Am stat de vorbă cu un membru al celui mai temut grup jihadist din Siria

Abu Mahjin.

E clar că Al-Qaeda au o problemă de imagine. Reputația lor de cea mai temută rețea teroristă din lume a pornit fix la ora 8.46 a.m. pe 11 septembrie 2001. De atunci, și-au cimentat reputația asta răpind și executând jurnaliști străini și asistenți sociali, bombardând sistemele de transport public din Europa și implicându-se în mai multe războaie africane nasoale.

Acum al-Qaeda luptă în Siria sub mai multe stindarde. Cel mai cunoscut dintre ele este cel al Jabhat al-Nusra, primul grup jihadist care a apărut în conflictul sirian și cel pe care guvernul american l-a făcut infam (și popular printre tinerii luptători sirieni) când l-au pus pe lista neagră a rețelelor teroriste interzise în decembrie 2012.

Dar în ultimele luni, Jabhat al-Nusra a încercat să se distanțeze de al-Qaeda și e tot mai mult umbrit de ultimele vedete răsărite – grupul susținut de al-Qaeda, Statul Islamic Irak și al-Sham (ISIS), un grup condus și compus aproape în exclusivitate de luptători mujahidini. ISIS s-a stabilit în Siria în aprilie după separarea dintre doi lideri Jabhat al-Nusra, dintre care unul dorea alăturarea oficială a grupului la al-Qaeda în Irak și unul nu dorea asta.

Grupul ISIS îi face pe cei din Janhat al-Nusra să pară moderați: în ultimele luni au apărut pe internet mai multe videoclipuri în care membri ai grupului decapitează colaboratori ai regimului și execută un preot catolic. Și în timp ce membrii Jabhat al-Nusra au acceptat uneori să dea interviuri presei, membrii ISIS au refuzat direct să vorbească cu media sau să-și explice prezența în Siria și nici n-au negat validitatea videoclipurilor. Astfel și-au câștigat o poziție ingrată în conflictul sirian: toată lumea îi urăște, dar lor nu le pasă.

Dar cineva, undeva în camera de strategie al-Qaeda, a hotărât că e timpul să regândească lucrurile. În ultimele câteva săptămâni, Statul Islamic Irak și al-Sham a orchestrat o serie de trucuri publicitare bizare, care par să aibă scopul de a le dovedi sirienilor (dintre care mulți sunt stresați de prezența jihadiștilor care vor să pună bazele unui stat islamist conservator în țara lor) că grupul are și o latură mai plăcută. E vorba de concursul de mâncat înghețată pentru copii din Aleppo și, preferatul meu, concursul de tras funia dintre ISIS și Jabhat al-Nusra.

În acest context deosebit am primit un telefon de la unul dintre contactele mele care voia să mă informeze că un luptător din gruparea ISIS era de acord să-mi dea un interviu. Mie, care eram și jurnalist, și femeie și din Occident. Existau câteva condiții: să facem interviul pe teren neutru într-o locație secretă, să port abaya și batic pe cap și el să-și ascundă fața. Eu am o problemă cu bărbații mascați de când am fost jefuită în adolescentă de un bărbat cu cagulă pe cap, dar cred în terapia prin șocuri. N-aveam de gând să ratez oportunitatea de sta de vorbă cu membrul unui grup dubios care e prezent în toată Siria și cu care nimeni nu are ocazia să vorbească.

Și astfel, într-o noapte umedă de la sfârșitul lui iulie, eram într-un 4x4 în drum spre un apartament din nordul Siriei, unde mă aștepta un musulman cu un kalashnikov. Mașina a parcat pe o străduță lăturalnică și după ce am urcat două etaje, m-am trezit față în față cu un membru al-Qaeda. Mi s-a prezentat. Îl chema Abu Mahjin și am fost încântată să văd că arăta ca în stereotipurile jihadiste: îmbrăcat ca un taliban, cu pantaloni trei sferturi și tunică și cu ochii – singura parte din față pe care o puteam vedea – umbriți cu creion kohl negru. Îi stătea bine și mi se părea mai puțin sinistru că era mascat. Mă ajuta și mediul. Islamiștii extremiști par mai ușor de abordat atunci când stau într-o sufragerie înconjurați de canapele și de jucării din pluș.

L-am întrebat de unde e, dar mi-a dat un răspuns ambiguu. „Vin de departe,” mi-a spus. Am insistat. „Ești sirian sau străin?” „Nu e nicio diferență. Ce contează dacă ești din Siria sau nu?” mi-a răspuns. „Nu vreau să dau naștere la diviziuni. Suntem toți mujahidini în numele Islamului.” Simțind că n-o să ajung nicăieri cu discuția asta, am lăsat-o baltă, dar mai târziu, translatorul mi-a spus că el credea că e din Irak. Mi-am dat seama că avea să fie un interviu dificil.

Abu Mahjin mi-a spus – în mod previzibil – că venise în Siria ca să „aducă Jihadul și să ridice stindardul Islamului.” A ezitat să-mi vorbească despre trecutul lui, dar mi-a spus că asta e prima lui experiență ca jihadist și că o vede ca pe un mare privilegiu. „Toată lumea visează să participe la jihad și orice musulman care n-a făcut-o niciodată sau care nu s-a gândit niciodată la asta va muri ipocrit.”

Apoi a început să vorbească despre profetul Muhammad. O va face de multe ori pe parcursul interviului. „E o tradiție profetică,” mi-a spus. „Profetul a spus că trebuie să urmăm jihadul în Siria pentru că aici e locul în care îngerii vor proteja Islamul cu aripile lor.”

