Am petrecut o zi cu pepenarii din piețele bucureștene, ca să aflu cum se leagă căldura cu depresia

Mă urc într-un autobuz plin. Sunt transpirat ca și când aș fi intrat într-o piscină îmbrăcat, mă simt amețit de parcă umează să mă dezmembrez, iar când omul de lângă mine își lipește pungile de piciorul meu, închid ochii și sper să mă evapor. Nu reușesc. Așa mi-am dat seama că fac parte din cei 1% care trec prin depresie în perioadele caniculare. Simptomele acestei condiții sunt pe cât de clare, pe atât de ușor de ignorat: apatie, anxietate sau insomnie.

Sigur, pe lângă cei care trec prin asta pentru că au stat prea mult la plajă și s-au insolat, mai sunt și frații noștri al căror job presupune să stea timp îndelungat pe caniculă. Nu e chiar același lucru să lucrezi în aer liber, sub soare, cu o vacanță în care-ți tragi șezlongul la umbră sau te adăpostești sub un aer condiționat.

De-asta, într-o dimineață de început de septembrie, am luat la rând piețele bucureștene, ca să discut cu oamenii care ne ridică glicemia de trei luni încoace: vânzătorii de pepeni. Am fost curios să aflu dacă depresia caniculară i-a vizitat, dar și cum merge vânzarea și ce întâmplări au mai avut cu clienții sezonul ăsta.

Știam de la maică-mea că piața Moghioroș din Drumul Taberei e una din cele mai generoase pentru cumpărătorii de pepeni, așa că am descins printre tarabe pe la opt dimineața și m-am trezit brusc la o realitate neașteptată. Ne zoreau să plecăm imediat ce le spuneam că vrem să aflăm poveștile lor în scop jurnalistic, cu expresia: „Nu vreau să apar la televiziune! Sunteți de la Kanal D? Ne dați la Kanal D?!"

Deși le-am explicat că eram de la o revistă de tineret, s-a răspândit din tarabă în tarabă zvonul că am venit să îi inregistrăm pe ascuns și să-i dăm la Kanal D. Singura care a vrut să discute cu noi a fost doamna Petruța, care ni s-a plâns că „nu mai e putere de cumpărare. E mai ieftin în supermarketuri, deși noi avem soiuri speciale, fără sâmburi".

Petruța stă în piață de la șapte dimineața până seara la zece, iar în perioada când vindeau la corturi dormea chiar cu pepenii, pentru că trebuia să-i păzească. Ca mulți alți vânzători de pepeni, nu mai mănâncă produsele pe care le vinde. „Ți se ia când stai nonstop cu ei. Mănânci ce nu ai. Eu prefer stugurii."

Petruța a empatizat cu mine, legat de depresia sezonieră:

„Așa e, sunt zile multe vara în care și eu mă simt tristă. Pur și simplu n-am chef de nimic. Aș vrea să stau singură și să nu vorbesc cu nimeni, dar nu poți, că nu poți să nu schimbi o vorbă cu clienții. Dacă nu râzi, nu glumești, nu faci un efort, clienții pleacă. Se supără.

Chiar dacă n-am chef de nimic, încerc să fac o glumă, ceva, măcar omul să se simtă bine. Și uite așa, ne păcălim singuri viața."

Cu asta în minte, am plecat spre Piața Rahova, ca să găsim oameni mai puțin speriați de noi. Acolo l-am cunoscut pe domnul Falnicu, de 62 de ani, care era ușor dezămăgit:

„Cel mai trist vara asta nu am fost de la căldură, ca-n alți ani, ci pentru că n-a mers vânzarea. Cel mai tare mă deranjează când oamenii gustă pepenii și spun că nu sunt dulci. Apoi, nu mai avem ce să facem cu ei și îi mâncăm noi și-ți dai seama că de fapt, erau chiar dulci."

Două tarabe mai la dreapta, am cunoscut-o pe doamna Ana, de 40 de ani, care mi-a spus că și-a închiriat un apartament lângă piață ca să scape drumurile lungi.

„Nu pe noi ne-a afectat căldura, ci pe clienți, că nu sunt mai deloc. Au plecat în vacanță sau la supermarketuri, să cumpere de acolo, că e mai ieftin", mi-a explicat femeia.

Costel are 63 de ani și crește pepenii la el în curte, apoi îi cară zilnic cu mașina până-n piață. Știe că sezonul e pe terminate și că va rămâne cu multe fructe nevândute.

„Tristețea mea e că vindem prea puțin și prea ieftin. Numai 70 de lei kilogramul. Unde mai găsești așa de ieftin? În rest, pe mine depresia de de vară nu mă poate lovi, pentru că sunt bolnav de inimă și nu-mi permit supărări. Mai bine zâmbesc, orice ar fi." ne-a spus el.

Din Piața Rahova am plecat spre târgul de unde majoritatea comercianților își cumpără pepenii. Nu am avut voie să intrăm și să discutăm cu oamenii de acolo, dar l-am cunoscut pe Robert în fața porții , un băiat de 17 ani din Măgurele, care vinde pepeni împreună cu bunicul lui.

Aceștia se plimbă din sat în sat cu căruța, iar vânzarea lor, spre deosebire de a celor din piețe merge chiar bine. Cât am discutat cu Robert, bunicul lui era în târg, unde făcea provizii noi de pepeni. Robert, singurul pepenar care citea VICE, ne-a lăsat să-i pozăm căruța și calul. A spus că nu-i place cum arată de dimineață și că preferă să n-apară.

Doamna Ana are 63 de ani și vinde în Piața Obor. Se simte nefericită, dar asta nu are legătură neapărat cu anotimpul, ci mai degrabă cu Bucureștiul în sine. Îi displace orașul atât de mult încât nu merge nici măcar să-și ia mâncare, plătește pe cineva să facă cumpărăturile pentru ea.

„Eu am călătorit mult în vest și în țară peste tot, dar oraș mai pestriț și urât ca Bucureștiul n-am văzut. Clienții ne tratează de parcă suntem ultimii oameni."

Doamna Ana este profesoară de chimie pensionată și și-ar dori ca oamenii care cumpără de la ea să o trateze mai respectuos. N-ar mai reveni la București, dar aici este vânzarea cea mai bună.

„În zona noastră, în Dabuleni, județul Dolj, cine n-are pepeni e neica nimeni. Eu cresc de când eram studentă. La noi toată familia a crescut pepeni. Unde creștem pepenii, avem paznic, câini, ne costă totul o grămadă de bani. Mai ales irigatul, că e nevoie de o grămadă de apă. Chiar dacă plouă, tot trebuie să-i irigăm. "

La final, ne-a spus că are mai multe întâmplări enervante cu clienții, decât amuzante, dar că nu vrea să mai detalieze, pentru că nu are niciun sens să ne întristăm pentru starea poporului român.

„Asta e o țară care a votat primari aflați în pușcării, nu merită s-o compătimim. Avem alte lucruri mai bune de făcut", a concluzionat ea.

Citește mai multe despre fructe:
Pepeni verzi în Tadjikistan
Sucurile naturale din comerț sunt adevărate bombe de zahăr
De ce legea patriotismului alimentar din România e stupidă și abuzivă

Urmărește VICE pe Facebook: