FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Am vorbit cu bărbații români care se îmbracă-n lenjerie feminină și se epilează pentru iubite

Când l-am citit ca să-i putem da titlu, textul ăsta ne-a făcut să roșim.

Fotografiile îi aparțin lui Adrian, unul dintre băieții „sissy‟ cu care am vorbit pentru acest articol

Sissy boys, așa se numesc bărbații efeminați cărora le place să se îmbrace cu haine de fată. Termenul vine din engleză și nu are un corespondent în limba română. „Sissy‟ derivă din cuvântul „sister‟ și îi este atribuit peiorativ bărbatului sau băiatului care nu îndeplinește standardele masculinității. Bărbații sissy sunt lipsiți, așadar, de calitățile care în mod tradițional sunt asociate masculinității: testosteronul, libidoul masculin, protecția și dominarea.

Publicitate

Ce rămâne când astea dispar? Tipi sensibili, isterici și filiformi, creativi și uneori plini de umor, care dezvoltă slăbiciuni pentru hobby-uri feminine, de genul: shopping, modă, mersul la cosmetică, gătitul, implicarea în activități sociale și altele.

Citește și: Am încercat să aflu de la foștii mei cum sunt în pat și ce-a rămas în urma noastră

Un sissy boy nu este nici transsexual, nici travestit și nici homosexual. Travestitul, de exemplu, este o persoană care poartă haine de femeie și se machiază, însă nu are neapărat trasături feminine. Homosexualul este foarte apropiat de modelul travestitului. Este bărbatul care se îmbracă uneori ca o femeie, dar tot pentru entertainment, fără a se identifica cu sexul opus. Cât despre transsexual, el este bărbatul care se află deja în procesul de schimbare a sexului prin implanturi, tratamente cu hormoni și altele. În principiu, transsexualul are certitudinea că este o femeie născută în mod eronat într-un corp de bărbat. Cam ce ai văzut, de curând, în The Danish Girl.

Bun, deci ai aflat ce nu e un sissy boy. E momentul să afli când te poți considera unul. Și nu de la mine, ci de la români care chiar fac asta și se mândresc.

Când ți-ai pus sutienul, bikinii și ciorapii și ai intrat într-un corp de femeie

Adrian, 34 de ani: „Îmi place să port sutien și rochii pentru că-mi accept partea feminină. E plăcut atunci când descoperi toate acele lucruri frumoase și delicate: dresuri din nylon, rochiile, fustele, make-up-ul, când înveți să nu cazi în cap de pe tocuri. Cu machiajul e mai greu. Pentru mine a rămas cel mai mare mister. Arăt ca un clovn după ce mă fardez".

Daniel, 37 de ani: „Nu știu, dar ideea de a purta haine de damă legată de ideea de dominare mă termină de plăcere. Nu vreau să gândesc foarte mult, nu vreau să analizez, vreau să trăiesc, vreau să mă simt bine".

Publicitate

Când îți explorezi „noul‟ corp cu nerușinare

Tira, 29 de ani: „Prima mea experiență în hainele unei femei a fost când mi-am pus o pereche de tanga de gagică. A fost foarte mișto. Am început să mă mângâi ca o tipă care se masturbează. Mi-am băgat și un degețel în «pizdulică». E excitant, dar doare rău. Mi-ar plăcea să explorez mai mult."

Când testezi mersul pe tocuri și-ți mai și place

Adrian, 34 de ani: „Când mă îmbrac în femeie, îmi place să defilez așa nițel și încerc pe cât se poate să fiu femeie. Stau picior peste picior, din astea. Uneori râdem cu toții cu poftă, eu my girl și încă un tip, alteori sunt doar folosită sexual. Deci nu mă comport foarte mult ca o lady. Mai mult sunt folosită ca târfă. Cu toate astea, nu am atât de multă experiență precum aș vrea să am."

Când noul tău look este aprobat și de parteneră

Adrian, 34 de ani: „Cu iubita mea m-am cunoscut pe net pe un site care se numește Fetlife. Avem o relație deschisă și experimentăm cât se poate. Suntem amândoi deschiși. Eu sunt bi, iar ea e hetero. Nu pot spune că sunt doar dominant sau submisiv. Îmi asum ambele roluri. Partea mea feminină e submisivă și atunci prefer să fiu dominat de prietena mea. Deși am avut și două experiențe cu tipi dominanți, prefer femeile. Ca și bisexual, evit homosexualii pentru că sunt posesivi și visează doar la relații."

