Țin minte o zi, pe când aveam vreo 12 ani și ajunsesem accidental într-un hypermarket, la raftul cu tampoane și absorbante. Și mă uitam așa încruntat la ele, pentru că nu înțelegeam nimic. De ce există? Unde? Ce? Cum? De ce sunt așa de multe tipuri? Mă simțeam puțin revoltat de existența acestor produse pe care nu le înțelegeam. Apoi mi s-a explicat ce-i cu ele și m-am înseninat. Nu că le-aș fi înțeles. Ci pentru că mi-am dat seama că nu trebuie să înțeleg. Nu sunt pentru mine. Așa că am putut să mă uit la ele cu calm și detașare, ca un extraterestru la știrile de la ora 5.

Am descoperit însă aceeași privire încruntat-revoltată prin 2007, când le povesteam colegilor de la ziar de bloguri, și pe fața mea, când am văzut prima oară vloguri. Mii de întrebări îmi bâzâiau prin cap: De ce vorbesc oamenii ăștia singuri la webcam despre viețile lor banale în care nu s-a întâmplat nimic semnificativ încă, probleme de pubertate gen cum să te placă alți puberi, cum să îți dispară coșurile, ce să faci în ora de română și alte lucruri de-astea de care nu mi-ar păsa nici dacă ar fi ultimele lucruri existente în univers? Nu își dau seama că e oleacă penibil? Indiferent de răspunsuri, cert este că vloggingul e un fenomen. Pentru că, dacă nu era, nu cânta Marius Moga despre el:

Apoi am dat click pe niște comentatori veseli și mulțumiți și mi s-a descrețit fruntea. Mi-am dat seama de ce nu înțeleg fenomenul: pentru că nu e pentru mine. E pentru valul ăla 10-14 ani, care tocmai a descoperit lumea și propria persoană. Normal că nu mă interesează leapșa virtuală, adevăr sau provocare și ce crede un băiat căruia tocmai i-au dat tuleiele, despre religie. Am mai multe ore de masturbat adunate decât are el de viață. Nu are cum să emită o opinie care să mă intereseze, pentru că nu are de unde.

Unii dintre voi chiar disprețuiesc personajele de mai jos, fix de-asta. Pentru că simt că sunt complet degeaba. E stupid. E ca și cum ai disprețui un producător de suzete doar din cauză că tu nu mai folosești una. În schimb, toată puștimea fără buletin se uită la ăștia. Toți mucoșii ăia pe care nu-i vezi, pentru că nu ies din casă, cu asta își ocupă zilele: se uită la vloguri. Ceea ce e bine, pentru că nu îi vezi pe afară cum se sparg în figuri că le-a început pubertatea și au impresia că le știu pe toate.

Așa că hai să ne minunăm împreună la vedetele minorilor, ca extratereștrii la știrile de la ora cinci. Fără ură și fără încercarea de a înțelege de ce oamenii ăștia sunt mai bogați decât tine și sunt priviți de sute de mii de spectatori. Doar așa, ca să vedem ceva nou. Începem complet aleator cu:

Primul lucru pe care l-am observat la Dani pe NET e că vorbește ca și cum tocmai a făcut o extracție de măsea. Așa că am mai verificat trei videoclipuri, să văd dacă nu cumva am nimerit eu unul chiar după o extracție. Nu. Așa vorbește el. Dar așa am observat o chestie și mai bizară: omul se îmbracă ca Johnny Depp în Pirații din Caraibe. Fără un motiv anume. Nu o face pentru un sketch sau ceva. Așa e el când vorbește despre orice. Mă rog, se pare că recent s-a săturat să fie omul unei singure fixații și și-a schimbat lookul în ăla a lui Johnny Depp când e actor și atât.

