UPDATE. Veste bună pentru fanii operelor lui Gabriel Oprea! Biblioteca Centrală Universitară „Carol I" a găsit în colecțiile sale două cărți semnate de general: Dreptul internațional umanitar, instrumente juridice internationale și Elemente de artă strategică românească.

Din textul ăsta vei afla ce legătură există între cărțile scrise de vicepremierul Gabriel Oprea, o firmă care face comerț cu mașini de cusut, complexul Dragonul Roșu și niște chinezi care au scris despre concubine și eunuci.

Dacă te lovește cumva dorința inexplicabilă de a citi operele lui Gabriel Oprea, vicepremier, ministru de Interne și general, printre altele, nu-ți va fi ușor să le găsești. Mie clar nu mi-a fost.

Era în toiul scandalului privind doctoratele plagiate coordonate de Gabriel Oprea la Academia Națională de Informații (instituția de învățământ a SRI), el însuși suspectat de plagiat în teza de doctorat, și, la o bere, o colegă mi-a spus că toată atenția ar trebui să fie acum ațintită asupra cărților lui Oprea, că sigur e ceva putred acolo. Numai că nu erau de găsit cărțile marelui general. „Te provoc să le găsești", mi-a zis ea. No, atât mi-a trebuit!

Dar, curând, aveam să regret. Mai bine te apuci să cauți aur în râul Dâmbovița decât cărțile lui Gabriel Oprea. Naivă, am crezut că le voi găsi la Biblioteca Națională a României, instituție unde ar trebui să ajungă toate cărțile publicate în țara asta. „Nu le avem, nu-mi apar în listă. Stați să mă uit în depozit, că m-ați făcut curioasă", spune bibliotecara. Dar nu, nici urmă de opera generalului, nici la subsol. Asta în ciuda faptului că există o obligație legală (Legea Depozitului nr. 111/1995, republicată în noiembrie 2007) ca editurile să trimită la bibliotecă exemplare din tot ce publică.

Am primit același răspuns și de la Biblioteca Metropolitană București și de la Biblioteca Centrală Universitară. Nimic, nici măcar un exemplar. Nici urmă de ele nici în librării. Asta deși capitolul „activitatea publicistică" din CV-ul oficial al lui Gabriel Oprea este foarte bogat. A publicat, între 1999 și 2008, „opt cărți și capitole din cărți". Adică o operă și un pic pe an. De fapt, nu chiar, că pe șapte dintre ele nu le-a scris singur, e prim-autor sau co-autor. Și una dintre cele scrise doar de el e teza de doctorat, despre care președintele Comisiei de Etică a Universității București, Marian Popescu, a spus că este un plagiat. Deci, de fapt, nici p-aia n-a scris-o el. Drept urmare, când am scris inițial în fraza anterioară „teza de doctorat", am scris din greșeală „ teza de plagiat".

Nu știu dacă te interesează subiectele care l-au măcinat într-atât pe Gabriel Oprea încât a decis că e musai să le pună pe hârtie, pentru posteritate, dar iată titlurile semnate de el, ca să știi ce căutam: Introducere în dreptul internațional umanitar, Elemente de artă strategică românească, Interesele naționale ale României în condițiile integrării europene, OSCE, organizație pentru secolul 21, Studii de drept internațional umanitar, Dreptul internațional umanitar, instrumente juridice internaționale, România - integrare și securitate, Plângere prealabilă (teza de doctorat).

Dezamăgită și plictisită de cotrobăit prin librării și biblioteci cu lista asta în mână, am mai aruncat o privire pe CV-ul lui oficial. „Decembrie 2009 – mai 2012: Ministrul Apărării Naționale…", am citit. Hopa! Ministerul Apărării are o bibliotecă, mi-am adus aminte. Sigur ai trecut pe lângă ea de zeci de ori și n-ai observat-o. E la parterul Cercului Militar Național, la Universitate, și are în vitrină multe cărți scrise de niște generali despre alți generali. Ca fapt divers, biblioteca se află exact sub terasa de la Cercul Militar, unde băusem berea de mai sus, cu o săptămână în urmă.

