FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Am revizitat câmpurile de luptă din Afganistan după 12 ani

Câmpurile aurii de grâu din Afganistan acoperă urmele unui trecut violent.

Într-o noapte fără stele, la câteva săptămâni după evenimentele din 11 septembrie 2001, stăteam tremurând împreună cu alți câțiva jurnaliști pe malul râului Amu Darya. Așteptam o plută operată de soldați ruși care trebuia să ne treacă granița din Tadjikistan în Afganistan.

Când am sosit în Afganistan, am intrat printr-o părticică din țară care nu căzuse în ghearele talibanilor. Era o linie de front pe care operau uzbeci, tadjikistanezi, Hazaras și alte forțe anti-talibane cunoscute drept Alianța Nordică.

Publicitate

Din cauză că guvernul taliban adăpostise teroriștii al-Qaeda responsabili pentru atacurile din America, acest grup avea să primească din partea Statelor Unite forțe aeriene și soldați din forțele speciale care să-i ajute să doboare regimul taliban în mai puțin de 20 de zile.

I-am urmărit pe talibani în timpul retragerii din nord până în Tora Bora, la granița cu Pakistan, unde avioanele americane B-52 au bombardat peșterile în care se refugiaseră. În cele din urmă, au murit, s-au predat sau au fugit în Pakistan.

Această călătorie de acum 12 ani a fost prima la care am participat în calitate de corespondent de război și care m-a introdus în lumea plină de dopamină a luptei și a morții și a depravării care îmi bântuie amintirile până în ziua de azi.

Acum m-am întors (pentru a șasea oară ) să refac călătoria. Traversez din nou râul Amu Darya și merg prin Afganistan să văd ce s-a schimbat în cei 12 ani de când forțele internaționale au intervenit aici (Se pregătesc să plece în 2014).

La începutul primei călătorii din 2001, am fost prins în mijlocul unei bătălii cu tancuri și bombe cu mortar dintre talibani și Alianța Nordică într-o zonă cunoscută sub numele de Kalakata.

Filmam pe front, lângă un tanc al Alianței Nordice. Am auzit o bubuitură în depărtare și am văzut cum trupele Alianței se aruncau la pământ să se adăpostească. Explozia de mortar din spatele meu m-a aruncat câțiva metri mai încolo. Am avut noroc față de producătorul de la National Geographic, Gary Scurka. Am văzut că se ținea de picior și avea blugii plini de sânge: „Sunt lovit, sunt lovit!”urla.

Publicitate

Am continuat să filmez, parțial din cauza șocului, parțial din cauza gândului macabru că s-ar putea să asist la rănirea primului american în cadrul războiului. După un moment am pus jos camera și i-am legat piciorul cu eșarfa afgană pe care o avea la gât.

Scurka a supraviețuit. Dar trei alți jurnaliști au fost uciși în aceeași zi atunci când mașina armată a Alianței Nordice în care erau a fost ambuscată de către talibani. Unul dintre acești jurnaliști era reporterița franceză Johanne Sutton.

Nu-i știam prea bine pe niciunul dintre ei, dar îmi amintesc că pe Johanne o văzusem în dimineața aceea în zona în care stăteau jurnaliștii. Mi-a zâmbit când am trecut pe lângă ea în drum spre Kalakata.

Dintre oamenii pe care îi știu care au murit în timpul războiului, la ea mă gândesc cel mai des. E trist că a murit într-un loc atât de singuratic, într-o bătălie anonimă, atât de departe de tot.

Acum m-am întors la Kalakata și am găsit șanțurile anti-tanc care arătau exact așa cum îmi aminteam. Am fost și în zona în care a fost ucisă Johanne. Câmpul arăta liniștit acum. Conflictul din Afganistan continuă în locul acesta pustiu, chiar dacă recolta de grâu auriu acoperă urmele trecutului violent.

Kevin Sites e un jurnalist special, pe care războiul îl ține mereu în mișcare. Ca prim corespondent de război pentru Yahoo! News între 2005 și 2006, a câștigat notorietate pentru că a fost prezent la toate conflictele majore de pe glob într-un singur an și a folosit metode noi de abordare. În prezent, Kevin călătorește prin Afganistan să vadă cum merg lucrurile în timpul retragerii forțelor internaționale din zonă. Urmăriți VICE.com pentru mai multe povești din Afganistan trimise de Kevin.

Publicitate

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește și:

Vacanță cu talibani

Noul capitalism din Afganistan

Recolta de opiu din Afganistan e înfloritoare

Am vorbit cu fotograful care a călcat pe o mină în Afganistan și s-a întors