Am vizitat prima bancă de fecale din lume

Cred că toţi am avut de suferit când ne-am dat seama că trebuie să întrerupem şedinţa sau ȋntȃlnirea în care suntem ca sǎ facem treaba mare. E ceva firesc, dar nu ȋntotdeauna binevenit. Sǎptǎmȃna trecutǎ m-a lovit un alt gen de spaimǎ: ce-ar fi sǎ ajung la locul faptei şi sǎ ȋmi dau seama cǎ nu pot defeca?

Stresul m-a luat fix cȃnd eram ȋn drum spre OpenBiome, un laborator care cumpǎrǎ fecalele oamenilor. Oare par mai puţin bǎrbat dacǎ nu pot sǎ fac? La radioul din maşină rula „Shake It Off" a lui Taylor Swift, ceea ce se potrivea perfect stării mele.

OpenBiome e prima „bancǎ de caca" americanǎ. Acolo se strȃng mostre de fecale ca să testeze tratamente ȋmpotriva infecţiilor cu Clostridium difficile. C diff. e denumirea prescurtatǎ a bacteriei care provoacă cele mai multe problemele gastrointestinale şi ea este una dintre cele mai comune infecţii care se iau din spitale. Din cei cinci sute de mii de pacienţi infectaţi cu aceasta ȋn fiecare an, 30 de mii mor, iar pǎrǎsirea locuinţei poate fi un coşmar pentru cei care trǎiesc cu bacteria. Una dintre metodele cele mai eficiente de tratament se numeşte transplant de materie microbioticǎ fecalǎ, adicǎ, ȋn termeni profani, injectarea rahatului cuiva ȋn propriul tǎu cur.

Deşi sună cam dur, o mare parte din experimentarea transplanturilor fecale s-a fǎcut fix prin genul ǎsta de metode rudimentare. VICE a scris despre asta acum cȃteva luni. Deşi spitalele au dezvoltat mai multe proceduri care respectă normele medicale (prin endoscopii, tubulaturi nazale sau capsule), transplantul de fecale rămâne un tratament specializat, iar aşteptarea unui donator le poate provoca suferinţă pacienţilor. Durează atât de mult, pentru cǎ procesul de obţinere şi tratare a unei mostre sănătoase este dificil şi plin de piedici birocratice. Nu poţi sǎ foloseşti orice rahat, ai nevoie de unul calitativ.

Aici intră în joc OpenBiome. ONG-ul s-a desprins din Universitatea MIT ȋn 2013 la iniţiativa grupului de prieteni condus de doctorandul Mark Smith ȋn parteneriat cu James Burgess, fost angajat al Programului de Dezvoltare Agricolǎ al Bill & Melinda Gates Foundation. Ei colecteazǎ, trateazǎ şi pun la rezervă mostrele, ca să fie siguri cǎ nimeni nu va duce vreodatǎ lipsǎ de caca.

Ideea lor a apǎrut ȋn momentul ȋn care cineva din familie a fost diagnosticat cu o infecţie cauzatǎ de C. difficile. „S-a dus la spital pentru o operaţie de colecist şi s-a ȋntors cu o problemǎ nouǎ şi foarte nasoalǎ", mi-a mǎrturisit Burgess. „Dupǎ şapte porţii de antibiotice ajunsese trist şi bolnav, era un bǎiat tȃnǎr, ȋn jur de 20 de ani. Am ȋnţeles cȃt de mare e nevoia de transplant de fecale cȃnd am vǎzut cu ochii noştri cum se simţea. Asta era ȋnainte să ai acces pe scară largă la transplanturile de fecale. Omul lucrase ȋn sistemul medical, ştia de posibilitatea asta, dar nu reuşea sǎ gǎseascǎ un doctor care sǎ-i prescrie tratamentul."

La doctorul din New York, lista de aşteptare era atȃt de lungǎ ȋncȃt n-aveai cum sǎ te programeze cu mai puţin de şase luni înainte, aşa cǎ s-a tratat cu ce a reuşit sǎ facǎ cu blenderul ȋn care bǎga mostrele fecale luate de la un prieten.

„E o experienţǎ destul de urȃtǎ… sǎ faci toatǎ treaba aia şi sǎ trebuiascǎ sǎ ţi-o şi ȋnfigi ȋn cur. E ca dracu`," povestea Burgess. „Ne-a deschis ochii pǎţania asta: aveam o idee cu care ştiam cǎ putem ajuta o mulţime de oameni."

