​Am fost la o ședință de exorcism islamic în spatele unui salon de manichiură

Când eram la facultate, în fiecare dimineață găseam preșul de la ușă plin de fluturași cu reclame. Majoritatea promovau băuturi ieftine, calculatoare sau petreceri, dar uneori găseam câte unul care făcea reclamă la „servicii de exorcizare sau scoatere a djinnilor ".

Djinii sunt ființe supranaturale care sunt menționate des în Coran; entități făcute din foc fără fum, capabile să posede oamenii. Au liber arbitru și voință proprie – la fel ca oamenii – așa că pot alege să fie neutri sau buni sau răi, să plutească, să șoptească în urechi sau să ducă un suflet spre distrugere.

Eliminarea unui djinn înseamnă, după cum ți-ai dat probabil seama, înlăturarea forțată a unui astfel de spectru din corpul uman – o activitate interesantă pentru un cartier din Marea Britanie.

Pe vremea facultății n-am dat mare atenție acestor fluturași, doar râdeam cu prietenii de ele. Dar câțiva ani mai târziu mi-am dat seama că probabil cererea de exorcizări era totuși mare, din moment ce fluturașii ăștia apăreau constant la ușile studenților.

Cu cât m-am gândit mai mult la chestia asta, cu atât am devenit mai curios. Voiam să știu dacă ritualurile astea aveau loc în toată Marea Britanie sau doar avusesem eu norocul să nimeresc lângă un exorcist, așa că m-am interesat pe internet. Se pare că exorcizările astea se petrec în toată țara, de la regiunile cu populație predominant musulmană până la orășelele mici cu o majoritate copleșitoare de creștini.

Evident că nu puteam rata ocazia de a participa la o ședință autentică de exorcism, așa că am luat legătura cu niște exorciști ca să-i întreb dacă mă lasă să asist la o sesiune.

Majoritatea exorciștilor n-au fost prea încântați de idee, probabil pentru că își închipuiau că o să-mi scriu un articol în care o să-mi bat joc de ei sau o să demasc felul în care exploatează oamenii cu ajutorul mitologiei religioase. Dar nu asta era intenția mea; dacă un om crede din toată inima că i se scoate un rău din corp și se simte mai bine după aceea, cine sunt eu să-i critic alegerea de a plăti pentru un placebo spiritual? Voiam doar să văd cum arată o exorcizare în ziua de azi.

Din fericire, exorcistul Arif Malik, care locuiește în Glasgow, mi-a permis să asist la o ședință – deși mai întâi a vrut să testeze dacă nu cumva sunt chiar eu posedat de un djinn. Eram aproape sigur că nu sunt posedat de nimic, așa că m-am gândit că n-are ce să-mi facă rău. Am fost de acord.

A trebuit să ascult o jumătate de oră de înregistrări cu rugăciuni recitate de Arif și să spun dacă am viziuni. Mi-am legănat capul, pur și simplu, de la stânga la dreapta, pe tot parcursul audiției, parțial pentru că suna melodios, parțial pentru că sunt hiperactiv și nu pot sta locului mai mult de un minut.

Până la urmă am adormit și am avut niște vise ciudate, dar Arif mi-a spus că niciunul nu transmitea mesajul că aș fi posedat de un djinn. Păcat, mi-ar fi plăcut să trăiesc exorcizarea pe pielea mea. Totuși, am reușit să spargem gheața și Arif m-a invitat să-l privesc în timpul acțiunii.

Problema e că majoritatea clienților lui Arif vor ca exorcizările să fie private – e de înțeles atunci când cineva îți scoate un demon din corp în timp ce tremuri și faci ca toți dracii. Și cum sunt dispuși să plătească 250 de lire pe o ședință, evident că Arif n-avea chef să-i sperie.

„De ce nu-ți aduci un prieten?" m-a întrebat el. „Pot face un test, să vedem dacă are djinni. Și dacă da, i-l scot eu."

Suna bine, dar știam că stau la niște kilometri buni de Glasgow și puțini prieteni ar avea chef să facă o excursie cu mine până acolo pentru o exorcizare. În orice caz, i-am zis c-o să rezolv.

În scurt timp, mi-am dat seama că avusesem dreptate: nimeni dintre prietenii mei n-avea chef să facă asta. Nici cei mai acerbi atei din gașca mea n-au avut chef să-și scoată spiritele rele din ei, nici măcar pentru distracție. Așa că am pus un anunț în care spuneam că am nevoie de un participant pentru o ședință alternativă de vindecare.

Majoritatea respondenților au fugit ca dracu' de tămâie când au auzit că e vorba de o exorcizare, dar până la urmă am găsit un voluntar, Emille, așa că am rezervat bilete pentru Glasgow și m-am pregătit pentru o după-amiază nebună.

