Am întrebat un expert ce s-ar întâmpla, dacă UE şi-ar deschide graniţele pentru toată lumea

Duminica trecută, 800 de bărbaţi, femei şi copii s-au înecat în marea Mediterană după ce vasul pe care se aflau s-a răsturnat lângă coasta libiană. Cu o săptămână mai devreme, pe 12 aprilie, 400 de oameni s-au înecat într-un dezastru similar. Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR) estimează că, de la începutul acestui an, 1 700 de oameni au murit când încercau să traverseze Marea Mediterană ca să ajungă în Europa.

De atunci, problema nu mai poate fi ignorată de europeni. La un sumit convocat special, liderii UE au decis implementarea unor măsuri extensive care să permită salvarea mai multor oameni aflaţi în pericol pe mare. În acelaşi timp, ei au discutat mai multe idei menite să descurajeze refugiaţii să mai traverseze marea. Sugestiile au variat de la ridicarea unor tabere uriaşe de detenţie în ţările din nordul Africii, până la intervenţii militare în Libia.

Problema cu ideile menţionate mai sus e evidentă: nu abordează o idee fundamentală. Sunt o grămadă de oameni care vor să emigreze în Europa, iar UE nu vrea să-i lase să intre. Motivele din spatele emigraţiei sunt variate, unii fug de război şi persecuţie, alţii de sărăcie şi de lipsa perspectivelor de acolo, dar răspunsul Uniunii Europene rămâne neschimbat: Fără viză nu intră nimeni.

Totuşi, oamenii nu întreabă prea des de ce situaţia trebuie să rămână aşa. Nimeni nu s-ar gândi să-i interzică unui puşti de 19 ani din Atena să-şi încerce norocul în Stuttgart, totuşi le refuzăm celorlalţi exact dreptul ăsta. Ce s-ar întâmpla dacă am deschide graniţele UE şi i-am lăsa să intre pe toţi cei care-şi doresc asta?

Genul ăsta de idei politice par utopice în zilele noastre. Ne-am obişnuit cu noţiunea că ţările dezvoltate economic trebui să-şi apere graniţele cu orice preţ. Să renunţi la controlul ăsta şi practic să laşi să intre orice imigrant, după o verificare de rutină şi un examen medical, sună prea tare ca o viziune naivă a activismului „fără frontiere" care nu merită o discuţie serioasă.

Chiar dacă argumentul moral pentru deschiderea graniţelor e practic acceptat de majoritate, oamenii încă sunt convinşi că nu-i o opţiune realistă. Opinia dominantă e că Europa s-ar prăbuşi sub asaltul cetăţenilor din „lumea a treia."

Totuşi, puţini oameni sunt conştienţi că ideea asta e luată în serios de câţiva academicieni, în special de economişti. Michael Clemes e unul dintre ei. Ca membru senior al Centrului Global de Dezvoltare, investighează de ani de zile migraţia şi a ajuns la nişte concluzii neaşteptate, inclusiv teoria că restricţiile asupra imigraţiei „sapă o prăpastie între bunăstarea curentă a umanităţii şi bunăstarea la care se poate ajunge." Calculele lui indică faptul că libertatea de-a traversa graniţele internaţionale ar putea dubla PIB-ul global.

L-am rugat pe Michael Clemens să se gândească la ce s-ar putea întâmpla dacă UE ar decide brusc să-şi deschidă graniţele pentru migraţia internaţională. Şi, deşi ăsta-i un scenariu care nu pretinde că oferă adevărul absolut, ideile lui m-au surprins.

VICE: Domnule Clemes, de ce încearcă oamenii să emigreze în ţări bogate, în afară de motivele politice?
Michael Clemens: Oamenii din ţări sărace emigrează pentru siguranţa zilei de mâine, pentru salariile pe măsura muncii depuse şi ca să studieze. Siguranţa şi oportunitatea depind foarte tare de ţările în care locuiesc şi 97 la sută din omenire trăieşte toată viaţa în ţara în care s-a născut. Pentru noi, cei care ne-am născut în ţări sigure şi prospere, o asemenea loterie aleatorie pare chiar satisfăcătoare. Cei mai mulţi imigranţi sunt oameni care au decis pur şi simplu să nu-şi lase cursul vieţii să fie determinat de rezultatele loteriei vieţii.

În ţările noastre, ştim de ce oamenii părăsesc cartierele periculoase sau sărace. Sunt aceleaşi motive pentru care oamenii părăsesc ţări periculoase sau sărace. Dar sunt două diferenţe. Mulţi oameni din ţări periculoase şi sărace trăiesc într-o mizerie şi într-un risc pe care nici cei mai săraci oameni din ţări bogate nu şi le pot imagina. Şi, desigur, nimeni nu stă cu o armă la ieşirea din cartierele sărace pentru a-i forţa pe oameni să rămână acolo.

