​Am înghețat în ultimul hal într-un bazin cu azot lichid, ca să mă simt mai fericită

La fel ca majoritatea new-yorkezilor, prefer să-mi petrec diminețile friguroase sub pătură, la căldurică, cu o ceașcă de ceai în mână. Dar de data asta iată-mă mergând prin frig în drum spre un scop și mai friguros decât vântul care-mi șfichiuia fața. Mă îndreptam spre clinica KryoLife ca să încerc crioterapia totală a corpului și mă pregăteam mental să-mi scufund corpul aproape gol într-o cadă cu azot lichid răcit la vreo -150 de grade Celsius, cu scopul de a mă bucura de numeroasele beneficii: reducerea celulitei, o piele mai frumoasă și mai multă energie, printre multe alte efecte miraculoase.

La nivel de bază, crioterapia afectează corpul la fel ca o săritură în apă rece: induce o reacție puternică de stres. Adrenalina începe să circule prin corp ca să facă inima să bată mai repede, să ajute plămânii să absoarbă mai mult aer și să crească presiunea sângelui. Pupilele se dilată. Endorfinele îți liniștesc nervii ca să nu te gândești la durere, și de asta ești euforic după încheierea reacției.

După reacția inițială, care e universală, frigul poate afecta corpurile diferite în moduri diferite, pe care doctorii încă nu și le pot explica, potrivit spuselor lui Naomi Collier, doctorandă în fiziologia sportului la Universitatea Portsmouth din Marea Britanie.

Dar chiar dacă nu știm de ce variază reacțiile, știm destul de bine care pot fi reacțiile corpului. „General vorbind, crioterapia corpului e un tratament anti-inflamator puternic", a spus Giuseppe Banfi, director științific al Institutului Ortopedic IRCCS Galeazzi din Milano, Italia, autor al mai multor studii despre efectele crioterapiei la atleți.

În literatura științifică, a spus Banfi, crioterapia totală a corpului a scăzut efectele bolilor autoimune precum psoriazisul sau artrita reumatoidă și pe cele ale bolilor inflamatorii cu origini necunoscute precum fibromialgia sau scleroza multiplă. Crioterapia poate crește circulația pentru a trata acneea și îmbunătățește starea pacienților deprimați sau anxioși.

Crioterapia se folosea încă din 1900 pe diverse părți ale corpului pentru tratarea unor leziuni și probleme dermatologice precum negii. Dar crioterapia totală a corpului a fost folosită prima oară pentru tratarea artritei reumatoide în Japonia în 1970. De atunci, a devenit tot mai populară în State și în Europa pentru că funcționează, e naturală, e ieftină, a spus Banfi. S-au deschis centre de crioterapie pe tot teritoriul Statelor Unite, iar atleții și sportivii utilizează tot mai des crioterapia - inclusiv Cristiano Ronaldo, care s-a declarat dependent de ea.

Deci dacă temperatura scăzută face minuni, de ce nu ajunge să facem un duș rece? Am întrebat-o pe Joanna Rymaszewska, profesor de psihiatrie la Universitatea Medicală Wroclaw din Polonia, care a făcut mai multe studii despre efectele psihologice ale crioterapiei. Dușurile reci afectează corpul într-un mod asemănător, dar crioterapia are un efect mult mai intens, a spus ea. „E ca și cum ai mânca un pătrățel de ciocolată în loc să mănânci o tabletă de ciocolată – crioterapia e o modalitate mult mai puternică de a atinge același țel."

Așa că de asta mergeam spre clinică, deși o prietenă mi-a zis că sunt psihotică din cauza acestei decizii. Voiam să văd dacă mă voi simți mai bine, ca trup sau spirit, după ce voi îndura atâta frig.

KryoLife e primul rezultat care îți apare când cauți pe Google crioterapie în New York. O singură consultație te costă 90 de dolari, dar există și pachete lunare sau săptămânale la alte prețuri. M-am așezat în sala de așteptare și am început să completez formularul despre istoria mea medicală. Ați avut un atac de inimă în ultimele șase luni? Anemie severă? Sarcină? Claustrofobie? Nu, nu, nu. Conform formularului, dacă răspundeam da la una din astea (cu excepția claustrofobiei), nu puteam beneficia de terapie, deși Banfi spune că n-au fost înregistrate în literatura științifică niciun fel de efecte adverse grave.

Reprezentantul KryoLife, Eduardo Bohorquez, m-a condus prin facilitate și mi-a arătat vestiarul. Mi-am luat un halat de baie alb peste lenjeria intimă, mi-am pus niște șosete albe până la genunchi și mănuși albe ca de mim. Apoi am intrat în camera următoare. Era timpul să înfrunt frigul.

„Pe asta o numim camera malefică", a zis Eduardo, râzând. În ultimele minute, se ocupase cu răcirea ei la -150 de grade. Azotul lichid curgea din tavanul camerei, ca într-un film SF, iar în restul camerei era răcoare. Am intrat în cameră și i-am înmânat, cu o ușoară ezitare, halatul lui Eduardo. Apoi am închis ușa. A activat o platformă ca să-mi ridice capul deasupra și să-mi fie scufundat doar corpul.

Toate cercetările pe care le făcusem pe subiect mă încurajaseră să cred că frigul va fi suportabil. „Nu e vânt, nici umiditate, deci nu-l simți cu adevărat", îmi spusese recepționistul. Mai citisem asta în niște mărturii de-ale pacienților și nu mi se părea greu de crezut. Știam că rezist la frig – doar sărisem în Oceanul Atlantic cu Clubul Urșilor Polari din Coney Island, rezistasem două ierni în Vermont și patru în nordul statului – n-aveam cum să nu rezist.

