FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Am întrebat un expert dacă pisica ta te poate ucide

Pisicile sunt înarmate cu multe părți ascuțite, care pot străpunge pielea umană și pot crea multă durere.

Consiliul Statului New York ia în considerare un proiect de lege care l-ar transforma în primul stat care interzice amputarea falangelor la mâțe. E o mișcare care va prinde, chiar dacă presupune o practică crudă, dar va poziționa pe primul loc bunăstarea pisicilor deasupra dorinței oamenilor de a nu fi zgâriați. Dar nimic nu oprește un proiect de lege mai mult ca posibilitatea că politicienii care au votat pentru ea să fie învinuiți pentru moartea prematură a animăluțelor lor.

Publicitate

Până la urmă, chiar și cu gheare, pisicile sunt înarmate cu multe părți ascuțite care pot străpunge pielea umană și care pot crea multă durere. Dar pisica ta te poate ucide?

Pisicile au omorât oameni prin infecțiile pe care le-au produs și pentru că au adormit pe fața unui bebeluș, dar ar putea o pisică să iasă victorioasă într-o luptă cu un om sănătos? Conform lui Brian Palmer de la Slate, se pare că nu a existat un astfel de caz în istorie, dar pentru că ceva nu s-a întâmpla deja, nu înseamnă că nu se poate întâmpla pe viitor.

Am luat în considerare ideea că fălcile și colții joacă un rol important în atacul asupra unui om, așa că l-am sunat pe Frank J.M. Verstraete, profesor de chirurgie și radiologie la Școala de Medicină Veterinară de la UC Davis. De când Verstraete a scris cartea despre operațiile care pot fi făcute maxilarului unei pisici, m-am gândit că el e omul potrivit care să-mi spună mai multe despre mușcătura mortală a unei mâțe.

Urmărește niște pisici mai puțin letale.

VICE: Ce poate spune știința despre abilitatea unei pisici de a omorî un om?
Frank. J.M.Verstraete: Există foarte puține informații despre așa ceva publicate. În anticipația apelului tău, am vorbit și cu un coleg despre asta și el mi-a zis același lucru. Nici el nu știa de existența vreunui material.

Pisicile omoară alte animale totuși. Ce putem învăța din asta?
Când mănâncă un șoarece, îl omoară și îl înghit cu totul.

Publicitate

Incredibil, dar asta nu vorbește despre abilitatea pisicii de a distruge traheea sau pereții unui vas de sânge enorm dintr-un om.
Corect. Spre deosebire de câine, care poate să facă mult dezastru, ele nu pot face asta pentru că nu au incisivi. Au canini mari care folosesc la prinderea prăzii și au molari cu care taie carnea.

Când spui „taie" carnea, adică o fac feliuțe?
Al patrulea molar superior și primul de jos sunt dinți care ajută la tăiere. Ăia sunt folosiți la tăierea cărnii. Nu au alți dinți care să fie drepți în partea superioară cum avem noi.

Mi-am verificat pisica și ai ei sunt foarte în spate. Poate să facă rău cu cei mici din față?
Pisicile au evoluat, în sensul că incisivii lor sunt foarte mici și nu sunt funcționali. Ele și-au păstrat canini imenși.

Dar cât de tare pot mușca? E nevoie de ceva efort să perforezi traheea umană.
Nu știm care e forța mușcăturii. Nu cunosc niciun articol despre așa ceva. Probabil că se află sub forța unui câine. Câinii au mușchii temporali mult mai proeminenți. Ăsta e mușchiul pe care-l folosim pentru închisul gurii. Dacă te uiți la fosa temporală, unde sunt mușchii, e mult mai mică.

Putem să folosim alt factor ca să ne dăm seama cam cât de tare mușcă?
Fracturile la nivelul dinților sunt ceva normal la câini, dar nu la fel de comune și la pisici. Asta ar putea să indice indirect că nu mușcă prea tare.

Dar ce se întâmplă cu fălcile când se mișcă înainte și înapoi, ca atunci când mesteci o bucată de carne tare?
Toate felinele, indiferent că e vorba de lei sau leoparzi sau pisici domestice, au fălcile îmbinate într-o manieră cilindrică. Funcționează ca o balama, așa că-și pot deschide și închide gurile, dar nu pot face mișcarea in părți. Dinții unei pisici se îmbină foarte precis. Dacă sunt poziționați cu o eroare de un milimetru sau doi, ele nu-și mai pot închide gurile. În caz că s-au dizlocat, dintele din spatele gurii se prinde de altul, d-aia o pisică rămâne cu gura deschisă.

Sună oribil pentru o pisică. Poți să le ajuți când se întâmplă asta?
E nevoie de anestezie și de intervenția cuiva care știe ce face.

Sună ca un „nu" la povestea cu omorâtul unui om. Există vreo șansă ca o pisică să încerce să facă asta?
Domesticirea e un proces care are ceva istorie în spate și nu cred că pisicile mai păstrează ceva din instinctul criminal, în afară de privitul păsărilor și șoriceii ocazionali.

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai citește despre pisici:
Sunt pisicile spioni extratereştri? Ți-a mâncat pisica creierul? Ce gust are mâncarea de pisică