Am fost sub acoperire cu piraţii somalezi însetați după petrol

Companiile producătoare de filme din întreaga lume au petrecut ani de zile în încercarea de a se infiltra în rândurile piraţilor somalezi şi a ieşi de acolo cu peliculele intacte, dar şi cu gâturile la fel. Înarmat cu o mini-cameră de ultimă generaţie şi cu o atitudinea de gangster wanna be, canadianul-somalez Mohamed Ashareh a reuşit să se apropie de Bărbile Albastre ale Cornului Africii pentru filmul său The Pirate Tapes.

Compania canadiană producătoare de filme Palmira PDC a lucrat alături de Ashareh în timp ce acesta rătăcea prin Puntland – regiunea încărcată de piraţi a Somaliei – şi se încurca în contracte false în valoare de milioane de dolari, ajungea în celule de închisoare şi în situaţii cu luare de ostatici. Palmira PDC a adunat peliculele lui şi a lucrat alături de el pentru la montarea filmul.

Ashareh nu pare a fi mulţumit de versiunea finală a filmul, dar nouă ne-a plăcut, aşa că am luat legătura cu producătorul Palmira, Andrew Moniz, pentru a afla mai multe despre această poveste despre bogaţii care îi otrăvesc pe săraci prin apă toxică şi despre săracii care contraatacă prin furtul vaselor petroliere pentru a primi bani din răscumpărare.

VICE: Ăsta e primul documentar făcut de tine?
Andrew Moniz: Da. Nu am mai luat în considerare realizarea unui documentar pentru că riscul este prea mare, iar răsplata prea mică. Câte documentare din câte vezi, îţi plac cu adevărat? Adică, sunt doar câteva pentru care am avea în vedere să muncim doi ani din viaţă. Ăsta e adevărul. Oamenii care fac documentare sunt înverşunaţi. Noi suntem pe genul fictiv, ne place să mergem la cinema şi să mâncăm floricele.

Atunci cum a venit vorba? Cum l-ai cunoscut pe Mohamed?
El a venit la noi pentru că se dusese cu o cameră video Handycam în Puntland, de unde se trage familia lui în Somalia. Nu avea niciun antecedent în cinematografie, dar ne-a spus că vrea ca noi să montăm ceea ce filmase într-un fel de film. I-am explicat că nu poţi pur şi simplu să te duci undeva, să îndrepţi camera spre cineva şi să te aştepţi ca un film să apară la celălalt capăt. La început, practic încercam să-l convingem să nu facem filmul. Însă, avea într-adevăr câteva interviuri cu oameni care pretindeau a fi piraţi, aşa că am început să vorbim despre cum ăsta ar fi putut fi un film foarte mişto. Dar i-am spus că va trebui să se întoarcă acolo şi că ar dura cel puţin un an din viaţa lui. Dar dacă el spunea că poate filma piraţi, ne-am gândit că merită.

Care au fost intenţiile iniţiale pentru film?
Ceea ce voiam să facem iniţial era un film tip POV ce avea să pară neprelucrat, deoarece ştiam că asta n-avea să fie o capodoperă cinematografică, ci o filmare clandestină. Aşadar l-am învăţat principiile de bază – cum să se descurce cu camera, cum să păstreze filmările secrete şi cum să se asigure că oamenii cu care era nu urmau să-l decapiteze, chestii de genul ăsta. De asemenea, ne gândeam: „Tipul ăsta ar putea muri, este extrem de periculos”. Dar Mohamed a făcut o treabă destul de bună.

Din felul în care este filmat filmul, pare că ar mai fi fost un cameraman cu el în Somalia.
Am făcut rost de un alt somalez, Abdikareem Issa, care să filmeze cadrele complementare, dar şi alte interviuri cu piraţi. Abdikareem e un tip minunat – prima dată când Mohamed a ajuns în închisoare, Abdikareem l-a însoţit.

Te-a sunat Mohamed când a ajuns în închisoare?
Da, ne poţi vedea în film în încercarea de a-l scoate de acolo, dar într-un final, familia lui a fost nevoită să intervină. Dacă aflau că o companie de producţie canadiană îl sprijinea, ar fi cerut mulţi bani drept răscumpărare.

