De când a câștigat Conchita Wurst Eurovisionul, Viena nu mai e ce-a fost. Sigur, palatele habsburgilor, valsurile, bomboanele cu Mozart și schnitzel-ul sunt la locul lor, dar în meniul restaurantelor a intrat supa rece cu crutoane de mazăre caramelizată, semafoarele sunt gay, tramvaiele se plimbă pe Ringstrasse cu stegulețe curcubeu, un angajat al primăriei a stat la Life Ball lângă prim-ministru îmbrăcat într-o minge uriașă de catifea albastră reprezentând o celulă HIV și, iată-mă și pe mine aici, minoritară, într-un grup de opt jurnaliste lesbiene din toată lumea, documentând Vienna Queer.

Biroul de turism din Viena urmează politica progresistă a orașului și promovează Viena Gay de ceva vreme, dar acum vorbim de un tur numai și numai pentru femei. Ghida noastră este Ines Reider, singura tipă care face cercetare pe istoria lesbianismului în Viena.

E pasionată de bârfe și picanterii istorice, după care scotocește prin dosarele poliției. Cele mai multe ponturi despre scena gay și lesbi de la început de secol douăzeci le-a primit de la o prietenă celebră care a trăit o sută de ani - singura pacientă lesbiană menționată de Freud.

Ines are 61 de ani și arată ca o școlăriță grizonată, tunsă castron. Merge în fața noastră cu o rochie înflorată ce-i saltă peste genunchi și cară un rucsac burdușit cu cărți scrise de ea. Îi trebuie, ca să ne arate gagicile mișto care populau Viena la 1900.

Mergem spre centru, spre primul district. Viena este împărțită în 23 de cartiere, care se înfășoară în spirală în jurul centrului. Cel mai mișto e să fii gay în cartierul 6, unde primarul tocmai a ieșit din dulap și face târguri tematice în fiecare an.

Apoi mai e 7, paradisul artiștilor și progresiștilor, cu muzee, galerii, buticuri și cafenele concept. Traversăm Ringstrase, un fel de Magheru al Vienei, care a împlinit 150 de ani și ține locul zidului vechii cetăți. Ne uităm după curcubee. Sunt pe Primărie, pe Universitate și pe tramvaie, iar la semafor clipesc în roșu și verde cupluri unisex și inimioare.

În grădina Palatului Imperial, trei tipe și-au scos sandalele pe iarbă, iar undeva, în sera exotică a împăratului, cineva așază o cupă de înghețată de vanilie lângă o caisă fierbinte însiropată. Asta e pentru noi.

Cel mai dreamy-kinky-lesbi-art-nouveau loc în care poți lua prânzul în inima Vienei se numește Palmenhaus și este o braserie în fucking sera de palmieri și portocali a împăratului habsburgilor.

Respirăm aerul verde și dulceag de pădure tropicală și Ines ne spune povești de la operă, care-i alături. Clădirea Operei a fost una dintre primele construite pe modernul Ringstrasse, motiv pentru care i-a părut împăratului cam îndesată, comparativ cu înălțimea bulevardului.

Unul dintre cei doi arhitecți gay care au făcut planurile n-a putut suporta critica și s-a sinucis, iar iubitul lui a murit și el în mai puțin de trei luni. În 150 de ani, Opera n-a avut niciodată o dirijoare femeie, dar cei mai mulți dirijori au fost gay sau bisexuali.

Pentru și mai multe anecdote istorice, ne mutăm în fostul Cartier al Luminior Roșii, pe străduțele dinspre Café Mozart și Hotel Sacher. Bineînțeles, acum tot locul este țiplat pentru turiști și singurul lucru roșu rămas este firma luminoasă de la actualul Moulin Rouge.

Ah, și logoul Burger King. Vă recomand să intrați în cel mai spectaculos Burger King rococo pe care l-ați văzut. Aici era, prin anii, 50 un club de jazz sălbatic. Iar, pe la 1900, un restaurant al viciului și desfrâului din care a rămas doar o fotografie înrămată lângă meniul cu aripioare picante.

În zona asta se întâmplau toate intrigile și delictele despre care Ines a aflat din dosarele poliției. Găseai aici de la traficanți de opiu, la servitoare care te ajutau să te masturbezi cu tot felul de chestii dubioase. Cum ar fi, cu pești vii.

A doua zi ne găsește pe holurile Primăriei, după un tip dolofan care ne conduce în Sala de Consiliului fluturând un steguleț curcubeu în dreptul șoldului. Ne trece pedant prin toată istoria homosexualității, de la inventarea termenului pâna la Freud și Kinsey, timp în care eu mă uit cu gura căscată la candelabrul de deasupra capetelor noastre.

Aflu că are 3 200 de kilograme și că e nevoie de cinci persoane, care să intre înăuntru, să schimbe cele 213 becuri și să șteargă praful.

Eu de fapt venisem aici să aflu cum de curge lapte și miere pentru uns trupuri homosexuale în occident, în general, și în Viena, în special, și ce merit are primăria în chestia ăsta. În schimb, descopăr o serie de paradoxuri.

Wolfgang Wilhelm, tipul din fața noastră, este șeful Biroului anti-discriminare pentru parteneriate de același sex și transgender din cadrul primăriei. Ne mărturisește pe un ton dezarmant că el și-a luat bătaie pentru că e gay în Berlin, Madrid și Amsterdam și că nici în Viena nu sunt toate cartierele safe. „Se lucrează la asta… cu pași mici… atitudine onestă… ultimele sondaje… campanie de conștientizare… etc."

Homosexualitatea a fost scoasă din codul penal în Austria în 1971 și de atunci se tot fac acești pași mărunți: o lege antidiscriminare pe toate planurile în 2004, parteneriatul civil posibil din 2010 (se oficiază chiar în sala de alături) sau schimbarea legală a numelui și a genului în acte pentru transgenederi.

Cu toate astea, ultimul sondaj făcut pe trei mii de oameni, arată că 48% au fost hărțuiți la locul de muncă din cauza orientării sexuale.

Wilhelm tocmai consiliază o elevă de 16 ani care vrea să organizeze o conferință LGBT la ea la școală. O școală catolică privată. Se pare că directoarea n-o lasă, dar Wilhelm a vorbit deja cu părinții. Și mai face gesturi d-astea, demne de un zân al drepturilor LGBT. De exemplu, când a fost Putin la Viena, a avut grijă ca primăria să arboreze steagul curcubeu.

După amiază, mergem în parc cu bicicletele. Când zic parc, mă refer la Prater, pădurea în care împărații și împărătesele vânau animale aduse de prin alte păduri, pentru că pe cele de aici le terminaseră. Apoi au făcut bâlci cu tiribombe și comedii pentru popor, ceea ce poate fi gustat și astăzi.

Una din cele mai mari expoziții mondiale a fost organizată aici în secolul 19 – genul ăla de freak show la modă în care oamenii albi se uitau cu ochii holbați la tot ce nu era la fel ca ei. La tot ce nu era „normal", cum ar spune Mihaela Rădulescu. Există un întreg muzeu despre asta, merită văzut.

Noua noastră ghidă feministă, îmbrăcată în pantaloni de piele, se numește Petra Unger. E specialistă în studii de gen și face tururi ghidate pe astfel de teme. Are aura unui indian bătrân și e straight, ne-a spus.

Ajunși lângă Stadionul Național, Petra ne povestește despre emanciparea femeii prin sport în clasa muncitoare. „Ideea că femeia e slabă și fragilă s-a născut în sânul burgheziei", în clasele de jos femeile practicau box și își făceau echipe de fotbal. Țineți minte Hakoah – echipa feminină evreiască de înot care a boicotat Jocurile Olimpice ale lui Hitler în timpul războiului.

Plouă torențial și stă să înceapă Parada Curcubeului, a 20-a ediție. Se așteaptă 100 000 de oameni ce vor mărșălui în sens invers pe Ringstrasse până la Pride Village, în fața primăriei. Eu n-am reușit să ajung până acolo. Știți cum e cu paradele astea, ca și cu Eurovizionul, dacă ai văzut una, le-ai văzut pe toate.

