Am fost shaormar opt ore și-am văzut cum e să dea năvală oamenii înfometați

În România, shaorma e un fel de mâncare tradiţională pe care poţi s-o iei la orice oră a zilei. E la fel apreciată cum sunt pastele în Italia sau gulaşul în Ungaria. Se mănâncă atât de multă shaorma la noi, încât curând n-o să mai scoți o tipă la întâlnire cu „Să bem un suc", ci cu „Hai să mâncăm o shaorma, baby". Că vorba aia e: e bună o salată, da'-i mai bună o shaormă.

Iar să lucrezi ca shaormar mi s-a părut întotdeauna o treabă din asta super simplă. Adică, să fim serioşi, cât de greu să fie să învârţi o lipie în care pui nişte cartofi, carne şi varză, iar apoi să adaugi clasica întrebare: „Aici sau la pachet?". Nimic complicat.

Ca să-mi demonstrez că nu-i așa greu, am zis să mă conving cu ochii mei. Aşa că am mers la shaormeria Verbun, în zona Kogălniceanu din București, unde am fost shaormar pentru o zi întreagă. Sau, mă rog, ajutor de shaormar.

Norocul meu e că aici l-am cunoscut pe Vali. Veteran în ale shaormei, face asta de vreo 13 ani şi ştie toate chichiţele ca să iasă una cu de toate ca la carte. O rulează la fel de bine cum rulează un broker banii sau Wiz Khalifa un joint. Vali, răbdător și zâmbăreț, mi-a arătat primii paşi şi câteva taine ale meseriei.

De când am intrat în shaormerie, m-a izbit un val imens de căldură. Ca atunci când eşti la mare şi vine un val neaşteptat de-ţi bagă apă în nas. Căldura asta vine de la chestia care învârte carnea puiului. Vali mi-a spus că, atunci când afară sunt 40 de grade, înăuntru sunt 80. În condițiile astea dure de muncă, am băut apă plată de parcă aș fi primit whiskey pe gratis.

Până să apară clienții, am pregătit ingredientele. Recunosc, m-așteptam să primesc o bonetă și-un halat, dar cred că li s-a părut că-i mai frumoasă cămașa mea și-așa o să atrag mai mulți clienți.

Oamenii trec la întâmplare pe stradă, iar mirosul incitant de cartofi prăjiţi cu carne de pui îi atrage. Mulți dintre ei, activați de simţul olfactiv, fac o întoarcere de 180 de grade înspre shaormerie. Am simţit cu adevărat că am intrat în spiritul locului când am auzit pentru prima dată pe ziua aia comanda unui tip: „Una cu de toate, te rog".

La un moment dat, în shaormeria „noastră" se aduce în discuţie rivalitatea cu cealaltă prăvălie de gen, aflată la doar câtiva metri distanţă. Doamna bucătăreasă mă liniștește și-mi zice că cea de aici e mult mai gustoasă. Și chiar dacă-i mai scumpă cu un leu, merită. Asta pentru că aici se face calitativ, cu „Dragoste, pace şi respect", nu cantitativ.

Se munceşte de zor. Shaormele se vând ca pâinea caldă. E coadă şi de cinci persoane, ceea ce mie mi se pare epuizant. E încă o oră fragedă şi nicidecum nu s-a atins apogeul lucrului. „O să vezi ce-i mai încolo", îmi spune Vali. Eu oftez, în timp ce îmi dau ochii peste cap, iar el zâmbeşte şi râde. E o rutină pentru el, nu i se pare deloc atât de wow cum mi se pare mie.

O băbuţă de vreo 80 de ani cere o shaorma fără maioneză, după care ne spune că acum se simte mai bine, c-a ieşit la o gură de aer și i s-a făcut poftă de o shaorma şi încă ceva pe care nu l-am reţinut. Adevărul e că băbuţa s-a băgat cu japca în conversaţie, iar noi, ca să nu se simtă ea prost, am dat aprobator din cap şi-am mai aruncat câte-un zâmbet. Cumva, mi s-a reconfirmat cât de singuri se simt bătrânii din România. Dar asta-i altă poveste.

Timp de câteva minute nu e niciun client, aşă că am ocazia să iau o pauză scurtă și să-l întreb pe Vali ce clienţii dubioşi a mai întâlnit. A văzut de toate, dar cel mai scandalagiu a fost un tip revoltat că i-ar fi pus prea puţină carne. A mâncat-o pe toată omul, dar după câteva minute s-a întors să ceară banii înapoi, sub pretextul că a mâncat cea mai proastă shaorma ever. Omul era un şmenar care spera să aibă parte de înc-o victimă, însă nu i-a mers cu Vali.