A ajuns în arest după ce fusese pus pe fugă şi prins la graniţa cu Somaliland, deoarece clanul din care făcea parte nu era nativ acelei zone. Ştia cineva din Somalia că Mohamed făcea un film?
Nu. Doar Abdikareem a aflat mai târziu. Au fost momente în care i-am cerut lui Mohamed să urmărească anumiţi oameni pe care noi îi consideram interesanţi, iar el refuzat, deoarece credea că s-ar putea să se afle că el face un film. Era prudent în preajma celor care ştiau „prea multă” engleză sau care erau „prea deştepţi”.

Cum aţi făcut rost de materialul filmat în secret?
Mohamed îşi prinsese camera de gât, destul de sus, astfel încât era la nivelul unei cravate, iar el e foarte înalt. Se plimba mereu cu camera pornită la gât şi nimeni nu se prindea. Întotdeauna avea camera la el, aşa că oameni se cam obişnuiseră cu ideea, ei credeau că e o cameră foto, nimeni nu ştia că filmează HD.

Cum ai reacţionat când ai aflat că ajunsese în arest? A fost vreun moment în care te-ai gândit „Rahat, dacă va fi băgat la închisoare, o să mă simt oarecum responsabil”?
În timp ce se afla acolo, m-a sunat în mijlocul nopţii, mi-a spus că se află în arest şi m-a rugat să-l ajut. Apoi, a spus că urma să îşi sune familia. A sunat după un număr ciudat de mobil, aşa că am tot încercat să sunăm înapoi pentru că noi credeam că este numărul de la închisoare, dar de fapt era mobilul unui tip. Mohamed practic fusese răpit. La un moment dat, l-au îngenuncheat şi îi puseră pistolul la tâmplă.

Știam că era pe fugă pentru că ne sunase cu o zi în urmă şi ne spusese: „Am nevoie de două mii de de dolari bani gheaţă, o să plec de aici, mă duc la aeroport”. I-am dat banii şi am crezut că apoi totul ar fi fost în regulă, apoi ne-a sunat şi a spus „Nu, sunt în închisoare. Banii au dispărut. Mi-au furat banii, mi-au furat echipamentul video, au furat filmările, tot”. Aşa că trebuia să-l aducem acasă şi apoi să ne gândim la materialul brut filmat.

Este o scenă în care sunaţi Blackwater – compania militară privată notorie – şi le cereţi să îl scoată din închisoare. A fost pe bune? Ce v-au spus?
Blackwater a fost pe bune. De fapt, am sunat la mai multe firme private de securitate în timp ce Mohamed se afla în arest. Mai degrabă, voiam să vedem ce presupune salvarea cuiva în Africa într-o situaţie de genul ăsta şi cât de mult ar costa. Evident că ar fi fost exorbitant de mult, dar era ceva ce am fi luat în considerare. Blackwater nu ne-a luat în serios, însă.

Ne-am pus în legătură cu cineva de acolo care ar fi trebuit să ne ajute, dar care nu ne-a mai răspuns. Cred că s-a întâmplat asta pentru că filmam totul dintr-o maşină mică, iar asta i-am cam deranjat. Retrospectiv, probabil ar fi fost o greşeală colosală să fi luat-o pe calea aceea.

Acoperirea lui Mohamed pentru a se putea infiltra printre piraţi era că el ar fi fost intermediarul unui om de afaceri occidental. Ne poţi explica?
Noi nu ştiam prea multe despre cum merg lucrurile acolo, dar el ştia. Ne-a spus „Uite, ştiţi că aşa îşi fac piraţii banii, sunt implicaţi investitori şi e practic o afacere. Sunt investitori străini care vin din tot felul de locuri, iar ei sunt cei care iau cea mai mare parte din profit”. Aşadar dacă ar fi fost întrebat vreodată de ce filmează, putea oricând spune că o face pentru a le arăta investitorilor. Asta a fost acoperirea noastră, deşi tot timpul el ne trimitea materialul brut filmat, iar noi îl montam în acest film.

A fost nevoie de mulţi bani?
Somalia nu este o ţară săracă. Am cheltuit 35.000 de dolari doar pe călătorie. Nu există un preţ fix pentru nimic, nu există o economie de piaţă de sine stătătoare, iar când un pirat preia o navă, totul se scumpeşte în localitate pentru că se ştie că piraţii au milioane de dolari.