Am văzut sirene, am văzut îngeri, am văzut demoni, am văzut dansatoare de la Rio și spermatozoizi albaștri, i-am văzut pe Papa, pe Elvis, pe Xena și pe Heidi. Am fluturat baloane și steaguri și am dansat pe nenumărate variațiuni de tehno-pop. Până la urmă, am ieșit din mulțime, urmărind o zână cu perucă mov care semăna cu Ponta și o alta cu perucă roz care făcea trafic cu sticluțe mici de Jager.

Seara mergem la Girls Pride Night Vienna, o petrecere pentru gagici organizată de Pinked în barul Teatrului Popular (Volkstheatre). Cică se așteaptă peste o mie de oameni și e deja coadă în față.

Am emoții. Singura petrecere de fete la care am fost, s-a întâmplat în clasa a doișpea, când i-au luat pe băieți să-i măsoare și să-i cântărească pentru armată și am rămas în clasă 15 fete și un casetofon.

Prin anii 30, piesele cu lesbiene erau la modă în teatrul ăsta, ne-a spus Ines. Juca atunci și Dorotheea Neff – actrița care și-a ascuns iubita evreică la ea acasă pe toată perioada războiului. Acum vreo patru ani, tot aici s-a pus în scenă povestea celor două. „Tu rămâi cu mine" s-a numit piesa. Destul de romantic, dar nu și dacă te gândești la atmosfera de teroare în care trăiai ca femeie evreică lesbiană în Austria nazistă. Neff nu a suflat o vorbă despre asta până la sfârșitul anilor 70.

E greu să ieși din automatisme, sunt vreo 30 de persoane de sex feminin aliniate cuminți la baie la fete, în timp ce baia băieților stă goală și futilă. Mulțimea se strânge și deja e nevoie să te freci de oameni ca să ajungi din camera cu Bruno Mars, în cea cu tehno-trance-dezlănțuit.

Toată lumea poartă maieu și simți transpirație de-aia răcită pe umeri când te ștergi de oameni – cam ca în Club A, dar cu transpirație de fete. O recuperăm pe F de pe ring și mergem să continuăm petrecerea în camera de hotel.

Ajungem Altstadt Bouitique Hotel, în camera lui L. Champagne room cu ring de dans ceruit. Ajunse aici, toate fetele se bat pe tabletă, ca să pună adevărata muzică pentru lesbiene.

Habar n-am ce înseamnă asta, dar aflu curând că e vorba de Eraser, Beyonce și Britney Spears. Încheiem seara cu L., care ne pune pe telefon înregistrări cu iubita ei cântând la violoncel. Îi e dor de ea.

„Noua generație se mișcă prin oraș într-un mod mult mai flexibil decât noi", îmi spune Ines la un melanj (cafea cu lapte) pe terasă, „dar e mișto că genul ăsta de locuri au fost lăsate din mână în mână, de la o generație la alta." Suntem în Frauencafe, un spațiu din centrul deschis în anii 70 doar pentru femei, care arată ca o sală de Mirc, dar cu siguranță inspiră genul ăla de nostalgie care atrage mai multe vârste.

Un loc fresh care aduce cumva cu Atelierul Mecanic, dar cu prăjituri, este Fett und Zucker, deschis de o arhitectă plictisită de meserie pe malul celălalt al Dunării.

Cea mai bună supă rece de castraveți (no pun intended) o găsiți la Berg, cafeneaua gay de pe Bergasse. De acolo, puteți sări direct în librăria LGBT de alături. Mai e și o librărie feministă, se numește ChickLit și poate crea frustrări uriașe dacă nu știi germana.

Peste drum de Rosa Lila Vila este Naschmarkt, faimoasa piață vieneză din care poți cumpăra condimente arăbești, haine chinezești și proseco de căpșune. În interiorul pieței există un monument temporar dedicat victimelor homosexuale și transgender ale regimului nazist. Arată ca un labirint de fier.

Urmărește VICE pe Facebook.

Citește și altceva despre comunitatea LGBT:
Teoria Genei Homosexuale nu rezolvă problemele comunității LGBT peste noapte
Tipul care a făcut un marș pentru drepturile LGBT în București are coaie mai mari ca tine
LGB-iștii în flash-mob la MȚR
Ce spun elevii din Coșbuc despre scandalul gay