Românii sunt un popor obsedat de propria imagine și asta se vede mai ales după modul cum sunt prezentate știrile străine în presă. Butonam odată televizorul și am văzut aceeași știre pe trei canale: BBC, Realitatea TV și Sălăjanul TV, o televiziune locală din Zalău. La primii titlul era „Possible cure for cancer found", la Realitatea era „O româncă a descoperit un leac pentru cancer" şi la Sălăjanul era „O sălăjeancă a vindecat cancerul". Mama cercetătoarei din ştire era româncă, dar, în rest, doctoriţa din ştire nu avea nicio treabă cu România, dar pe noi ne-a mângâiat pe orgoliu că o brumă de ADN mioritic a dus la ceva pozitiv undeva în lume. Atât de disperaţi suntem după validare.

Din acelaşi sentiment eronat de mândrie vine şi indignarea noastră faţă de ce zic străinii de noi, pe principiul, dacă tot n-avem bani în buzunar, măcar să nu zică nimeni ceva de rău de noi. Ne indignăm că englezii fac emisiuni despre imigranţii săraci care vin din România şi dăm vina pe etnia romă pentru tot. Ajungem chiar la situaţii absurde precum deştepţii ăia cu vise medievale care vor să schimbe numele etniei rome în „ţigani", ca să nu mai fie românii discriminaţi de străini. De parcă le-ar păsa altor ţări din lume ce decizii lexicale iau românii-n parlament. Dacă noi decidem mâine să le spunem maghiarilor „sparanghel", nu o să înceapă nimeni să ne urmeze exemplul, doar o să râdă de noi că suntem atât de rasişti încât vrem să decidem arbitrar numele unei etnii.

Cea mai bună atitudine pe care poţi s-o ai faţă de un stereotip este să râzi de el, altfel ajungi la fel de taliban ca ăia care au comis atentatele de la Charlie Hebdo. În spiritul ăsta, le-am scris redacţiilor VICE din jurul lumii, ca să aflu ce stereotipuri au legate de ai noştri. Evident, le-am tăiat p-alea clasice - sărăcie, romi, cerşetori şi orfani – şi am mers pe cele mai inedite, la care nu prea te-ai aştepta ca să râdem un pic de ignoranţa noastră, nu doar a lor.

De fapt, au zis că asociază murăturile cu tot spaţiul post-sovietic al Europei de Est, că toţi suntem o apă şi-un pământ pentru ei. Ăsta chiar nu e mit, e realitate. România a fost lider regional la consumul de murături în 2014 şi doar alea produse în fabrici au creat o industrie de 250 de milioane de euro.

Cumva e un stereotip care pare pozitiv la prima vedere, dar are un substrat negativ legat de sărăcie. În general, mâncarea este considerată cu atât mai bună şi mai sănătoasă, cu cât este mai proaspătă, iar murarea legumelor a fost mereu un lucru specific zonelor cu recolte mai sărace de-a lungul anului, care aveau nevoie să le prezerve cumva, ca să nu moară de foame iarna. Mi se pare normal că au mitul ăsta despre noi, mai ales că şi noi aveam aceeaşi impresie despre bulgari înainte de '89.

Pe de altă parte, englezii au de departe cea mai oribilă mâncare din Europa, deci pot să se simtă superiori cu salamul lor de sânge închegat tras în rect de cal, eu rămân cu borcanul meu de gogonele.

Ei ne acuză că ne-am făcut propria noastră versiune căcăcioasă a Champs-Elysees şi că suntem mândri că spunem „merci" fix ca ei. Şi ăsta e greu de dezminţit. Franţa a avut o influenţă imensă asupra arhitecturii puţinelor clădiri istorice rămase în picioare din Bucureşti, dar şi asupra culturii noastre. Cum acum toţi tinerii români ştiu engleză, pentru că nu dublăm serialele şi pentru că suntem obsedaţi de SUA, aşa făceau pe vremuri tinerii burghezi cu franceza. De-asta le era şi mai uşor să plece acolo, când se certau cu comuniştii şi erau fugăriţi din ţară pentru legăturile lor cu legionarii, vezi Cioran, Eliade şi mulţi alţii. În rest, obsesia românilor pentru francezi se perpetuează prin oameni precum Patapievici şi intelectualii din şcoala de la Păltiniş, care insistă să introducă forţat tot felul de neologisme dubioase franţuzeşti în limbă şi strâmbe din nas la englezismele care pătrund natural, prin noua generaţie.

Stereotipul negativ aici e legat de lipsa noastră de originalitate ca popor şi obsesia noastră cu validarea în faţa occidentalilor. Ca bucureştean mereu mi s-a părut destul de penibilă expresia aia cu Micul Paris, mai ales că singurele elemente franţuzeşti rămase sunt câteva vile care aparţineau unor bogătani, Arcul de Triumf care-i singurul monument mai de Doamne-ajută din Capitală şi Turnul Eiffel de la Slobozia. În timpul ăsta, restul ţării stătea ori în nişte sate medievale, ori în nişte mahalale abjecte.

Mi-e greu să zic ceva de rău de stereotipul ăsta, că şi mie mi se par libidinoşi pensionarii care vorbesc cu bonjour, mersi şi monşer. Dar na, asta e falia după generaţii. Poate că nepoţii mei o să copieze chinezii şi o să râdă şi ăia de mine că-s retrograd cu engleza.

Pe ei îi irită mai ales părul facial, adică mustăcioara noastră cea de toate zilele. Şi nu poţi nici să le zici că nu văd românce, că lucrează 250 000 de români în Spania şi aici nu intră cei care muncesc la negru. Cumva poţi să găseşti o vagă urmă de adevăr în mitul ăsta, dacă te gândeşti că româncele nu prea se îngrijesc de tenul lor ca alte popoare şi asta se vede, mai ales la bătrâneţe, când se usucă precum nişte prune. Aparent, doar 10% din femeile din România folosesc creme de faţă şi de corp, ceea ce spune multe despre falia din oraş şi sat, că eu nu cred c-am cunoscut tipă care să nu folosească bidoane întregi de cremă.

Asta cu mustaţa e tot o înţepătură legată de sărăcie. Vor să zică că româncele din Spania, care se duc să facă munci destul de joase, sunt neîngrijite. Nu ştiu cât de îngrijite ar fi femeile spaniole dacă ar culege căpşuni 12 ore pe zi şi dacă ar fi plătite cu nişte sume din care nu-şi permit nici să mănânce fast food în Madrid, d-apoi să-i dea pe saloane de cosmetică iberice.

Mitul ăsta poţi să îl întorci foarte frumos. Iei orice film spaniol, preferabil unul de Almodovar, că tot e un fel de Sergiu Nicolaescu al lor la debitul de filme regizate şi numeri actriţele bune, nemustăcioase din fiecare. În principiu, nu e decât Penelope Cruz şi chiar şi ea are mustăcioară în unele dintre ele.

Aia cu urşii este evident pur mit, dar pleacă totuşi de la faptul că suntem lideri pe Europa la numărul de urşi din ţară. Urşii de la noi reprezintă un sfert din populaţia totală din UE. Pe de altă parte, la noi chiar vezi urşi pe trasee montane publice, ceea ce nu prea o să auzi în alte ţări, nici nu mai zic de urşii ăia maidanezi din Braşov care vin să se îndoape la ghene. Cât despre acordeon, n-am auzit de lăutari fără el, nici nu mai zic de cerşetorii din tramvaie şi autobuze. Pe lângă asta, dacă o să calci vreodată pe la orchestrele de muzică simfonică de pe la noi, o să vezi că toţi găsesc un loc pentru acordeon.

Sincer, nu mi se pare un stereotip olandez. Cred că acel coleg de la VICE Olanda pur şi simplu a descris cum sunt cerşetorii români muzicieni pe la el prin ţară şi poate unul dintre ei chiar a ajuns şi cu ursul acolo. Gândeşte-te numai că oraşul Berlin e plin de găşti de lăutari din România. Sigur au ajuns unii dintre ei şi la Amsterdam.

Aici nu pot să zic decât că toţi olandezii pe care i-am cunoscut au fost nişte tipi dubioşi de 40 de ani care vin în Vama Veche ca să molesteze minore.

Ei cred că la noi e plin de rave-uri, ca-n filmul Eurotrip. Ăsta e un mit ciudat, mai ales că România e ultimul loc în Europa la consum de marijuana, deci de chestii precum MDMA majoritatea nici nu ne apropiem. Pe de altă parte, în Mexic consumul de iarbă este la fel de redus ca la noi, deci o fi o corelaţie între ţările astea care stau prost la verde în statistici, dar stau bine la boabe. Mă rog, acum ceva timp DJii străinezi ziceau că Bucureştiul e noul Berlin, deci tot ce se poate.

Probabil că cei din Mexic au ajuns doar prin Capitală şi doar la petrecerile din Centru. Pe de altă parte, aş merge şi eu cu ei, din motive de documentare desigur. Dacă mexicanii zic că dai raveuri mişto şi curge cu MDMA din cer, de parcă ar fi lapte şi miere, atunci ştii că faci ceva cum trebuie.

E de prisos să zic că toate stereotipurile româneşti faţă de mexicani sunt legate de droguri, nu? De droguri şi de luptele mexicane mascate, numite lucha libre. Am întrebat la mişto un student mexican la Erasmus de la noi dacă are mască de luptător la el şi a scos o chestie albastră cu margini aurii, pe care şi-a pus-o pe faţă şi a urlat ceva fioros în spaniolă. Deci ai grijă de stereotipurile care bat realitatea.

Urmărește VICE pe Facebook

Citeşte mai multe despre străini în România:
Cum vede o nemţoaică Mamaia Cum vede un fotograf francez petrecerile din Control Cum i s-a părut Castelul lui Dracula unei olandeze