Coada se dublează, sunt vreo 10-12 persoane care așteaptă la rând. E interesant să fii de partea cealaltă a tejghelei și să observi fețele oamenilor. Sincer, şi eu când stau la vreo coadă şi se avansează greu, înjur printre dinţi shaormarul. Acum, îmi dau seama că trebuie să fiu mult mai tolerant în situaţii d-astea. Poate şi ţie ţi s-a întâmplat să-ți pierzi răbdarea la coadă, însă, crede-mă, e extenuant să stai mereu în picioare, să serveşti clienţii nerăbdători şi să rezişti căldurii care te izbeşte din spate. Shaormarii ar merita mai multă înțelegere din partea noastră, a clienților.

Cu toate că este aglomeraţie, Vali continuă să facă treabă cu zâmbetul pe buze. Și-mi mai ridică şi mie moralul când îl văd pe el că e așa entuziasmat.

După o perioadă în care s-a băgat la foc automat, se simte oboseala, aşă că Vali apelează la un mic truc pentru a lua o pauză de ţigară: „Mai durează cam cinci minute până se fac cartofii", le spune oamenilor.

Cu ocazia asta, mi-am adus aminte de vremea când lucram la o companie de telefonie mobilă, prin liceu, iar acolo se întâmpla o treabă asemănătoare: „Nu ne merge sistemul (sau calculatorul). Reveniţi puţin mai târziu".

După binemeritata ţigară, s-a revenit la treabă. Au apărut doi bărbaţi de meserie părerologi, cu care am dezbătut meciul România - Franța, vreo jumătate de oră. Ne-am înţeles perfect, iar concluzia finală pe care am tras-o cu toţii e că România a jucat neaşteptat de bine cu Franţa, însă am avut clar ghinion.

Porumbeii ăştia ciugulesc cu patimă o shaorma neterminată, aruncată pe jos de un meltean care nu știe că există coșuri de gunoi. Pe de altă parte, întâmplător a făcut o faptă bună: a hrănit câţiva porumbei cu nişte shaorma cu de toate.

Între timp, am devenit deja unul de-al casei. Transmit ca un adevărat profesionist informaţii către bucătărie: „O ciorbă de pui la pachet pentru domnu`". Treaba asta n-a rămas neapreciată, am primit laude și încurajări de la doamna bucătăreasă. „Hai că sigur vii la noi, până la urmă". Am zâmbit, ce să fac?, mulțumit că sunt folositor la treabă.

Mirosul ăla de cartofi, castraveţi muraţi si sosuri începe să-mi provoace disconfort fizic. Îmi e greaţă numai când mă gândesc la ideea de a mai mânca o shaorma curând. Mă uit la ceas din ce în ce mai mult. Aştept ora de plecare la fel cum îl aşteaptă un copil pe Moş Crăciun. Mai iau o pauză după ce văd o tipă care stătea pe lângă shaormerie şi dădea impresia că aşteaptă pe cineva. Avea la gât o eşarfă specifică celor care au absolvit Dreptul.

Când am mers odată la o shaormerie în Centrul Vechi, am asistat la câteva tentative de flirturi ale unuia din cei care se ocupau de comenzi. Se tot băga în seamă cu clientele: „Ce ochi frumoşi ai" sau „Sunteţi foarte frumoasă, domnişoară". Acum, aveam ocazia ideală să încerc şi eu acelaşi lucru, tot în calitate de shaormar. Am vrut, însă, să fie ceva mai contextual.

M-am apropiat şi i-am zis: „Conform legii 154, articolul 87, cine nu cumpără shaorma astăzi va primi amendă". S-a stins repede focul pasiunii (care oricum era doar din partea mea), pentru că viitoarea avocată nu mi-a prins duma. Din experienţă, ştiu că tipele de la Drept sunt dificil de abordat. Totuşi, cred că n-a mers pentru că şi-a dat seama că inventasem legea aia.

Sau, poate, miroseam prea rău a shaorma. În fine. Mă întorc la ale mele din interior.

Pentru mine a fost o premieră să stau într-o shaormerie timp de opt ore consecutive. Dacă mai înainte mă uitam la ceas relativ des, acum sunt în punctul în care belesc ochii din cinci în cinci minute. Când se face ora 18, îmi iau rămas bun de la colegii care mai aveau program şi le mulțumesc că au avut răbdare cu mine: Vali, doamna bucătărească şi patroana. Şi dus am fost.

Per total, experienţa asta a avut şi părţi bune. De exemplu, m-a făcut să nu mai am stereotipuri legate de shaormari. Pare banal să pui nişte carne într-o lipie, şi chiar e, însă căldura zdrobitoare și faptul că stai numai în picioare te obosesc îngrozitor. În toate cele opt ore nu l-am văzut niciodată pe Vali să se aşeze pe scaun. Eu, însă, am făcut-o, mai ales că, din cauza mirosului persistent de shaorma, mi s-a cam întors stomacul pe dos. Nu știu, dar nu intenţionez prea curând să mai mănânc o shaorma.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe experiențe personale:
Am stat 8 ore într-un lift de corporaţie românească, să văd ce se întâmplă
Am trăit o zi ca pensionar în România și mi-am dat seama ce frumoasă e viața când ești tânăr
Am stat doișpe ore în tramvaiul 11 şi a fost oribil