Să-l fi lăsat orgoliul pe fostul ministru al Apărării să nu-și bage el măcar o carte-două la biblioteca ministerului și astfel să nu-i vadă cadeții numele scris pe cotorul unei cărți?, mă întrebam. Ei bine, nu l-a lăsat! Dar stai, că nici aici n-a fost ușor. Am sunat pe fix la Biblioteca Militară Națională și am întrebat dacă au în colecție două dintre cărți. „Sunteți din MApN sau aveți rude cadre militare?", m-a întreabat o voce feminină politicoasă. Mi-au trecut prin minte fulgerător câteva variante de răspuns, de genul „Da, pe mama" sau „Da, pe tata", dar toate implicau procurarea unei legimitații false, preferabil și a unei uniforme de militar, într-un timp foarte scurt.

„Nu, dar am în Jandarmerie", am zis repede, deși știam că n-are nicio treabă una cu alta. „Nu, trebuie să fie din MApN", a zis doamna, în vocea căreia am simțit o ușoară urmă de părere de rău. Și atunci am plusat: „Sunt studentă, locuiesc în provincie, și îmi fac lucrarea de licență. Am găsit toate cărțile din bibliografie, numai pe acestea nu. Nu știu ce să fac…" Liniște în receptor. „Bine. Aveți rude în București? Să vină să-și facă permis și i le dăm pentru câteva ore". Yesss! Așa că peste o oră, verișoara mea (adică tot eu) s-a prezentat la bibliotecă și a ținut în mâini, plină de mândrie și de interes (nu național), două dintre cărțile marelui general.

Iar de aici încolo lucrurile au devenit cu adevărat interesante. Așa am aflat că unele dintre editurile la care și-a scos Gabriel Oprea cărțile sunt absolut obscure sau deținute de apropiați și de instituții pe care le conducea la momentul apariției operelor. Dar să le luăm pe rând.

Coperta cărții cu titlul România – integritate și securitate, semnată de Gabriel Oprea, Radu Timofte (fost șef al SRI între 2001 și 2006) și Constantin Onișor (directorul Școlii doctorale în cadrul Academiei Naționale de Informații), înfățișează un soldat care ține în mână, aproape de inimă, un steag al UE, față îi este acoperită de tricolor, în fundal e o clădire somptuoasă, probabil MapN sau ceva de genul. Ce mai, interesul național curge în valuri. Un detaliu interesant: cartea a fost scoasă în 2005, adică anul în care unul dintre autori, Radu Timofte, conducea SRI.

Dar să revenim la editură. În dreapta jos pe copertă stă scris Editura „Balcanii și Europa". Există o revistă cu acest nume, care este scoasă de o editură omonimă. Ambele fac parte din grupul de firme Niro Investment Group, deținută de Nicolae Dumitru, zis „Niro". Nicolae Dumitru este patron al complexului de chinezării de la ieșirea din București, Dragonul Roșu, prieten bun cu Gabriel Oprea, și om de afaceri cu obscure relații în politică și structuri de securitate. În prezent, el este „secretar adjunct 2" în partidul vicepremierului, adică al patrulea om în UNPR (care înseamnă Uniunea Națională pentru Progresul României, dacă nu știai sau ai uitat), și conduce departamentul „Relația cu mediul de afaceri".

Nicolae Dumitru mai are însă o calitate, dobândită în parcursul său de om de afaceri strâns conectat la politică: inculpat în dosarul Microsoft, în care este acuzat de trafic de influență și spălare de bani. Recent, și-a recunoscut vina și a povestit care a fost mecanismul prin care un grup de politicieni și oameni de afaceri (inclusiv Dorin Cocoș - fostul soț al Elenei Udrea, Șerban Mihăilescu – fost senator, numit și Miki Șpagă, Gabriel Sandu – fost ministru al Comunicațiilor, Alexandru Bittner – prieten bun al lui Adrian Năstase) au contribuit la prejudicierea bugetului de stat cu trei sute de milioane de euro în urma semnării contractului de închiriere de licențe Microsoft.

Anul în care Gabriel Oprea pare să fi fost cel mai inspirat a fost 2001, în care a scos „patru cărți și capitole din cărți". Nu știu câte sunt cărți și câte doar capitole, că sunt puse la grămadă în CV-ul său. Trei dintre ele au fost scoase de Fundația Colegiului Național de Apărare, iar una direct de Colegiul Național de Apărare. Același CV spune că Gabriel Oprea era, în anul 2001, vicepreședinte al Fundației Colegiul Național de Apărare, funcție pe care a deținut-o între 2000 și 2002. Mai mult, între 2000 și 2001, a condus Colegiul Național de Apărare, din poziția de director adjunct.

