Cum am fost manipulat de propaganda din Coreea de Nord

James Franco trebuia să-l facă amuzant pe Zac Efron, nu să aducă peste capetele noastre amenințarea unei apocalipse nucleare. Dar asta s-a întâmplat în 2014, când filmul hollywoodian The Interview a intrat și în vizorul președintelui. „Dacă cineva reușește să ne intimideze pentru că am lansat un film satiric, imaginați-vă ce ar face dacă ar vedea un documentar care nu le place", a zis Obama cu referire la cyber-attack-ul pe care l-a lansat Coreea de Nord asupra firmei Sony Pictures. Și acum s-a întâmplat chiar asta: Documentaristul spaniol Alvaro Longoria a făcut un nou film despre cum e viața când ești bombardat zilnic cu propaganda regimului Kim Jong-un.

Longoria a primit acces exclusiv în Coreea de Nord prin Alejandro Cao, un spaniol în vârstă de patruzeci de ani care e delegatul special al Comitetului Coreei de Nord pentru Relații Culturale cu alte Țări. Cao funcționează ca prezentator al documentarului și încearcă să ne convingă despre cât de grozavă e Coreea de Nord față de capitalismul malefic al Occidentului. Iar Longoria e de partea lui Cao și a făcut un film cu peisaje minunate și coregrafii frumoase care exprimă perspectiva gazdei sale.

Filmul vorbește despre cât de nedreptățiți se simt coreenii când sunt percepuți atât de greșit de străinii care consideră ridicol regimul lui Jong-un. „Câte teste nucleare au fost efectuate în Coreea de Nord de la Cel De-al Doilea Război Mondial încoace?" întreabă Cao la un moment dat. Trei, conform unui grafic de pe ecran – acum posibil să fie patru, după testul din luna ianuarie. „Și câte teste nucleare s-au făcut, în timpul ăsta, în America?" întreabă el. Răspunsul dat e 1035 (de fapt 1054, între 1945 și 1992, conform Departamentului American al Energiei.

Ca un joc al oglinzilor, The Propaganda Game e despre călătoria lui Longoria într-un loc în care nicio informație nu poate fi luată de bună și nicio declarație nu poate fi acceptată cu sinceritate. Longoria a spus mai multe despre Coreea de Nord prin modul în care s-a lăsat folosit astfel decât orice alt documentar cu camera ascunsă realizat în regatul izolat. Și, prin extensie, a exprimat un alt argument dincolo de situația din Coreea de Nord: despre cum ajunge să ne definească viețile abilitatea noastră de a manipula și de a fi manipulați prin informațiile pe care alegem să le ascundem sau să le arătăm. Am vorbit cu Longoria despre cum a reușit să obțină acces în Coreea de Nord și despre cum și-a compromis independența regizorală pe parcursul acestui proces.

VICE: Ce ai vrut să obții cu acest film?
Alvaro Longoria: Am vrut să analizez cum funcționează propaganda și felurile în care poate fi folosită. Nord-coreenii folosesc propaganda asupra cetățenilor în cadrul unui exercițiu masiv. Din momentul în care se nasc, oamenii sunt bombardați cu aceleași idi tot timpul. Dar fac asta și cu străinii și încearcă să ne folosească pentru a-și răspândi mesajul. Am descoperit că am fost manipulat și de Occident. Nu există aproape deloc informații despre Coreea de Nord, așa că poți scrie orice despre țara asta și lumea o să te creadă. Coreea de Nord e locul cel mai extrem pentru propagandă, iar lucrurile devin, la un moment dat, foarte clare, când o dau în extreme.

Cât de mult ți-ai căutat informațiile despre Coreea de Nord din surse occidentale?
Am văzut multe. Am hotărât că vreau să mă țin departe de stilul de filmare cu camera ascunsă. N-am vrut să fac un film cu pretenția de a dezvălui ceva pentru că, sincer să fiu, e foarte greu să dezvălui orice despre Coreea de Nord. Și e foarte ușor să fii prins și tu în mașinăria de propagandă. Poți dovedi orice argument dacă vrei. Singura influență pe care am avut-o au fost filmele nord-coreene de propagandă din 1920 și 1930 – dar numai ca estetică. Am vrut să arăt propaganda în toată splendoarea ei, s-o fac să arate grandios.

În film sunt niște scene în care nord-coreenii pe care îi întâlnești îți spun cum se simt când știu că oamenii din toată lumea cred povești neadevărate despre țara lor. Cum te-ai simțit știind că nu poți avea încredere în nimic din ce spune oricine, în niciun moment?
M-am simțit mult timp prins într-un cerc vicios. Dacă cineva încearcă să te manipuleze tot timpul, evident că ajungi să fii manipulat. Așa că am vrut ca publicul să fie acolo cu mine, să vadă și ei cum e să fii manipulat. Am vrut să duc lucrurile cât mai departe în această direcție și să văd ce se întâmplă.