OpenBiome ocupǎ astǎzi douǎ spaţii dintr-un birou din Medford, Massachussets, ȋn apropiere de Universitatea Tufts, de unde le-au venit şi majoritatea donatorilor. Peste drum e un Work Out World şi o parcare supraetajatǎ tristǎ. Pe fundal, scrȃşnesc vagoanele de tren care merg cǎtre Boston. Ȋnauntru totul aratǎ ca la orice start-up: puşti de douǎzeci-şi-ceva de ani sunt ȋmprǎştiaţi peste tot cu laptop-urile lor, toţi ȋşi poartǎ gluga trasǎ pe cap şi toţi par foarte entuziasmaţi de ce fac. Cȃnd am intrat, erau ambalaje de fast-food de la mâncarea indiană împrăştiate peste tot, care m-au dus cu gândul la revistele porno răspândite prin băncile de spermă. Dar nu era „material" pentru donatori, ci doar era prânzul angajaţilor. Ȋntr-o salǎ de conferinţe din apropiere echipa trǎgea tare sǎ termine o aplicaţie pentru un o finanţare pe ultima sutǎ. Toţi erau cu gurile pȃnǎ la urechi. Şi aprope toţi erau canadieni, ceea ce explicǎ ospitalitatea cu care-am fost primit.

Majoritatea membrilor echipei mi-au zis că n-ai cum să nu râzi aici. Ei ajută oamenii să se trateze pentru o problemă medicală serioasă, dar după ce trag linie la finalul programului, au un frigider plin-ochi cu cǎcat. „Chiar şi cei care nu avem studii de profil vorbim fǎrǎ perdea", ȋmi zice Carolyn Edelstein, directoarea Departamentului de parteneriate internaţionale. „Atât noi, cât şi donatorii noştri avem o singurǎ misiune: da, la suprafaţǎ e un concept hazliu, ȋnsǎ ȋn profunzime e important pentru vieţile oamenilor, iar asta face ca proiectul nostru să fie ceva foarte serios."

Rǎhǎţelul ce schimbǎ vieţi nu vine de oriunde. Procedeul de donare, supravagheat atent de medicul internist specializat ȋn gastroenterologie Zain Kassam, care e foarte riguros: „Uneori e mai uşor sǎ intri la Harvard, decȃt sǎ ajungi sǎ ai mostra prelevatǎ de noi", ȋmi povesteşte Edelstein ȋn timp ce-mi prezintă cele 109 rubrici pe care trebuie sǎ le completeze aplicanţii. Astea urmeazǎ dupǎ examenul cu 11 ȋntrebǎri de pe net, pe care-l picǎ 55% din aplicanţi. Din cei rǎmaşi, 65% sunt eliminaţi ȋn baza testului clinic. La final, doar 4% din cei ce ȋncep procesul de donare ajung sǎ doneze fecale.

Unele din lucrurile la care trebuie sǎ fie atenţi sunt agenţii patogeni pe care ȋi regǎsim şi la donarea de sȃnge, dar existǎ şi alte ameninţări, precum indicii ale bolii Crohn sau IBS. Persoanele care iau medicamente pentru anxietate, depresie, au diabet sau sunt obeze sunt automat date la o parte.

„Dacǎ ai fǎcut ceva interesant vreodatǎ ȋn viaţa ta, şansele tale să fii donator scad," îmi zicea Edelstein, în glumă.

Motivul e cǎ fiecare pas fǎcut cǎtre scopul final al recoltǎrii este mai scump decȃt precedentul. Dupǎ ce scaunul este trimis la un laborator extern pentru testarea iniţialǎ se recolteazǎ şi sȃnge, nu se doreşte irosirea timpului şi a resurselor pentru nehotărâţi: ori te caci, ori te dai de pe oalǎ! Pentru „efortul" lor, donatorii primesc rahat în valoare de 40$ de rahat şi primesc un bonus de 50$, dacǎ vin de cinci ori pe sǎptǎmȃnǎ. Gǎsirea unui donator costǎ cam cinci mii de dolari

„Ȋi vrem aici cȃt mai des," ȋmi explica Burgess. „Dacǎ reuşim sǎ ȋi facem sǎ vinǎ de patru ori pe sǎptǎmȃnǎ ȋn loc de trei e fix diferenţa ȋntre succes şi faliment."

„Ȋţi cam place cǎcatul", ȋi zic.

„Da, e treabǎ valoroasǎ! Am rǎmas ȋn panǎ de cȃteva ori pȃnǎ acum, iar cererea spitalelor e ȋn creştere. E nasol dacǎ oamenilor li se refuzǎ tratamentul din cauza noastrǎ, aşa cǎ pentru noi e important."

OK, cum funcţioneazǎ treaba asta? Edelstein mi-a povestit că „rezultatele cercetǎrilor au arǎtat cǎ flora microbianǎ dintr-o mostrǎ de fecale, luatǎ de la o persoanǎ sǎnǎtoasǎ, se va ȋnmulţi odatǎ ce este transplantatǎ ȋn intestinele unui pacient, „Bacteriile din scaunul donatorului cȃştigǎ lupta cu infecţia. Bacteriile rele nu pot face faţǎ bacteriilor sǎnǎtoase."

Uneori pacienţi bolnavi de luni ȋntregi se vindecǎ ȋntr-o zi sau douǎ.

La OpenBiome sunt ȋn momentul de faţǎ 16 donatori activi. Ei au fǎcut posibile 2300 de transplanturi din momentul ȋn care au ȋnceput sǎ doneze, iar mostrele de la ei au ajuns la 185 de spitale din 28 de state americane şi cinci ţǎri. Se poate spune cǎ piaţa de caca e ȋnfloritoare.

