Am fost să-mi văd prietenul cum îşi pierde virginitatea în public

Vi-l mai amintiţi pe Clayton Pettet? Băiatul de 19 ani care acum şase luni zicea că se duce să-şi piardă virginitatea în public în numele artei? După ce am vorbit cu el la sfârşitul anului trecut, ştirea despre reprezentaţia lui live a fost întâmpinată cu un amestec de admiraţie, dezgust şi confuzie. Această confuzie a devenit şi mai pronunţată atunci când el a dezvăluit că partenerul lui a fost tot un tip, pentru că sexul straight în public e ceva, dar sexul gay în exact acelaşi scenariu e clar altă mâncare de peşte.

Ca şi cum nu era de ajuns să-i faci cuiva silă pentru totdeauna cu ideea de a-ţi pierde virginitatea în numele artei, Clayton a trebuit, de asemenea, să se lupte cu cineva care susţinea că ideea a fost plagiată dintr-o discuţie pe care ei au avut-o cu patru ani în urmă şi pe care Clayton o neagă. A intrat totodată şi în vizorul Mişcării Creştine a Persoanelor Gay şi Lesbiene, a cărei purtător de cuvânt a spus cel mai condamnabil lucru pe care un artist îl poate auzi de la o organizaţie creştină: „Nu sunt foarte sigur cum sexul în public e artă.”

Dar toată publicitatea aceasta a fost, în mod evident, plătită, întrucât virginitatea lui Clayton s-a dovedit a fi una dintre cele mai bine vândute virginităţi. El a avut de ales din aproape zece mii de aplicanţi din care a selectat exact 150 de oameni, cât a vrut el să fie prezenţi.

„Oamenii potriviţi” variau de la simpli studenţi ai St. Martins University cu tunici negre şi părul verde, până la critici de artă de vârstă medie sau nişte oameni care, în mod şocant, păreau că nu dau doi bani pe artă sau  pe conceptul lui Clayton în general şi erau acolo doar pentru cururi şi puli.

Cineva care făcea un documentar despre eveniment pentru a trăi bine mai târziu punea acelaşi tip de întrebare pe care oricine altcineva era gata să-l adreseze celorlalţi: „Asta e cu adevărat artă?” şi „E artă ca oamenii să stea la coadă cu orele în speranţa că vor vedea ceva sex anal?”

Am fost conduşi înăuntru şi a trebuit să predăm telefoanele şi orice alt dispozitiv de înregistrat. Echipa de pază părea perplexă: „E cam dubios totul dacă mă întrebi pe mine, dar arta e artă până la urmă”, a zis unul. Am ajuns în cele din urmă într-o cameră cu un bar în colţ şi locuri aşezate în faţa unui ecran pe care se derulau continuu imagini cu banane într-un coş. Imediat, filmul s-a transformat în imaginea lui Clayton care inspecta un munte de banane care se formase în jurul său. „Mă întreb ce vor să însemne bananele astea?”, am zis eu cu voce tare. „Sigur sunt penisuri!”, a răspuns cineva foarte binevoitor din spatele meu.

Dintr-o dată a apărut şi Clayton doar în lenjerie intimă şi flancat de două persoane topless cu nişte pânze în jurul capului, ceea ce de obicei e un semn care indică faptul că arta e pe cale să înceapă. Escortele ţineau pancarte pe care se putea citi „Virgin anal” şi „Sex show live cu futai anal virgin”, iar Clayton avea diferite semne tribale desenate pe tot corpul. S-a aşezat în genunchi şi s-a uns cu un lichid roşu, înainte ca cineva să vină şi să înceapă să-i taie părul.

Publicul i-a acordat toată atenţia, mai ales pentru că ni se luaseră telefoanele mobile, dar şi pentru că ceea ce se întâmpla în faţa noastră arăta ca şi cum cineva aflat în durerile naşterii avea un atac de anxietate în plină desfăşurare. Mai târziu mi s-a spus că acest proces înseamnă a fi purificat şi se face totodată fetişizarea tânărului virgin. După ce i s-a tăiat părul, una dintre escortele mascate a ales la întâmplare 20 de oameni din public şi i-a aşezat unul lângă celălalt, în aşa fel încât fiecare era distribuit într-o grupă. Apoi a urmat o altă aşteptare lungă, timp în care unul dintre criticii de artă de vârstă mijlocie mi-a spus: „Nu prea înţeleg rostul încă, dar vreau măcar să le dau o şansă.”