Acest colegiu este instituția prin care, în ultimii 20 de ani, și-au îmbogățit CV-urile sute de miniștri, parlamentari, oameni de afaceri, după cursuri de doar două săptămâni sau două luni de studiu în domeniul securității și apărării naționale.

Site-ul instituției anunță însă că „mijloacele materiale necesare activității FCNAp se realizează prin taxe de înscriere, sponsorizări, donații, editură, înregistrări", dar și „fonduri publice". Principalul scop al fundației este „identificarea, susținerea și promovarea intereselor României în domeniul securității și apărării naționale". Secretarul general al Fundației, Irina Voicu, mi-a explicat:

Dar dacă Fundația nu are editură, deși așa reiese din CV-ul oficial, atunci unde și-a scos Gabriel Oprea operele respective? Mister total.

Domeniul dreptului internațional l-a pasionat pe Gabriel Oprea, așa că, deși avea două cărți la activ pe subiectul ăsta, cu titluri foarte asemănătoare, a mai scos una, la editura ce ține de Registul Național Monitorul Oficial. Aici, pentru a accesa facilitățile magazinului online monitoruloficial.ro, trebuie să-ți faci un cont, să-ți alegi o parolă. Nu știu de ce, parola care mi-a venit pe loc în minte a fost 1Analfabet. Mi-am făcut cont, am căutat-o în magazin, dar nimic. „E scoasă acum 12 ani, normal că n-o găsiți", mi-a spus o funcționară. Cartea, spun reprezentanții editurii, a fost scoasă în o mie de exemplare. Nicinul nu este însă disponibil publicului, la nicio bibliotecă.

Această nouă carte a fost scoasă în anul 2003, an în care Gabriel Oprea ocupa poziția de ministru delegat pentru Administrația Publică, Ministerul Administrației și Internelor. De data asta, a semnat cartea împreună cu generalul de poliție Ion Suceavă și Ionel Cloșcă, profesor universitar specializat pe drept umanitar. Monitorul Oficial este publicația oficială a statului român și subordonată Guvernului României. Editura Monitorului este de stat sută la sută, dar prestează servicii de editare și printare contra cost și pentru privați.

Prima carte semnată de Gabriel Oprea se numește Introducere în dreptul umanitar internațional și editura prin care a văzut lumina tiparului, în 1999, a fost Cartega. Celălalt autor al cărții – da, nici p-asta n-a scris-o singur – este generalul Nicolae Uscoi, profesor universitar, fost comandant al Academiei Forțelor de Uscat din Sibiu și fost șef al Colegiului Național de Apărare, decedat în 2005. La cinci ani după ce co-autorul Nicolae Uscoi a murit, Gabriel Oprea i-a ridicat un monument comemorativ la Sibiu, pe vremea când era ministru al Apărării.

„Cum ați zis? Editura Car-te-ga? Cu C sau cu K? Nu, n-am auzit de ea…", mi-a spus bibliotecara de la Metropolitană. Nu e de mirare, activitatea editurii nu prea avea cum să atragă atenția. Potrivit librăriilor online, editura s-a orientat mai degrabă spre literatura asiatică. Astfel, printre autorii care au scos cărți la Cartega înaintea lui Gabriel Oprea sunt Li Yuchiuan și Huan Xuetong, cu opera Ultimul eunuc, și Geang Ihun, cu Ultima concubină.

Editura Cartega este deținută de firma Geri Trading SRL, al cărei principal obiect de activitate este „comerţ cu ridicata al maşinilor pentru industria textilă". Site-ul firmei detaliază: comercializează și asigură service pentru mașini de cusut, de tricotat, dar și de „cusut saci la gură".

Într-un email trimis la cabinetul său de la Ministerul de Interne, i-am adresat generalului și profesorului universitar doctor Gabriel Oprea o listă de întrebări referitoare la considerentele pe baza cărora a ales aceste edituri pentru publicarea cărților. Până la apariția acestui articol, nu am primit niciun răspuns. Nu am aflat, astfel, nici de ce nu se regăsesc operele sale în biblioteci și nici de ce singura destinație a cărților sale pare să fi fost CV-ul.

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre oamenii din politica românească:
Noul val literar - Varanismul
Fotografiile pe care PSD nu vrea să le vezi
Am vorbit cu senatorul care vrea o cruce imensă în Piața Universității
Tot ce trebuie să știi despre trimiterea în judecată a lui Ponta