Frățioare, nimic mai greșit. Era frig ca dracu'. Frrrrrrig, frig, frig, frig, nu așa. Mi-am ținut brațele aproape de tors, să-I păstrez căldura. Dar aveam genunchii înghețați, la fel și coapsele. Am tropăit din picioare cât am putut, dar picioarele au început să-mi ardă, apoi au amorțit de tot.

Eduardo monitoriza timpul și temperatura din afara camerei și îmi mai punea întrebări relaxate. Pentru cine scrii articolul? Iese și în print revista? Cred că am îngăimat niște răspunsuri incoerente. A început să numere câte minute mai am de stat, ceea ce nu m-a ajutat deloc. Simțeam că pielea de pe șolduri o să crape de cât de mult mă contractam. În noiembrie, când sărisem în ocean, îmi cunoșteam limitele și puteam să-mi citesc corpul. Dar ăsta era cel mai mare frig pe care-l trăisem în viața mea și nu-mi dădeam seama dacă intrasem în zona de pericol a corpului.

Deodată am știut că nu mai pot rezista mult timp. Eduardo a coborât platforma și m-am dat jos, tremurând, să îmbrac halatul. M-am speriat când mi-am atins coapsa, părea un pui scos din congelator. Parcă nu era a mea.

Rezistasem în bazin doar două minute și jumătate – Destul de bine pentru prima oară, mi-a zis Eduardo. Majoritatea tratamentelor criogenice nu durează mai mult de trei minute pentru că există riscul de degerare. Eduardo a spus că a rezistat cinci minute odată, dar nu i-a plăcut. „N-am reușit să mă încălzesc deloc tot restul zilei, îmi intrase frigul în oase." Acum intră doar câte trei minute, dar face asta zilnic.

Mi-am luat din nou hainele, dar încă tremuram și-mi era frig, așa că am folosit bicicleta pentru antrenament care îi ajută pe clienți să-și recapete circulația normală după o ședință. Din boxe se auzea o muzică relaxantă. În timp ce pedalam și sorbeam apă călduță dintr-o sticlă, am stat de vorbă cu o altă vizitatoare, care era la a treia ședință. Avea dureri cronice la genunchi, așa că era mereu în căutare de terapii alternative, mi-a spus. Se documentase puțin înainte să cumpere pachetul cu zece ședințe. Voia să vadă cum se simte după zece ședințe și apoi să hotărască dacă va continua sau nu, dar mi-a zis că deja era surprinsă de cât de mult îi schimbase starea. „Parcă îmi apasă un buton de reset al creierului", mi-a zis. Când a intrat în camera de terapie, am auzit-o prin ușă cum râdea veselă cu Eduardo.

În noaptea aceea, când am ajuns acasă, mi-am scanat corpul să văd ce rezultate dăduse. Nu-mi simțeam articulațiile diferit, dar nu mă dureau nici înainte. Îmi degerase o bucățică de piele din zona șoldului. M-a ars un pic când am pus loțiune. Dar per total, pielea arăta mai bine, mai ales pe picioare, iar unele vânătăi și cicatrici mai vechi păreau că se mai vindecaseră un pic. Dar cel mai important a fost că pe tot drumul înapoi de la clinică și tot restul serii m-am simțit mai fericită și mai relaxată. Mai puțin stresată de deadline-urile de la job și de grijile zilnice. Dacă aș face-o din nou, probabil că și eu aș ajunge să râd cu Eduardo.

Banfi, care a studiat efectele crioterapiei pe atleți, a spus că e dificil să măsori cât de bine a funcționat crioterapia. Atleții beneficiază de tratament pentru că se recuperează mai rapid după sesiunile intensive de antrenament, a spus Banfi, dar oamenii spun că nu-i mai dor articulațiile și că au o stare de bine. Unii pacienți spun că nu a mai fost nevoie să ia pastile de durere pentru artrită, dar nici asta nu poate fi cuantificat exact.

Într-un studiu viitor, Rymaszewska vrea să măsoare anumite valori din sânge – nu mi-a dezvăluit care – ca să înțeleagă mai bine efectele crioterapiei totale a corpului. Dar atât Banfi, cât și Rymaszewska au spus că singurul mod de a-i experimenta beneficiile e să te bagi în bazin pentru câte o sesiune de trei minute zilnic timp de două săptămâni și să repeți odată la șase luni. Iar asta nu e prea fezabil, dacă nu ești bogat sau superstar ca Ronaldo.

Per total, rezultatele n-au fost atât de drastice pe cât am sperat. Nu m-a dat pe spate cu totul știința din spatele crioterapiei și faptul că nu toată lumea are acces la ea. Dar înțeleg de ce ar vrea să facă terapia o persoană care are dureri în mod constant. Eu sunt tânără și relativ sănătoasă. Deci deocamdată o să păstrez cei nouăzeci de dolari în buzunar și când o să vreau să îngheț, o să ies să îngheț afară iarna, gratis.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe terapii alternative:
Nu am reușit să-mi tratez astmul cu terapia polarității, dar am făcut o duduie să vadă spirite Să fie ecstasy soluția pentru anxietate și autism? Am cunoscut-o pe femeia care încearcă să vindece malaria cu zahăr și apă Unii oameni cred că scapă de hepatită cu ceaiuri magice