Credeam că exorcizarea va avea loc undeva într-un cartier din inima comunității musulmane, dar, la sosire, am văzut că adresa pe care o primisem m-a dus la un salon de manichiură. Am intrat și am întrebat-o pe una dintre manichiuriste dacă se făceau acolo și exorcizări.

„Da, ați venit bine", mi-a spus ea. „Intrați și simțiți-vă confortabil. Vin imediat."

Am fost conduși în spate de nevasta lui Arif, care ne-a oferit ceai și biscuiți. Camera părea ceva între un cabinet stomatologic și un birou la demisol. Pereții erau goi, cu excepția unui ornament albastru agățat într-un colț. În alt colț era un container pentru reziduuri biologice. Mai târziu am aflat că acela era folosit pentru celălalt serviciu oferit de Arif, hijama, o formă de vindecare arabă prin care se fac incizii în pielea pacienților pentru a scoate „sângele rău".

Arif a apărut de după colț cinci minute mai târziu și ni s-a prezentat. Era un tip sociabil și simpatic. M-a întrebat dacă am călătorit bine, după care discuția a trecut la subiectul exorcizării.

„Primești des cereri de la persoane non-musulmane?" l-am întrebat, cu gândul că totuși afacerea lui ar da faliment în cartierul respectiv dacă n-ar avea cereri și de pe piața albilor. „Lucrez și cu musulmani, și cu non-musulmani", mi-a răspuns. „Tot mai multe persoane sunt interesate de vindecarea alternativă."

S-a grăbit să-mi spună că se diferențiază de ceilalți exorciști de pe piață prin faptul că în timp ce alții conversează cu djinnul înainte să-l scoată, el refuză orice fel de negociere.

„Jobul meu e să-i dau afară, nu să stau la discuții cu ei", mi-a spus el.

„După ce am discutat o vreme despre ritual, Arif s-a declarat pregătit să înceapă. Mai întâi vom face un mic test să vedem dacă ești posedat de vreun spirit", a zis el. „E un proces simplu, e nevoie doar s[ citim niște rugăciuni."

Emille s-a întins pe un pat chirurgical în colțul camerei și Arif l-a învelit cu cearșafuri și mărgele, apoi i-a băgat în urechi niște căști cu rugăciuni arabe și i-a citit rugăciuni dintr-o carte. Emille zăcea în pat cu un zâmbet senin pe față, în timp ce absorbea doza dublă de rugăciuni, când deodată ochii au început să-i zvâcnească: intrase în faza REM.

Zvâcnirile dubioase au continuat vreun sfert de oră, uneori mai intens, alteori mai finuț. După o vreme, Emille s-a relaxat. Cântecele și rugăciunile au mai durat douăzeci de minute, după care Arif l-a trezit și l-a întrebat dacă se simte ok.

Emille părea ușor confuz, dar în regulă.

Ai nevoie să mergi la baie înainte să te întreb ce ai văzut? l-a întrebat Arif. Emille a răspuns că vrea să folosească toaleta. Cât era plecat, Arif mi-a zis că faptul că intrase în faza REM însemna că erau mari șanse să aibă un djinn în corp.

Când Emille s-a întors, Arif l-a întrebat dacă văzuse diverse lucruri în timpul somnului, cum ar fi un ochi. Emille i-a zis că da.

„Vestea bună e că nu ai un djinn", i-a spus Arif.

Mi-a căzut fața. Oricât eram de bucuros pentru Emille, mă durea inima că mersesem cu trenul trei ore pentru nimic.

„Totuși, suferi de deochi."

Nu eram sigur ce era deochiul, dar măcar nu venisem chiar degeaba.

„Deochiul există sub diferite forme în toate culturile și religiile", a explicat Arif. „E atunci când cineva îți aruncă o privire spirituală care te împiedică să mai atragi lucrurile pe care vrei să le atragi."

„Și acum a dispărut deochiul?" a întrebat Emille.

„Da, ai scăpat de el", i-a spus Arif.

Emille a părut ușurat, la fel ca și mine. Nu asistasem la o exorcizare, dar tot văzusem cum fusese înlăturat un blestem, ceea ce nu era chiar nimic.

Deci ce am învățat din experiența asta? În primul rând: chiar și pentru un necredincios ca mine a fost ciudat și tulburător să asist la un test de depistare a djinnilor. Nu știu dacă de la rugăciuni sau cântece sau de la deochi, dar a fost o experiență surprinzător de viscerală.

În al doilea rând: chiar dacă se spune că exorciștii abia așteaptă să le găsească oamenilor probleme și să-i stoarcă de bani, se pare că e al dracului de greu să fii diagnosticat cu un djinn. Chiar și când apar toate semnele, s-ar putea să fie un caz nasol de deochi.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe ciudățenii pe VICE:
Fiica lui Belzebut Am vizitat un templu mormon… pe acid! Un expert în ciuperci halucinogene crede că sunt fiinţe extraterestre Ultimul exorcist