Cu ocazia asta, cei de la OpenBiome au aflat cǎ nu ne cǎcǎm toţi la fel. Unii sunt defecatori matinali, iar alţii căcăcioşi serali. Cu ocazia asta s-a ȋnceput şi investigarea tipurilor de materie fecalǎ cu care contribuie lumea. Pȃnǎ ȋn momentul de faţǎ, cantitatea maximǎ obţinutǎ a fost de 581 de grame. „Cred cǎ o sută de grame ȋnseamnǎ ceva de dimensiunea unui mǎr," ȋmi zice Edelstein. „581 de grame ȋnseamnǎ sǎ te caci echivalentul a șase mere, dacǎ vrei termen de comparaţie."

Ce sǎ zic… mersi, frate.

O mostrǎ mai mare nu e necesarǎ, dar ȋţi permite sǎ fii mai eficient la prepararea tratamentului. Donatorul, care a făcut recordul, a venit nonşalant cu rahatul ăsta epic. O nouǎ zi, un nou cǎcat…

Jos, ȋn laborator, rahatul prelevat de la donatori e procesat ȋntr-un spaţiu dotat cu sistem de perdea de aer la intrare, necesar ȋmpotriva contaminǎrii. Ȋnainte de momentul ǎsta e amestecat cu o soluţie salinǎ şi trecut printr-un aparat care ȋn mod sigur nu se numeşte malaxorul de căcat, deşi cam asta face.

„Cȃnd iese, are consistenţa unui milkshake cu ciocolatǎ," ȋmi povestea Burgess. Este procesat într-o pungă de plastic, printr-un fel de sită, care separă lichidul utilizabil de bucăţile nedigerate de porumb. Apoi se separă ȋn recipienţi şi se lasă la rece la temperatura de -80ºC timp de luni ȋntregiaş unde aşteaptǎ pȃnǎ cȃnd donatorul a trecut de a doua rundǎ de teste. Dacǎ totul merge bine, se ambaleazǎ ȋn cutii umplute cu zǎpadǎ carbonicǎ şi apoi se livreazǎ pentru a fi folosit oriunde e nevoie. OpenBiome dezvoltǎ ȋn momentul de faţǎ un sistem de folosire pe bazǎ de capsule, pentru cǎ alternativa de a ȋnghiţi rahat capsulat e mult mai plǎcutǎ decȃt cea a turnǎrii acestuia ȋn propriul cur.

Impresia pe care o am ȋn urma conversaţiei cu Burgess mǎ face sǎ ȋnţeleg cǎ treaba e purǎ şi durǎ. „Mai complexǎ e relaţia cu donatorii: ȋncercǎm sǎ gǎsim oameni sǎnǎtoşi şi sǎ ȋi ajutǎm sǎ rǎmȃnǎ aşa. Oricine poate amesteca rahat, n-am inventat noi roata. Greu e să găseşti donatori buni şi să iei tot rahatul, pe care-l poţi scoate de la ei."

Donatorii au venit imediat cum presa a scris despre OpenBiome. „Cǎsuţa noastrǎ de e-mail explodeazǎ, e plinǎ de mesaje din toatǎ ţara," ȋmi povestea Daniel Martin, un alt membru al echipei. „Oamenii îmi zic: Heei, am ceva caca, ȋmi dai bani pe el?" Mesajul nostru favorit sunǎ cam aşa: „De cȃnd eram mica mi-a plǎcut sǎ mă cac şi am visat şi eu, la fel ca majoritatea fetiţelor, sǎ pot ȋntr-o zi sǎ fac bani din excrementele mele."

Şi mie mi-a plǎcut sǎ fac caca şi fac treabǎ bunǎ. Oare oi fi printre defecatorii de top ai Boston-ului? Probabil cǎ da, dar nu eu decid asta. Cei din echipa OpenBiome mi-au spus tot ce trebuie să fac ca să fiu donator. Din pǎcate, mi s-a cam blegit cheful cȃnd am aflat cǎ donaţia mea nu se poate folosi.

Am ȋncercat, cu toate astea, sǎ dau tot ce pot din mine, cȃnd stǎteam pe closet şi aşteptam inspiraţia. Ideea cǎ treaba asta pe care eu o fac ȋn fiecare zi, fără să mă gândesc la ea, ar putea salva viaţa cuiva a fǎcut din gestul meu un obstacol imposibil de depǎşit, din pǎcate.

„N-am reuşit", le-am zis cȃnd am ieşit cu vasul gol ȋn mȃnǎ. Mi-au rǎspuns că „e OK, li se-ntȃmplǎ multora prima datǎ." Cred c-au zis-o doar ca sǎ mǎ facǎ sǎ mǎ simt mai bine.

Traducere: Radu Negoiţă

Urmărește VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre fecale:
Cum să convingi o fată să se cace pe tine Românii sunt un popor cu o tradiţie lungă în scatofilie Poveşti despre căcat