N-am mai fost la un târg de carte de ani buni. Poate fiindcă-s agorafob. Poate fiindcă la târgurile de carte vin oameni peste 1,60 şi nu văd nimic de ei. Poate fiindcă am internet acasă şi pot să-mi fac propriul târg, fără bilet de intrare, în pijamale, când vreau eu. Nici măcar nu-mi place să fur cărţi. Dacă mi-ar plăcea, sunt convins că aş descoperi o metodă ingenioasă de furat cărţi online. Ce să caut eu la târgul de carte?
Publicitate
Două beri mai târziu, iată-mă la Gaudeamus, încercând să-mi croiesc cale printr-o masă compactă de preşcolari. E ultima zi de târg. Mai sunt câteva ore până la închidere.
În dreapta, crainicul înzorzonat al adunărilor bibliofile (dacă aţi fost în preajma unei tarabe cu cărţi în ultimii 20 de ani, îl ştiţi) trâmbiţează solemn că putem câştiga o Dacie Logan la tombolă. Îl cunosc de mult pe Paul Daian. Am încercat, la un moment dat, să-i citesc chiar şi opera. Am renunţat.
În stânga ne întâmpină reclama stridentă a găştii lui Burebista. Ce căutaţi la târgul de carte, dacilor? De ce n-aţi lăsat izvoare scrise, dacă voiaţi reclamă la târgul de carte?
Câtă lume! Sute de flămânzi de cultură vor să pună mâna pe Liiceanu, poate-i cojesc de pe mânecă un pic de înţelepciune. Standul Humanitas e sub asediu. Pasămite se lansează ceva, dar colegul meu nu pare prea dornic să mă ridice pe umeri, să văd despre ce e vorba.Hotărâm să aruncăm un ochi printre standurile mărginaşe, unde-s editurile mai underground. Aici, sus, e linişte şi nu rişti să nimereşti într-o încăierare de ultraşi filosofici. În plus, peisajul e mai ceva ca la Vanghelion.
Două manechine, să le zicem Ianache şi Pahomie, şi-au luat liber de la jobul lor stresant de la magazinul de chiloţi, ca să păzească o tiparniţă din 1700. I-au pus gând rău bustului lui Brâncoveanu şi clevetesc: „El are un muzeu numai al lui, cu tetraevangheliare şi orologhioane. Noi stăm 362 de zile pe an într-o vitrină cu chiloţi."
Publicitate
Păşesc boiereşte mai departe. Mă întâmpină nişte domni hotărâţi să stârpească plagiatul prin puterea cărţii. Am senzaţia că ştiu unde bat, dar standurile universităţilor sunt de partea cealaltă a târgului, iar Guvernul e la un sfert de oră cu autobuzul.Încerc să le sugerez că luptă cu morile de vânt, exact ca personajul ăla original pe care l-am conceput eu într-o carte pe care îţi garantez că n-ai mai citit-o nicăieri.
Despre albanezi se spune că-s cam leneşi. Ce tâmpite sunt şabloanele astea etni-… hei, ia uite standul albanezilor de la târgul de carte!
Ce legătură au integramele cu metafizica greacă? „Niciuna, noi doar am primit cartea s-o vindem", se scuză doamna îmbujorată de la taraba cu cuvinte încrucişate.N-oi fi eu iniţiat, dar nu-s nici fraier, cucoană. Trebuie să existe un schepsis!
N-am timp să desluşesc misterul, fiindcă vreau să-i fac cu mâna lui Florin Iaru, care s-a ascuns într-o cutie mare de plexiglas. Vasile, poate ar trebui să faci semne cuiva care te şi cunoaşte, mi se atrage atenţia din spate.
