Am petrecut o zi într-o tabără de refugiați din Grecia

E gunoi absolut peste tot și mirosul fluidelor corporale e intensificat de căldură. Pe jos sunt scutece murdare, pachete goale de biscuiți și cutii stâlcite de Pepsi, Cola și suc de fructe. Deși bate o briză ușoară, e insuportabil de cald sub arșița soarelui de amiază. Grupuri de oameni – în special bărbați tineri – stau de vorbă la umbra măslinilor.

O femeie stă sub un duș și spală pe cap un băiețel care chicotește. Mai mulți copii țopăie împrejur, în timp ce un bărbat și o femeie se ceartă încetișor într-un cort.

Pe toate gardurile și ramurile sunt rufe puse la uscat.

Sunt la o tabără de urgență pentru imigranți și refugiați din Kara Tepe, la câteva minute de condus de Mytilena, principalul oraș de pe insula grecească Lesvos. În prezent găzduiește trei mii de persoane evacuate, e supravegheat de Comitetul Internațional de Salvare și abia mai există spațiu pentru norocoșii care au reușit să ajungă pe insulă în siguranță. Două treimi dintre toți refugiații se opresc pe insula grecească Lesvos și rămân aici până la următoarea etapă a călătoriei lor spre centrul Europei.

De obicei, imigranții stau aici trei zile, cât să se spele, să-și spună documentele în ordine și să își ia un bilet de plecare.

Zi și noapte, pe insula Lesvos ancorează bărci cu motor. Pasagerii sar din ele, sărută pământul, își îmbrățișează familia, își fac selfie-uri victorioase și pleacă rapid de la fața locului.

Nici nu știu cum să povestesc cât de des se întâmplă asta. Populația taberei – aproximativ trei mii de persoane – sosește pe insulă în fiecare zi. Populația insulei Lesvos e estimată la peste 86 000 – în doar două luni de vară a trecut prin zonă de nouă ori populația insulei. Comitetul Internațional de Salvare a zis că 85 dintre persoanele care vin în Grecia – inclusiv hoardele de familii în vacanță – sunt refugiați.

Acum câțiva ani, bărbații au început să plece din Siria în căutarea unor noi vieți în Europa pentru familiile lor. Acum, situația din țara lor a devenit disperată și familiile lor vin să li se alăture. Optzeci de procente dintre refugiații din Grecia sunt sirieni. Recent a crescut numărul de copii și femei printre ei.

Mă apropii de un grup de tineri ca să-i întreb cum e viața în tabără. Cei patru bărbați, cu vârste între 35 și 38 de ani, refuză să-și dea numele și să fie fotografiați, ca să nu poată fi identificați. Au plecat din Siria acum 15 zile și au petrecut o săptămână în tabără, timp în care au așteptat feribotul care urmează să-i ducă în Germania.

Când i-am întrebat cum sunt condițiile din tabără, unul dintre ei a zâmbit amar: „Nu chiar așa de rele."

Un altul a continuat: „Nu prea e plăcut de stat aici, dar nu avem de ales. Nu există locuri în hoteluri pentru noi, iar aici nu avem baie, nici toaletă. Avem o baie, dar e mizerabilă, la fel și toaleta. Dar ne-am rezervat locuri pentru feribotul de marți, așa că abia așteptăm să plecăm."

„Am crezut că o să stăm o zi-două, dar o săptămână… e cam mult", a oftat bărbatul.

Altul mi-a zis: „E prima oară când am dormit altundeva decât într-o casă. În cort sau sub cerul liberul. A fost ciudat."

Grupul a călătorit din Aleppo și mi-a zis că a fost un drum dificil. „Ne-a adus o barcă foarte mică", mi-a povestit unul dintre bărbați. „Cred că avea nouă metri și eram cincizeci de inși pe ea. Călătoria durează o oră și douăzeci de minute. Nu e așa de mult, dar stai tot timpul cu sufletul la gură de frică."

„Ne-am oprit pe mare vreo jumătate de oră ca să repare el motorul (arată spre unul dintre prietenii lui). E inginer mecanic. Noroc că am ajuns pe insulă cu bine. Am fost foarte fericiți."

Bărbații vor să meargă în Germania ca să studieze și să-și găsească de lucru. Toți fac parte din clasa de mijloc, sunt educați și aveau joburi bune în Siria. Unul dintre ei mi-a zis: „Sunt farmacist. Am absolvit anul trecut și vreau să fac masterul și doctoratul în Germania. În Siria lucram într-o farmacie, dar m-au obligat să intru în armată." Ceilalți bărbați aprobă în cor. „Așa că a trebuit să plec din Siria."

E valabil pentru majoritatea bărbaților din tabere? Face un gest cu mâna de jur împrejur: „Toți au plecat de asta! Majoritatea oamenilor de aici."

Toți bărbații cu care am vorbit mi-au zis că intenționează să se întoarcă acasă într-o bună zi. „După ce ne terminăm studiile și strângem niște bani, o să ne întoarcem."

Ce ar trebui să se schimbe în țara lor ca să se întoarcă? „Tot sistemul! Tot! Totul e construit pe falsitate, nimic nu e ok în Siria acum. Vom schimba totul dacă o să putem."

E un mare risc să începi o nouă viață altundeva. Nu e puțin înfricoșător? „Nu, e ca o aventură", mi-a zis unul dintre bărbați.

Călătoria până în Germania sună destul de înfricoșător. Tipii cu care am vorbit mi-au zis că îi va costa cel puțin trei mii de euro ca să străbată Grecia, apoi Macedonia, prin Serbia, Ungaria și Austria, până în Germania. E o rută periculoasă care a fost numită Drumul Negru. Experții de la Comitetul Internațional de Salvare (IRC) au auzit multe povești despre oameni jefuiți în Serbia sau bătuți măr de jandarmeria din Ungaria.

Lucrătorii IRC spun că au întâlnit un singur refugiat care vrea să ajungă în Marea Britanie din zecile de mii de refugiați care au trecut pe acolo.

Persoanele care nu pot pleca încă din tabără au de înfruntat și mai multe greutăți. După cum sugerează mirosul infect din tabără, există probleme mari cu igiena. Accesul la resurse e dificil, iar cu cât sosesc mai mulți oameni în tabără, cu atât toaletele devin mai murdare și inutilizabile. În plus, au apărut probleme imprevizibile. S-au instalat dușuri cu pereți din metal și acum oamenii, în special femeile, au început să se cace la duș, ca să evite toaletele.

„De multe ori vin din comunități închise și au familia și prietenii în jur, așa că le e teamă să meargă singure la toaletă", mi-a explicat Kirk Day, unul dintre directorii IRC. „Dar acum sunt într-un mediu nou, unde nu cunosc pe nimeni, și se simt amenințate. Asta înseamnă că voluntarii trebuie să curețe acum căcatul din dușuri."

Până de curând, insula Lesvos era faimoasă pentru poeta locală Sappho și un grup de fanatici care a început un proces împotriva persoanelor care folosesc cuvântul „lesbiene" pentru a descrie femeile gay.

Acum a devenit cunoscută pentru criza refugiaților, deși se află într-o criză financiară și de resurse. Atitudinea generală e că ar fi problema Greciei și nu a comunității internaționale, dar asta e nedrept, mi-a zis Kirk. Știi câte ambulanțe are Lesbos? Două! Criza refugiaților ține de câțiva ani, dar acum a ajuns în etapa asta și localnicii încep să se gândească: „Am făcut tot ce am putut să ajut, dar se pare că n-o să se termine niciodată."

„Numai săptămâna trecută au venit mai mulți refugiați decât în tot anul 2014. Poți să-mi mai spui o țară de pe glob care a reacționat cu atâta generozitate la acest fenomen, deși se află într-o criză financiară?"

E cam greu să-l contrazici. Numărul de refugiați care ajung zilnic pe insulă e același ca numărul total de refugiați din Calais care au încercat să ajungă în Marea Britanie. Compară reacția relaxată a Greciei, care a primit mii de oameni pe o mică insulă, cu furia unora dintre britanici sau a politicienilor și a presei care îi demonizează pe cei mai disperați și amărâți oameni din lume.

În oraș sunt magazine care vând pâine și pește la conservă, cu anunțuri în limba arabă. Primarul și voluntarii locali le-au oferit refugiaților și terenuri.

Dar teoriile conspirației înfloresc ca ciupercile după ploaie. Unora dintre oamenii cu care am stat de vorbă nu le place că refugiații sunt musulmani. Alții știu că unii dintre ei vin din Turcia și se tem de o invazie otomană. Alții doar observă că refugiații sunt foarte murdari și trag concluzia că sunt niște nespălați.

Au fost niște mici bătăi cu cuțite în port, când lumea s-a înghesuit să prindă loc pe feribot, dar IRC spune că multe dintre povești sunt false.

A înflorit și o economie a refugiaților. Unele afaceri au profitat de pe urma noului flux de clienți. IRC a spus că un localnic a venit în tabără și i-a lăsat pe refugiați să-și încarce telefonul cu curent de la dubița lui. Spunea că face asta gratuit, din generozitate, dar refugiații au zis că le cerea un euro pe încărcare.

Când am intrat în tabără într-o zi caniculară de august, am fost întâmpinată de două femei cu tricouri Vodafone care le vindeau cartele SIM unor bărbați. Nu erau de la compania telefonică, ci doar profitau de pe urma situației unor oameni amărâți ca să facă un ban.

Deși eforturile locale sunt încurajatoare, eșecul comunității internaționale de a ajuta refugiații seamănă cu atitudinile vizavi de imigranții evrei din 1930, mi-a zis Kirk.

„Acum știm foarte bine care a fost situația cu naziștii din Germania și cred că toată lumea e de acord că ar fi trebuit să facem mai multe pentru a-i ajuta. Poți compara situația respectivă cu ce face ISIS acum", mi-a spus el.

Să fie în joc și un factor de rasă? „E interesant să ne punem întrebarea: Oare dacă refugiații ar fi avut o altă culoare și o altă religie, oare oamenii ar fi făcut mai multe ca să-i ajute?

Un tânăr refugiat ne-a arătat că avea în rucsac gel de păr și un înălbitor de piele. Ne-a zis că nu vrea să arate a refugiat și să dea impresia că e un vagabond."

„Nimic nu poate fi mai rău decât viața pe care o aveam în Siria", mi-a zis farmacistul. Aici măcar oamenii sunt corecți și nu sunt rasiști."

Să sperăm că acest lucru va rămâne valabil și pe parcursul Drumului Negru pe care urmează să-l străbată.

Ca să ajuți refugiații din Lesbos, poți face donații Comitetului Internațional de Salvare.

@HelenNianias

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre criza refugiaților pe VICE:
De ce nu rezolvă nimeni criza refugiaților?
Autorităţile maghiare au închis gara din Budapesta din cauza imigranţilor
Doi nemți neo-naziști au urinat pe o familie de imigranți