Filmul prezintă foarte frumos cauzele iniţiale ale pirateriei somaliene – supra-pescuirea flotelor occidentale care au făcut să se prăbuşească industria pescuitului local şi aşa mai departe. Apoi, aproape că dovedeşte că deşi acele probleme sunt folosite ca un pretext, nu se mai aplică felului în care piraţii operează momentan. Nu mai este vorba despre stocurile epuizate de peşte, nu?
Nu, nu mai este… Ştiam că oamenii ăştia sunt clar gangsteri. Dar ne-am gândit şi că „Dacă oamenii ăştia îşi protejează mijloacele de existenţă, au tot dreptul să oprească pe oricine se află în apele lor şi le fură peştele”.

Adică, dacă ai locui într-o ţară distrusă ca asta şi o navă s-ar afla în apele tale şi-ti fură peştele în loc să te lase să pescuieşti, ai lua ostatici până când o companie de asigurări te-ar plăti, sigur ai face asta.

Nici nu se pune întrebarea. Orice persoană normală ar face asta. Dar, totul s-a redus la bani – au început să ia tancuri petroliere pentru că sunt nearmate, sunt încete şi valorează tot mai mulţi bani. Nu-i de parcă sunt nebuni şi omoară oameni aşa, e o slujbă pentru ei.

Chestia asta se află în dispută de ceva timp, dar reportajele au fost făcute pe bucăţele. Mi se pare că voi aţi avut cel mai mare acces la informaţii de până acum.
De-asta am şi făcut-o – pentru că ştiam că va fi un film pe care îl vom face orice ar fi. Ceea ce ştim este că oamenii care fac astfel de documentare fie se duc până în pânzele albe şi îşi riscă viaţa, fie o să prezinte materialul prin perspectiva armatei şi a piraţilor corijaţi înainte de a se duce într-un birou londonez pentru a lua interviuri.

Un expert occidental pe care l-aţi intervievat este Matt Bryden din cadrul O.N.U., care a fost foarte bun …
Iniţial, intervievaserăm o grămadă de politicieni somalezi, iar aceştia doar îl vorbeau de rău, îl numeau „diavolul alb”. La început, i-am crezut. Acesta depusese o declaraţie prin care spunea că Somalia este foarte coruptă, iar nouă ne-a părut rău de politicienii pe care îi acuzase. Un lucru pe care mulţi dintre ei nu-l înţeleseseră era că Matt Bryden avea dovezi pentru tot ceea ce spusese. Presupun că ei credeau că sunt doar acuzaţii necondiţionate. Am mers la interviu convinşi că tipul ăsta urma să se păcălească singur, dar a ajuns să fie cea mai bună sursă de informaţii.

V-aţi convins că guvernul din Puntland era mână-în-mână cu piraţii?
Sunt oameni buni în acel guvern, dar şi oameni corupţi, la fel ca în Occident. Dar da, în legătură cu preşedintele din Puntland, se spuneau multe şi toată lumea ştia asta în comunitate, mereu vorbeau despre asta.

Cum crezi că sunt percepuţi piraţii somalezi în lumea occidentală?
Unul din scopurile noastre în realizarea acestul film era să arătăm degetul mijlociul mass mediei pentru că ei nu sunt capabili să prezinte cum se cuvine povestea. Mass media relatează povestea piraţilor cu o atitudine de tabără – ştii, Piraţii Din Caraibe, ceva de genul ăsta. Ei nu înţeleg prin ce au trecut oamenii ăştia şi că momentan controlează practic o parte din apă şi că vor trage ţeapa literalmente oricui dacă nu se iau măsuri, doar uită-te la câte nave trec pe acolo…

Deci ai fost de părere că reportajele anterioare erau fie condescendente, fie incomplete şi exagerate?
Da, clar. Problema este evident pe ţărm. Povestea adevărată nici măcar nu este despre piraţi, ci despre aruncarea de deşeuri toxice şi de stocurile de peşte ce sunt decimate în aceea zonă. Vreau să spun că e absolut absurd dacă te gândeşti la mulţimea de oameni care provin din Lumea Occidentală şi care se duc acolo pentru a arunca deşeuri toxice, chiar şi nucleare în apă. Somalezii afectaţi de asta – am arătat asta în film – sunt nevoiţi să se ducă la un spital în Nairobi, unde primesc „resturi” de tratament pentru că sunt trataţi în urma kenyenilor. În mod normal, nu supravieţuiesc. Apoi, sunt toate aceste nave de pescuit în aceeaşi apă, care iau tot peştele, îl procesează şi îl vând peste tot prin lume…

… Şi ajunge la noi pe masă. Mulţumesc Andrew şi bravo!
Mulţumesc, Oscar!