Probabil i-a zis cineva că seamănă cu Depp când era mic și a decis ca asta să fie trăsătura lui definitorie de personalitate. Și-a dat seama că altceva n-are și asta e tot ce poate fi: o imitație de Depp. Poate ascunde o traumă care l-a depersonalizat. Oare asta înseamnă „savi" ăla pe care-l zice la sfârșitul oricărei propoziții și gând semiformat? E felul lui de a ne spune trauma? În caz că nu știi la ce mă refer, probabil nu te-ai uitat la mai mult de 30 de secunde. Mereu când piratul din canapea are o sincopă de discurs, zice „savi". Poate copiilor le place să li se repete un cuvânt care nu înseamnă nimic în context, în orice context. Nu știu.

Dani pe net face ce fac cam toți vloggării pe net: comentează videoclipuri amuzante fără să spună ceva nou sau amuzant despre ele, răspunde la toate dramele emoționale ale adolescentelor care-i scriu despre cum s-au despărțit de prieten, vorbește despre jocuri și în general se încântă la propria persoană. Uneori mai face niște chestii cu efecte speciale mișto, dar care, din păcate, conțin același om care inexplicabil îl imită pe Depp și care nu zice nimic interesant, dar compensează prin mult „savi".

Ții minte la începutul textului, când ziceam că unii dintre copiii ăștia au mai puține ore de existență decât am eu de labă? Da, părea o glumă. Dar super-serios că la Max ăsta chiar se aplică. Max vorbește despre ce minciuni spun elevii, cum e să te scoli ca să te duci la școală, ce tipuri de râsete au oamenii când râd și conversații pe care le are el cu un robot care conversează. Cu toate că singurul lucru mai plictisitor decât să vorbești cu un bot e să te uiți la alt om care vorbește cu un bot, omul face trei sute de mii de view-uri cu chestia asta.

Mi-a adus aminte de copilărie. Ții minte genul ăla de provocări între copii, din categoria „n-ai tupeu să mănânci un pachet de gumă de mestecat"? Puștiulică le face filmat. Patru sute de mii de oameni s-au uitat la el cum încearcă să bea o sticlă de suc de 0,5 dintr-o bucată, cum sună la o casă și fuge, cântă pe stradă, mănâncă chipsuri și spune la necunoscuți „te-am văzut la protv, ai ucis un om". După care fuge. Super tare. Nu m-am uitat până la capăt, dar sunt sigur că cineva l-a provocat și să se joace cu mașinuțele. Scuze, e 2015 și copiii nu se mai joacă cu mașinuțele. Iar mă simt bătrân.

Am mai dat accidental de Levi pe internet acum câțiva ani și îmi mențin opinia: dacă aveți un copil și-l prindeți că se uită la Levi, e ok să nu-i dați foc la calculator. Pentru că Levi e un tip destul de puțin nociv. Ba chiar util pe alocuri. Vorbește adolescenților pe un ton calm, de predicator, cu muzică relaxantă pe fundal, despre toate problemele lor. E charismatic, are și dicție.

Dar în primul rând face ceva util. Le explică despre coșuri, fete, cum să te înțelegi cu oamenii, cum să nu te cramponezi pe niște idei și că important e să vezi problema din mai multe laturi și să fii atent și la motivul pentru care cineva spune ceva, nu doar la ce spune. Că nu există soluții simple și magice și că totul e mai complicat și mai discutabil decât pare la prima vedere. Idei de bun simț pe care orice puștan ar trebui să le audă și pe care un adult nu are timp să le explice unui puștan pentru că, spre diferență de Levi, noi, adulții, am văzut destule rahaturi cât să nu mai avem viziunea aia optimistă asupra vieții. Și avem lucruri mai bune de făcut decât să explicăm truisme. Cum ar fi înecat amarul în alcool și ură.

Levi în schimb e calm. Le spune frumos de ce e stupid să te apuci de fumat ca să pari cool în fața anturajului, de ce nu e bine să bagi droguri ca să faci toate chestiile mai interesante și alte discuții de-astea pe care noi, adulții, nu le-am mai avut din preistorie. Spun că e vag nociv, pentru că l-am prins cu un derapaj de-ăla conspiraționist despre cum medicamentele din medicina normală nu funcționează și de fapt vor să ne păcălească ăștia de la Big Pharma cu ele. E mic, se redresează cu timpul, probabil. Sau trece la tichie din folie de aluminiu, cine știe.