Abu Mahjin nu e singurul luptător străin care dă atenție acestei tradiții profetice – mi-a spus au venit jihadiști din Somalia și Mali, țări care sunt implicate momentan în propriile bătălii islamiste, ca să lupte în Siria. L-am întrebat cum comunică. „Nu e ușor și nici practic”, mi-a răspuns. „Toți luptătorii mujahidini de aici trebuie să învețe araba, chiar și cei care vin din Cecenia, Turcia sau Belgia. Dar folosim și limbi rare ca să putem comunica în condiții de siguranță și să nu fim spionați. Uneori folosim cecena sau ucrainiana când vorbim prin stațiile radio.”

Mujahidinii din toată lumea ascultă apelul oricărui musulman care le cere ajutorul. Dar mi-a spus foarte clar că scopul ISIS nu e să lupte pentru genul de libertate pentru care se zbat sirienii din martie 2011 încoace – ci e chiar opusul, de fapt. „Scopul nostru e să implementăm legea Sharia în Siria și să stabilim principiile Statului Islamic,” a spus el. „Dacă n-am fi avut scopul acesta, n-am fi bătut un drum atât de lung, i-am fi lăsat pe sirieni să se descurce singuri. Sirienii n-au niciun cuvânt de zis despre asta – așa a hotărât Profetul.”

„Dar în cazul acesta,” l-am întrebat, nu înseamnă că ați pune bazele unei noi dictaturi în Siria?”

„Noi nu suntem dictatori pentru că nu vom fi nedrepți cu nimeni,” a răspuns Abu Mahjin. „Sharia e legea lui Allah și e scrisă în Coran și în Hadith. Dar dacă oamenii simt că li s-a făcut vreo nedreptate, atunci pot protesta împotriva acelei nedreptăți în acord cu legea Sharia.” Am mers mai departe. „Deci o să acceptați ca oamenii să se opună sistemului Sharia?” l-am întrebat. „Susțin demonstrațiile care cer impunerea legii Sharia.” La cum a zis-o, nu mi-l imaginez schimbându-și vreodată părerea despre asta.

Ca să mă ajute să înțeleg mai bine, a clarificat ce se va întâmpla cu oamenii care încearcă să submineze viitorul stat islamic. „Îi vom desființa pe cei care încearcă să facă revoltă în stat,” a spus el. „Cei care stârnesc revolte sunt mai periculoși decât regimul sirian și eradicarea lor va fi foarte dificilă. Toți cei care vor îndrăzni să se revolte vor fi pedepsiți sever.”

Atunci am început să-l întreb pe Abu Mahjin cum va fi viața într-un astfel de stat islamic și mai ales care va fi situația femeilor. „Femeia are drepturi conform legii musulmane Sharia,” a spus el. „Are drepturile ei, dar trebuie să respecte vorba lui Allah.” L-am întrebat dacă femeile vor avea libertatea să se îmbrace cum doresc. Mă interesa asta pentru că transpiram la greu sub abaya în care îmi impusese să vin îmbrăcată. „În timp, după ce statul islamic va fi stabilit, ne vom concentra și pe astfel de detalii,” a spus el. „Dacă o femeie e îmbrăcată nepotrivit, nu o vom pedepsi pentru început. O vom sfătui și o vom mustra. Dar dacă insistă să facă ce face, atunci va urma pedeapsa, bineînțeles.”

„Care va fi pedeapsa?” am întrebat.

„Asta va hotărî tribunalul Sharia,” a răspuns el. „Fie va fi închisă, fie va fi biciuită.”

„Ați ucide o femeie pentru că s-a îmbrăcat nepotrivit?”

Translatorul a intervenit. „Treci de subiectul ăsta. Îl cam irită chestia asta cu drepturile femeilor.”

În momentul acela a intrat soția gazdei cu o tavă cu înghețată, ceea ce ne-a pus pe amândoi într-o poziție dificilă. Abu Mahjin nu era pregătit să-și dezvăluie fața ca s-o mănânce, așa că a lăsat-o să se topească în fața lui – spre dezamăgirea soției gazdei. Eram ruptă în două: să dezamăgesc o doamnă foarte drăguță care fusese de acord să-i iau interviu unui jhadist în camera ei și să las înghețata să se topească sau s-o mănânc și să-i fac în ciudă unui jihadist înarmat cu păreri foarte istețe despre femei, Occident și revolte. Dragostea mea pentru deserturi a câștigat: mi-am mâncat înghețata sub ochii lui pofticioși. S-ar putea ca asta să-l fi enervat mai tare decât toate întrebările alea despre drepturile femeilor pe care i le pusesem înainte.

Ca exercițiu de comunicare, nu știu ce a sperat Abu Mahjin să obțină când a fost de acord să-mi dea interviu. Nu a spus nimic care să mă facă să cred că prezența ISIS în Siria le va îmbunătăți viețile oamenilor obișnuiți. Ba dimpotrivă, statul pe care ei speră să-l stabilească s-ar putea să fie și mai restrictiv decât cel al lui Bashar al-Assad și nu cred că sirienii le vor tolera prezența pe termen lung. Dar în timpul orei petrecute cu un jihadist al-Qaeda, am învățat trei lucruri. Unu: petrece mult timp gândindu-se ce ar face Profetul în locul lui. Doi: nu avem aceleași păreri despre drepturile femeilor și probabil n-o să avem niciodată. Trei: când vine vorba de înghețată, are mult mai multă voință decât mine.

Urmăriți-o pe Hannah pe Twitter: @hannahluci

Mai multe despre Siria:

Noaptea în care am luat cina cu Armata Siriană

Ghidul VICE despre Siria

Am vorbit despre "Game of Thrones" cu cei mai temuţi militari islamişti din Siria

Traducere: Oana Maria Zaharia