Deci, ce s-ar întâmpla dacă UE şi-ar deschide complet graniţele? Ar fi luată cu asalt de imigranţi din ţări mai sărace?
E foarte greu să anticipezi fluxurile migratorii. Putem vedea lucrul ăsta în două cazuri, atunci când UK a ridicat restricţiile asupra imigraţiei. În 2004, Marea Britanie a dat undă verde polonezilor, iar numărul de imigranţi a fost mult mai mare decât cel prezis. În 2014, a dat undă verde românilor şi numărul a fost mult mai mic decât cel anticipat.

Putem să fim siguri că mulţi oameni vor face nişte preziceri sumbre pe care şi le vor anunţa zgomotos şi cu încredere. Când Germania a ridicat restricţiile asupra imigraţiei poloneze în 2012, sindicatele germane au prezis că un milion de polonezi vor intra şuvoi în ţară anul următor. Numărul oficial de imigranţi polonezi s-a ridicat la doar zece la sută, iar ceilalţi 90 la sută au fost rodul imaginaţiei speriate. Când SUA şi-a deschis graniţele în faţa locuitorilor sărmani din Micronezia în 1986, mulţi au anticipat că micronezienii vor da buzna în Hawaii şi California. Paisprezece ani mai târziu, mai puţin de şase la sută din populaţia Microneziei se mutase în SUA.

Deci, ce s-ar întâmpla la nivel global? Avem nişte dovezi, de la un sondaj Gallup global de opinie, pe care le putem considera doar sugestive. Cei care fac sondajele merg anual în aproape toate ţările şi, în fiecare dintre ele, pun acelaşi set de întrebări la o mie de oameni. Una dintre întrebări este dacă şi-ar dori sau nu să emigreze şi dacă da, unde.

Ideea de bază este că populaţia Europei ar creşte cu zece la sută dacă toţi cei sondaţi de Gallup care-au spus că şi-ar dori să se mute în Europa ar putea s-o facă. Populaţia Germaniei ar creşte cu 23 la sută, pentru că-i o destinaţie prosperă şi dezirabilă.

Asta-i cea mai bună dovadă directă pe care-o avem. Spun că dovada asta-i doar speculativă, pentru că nu ştim cât din dorinţele exprimate reflectă comportamente adevărate. Mulţi oameni care spun „da" şi-ar putea exprima o dorinţă şi nu un plan concret, la fel cum ai spune „da" cuiva care te întreabă, dacă vrei să-ţi deschizi o afacere la un moment dat. Şi mulţi care spun „nu" ar putea să-şi regândească opţiunea, dacă ar exista un mod mai puţin periculos şi mai uşor de-a emigra. Aşa că, răspunsul real e că sociologii nu pot fi siguri, dar au observat tendinţa sistematică a grupurilor de interese de-a exagera numărul anticipat de imigranţi.

Ce impact ar avea afluxul de imigranţi aspura economiei europene?
Studiile ne arată că imigraţia a avut un efect pozitiv asupra creşterii economice, iar lucrul ăsta rămâne adevărat chiar şi-n cele mai sofisticate previziuni ale economiştilor. Christian Lutz şi Ingo Wolter anticipează un efect pozitiv al imigraţiei asupra creşterii economice germane, iar Katerina Lisenkova şi Miguel Sanchez anticipează un efect pozitiv al imigraţiei asupra creşterii economice din UK şi tot aşa.

M-aş aventura să spun că asta-i o opinie unanimă în rândul economiştilor, iar asta spune multe, mai ales că economiştii trag semnale de alarmă în legătură cu orice. Dar toate dovezile concrete pe care le avem ne arată că economia are mult de câştigat de pe urma reducerii barierelor care limitează mobilitatea forţei de muncă. Circa 96 la sută dintre economiştii americani care studiază forţa de muncă sunt de-acord că beneficiile economice ale SUA de pe urma imigraţiei sunt mai mari decât pierderile.

În timp ce câţiva economişti pretind vag că economia are de suferit de pe urma imigraţiei, afirmaţiile astea nu-s în general bazate pe studii, iar părerile lor ar trebui privite drept opinii politice şi nu expertiză economică.

Desigur, viteza e importantă. Sunt multe motive pentru care impactul a un milion de imigranţi diferă în funcţie de timpul în care ajung, pe parcursul a trei ani sau a 20 de ani. Dar problema asta lipseşte e absentă din dezbaterile publice care tind să se concentreze pe idei absolute de genul „opriţi toţi imigranţii" sau „lăsaţi-i pe toţi să intre imediat".