Anne Marie mă super întristează. De trei ani se filmează cum vorbește spre webcam și sub 1% din clipurile ei au mai multe vizualizări decât clipurile alea pe care le-am făcut eu cu un prieten, când eram prăjiți și ne filmam șosetele. Ceea ce e super trist. Să te chinui să faci ceva pe internet timp de trei ani și să bați niște șosete care nu au sens doar în 1% dintre cazuri. Până și când are cvasisucces e o anomalie statistică.

Și asta se întâmplă în ciuda faptului că tipa apare peste tot pe unde e vorba de vloggeri și se chinuie să se bage în seamă cu toți. Ba chiar și Zoso pompează în ea cu disperare, dând share la tot ce face, poate așa, într-o zi, o să fie mai charismatică decât două șosete filmate cu telefonul care nu spun nimic interesant. Știu asta că-l aveam la prieteni și îmi tot băga în feed pe gât clipurile ei.

Așa că i-am dat unfriend. Nu mai puteam. Intram pe clipurile ei, vedeam patru sute de view-uri și cum se chinuia și mi se făcea atât de milă, încât mă simțeam prost toată ziua. E ca și cum te-ai uita la un om născut cu genunchii invers cum încearcă să joace fotbal. Trebuie să fii foarte crud să te distrezi la așa ceva. E clar că nu are prieteni și nici vreun skill util pe piața locurilor de muncă, de face asta. Săraca.

Băieții ăștia sunt relativ noi pe piața de vloggeri. Au apărut doar de un an, dar, după cum chițăia cârdul de prepuberi după ei la Dreamhack, se vede că rup. Am râs prima oară când am văzut ceva de la ei. Era un videoclip parodie după o melodie pe care nu o auzisem în viața mea, dar care m-a distrat. Pentru că era despre cum s-a umplut Bucureștiul de cocalari efeminați, sfrijiți și dichisiți, care se uită în oglindă mai mult decât o femeie. Am râs. Am și arătat-o la oameni. Chiar și clipul era bun. Că găsiseră fix un cocalar de-ăla de 57 de kile cu tot cu gelul de păr care ilustra perfect conceptul.

După care am văzut și alte clipuri de la ei și mi-am dat seama că ăla nu e actor, era chiar unul dintre ei. Și au continuat cu parodia după melodii pop în care fac mișto de cocalari. Cam asta e tot ce fac. Partea suspectă e că un necocalar nu are de unde să știe melodiile pe care ei le parodiază. Că le aud doar taximetriștii și alte categorii de ascultători de radio Zu. Deci, ca să înțelegi ce mișto fac ei de cocalari, trebuie să fii oleacă cocalar. Și ei sunt, dacă îi vezi cum se îmbracă și cum vorbesc. Sunt doar o specie de cocalar-canibal care face mișto de celelalte subspecii de cocalar, ca să râdă cocalarii în formare și cocalarii în faza de negare.

Evident că fac chestia aia pe care o face toată lumea, cu luat clipuri amuzante de pe net și făcut glume și mini-sketchuri despre ele. Care evident dau doar în glume cu cocalari. La ăștia însă clipurile pe care le aleg sunt la fel de vechi și de expirate ca glumele.

E cam vag să spui că cei de la Creative Monkeys fac vlogging. Pentru că fac foarte multe chestii. Animații cu Robotzi, tutoriale de grafică, live stream pe Twitch.tv gen emisiune matinală în care răspund la întrebări și multe alte chestii. Ce ar intra la categoria vlog clar la ei e emisiunea 3lăr, în care un tip slab și agitat vorbește despre trailere de filme, streamul ăla zilnic (cred) cu o tipă și un tip agitat (altul) și emisiunea lor iobagg, în care se joacă jocuri și un tip agitat (unul dintre ei) comentează. Muncesc mult oamenii.