Când te simți cu adevărat femeie și știi ce înseamnă asta

Aurelian, 37 de ani: „Am ajuns să fac asta pentru că-mi plac de mult dresurile din nylon sau satin. Am un fetiș pentru ele și pentru femeile care le poartă. E greu să explic. Când mă îmbrac în femeie simt ca și cum chiar sunt o femeie. Îmi dă o senzație sublimă de ușoară furnicare la atingerea dresului pe picioare, pe fund și pe coapse. Tremur și pierd parcă controlul asupra felului în care mă simt. E ca și cum corpul nu mă mai ascultă."

Publicitate

Andrei, 31 de ani: „Mi-am dorit de mult timp să fiu femeie. Doar două partenere până acum au încercat asta. Prima m-a îmbrăcat în fustă și în bluză, după care mă batea cu o curea la fund. Pe urmă, mă penetra cu vibratorul ei, dar nu pot să spun că mă simțeam femeie. A doua parteneră m-a îmbrăcat în chiloți tanga și în rochiță sexy, ambele de culoare roșie. După care m-a aplecat și m-a penetrat brusc cu un strapon. Aici pot să spun că m-am simțit mult mai femeie. M-am simțit umilită și folosită. Dar, per total, niciuna dintre ele nu m-a făcut să mă simt cu adevărat femeie. Mi-ar fi plăcut să-mi spună cu ce chiloți să mă îmbrac, să-mi pună ciorapi fini de damă, sutien, rochie, pantofi cu toc, machiaj complet și peruca. Așa mi-ar plăcea să fiu."

Daniel, 37 de ani: „O singură dată m-a îmbrăcat o Stăpână în bikini și ciorapi de damă, m-a machiat puțin. M-am simțit foarte foarte umilită. M-a dominat, m-a folosit și mi-a plăcut mult. Ceea ce caut mereu, este să mă simt folosit și umilit.‟

Când ai fantezii dubioase, vorbești despre tine la feminin și te visezi „dezirabilă‟

Adrian, 34 de ani: „E greu să fiu femeie, pentru că nu mă pot afișa oriunde și-mi pasă de gura lumii. Când ai o imagine și o poziție ce pot fi afectate, impactul ar fi foarte mare. Când schimb rolurile, din bărbat în femeie, aduc și un element amuzant. În orice caz, nu sunt pregătit încă să ies în public. Nu sunt mulțumit de cum arăt. Înainte de a ieși vreau să fiu dezirabilă. Nu vreau să fiu cum sunt alții, de tot râsul. E o diferență, spun eu, între a fi de râsul lumii și a fi classy. Ca tipa asta visez să ajung și eu‟.

Publicitate

Tira, 29 de ani: „Nu am explorat mult partea mea feminină, dar aș vrea să merg mai departe și să mă las futut în cur cu un strapon de către o femeie. Aș vrea să-mi schimb perspectiva. De bărbați nu mă simt atras și nu aș vrea să am o experiență sexuală cu vreo unul."

Adrian, 34 de ani: „Sex pe bani nu am făcut. E o fantezie, dar uneori fanteziile sunt făcute ca să rămână fantezii."

Andrei, 31 de ani: „Majoritatea femeilor nu sunt atrase de ideea de a le linge de spermă după ce au făcut sex cu un alt bărbat, dar mie mi-ar plăcea foarte mult să fac asta. Mi se pare atât de umilitor încât mă excit instant, numai cât îmi imaginez."

Daniel, 37 de ani: „În curând voi avea o întâlnire cu o tipă din Ploiești care-și dorește să fiu fetița. Vrea să mă vadă îmbrăcat cu chiloți și ciorapi de damă, eventual sutien, apoi luciu de buze și puțin rimel. De abia aștept! Nu își dorește să mă penetreze, își dorește să fim doar noi doi. Apoi mi-a spus că va veni un al treilea, un el, care mă va penetra. Nu am mai supt-o până acum nimănui. Sunt super excitat de idee. Mă relaxează atât de mult gândul ăsta."

Aurelian, 37 de ani: „Îmi doresc mult să fac sex anal. Mi-ar plăcea sa fiu îmbrăcată în dresuri, sutien, neglije și cu perucă. Aș vrea să văd cum e sa fiu penetrată în cur de o femeie cu strap-on. Aș vrea să fiu apăsată cu capul penisului lângă anus."

La final, recomandarea autoarei:

Pentru a-ți face experiența mai amuzantă e bine să te documentezi, asa că-ți recomand un ghid de sissificare scris chiar de Stăpâna Harley, pe care-l poți studia în avans. Nu-ți doresc decât călătorie plăcută.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte materiale despre sexul la români:
M-am întâlnit cu tipi din București, care păreau normali pe Tinder, și a ieșit cu lecții de viață
BDSM-ul nu-i ca-n filmele pentru corporatiste
BDSM-ul real nu-i ca ăla din literatura pentru gospodine: viața unei practicante