O dezbatere mai nuanţată ar începe de la consensul solid al investigaţiilor economice serioase care arată că per total există beneficii mari economice şi ar pune în discuţie felul în care ar trebui făcută tranziţia pentru a profita de beneficiile alea. Dezvoltarea economică din ţările sărace e asociată cu o emigraţie crescută din aceleaşi motive pentru care o să vezi mai mulţi oameni din cartiere periferice care lucrează şi trăiesc într-o zonă luxoasă din centrul oraşului atunci când respectivul cartier periferic se imbogăţeşte. Una dintre cele mai mari încercări ale secolului 21 este elaborarea de politici care să transforme mobilitatea într-un beneficiu economic, în loc să construiască blocade navale şi tabere de detenţie.

Dar salariile muncitorilor europeni n-ar scădea semnificativ? E posibil ca o piaţă să integreze, să spunem, un milion de muncitori noi, printre care şi mulţi necalificaţi?
Fluxurile viitoare de imigranţi, pe un segment variat, ar putea să crească salariile şi rata de angajare a municitorilor tipici europeni.

Unele dintre cele mai bune dovezi noi pe care le avem despre asta vin de la economiştii Mette Foged şi Giovanna Peri. Nimeni n-are informaţii mai bune sau medote ştiinţifice mai bune decât cei doi. Au studiat salariile şi ocupaţia fiecărui muncitor din Danemarca, între 1991 şi 2008, şi-au urmărit cum a reacţionat fiecare după ce au venit valuri de refugiaţi din ţări precum Somalia şi Afghanistan. Imigranţii ăia au făcut ca salariile muncitorilor necalificaţi şi rata de angajare să crească.

Ca să înţelegi de ce, trebuie să faci un pas înapoi. Cu siguranţă, când e vorba de un singur job în construcţii, dacă un imigrant ar ocupa postul respectiv înseamnă că un locarnic n-ar lua jobul. Dar ăsta-i doar începutul felului în care funcţionează piaţa muncii. Când sunt imigranţi prin preajmă, muncitorii locali fac alegeri diferite. Foged şi Peri au arătat că muncitorii danezi slab calificaţi s-au specializat pe ocupaţii mai complexe, care necesitau mai puţin lucru manual, ca răspuns la valurile de imigranţi.

În plus, alte studii au arătat că localnicii deprind mai multe abilităţi atunci când imigraţia creşte. Iar firmele işi ajustează investiţiile atunci când există imigranţi, lucru benefic pentru ambele categorii de muncitori. Mai mult decât atât, muncitorii străini sunt şi consumatori. Imigranţii care au salarii mici consumă produse de tip fast food şi îmbrăcăminte ieftină, făcute şi vândute de alţi muncitori cu salarii mici.

Toate astea înseamnă că imigranţii slab calificaţi sfârşesc prin a ocupa joburi, dar şi prin a crea joburi. Echilibrul, aşa cum ne arată cele mai bune studii asupra Europei, este unul pozitiv chiar şi în locurile în care politicienii şi activiştii spun că ar fi negativ. Dar comunicarea acestui fapt va rămâne o provocare permanentă, pentru că modurile în care imigranţii ocupă joburi sunt directe şi vizibile, spre deosebire de modurile în care creează joburi.

Statul social european s-ar prăbuşi, dacă prea mulţi oameni s-ar baza pe el? Există moduri prin care am putea atenua lovitura?
Discuţiile despre imigraţie şi bunăstare trebuie să pornească de la date. Momentan, statul social în Europa depinde de imigranţi şi nu invers.

Un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) din 2013 a arătat că, în medie, o familie din Europa a contribuit cu 2700 de euro mai mult decât a beneficiat. Asta înseamnă că munca imigranţilor subvenţionează statele europene şi-i ajută pe europeni să-şi ţină copiii în şcoli şi să plătească tratamentele bunicilor. Întrebarea este dacă sistemele europene de securitate socială se vor prăbuşi sau nu fără imigranţi.

Lucrul ăsta-i adevărat în special în Germania. Profesorul Holger Bonin a arătat că veniturile fiscale încasate pentru fiecare străin depăşesc transferurile de plată cu aproape 1400 de europe an.

Aşa că asta-i realitatea actuală. Imigranţii subvenţionează nonimigranţii, în Germania şi-n toată Europa. E puţin probabil ca lucrul ăsta să se schimbe odată cu mărirea fluxurilor migratorii. Şi asta pentru că, aşa cum arată raportul OECD, imigranţii noi sunt în general oameni tineri şi sănătoşi, genul de oameni care contribuie net la bugetele publice. Modelul ăsta s-ar schimba foarte puţin, chiar dacă fluxurile migratorii ar fi mult mai mari şi chiar dacă politicile de cheltuieli şi taxe ar rămâne la fel.

