Unele erau atât de mari încât aproape că puteam trece prin ele. Tot locul mirosea a amoniac și rufe murdare. Eu o ardeam prin sufragerie și ăștia stăteau în bucătărie. Pe un ochi de aragaz făceau crack, pe cel de lângă găteau cina. Mi se pare amuzant, ce să zic, dar nu înțeleg cum am ajuns eu acolo? Nu e ca și cum caut eu căcaturile astea. Cred că le atrag, pur și simplu.

Dealerii de crack par să aibă o slăbiciune pentru mine. Nu fug eu după ei. Nu e ca și cum mi-am zis că „de azi înainte, gata, mă combin doar cu dealeri de coca!" Dar odată ce ai cunoscut unul, ajungi să cunoști mulți alții. Și te combini cu ei.

Pe unii i-am întâlnit prin niște prieteni, pe alții i-am cunoscut întâmplător într-un bar sau în club sau pe stradă. Eu nu fumez coca. Nu sunt genul. N-am încercat niciodată și probabil nici n-o să încerc. Cred că ies cu băieții ăștia pentru că-mi plac personalitățile lor. Poate pentru că am crezut că e un stil de viață palpitant, dar de fapt e destul de plictisitor. Mereu vor să stea acasă să se relaxeze. Sunt mereu super obosiți. Nu vor să facă nimic. Abia au timp să doarmă, darmite să se mai și distreze.

Prima dată când m-a abordat un dealer de crack aveam 19 ani și eram la o petrecere prin East Vancouver. Era prietenul unui prieten. Mi s-a părut un tip dur. Avea mușchi și purta o bluză fără mâneci. Mi-a plăcut asta. Am fost împreună vreo doi ani. De fapt, cred că a fost ultima mea relație serioasă. Nimeni nu m-a mai convins să mă așez la casa mea de atunci.

Era dealer full-time și lucra pe stradă, prin zona Downtown Eastside, dar nu era mare chestie. Dealerii nu prea fac bani aici în Vancouver. Dacă vrei să faci bani serioși, tre' să pleci. Tre' să mergi în Saskatchewan. Acolo sunt banii. Am auzit că e muncă grea. Mergi mult pe jos și nu dormi zile în șir. Dar te întorci ticsit cu bani, să-i întorci cu lopata. Poți face 10 000 sau 20 000 de dolari pe săptămână, o nebunie de genu' ăsta. Oamenii de acolo n-au nimic de făcut. Imediat ce termină munca, abia așteaptă să tragă din pipă. Cred că e și mai puțină concurență acolo, pentru că Vancouver e un oraș mai mare. Plus că e și port. Toate drogurile se descarcă aici, așa că sunt o grămadă de dealeri.

Ilustrație de Lindsay Pomerantz

Am fost cu un tip care se ducea mereu la Saskatchewan să vândă droguri. O ducea bine. Făcea tone de bani. La prima noastră întâlnire, a aruncat cu banii în toate părțile. Îmi cumpăra tot ce aveam chef. Mergeam cu limuzina…Demență curată. Ieșeam în restaurante de fițe și toți albii ăia se uitau la noi și se-ntrebau: „Cine dracu' a lăsat golanii ăștia să intre?" Era foarte tare. Dar nu prea era des în oraș, așa că ne vedeam de câteva ori pe an. Cred că dacă mă hotărăsc vreodată să mă așez la casa mea și să devin casnică, cu el mă mărit.

Dar nici cu el nu era totul doar caterincă și limuzine și cine fițoase. Era foarte violent. Îmi povestea cum l-a bătut în închisoare pe un violator sau pedofil. Mi-a spus că aproape l-a omorât. Cică i-a tăiat gâtul cu un cuțit. Era nebun. Și era ditamai matahala.

Am mai ieșit cu un alt dealer de crack căruia îmi plăcea să-i spun „Artistul". Era un vlăjgan sensibil. Nu era făcut să vândă coca. Trebuie să ai o anume personalitate ca să răzbești și să faci mulți bani. La un moment dat a încercat să se lase și să-și ia un job normal, apoi s-a dus înapoi la școală, dar până la urmă a ajuns iar să vândă droguri. Cred că e greu să ieși din cerc când ești înconjurat de dealeri de crack. Chestia asta îți ocupă toată viața, toți prietenii tăi o fac și tot stilul tău de viață e bazat pe crack. Dacă nu știi să faci altceva, ce-o să faci?

Vrei să-ți iei un job normal, dar nu poți, pentru că ai cazier. Nu te angajează nimeni. Și atunci ce faci? Te întorci la dealuit. E un ciclu din ăsta de căcat. În plus, tipii ăștia sunt dependenți de banii obținuți ușor și rapid. Nu poți avea satisfacția asta dintr-un job normal.