Însă pot fi judecate la comun, pentru că, pe scurt, sunt același lucru. Vin din valul de umor ardelenesc ieftin care a umplut internetul românesc și care funcționează pe un tipar banal. Toată lumea știe că ardelenii nu au umor, însă au voință. Așa ca ăștia. La toate emisiunile fac cam la fel: nu spun nimic interesant, dar vorbesc cu un accent forțat ardelenesc puternic și cu o voce ciudată. Și brusc totul sună amuzant. E total amuzant să țipi „vai ghe pula me" ca o veveriță constipată. Apoi mai aruncă cuvinte care sună amuzant, dar nu au sens, în fraze gen „sfinte girofar mecanic cu sfârcuri!" și gata. Umor.

Se cacă pe ei de râs copiii. Și asta e tot. Un viitor imperiu media bazat pe vorbit ciudat, cu accent ciudat, cuvinte lipite aleator și multă agitație și dat din mâini. Tot ce am înțeles din succesul lor e că, la copii, nu contează ce zici, ci contează cum zici. Strâmbături, scălâmbăieli și zgomote dubioase să fie, că de altceva n-ai nevoie.

Mihai Țăranu e primul tip pe care l-am văzut pe internet și la care am avut reacția aia de „ce plm văd și de ce există chestia asta?". Au trecut mulți ani de atunci. Lui a început să-i crească păr pe față. Eu am văzut chestii mult mai nasoale. Subiectele sunt aceleași ca peste tot. Cum să inviți o fată la un film, cum e primul sărut, diferențele dintre fete și băieți și clipuri amuzante de pe internet.

Zmentă în schimb e un specimen. Își pune perucă în cap, se scălămbăie singur la cameră, face glume cu bășini, după care se ia de oamenii care-i spun că-i penibil, acuzându-i că-s hateri și că nu înțeleg umorul lui avansat. Care nu e pentru toată lumea. Trebuie să fii deschis la minte.

Și sunt complet de acord. Dacă ai o minte deschisă și curată, de copil de 12 ani care nu a consumat absolut nimic media-umoristic în viața lui, sunt sigur că Zmentă e chiar amuzant. Exact cum pentru copiii puțin mai mici e amuzant să îți pui mâna la ochi și să spui „cucu-bau!"

Băiatul de la Romercial e nou pe internet. Vedem asta din faptul că încă se ceartă cu comentatori și se supără la ei că fac mișto de el. O chestie rară în industrie. Ca vlogger nu trebuie să fii ofensat. Trebuie să ai pielea groasă, zero simț al penibilului și să consideri că tu știi cel mai bine, iar haterii hate-uiesc pentru că nu înțeleg, pentru că sunt proști. Spre exemplu, în acest clip încearcă să demonstreze că nu e slab la engleză și că nu vorbește romgleză, pentru că nu știe nici română prea tare, vorbind doar în engleză de Lehliu.

De obicei comentează reclame. Acid și amuzant uneori. Da, are și glume „hack", din categoria „traducere și adaptare din ceva la care am râs acum doi ani, am uitat și am impresia că am inventat eu chiar acum", dar na, comparativ cu alții, are și glume. Din păcate nu dă destul de mult din mâini, nu are accent ardelenesc și nu face voci de veveriță constipată, deci nu o să aibă niciodată succesul profesioniștilor în domeniu care au descoperit rețeta succesului.

Nu-l ajută nici faptul că e super arogant. Mai ales că aroganța aia nu se susține. Da, e un băiat deștept. Dar cam de 14 ori mai puțin deștept decât crede el că e.

Nu am mai văzut ce face fata asta de acum vreo doi ani, când mi-a povestit cineva că există, am ridicat din umeri și m-am uitat, de curios. Mă așteptam, după nume, să fie o bunăciune gen Tila Tequila. Dar nu, Tequila mioritică era o copilă slăbuță care mai avea minimum cinci ani până la vârsta la care ar fi putut, legal, să miroasă o sticlă de tequila. Acum cred că mai are vreo trei. Primul lucru pe care l-am observat la ea e că, serios, are un defect de vorbire. Adică sper că n-are limba paralizată sau ceva și sunt insensibil, dar trebuie să mă chinui mult prea tare să înșleg ch zice ca ș justufce efwartl. E ca și cum gâtul ei se plictisește de cuvinte până termină să le pronunțe.