Ce te-a surprins la Coreea de Nord?
Știam că mi se va arăta cea mai bună latură a Coreei de Nord. Știam că vor să mă folosească pentru propagandă. Era evident. Întrebarea era dacă voi reuși să rezist. Am fost surprins să descopăr că propaganda lor e destul de stângace. Eram convins că se pricep mai bine la asta. Sunt atât de izolați de restul lumii și de presa occidentală încât nu sunt prea sofisticați și nu știu cum funcționează media.

Ai fost păcălit?
Da. Nu sunt reporter de știri; am devenit victimă și am dezvoltat sindromul Stockholm. După zece zile în care am fost supus la o cantitate imensă de propagandă, am început să simt că funcționează. Am încercat să-i ajut să se relaxeze și să se deschidă față de mine, așa că a trebuit să fiu de acord cu ei în anumite ocazii.

Dar, trebuie să recunosc, a început să-mi placă ce vedeam după doar zece zile. Ce mi s-ar întâmpla dacă aș fi nevoit să locuiesc acolo? Mi se pare greu de crezut că am rezista la propagandă, majoritatea dintre noi. Propaganda e constantă. E brutală, se întâmplă non-stop și nu poți discuta sincer cu nimeni. În alte țări comuniste simți că există în oameni un spirit al dizidenței. Oamenii au totuși o opinie, se mai plâng. Dar Coreea de Nord e absolut solidă. Nu există loc pentru dizidență – nici măcar pentru critici pozitive sau constructive.

Are Coreea de Nord unele avantaje față de Occident?
Cine e mai fericit? Nord-coreenii, care nu realizează că trăiesc într-o lume falsă și nu au idee cum e viața în alte țări? Sau occidentalii care se străduiesc să răzbată zidul de minciuni cu care au de-a face zilnic? Nord-coreenii sunt fericiți pentru că nu știu nimic. Noi suntem nefericiți pentru că știm prea multe. Dacă aș fi sărac, aș prefera să fiu sărac în Coreea de Nord decât în New York.

Ai obținut accesul în Coreea de Nord prin Alejandro Cao. El ce impresie ți-a făcut?
Nu cred că a existat vreodată un occidental care să se transforme precum Alejandro. Și-a făcut primii prieteni nord-coreeni în Madrid când avea 16 ani. A fost antrenat extensiv și e foarte bun la jobul lui. Cu oricine mai poți avea o conversație relaxată la o bere, în care să-și lase garda jos. Dar el n-a făcut asta nici măcar o dată.

„Visul meu a fost întotdeauna să fiu un membru al Armatei Partidului Coreean ", zice Cao, în acest videoclip exclusiv.

Am fost acasă la el, i-am cunoscut părinții, am călătorit prin lume cu el și mereu și-a păstrat același discurs. În Coreea i se spune „soldatul spaniol". E vedetă acolo și simte că are o misiune. E mereu gata să-și apere națiunea adoptată. Nu pare să aibă niciun regret.

Au existat lucruri pe care a trebuit să le scoți din film?
Am vizitat ambasada germană din Pyongyang și m-au băgat într-un fel de seif mare. Au închis ușa în spatele nostru și au zis că acela era singurul locul din Coreea de Nord unde nu ne pot asculta. Timp de două ore, ofițerii germani de informații mi-au povestit ce se petrece. Niște povești pe care nu le mai auzisem în viața mea și pe care nu le-am mai auzit de atunci. Am vrut să fiu foarte atent să nu mă las manipulat de niciuna dintre părți. Dar mi-ar fi plăcut să fi înregistrat toate lucrurile alea. Unul dintre lucrurile pe care le-au accentuat e că poziția lui Kim Jong-un nu e atât de stabilă pe cât pare.

Nord-coreenii sunt destul de deschiși în privința felului în care utilizează propaganda. Nu încearcă s-o ascundă. Și în Marea Britanie suntem manipulați. Te interesează să arăți și chestia asta?
Asta e ideea centrală a filmului meu. Occidentalii îmi spun mereu cât de prizonieri sunt nord-coreenii și le dau dreptate, dar îi întreb: „Oare noi suntem liberi?" Ești liber doar atunci când ai puterea să iei o decizie. Și nu poți lua o decizie decât dacă ai suficiente informații. Cât de des primim informații? Uneori e dificil să-ți dai seama în ce măsură suntem diferiți de ei.

@tomseymour

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre Coreea de Nord pe VICE:
Ghidul VICE pentru Coreea de Nord
Cluburile improvizate din Coreea de Nord
Cum să te îmbraci în Coreea de Nord