Toată lumea mă întreabă ce chestii îngrozitoare sau nebunești am văzut, dar de fapt, lucrurile astea nu se întâmplă când sunt eu prin preajmă. Am văzut multe bătăi și am văzut un tip împachetând heroină…Era o nebunie. Tăia bilete de loterie, le făcea plicuri și împacheta heroina în ele. Chiar l-am ajutat și eu.

Ilustrație de Lindsay Pomerantz

O vreme am fost șoferiță. Îmi duceam iubitul și pe prietenii lui prin oraș cu Toyota mamei, ca să-și rezolve treburile. Asta când n-aveam multă treabă. Ați fi surprinși să vedeți ce fel de oameni fumează coca! Majoritatea oamenilor își închipuie că un fumător de coca e genul de terminat care zace sub vreun pod, dar ăștia livrau marfa la oameni obișnuiți care locuiau în case drăguțe. Îmi amintesc că o dată am condus mașina prin oraș toată noaptea și am fost la același tip de trei sau patru ori. Părea foarte normal. Era super politicos. Rămâneai cu gura căscată dacă-l vedeai. Și oamenilor normali le place cocaina.

Desigur, mi-am făcut griji că o să ne oprească poliția, dar nu s-a întâmplat niciodată. Și dacă ne opreau, știam că eu n-o să pățesc nimic. N-aveam nimic la mine. Uneori, când ne-a oprit poliția, mi-au dat să țin un telefon mobil în geantă. Dar nu cred că mi-ar da vreodată să țin droguri, să mă pună în pericol. Nu mi-ar face așa ceva.

Până la urmă, niciuna dintre aceste relații n-a mers. N-au mers nu neapărat din cauza dealing-ului de droguri - pentru că oricum asta făceau și când i-am cunoscut – ci din cauza altor probleme care apar din cauza traficului de droguri. De exemplu, să afli că tipul are tendințe violente. Nu vreau să fiu cu un tip violent.

Apoi, mulți dintre tipii ăștia n-au prea mult timp pentru mine, ceea ce e ok pentru că vreau să am spațiul propriu, dar uneori mă deranjează. Și nu-mi place s-o spun, dar dacă vreunul dintre ei ar intra în închisoare, nu cred că l-aș aștepta. N-a trebuit să aștept pe nimeni. Ne despărțim înainte să apuce să fie închiși.

Știu o fată al cărei iubit a fost în pușcărie un an jumate și ea l-a așteptat. Era genul de fată totul sau nimic. I-a fost atât de devotată, îl vizita în fiecare zi. Când el a ieșit, și-a dat seama că era prinsă în capcană. Depindea de el financiar și voia să facă tot felul de lucruri, dar el n-o lăsa. Nu se purta frumos cu ea, deși îl așteptase. Am auzit că tipa e escortă acum. N-aș permite să mi se întâmple așa ceva.

Încerc să ies din joc. M-am întors la școală și ies cu un tip super normal acum. Lucrează la relații cu clienții și ascultă Drake. Ieșim din când în când, nu e ceva serios; dar mă simt super dubios să ies cu un tip normal. Mi-e greu să nu le răspund la mesaje foștilor când îmi scriu și mă enervează când tipii nu-și pot permite să mă scoată în locuri mișto și să-mi facă cinste cu cina. Cred că și eu sunt dependentă de bani obținuți rapid.

Nu e neapărat lux să ieși cu un dealer de coca, dar eu așa mă simțeam. Mă simțeam ca una dintre fetele alea din videoclipurile de rap, loială bărbatului meu care-mi cumpără haine și mă scoate în oraș și plătește tot. Eram genul de fată despre care rapperii ar scrie un cântec. Dar nu mi se mai pare luxos. E murdar. Mă simt blocată într-un mit în care nu mai cred. Singura parte atrăgătoare la chestia asta sunt banii. N-o să uit niciodată cum era să vezi atâția bani la un loc. Unii își țineau banii într-o șosetă în sertar. Alții îi țineau ascunși în fundul dulapului. Dar uneori, când vedeam banii, teancuri de mii și mii de dolari, mă simțeam….uaaaau. Mi se părea că sunt importantă doar pentru că mă aflam într-o cameră cu atâția bani. Simțeam că fac exact ce trebuie.

Urmăriți-o pe Bita pe Twitter: @bitabitabita

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook:

Alte droguri, altă distracție:
Interviu cu un dealer mexican de cocaină
Am încercat să cumpăr cocaină cu găleți de pește
Care e cel mai cool drog?