În rest, face același lucru. Citește și comentează comentarii de la puberi și execută tot soiul de adevăruri și provocări care circulă pe internetul copiilor. Adică exact ce face și Max și Țăranu Zmentă, doar că mai pentru fete.

E greu să îl privesc obiectiv pe băiat, pentru că m-am intersectat cu ce face el. Acum mulți ani făceam o tâmpenie la mine pe site, în care luam benzi desenate cu scooby doo și le schimbam replicile. Băiatul a copiat ideea pe youtube și a început să dubleze desene cu scooby doo în românește, pe același sistem de umor ardelenesc: voce strident-amuzantă, accent puternic-forțat și expresii scremute din cuvinte alăturate care sună amuzant împreună, dar nu înseamnă nimic.

Gen: „sfinte banane la tavă în cur de babuin!". Ceva mai vulgar decât restul ardelenilor, cu umor de ardeleni, însă. După ce a cunoscut succesul în cadrul elevilor de gimnaziu care râd de se cacă pe ei când aud cuvântul „pulă" spus pe un accent ciudat, mi-a dat un mesaj prin care m-a întrebat ce părere am de ce-a făcut el cu ideea mea cu Scooby Doo. I-am răspuns că a făcut din ea un cancer atât de sinistru, încât a omorât-o complet și acum mi-e rușine să îmi mai continui seria pentru că e pururi pătată de mânuțele lui. S-a supărat.

Știu că i-a fost șters canalul pentru vulgarități. Și-a făcut altul. Ca om vulgar de soiul meu, bănuiesc că nu prea câștigă bani cu popularitatea pe internet, pentru că publicitarii se feresc de oameni care folosesc cuvântul „pulă" la fel de tare cum se ferește Codrin de propoziții care nu conțin cuvântul „pulă". Dar măcar se distrează. Și-a dresat elevii de gimnaziu să urmărească orice face el și să saliveze pavlovian mereu când aud „ai ghe pula me!". Și aud des, că e numitorul comun al întregii lui cariere. I-a dresat chiar și să-l asculte cum face rap.

Mi-e greu să fiu obiectiv și cu Mikey, pentru că suntem amici, gen. Emisiunea lui e un clip show standard, cum e peste tot pe internet, în care se iau niște clipuri amuzante și se fac niște glume/comentarii la prima mână despre ele. La fel ca și în =3, după care e inspirat, videoclipurile sunt amuzante, însă comentariile și mini-sketchurile sunt un balast la care nu am zâmbit niciodată. Sunt toate bazate pe ideile alea care îmi vin în cap în primele cinci secunde după ce văd clipul și le alung repede din minte, pentru că-s prea slabe ca să le pot considera umor.

E super amuzant însă că, după ce a fost acuzat ani de zile că e copie de Ray William Johnson, acum treaba stă invers. Pentru că Ray s-a retras și a adus la emisiunea lui un tip care e leit Mikey Hash. Cine copiază pe cine?

Cam asta e toată fauna de vloguri românești. Iar vorbind de titlu, să știi că semi-mințeam. Înțeleg clar vlogurile și cum funcționează. Sunt un simptom al îmbătrânirii media, care, la modul profesionist, a îmbătrânit. N-a înțeles generația tânără și a lăsat-o pe mâna amatorilor. Tocmai de-aia știu că nu-s de mine. Niciunul din subiectele abordate de oamenii ăștia nu mă interesează și nu cred că ar trebui să intereseze pe vreun adult normal. În schimb, îți pot spune cum să devii star pe youtube foarte simplu. Nici măcar nu trebuie să fii charismatic sau inteligent. Trebuie doar să respecți următoarele reguli și să trântești videoclipuri în mod constant timp de un an de zile.

Și atât. Într-un an o să fii vedetă pe internet. Acum o să mă întrebi: „Vai, dar dacă e așa de simplu, de ce nu o faci și tu?". Pentru că mă ține un simț al penibilului. E singurul lucru de care realmente ai nevoie ca să devii vlogger de succes. Lipsa lui.