Trecem pe lângă un stand cu pahare magice care alterează cumva structura moleculară a apei (şi te usucă de bani ca prin minune!) şi pe lângă ghereta unui colecţionar care s-ar putea să deţină însuşi secretul călătoriei în timp…
…ca să coborâm înapoi în mulţime, unde-i miezul târgului. Sute de oameni se bulucesc la Curtea Veche, să ia şi ei autobiografia lui Iohannis. Prevăzător, eu am procurat-o înainte să fie preşedinte. Sâc.
Publicitate
Au trecut aproape trei zile de târg şi la Iohannis încă e coadă. Atât de coadă, că ar trebui să se dea cărţi cu Simona Halep în capătul celălalt al târgului, ca să nu o ia tot pavilionul la vale.Ştiind că-i o tradiţie străbună să şuteşti cărţi de la Gaudeamus, îl întreb într-o doară pe băiatul de la stand, dacă au dispărut multe exemplare din volumul lui Iohannis. Că deh, ştiţi - România lucrului bine făcut, hehe. „La noi nu s-a furat nimic", îmi garantează. Acum ştim cine-i nou în lumea târgurilor de carte.Oameni mai vechi în lumea târgurilor ne lămuresc: s-a furat, oho! Dar numărătoarea se face după târg. O să vă punem la curent când aflăm câţi români au furat cartea omului de la care au pretenţia să pună capăt furtului. Şi care nici măcar nu-i o carte scumpă.
Fără nicio legătură cu alegerile prezidenţiale recent încheiate, cei de la Disney au o poartă încântătoare.Totul pare mişcător şi vesel la Black Fridayul de trei zile al literaturii. Cititorii mişună, clinchetul caselor de marcat umple aerul. Chiar şi eu mi-am cumpărat un album cu Vrubel, tipărit la Moscova. E o adevărată feerie culturală cu snobi şi şnapani şi prinţese şi copaci băgaţi în malaxoare de dragul unei forme arhaice de difuzare a informaţiei. Dada, târgul ăsta îşi merită numele latinesc. Să ne veselim!Atunci dau ochii cu el şi mă întristez la loc.
Nobilul scăpătat, Adrian Năstase, stă la măsuţa de autografe. E galben şi stingher. E mai slab decât îl ştiam din poze, are o bărbuţă îndoielnică, dar rana din gât i s-a vindecat ireproşabil. Zici că nici n-a fost. Năstase jr. a fost şi el de faţă, dar tocmai a plecat cu două prietene, să caute un volum de poezii de Socaciu (ştiţi voi unde-i gluma aici).
Publicitate
Cineva vine să se tragă în poze cu fostul premier, ca atunci când baţi palma cu Elvis la muzeul figurilor de ceară. Elvis nu-i acolo. Nici Năstase nu-şi doreşte foarte mult să fie acolo.Ce cauţi aici, Adrian Năstase? Du-te acasă. Oricum n-o să faci vânzare. E ditamai tomul (ai avut timp s-o scrii, hehe) şi costă un milion. Poate o vor Ponta şi Ghiţă, dar ei sunt în Abu Dhabi.După zece minute apare şi improbabilul client. Năstase îi semnează cartea şi adoptă din nou ţinuta împăiatului.
Eu plec mulţumit, dar înduioşat. Ca om de dreapta, pot simţi oareşce milă şi faţă de un gagiu al cărui pavilion japonez din grădină face de două ori cât apartamentul meu. Sigur a fost mai mişto să fii viitorul preşedinte decât fostul premier. Sigur ustură ce-a fost mai departe.La revedere, Adrian Năstase. Ne vedem într-o notă de subsol, într-un manual alternativ de istorie.
La revedere, cărţi. Ne citim pe tabletă, cum se cuvine.
Încă nu s-a întunecat, dar mocheta de la intrare trebuie să ajungă şi ea înapoi în magazie, au călcat-o destui.
Afară, în frig, ţăranii care n-au scris încă o carte vând pălincă, ciocolată de casă, castane şi alte bunătăţi rustice. Chiar şi măşti de Guy Fawkes făcute într-un sweatshop din Chong Qing.