Nu mi-a luat mult să-mi dau seama că toată această aşteptare şi anticipaţie probabil are legătură cu aşteptarea şi anticipaţia pe care o experimentăm înainte de a ne pierde virginitatea. E un procedeu inteligent, doar că acesta e momentul când audienţa a început să realizeze că cel mai probabil nu va vedea nicio penetrare. Nimeni n-a părut prea supărat şi într-adevăr ar fi fost un lucru ciudat să fii supărat în privinţa asta.

Am urmat ghidul spre parter, unde am fost conduşi într-o cameră acoperită cu graffiti. Tot ce scrisese Clayton pe pereţi se presupunea că era reprezentativ pentru varietatea percepţiilor publicului legate de spectacol, aşa că erau chestii precum „#trendingvirgin” şi „tânăr, prost şi penibil”. Toţi cei 20 stăteam în faţa lor puţin dezorientaţi, dar probabil acesta era şi scopul acolo.

Unul câte unul, am fost apoi conduşi către o cutie mare şi roz. M-am pus în genunchi şi am întrat într-o altă lume, pentru a-l găsi pe Clayton singur, în chiloţi, înconjurat de banane. „Eşti pe cale să-mi iei virginitatea orală”, mi-a zis el cu o privire depresivă, pierdută, ca a unuia care nu a mai dormit de două săptămâni. „Bagă-mi banana în gură de opt ori.”

Am vrut să fac o glumă sau să îi zâmbesc sau orice altceva pentru a mai reduce din penibilul momentului când un tip pe care îl ştii de ceva vreme îţi cere să-l fuţi în gură cu un fruct. Numai că am rămas blocat de cât de vulnerabil arăta şi cum mă fixa cu privirea. Aşa că am făcut-o, pentru că nu ştiam cum altfel să gestionez situaţia.

„Acum pleacă”, mi-a spus el la sfârşit. Am plecat şi mă simţeam de parcă făcusem un lucru rău. Am vrut să-l văd cum îşi pierde virginitatea şi am ajuns să-l penetrez eu pe el. Noi, audienţa, am primit pe jumătate ceea ce ne-am dorit, dar asta nu mă face să mă simt mai bine.

Am părăsit cutia şi m-am confruntat cu arta fizică asociată proiectului, cu variaţii de la animaţii groteşti la nişte portrete chiar drăguţe, mare parte dintre ele includeau texte care satirizau felul în care îi privim noi pe virgini, la fel ca şi întregul proiect vreau-să-fac-sex-pentru-faimă. Am văzut un bărbat care părea puţin scos din peisaj, printre toate acele opere de artă făcute parcă de elevi. S-a prezentat ca fiind Peter şi mi-a zis că el e „una dintre rezervele de pe lista de bilete, aşa că am trecut să văd ce urmează să se întâmple”. L-am întrebat despre tablouri şi mi-a zis că are impresia că „imaginile sunt prea simple, dar cred că tocmai asta e ideea.”

Am întrebat pe altcineva la ce se gândeşte şi mi-a spus că bananele îi amintesc de „pusul prezervativelor pe ele la orele de educaţie sexuală. Mama mea preda acele ore, aşa că era foarte jenant.” Am mai întrebat-o cum diferă asta de experienţa ei legată de pierderea virginităţii. „Păi, asta a durat opt ore. El nu prea a reuşit să şi-o scoale”, s-a strâmbat ea.

După ce fiecare a făcut o tură prin cutia lui Clayton, el a apărut din nou, s-a dezbrăcat ceremonios, apoi a luat-o la fugă, urmărit de doi oameni cu pânze în jurul capului. Am dat de el mai târziu şi l-am întrebat despre ce a fost, de fapt, reprezentaţia. El mi-a spus: „A trebuit să mă penetrezi şi te-ai simţit presat să o faci. Asta e ceea ce am simţit eu când eram tânăr, presiunea şi aşteptarea.” L-am întrebat dacă va face sex fizic, acum că e pregătit mintal. „Nu vreau să fac sex niciodată; arta mea e propria mea sexualitate”, mi-a răspuns. „A fost destul pentru mine ca să-mi ajungă o viaţă.”

I-am zis că e posibil ca unii oameni să fi fost dezamăgiţi de întorsătura pe care a luat-o reprezentaţia lui şi l-am întrebat ce reacţie au avut acei membri variaţi ai audienţei când şi-au băgat capul în cutie. „Am văzut plăcere, ură şi uneori amuzament, dar într-un mod ‘Ha ha, uită-te la tine’. A fost cu adevărat sadic. E un tip care mi-a împins capul înapoi şi mi-a înfipt banana în jos pe gât foarte, foarte tare.”

L-am întrebat dacă ăsta e sfârşitul carierei lui artistice şi a râs. „Vreau să mor făcând reprezentaţii artistice.”