În plus, statul social poate ajusta fluxurile migratorii. Raportul OECD arată diferenţele majore între ţări. Influenţa fiscală pozitivă a imigranţilor în Norvegia e de două ori mai mare decât în Danemarca. Impactul fiscal al imigranţilor e o decizie pe care ţara respectivă o ia. În Marea Britanie, azilanţii primesc ajutor social, pentru că n-au voie să lucreze. Se pare că votanţii din UK sprijină politicile care-i forţează pe azilanţi să nu genereze venituri şi tot aceiaşi alegători se plâng că azilanţii nu generează venituri fiscale.

Există probleme culturale sau sociale care ar putea apărea din cauza unui număr mare de oameni care se mută brusc din ţări mai puţin dezvoltate în ţări dezvoltate din Europa?
Prejudecăţile noastre despre imigraţie sunt atât de profunde încât devin întipărite în limbajul nostru. A devenit normal să spui că problemele de ordin social „apar" din cauza imigraţiei. Gândeşte-te un pic la prejudecăţile necesare unei astfel de întrebari.

Să zicem că o femeie e atacată de nişte bărbaţi pe stradă, în drumul spre serviciu. Ce-a cauzat atacul? Depinde de presupunerile pe care le faci. Mulţi oameni de pe glob nu cred că femeile au dreptul de-a munci sau de-a merge pe stradă. Oamenii ăştia ar putea să spună că atacul a fost cauzat de familia femeii, care i-a dat voie să-şi ia un job sau să meargă pe stradă fără să fie păzită. Dacă nu te îndoieşti de aceste drepturi, ai putea identifica o altă cauză, şi anume că bărbaţii s-au hotărât s-o atace.

Într-un mod asemănător, când activiştii ies în stradă pentru a-i ameninţa pe imigranţi cu violenţa, mulţi ar putea descrie asta ca pe-un conflict social care „apare" din cauza imigraţiei. Perspectiva asta iţi cere să te fi hotărât deja că imigranţii n-au niciun drept să se afle acolo, la fel cum, dacă spui că atacurile asupra femeilor se nasc din cauza prezenţei lor pe trotuar, înseamnă c-ai decis deja că femeile n-au dreptul de-a merge pe trotuar.

Aici raţionamentul devine o metodă de a te justifica. Oamenii folosesc ideea asta a conflictelor sociale care se „nasc" din cauza imigranţilor ca să justifice faptul că n-au voie să se afle într-o ţară. Dar conflictul se „naşte" din cauza asta, dacă noi începem să credem că imigranţii n-au dreptul de-a se afla în ţara respectivă. Astea nu-s argumente, ci sunt mentalităţi. Politicienii ar trebui să nu-şi mai irosească energia cu fabricarea fricii şi să şi-o investească în inovarea politicii.

Bine atunci. Dar o politică mai uşoară asupra imigraţiei n-ar îngreuna dezvoltarea ţărilor mai sărace din care vin oamenii ăştia?
Aici vorbim despre politica imigraţiei, nu despre faptul că oamenii ar trebui să rămână sau nu în ţări sărace. Vorbim despre cât de tare ar trebui să se implice ţările bogate în obstrucţionarea imigraţiei. Asta înseamnă „politica migraţiei." Viza nu obligă o persoană să se mute. Viza e o decizie de-a nu împiedica în mod voit persoana să se mute.

Aşa că, dacă vorbim despre politica imigraţiei, întrebarea „Are emigraţia un efect negativ asupra ţărilor sărace?" e aceeaşi cu „Dacă obligi oamenii să nu plece din ţări sărace, va avea asta un efect pozitiv asupra ţărilor respective?" Ştiinţele sociale n-au nicio dovadă că există un asemenea efect.

Oare situaţia ar sta altfel în alte ţări sărace? Dar în Africa? Nu trebuie să ne întrebăm nici asta. Sunt teritorii în Africa la fel de prospere precum cele din Europa - Johannesburg, Pretoria, Cape Town - care le-au interzis africanilor negri, timp de generaţii întregi, să lucreze sau să locuiască acolo. Mulţi oameni din enclavele alea au pretins că lucrul ăsta ar fi cumva benefic pentru africanii negri, pentru că-i încuraja să-şi „extindă" propriile pământuri. Nu există nicio dovadă care să ateste un asemenea efect pozitiv.

Mulţumesc, Michael.

Traducere: Alice Yehia

Citeşte mai multe despre imigranţi:
Echipa de imigranţi FC România va juca în Cupa Angliei Ce cred românii şi bulgarii din Marea Britanie despre invazia de imigranţi din ţările lor natale Berlin, oraşul unde românii nu se simt imigranţi