Kottarashky Orchestra, cu o mică bijuterie, ca se aude și în filmul „Dincolo de calea ferată‟Muzica reprezintă o parte foarte importantă dintr-un film. O piesă bună la momentul potrivit face toată scena. Ce era Titanic fără Celine Dion? Exact, un documentar despre o catastrofă maritimă din 1912. Dar când vine franțuzoaica și cântă despre cum inima ei va merge mai departe, naiba știe unde, devine o dramă la care plâng și icoanele părinților din casă.
Publicitate
Sau în cazul suitelor epice ale lui Ennio Morricone din westernurile lui Sergio Leone. Compozițiile italianului ar face și un duel de praștii să pară epic. Și dacă schimbi pistoalele personajelor cu niște chestii din alea de plastic din care zboară apă, tot o să fie o scenă legendară. Mai ales că era greu să dai de apă prin deșertul din Arizona. Sau Nevada. Acolo unde era aurul.
Ideea e că muzica contribuie direct la atmosfera din film. Câteodată e folosită în fundal, ca să fie ceva acolo în timp ce personajele își cumpără balsam de rufe de la magazin și se opresc pentru o secundă să vadă promoția la ton în conservă. Sau pentru a accentua importanța unei scene aparent banale. De exemplu, când doi îndrăgostiți se pregătesc să și-o tragă pentru prima oară. Trebuie să pui ceva smooth jazz în fundal să nu pară că-s super awkward.
În astfel de scene, muzica devine o parte centrală a filmului. Ajunge să fie un personaj principal. Cam așa stă treaba și în noua peliculă semnată de Cătălin Mitulescu, regizorul român cunoscut pentru filme ca Loverboy sau Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii. Intitlulat Dincolo de calea ferată, filmul, care va fi lansat în cinematografele din România pe 21 aprilie, e despre un tip care merge în Italia să lucreze ca un chelner, ca să poată să facă bani și să se întoarcă acasă cu un dispozitiv de făcut paste. Chiar e o scenă în film unde arată și cum se folosește. Foarte practic.
Publicitate
Filmul e OK, cam trist, dar ce mi-a rămas în minte după ce l-am vizionat a fost muzica extraordinară pe care am auzit-o. Pe lângă piesele compuse de suedezul Jean Paul Wall, soundtrack-ul e plin și de piese lăutărești din anii '70 și se termină cu o bucată faină de la Kottarashky. Apropo, dacă nu ai ascultat mix-ul făcut de bulgar pentru noi, dă-i un play, nu o să regreți.Pentru că m-au dat pe spate toate piesele astea obscure de care habar nu aveam, am decis să vorbesc cu regizorul Cătălin Mitulescu despre muzica din film.
VICE: Cât de importantă e muzica în filmul tău? Cătălin Mitulescu: E esențială. De la Jean Paul Wall, care a creat special muzică pentru film, până la Dona Dumitru Siminică, a cărui piesa „Afară e întuneric" joacă un rol important. L-am gândit de la început ca pe un film muzical. Muzica te poartă în poveste, fără să te forțeze, creează o lume, te apropie de personaje, dă o claritate magică filmului.
Cum alegi ce piesă se potrivește pentru o scenă?
O caut, vorbesc despre ea cu Kim, monteurul, și cu Jean Paul Wall, care compune. Se fac diferite încercări. Uneori vine imediat, alteori în ultimul moment. Ca să mă decid ce piese s-ar potrivi în film, am vorbit cu colaboratorii apropiați, cu Ada Condeescu, actrița principală, cu Emil, asistentul de imagine, care apare și el în film în rolul cameramanului la nuntă, și cu Răduță, scenograful. Sunt cei pe care i-am avut alături și la celelalte filme. Am primit propuneri. Am ascultat. Cel mai greu a fost să leg o muzică care îmi place, și care se asculta în anii '60 – '70, cu lumea de acum.
Publicitate
De cât timp asculți muzică lăutărească?
Dintotdeauna. Nu-mi amintesc exact de când. Cred că o am în sânge. În locurile în care am copilărit, în Colentina, făcea parte din viața de zi cu zi. Oamenii aveau un cult pentru lăutarul care știa să te însoțească în momentele cele mai importante din viață, sau doar așa pur și simplu, când se nimerea sau când îl chemai să-ți cânte. Și acum ascult. În general la petreceri, nu contează cât de mici sau mari sunt. Dar gloria muzicii lăutărești a fost maxim până în anii 80, după aceea lucrurile au început să se piardă. Nu mai cântă nimeni acum cum cânta Siminică.Ai fost la nunți unde se punea astfel de muzică?
Am fost, sigur. Și nunțile pe stradă sunt cele mai reușite. Nunta din film este inspirată din una din nunțile la care am participat. Multe din personaje sunt inspirate din persoane reale. O petrecere reușită te duce uneori mai departe în viață, îți dezvăluie lucruri pe care nu le știai despre tine, îți deschide drumuri. În Dincolo de Calea Ferată este vorba despre o astfel de petrecere.Zi-mi câte ceva despre piesele din film.
În timp ce căutam piesele, am ajuns la Maria Lătărețu, cred ca Ada a propus-o. Piesele ei cred că trăiesc undeva în noi. Așa cum cântă Ada în film „Mai ții minte, dragă Mărie", era clar că Monica, personajul, îi spunea ceva iubitului ei pe care nu l-a văzut de atâta timp. Sigur că anul 2016 nu e la fel ca un an din 1960-1970, dar povestea e aceeași, emoția e aceeași și contrastul dintre ei doi și piesa asta foarte veche mi-au plăcut foarte mult.
Publicitate
Există o tensiune specială într-un cuplu care se reîntâlnește după mult timp. Sunt energii puternice și cuvintele nu te ajută prea mult, mai ales când miza e mare și emoția e mare.
Cântecul „Mama supărarea mea" e o replică pe care Victor, zis „Dulceață", organizatorul nunții, i-o dă mirelui. Ca într-un musical, cântecul îmi face scena. Fără „Mama Supărarea Mea" scena ar fi fost mult mai săracă. Mai mult, dacă nu asculți versurile nu înțelegi care este de fapt problema lor.
Cu Dona Dumitru Siminică este puțin altfel. La un moment dat voiam să numesc filmul cu numele piesei, „Afară e întuneric". Există un cult pentru el în Colentina, pe strada mea. Tatăl meu asculta mereu muzica lăutărească. Aveam șapte ani și știam că la înmormântarea lui s-a blocat Bucureștiul. Devenise un fel de zeu al muzicii părinților mei care ascultau și Beatles sau Elton John. Eu nu știu când am ascultat-o prima dată. La început te tulbură fără să poți spune că îți place, poți chiar să o respingi. Îți trebuie o inițiere probabil, un timp să o înțelegi, să o simți. Mie îmi place din ce în ce mai mult.Am visat în toată perioada filmării scena asta și după ce am făcut-o, am știut ca filmul e acolo. Aș mai filma-o de o mie de ori. E momentul în care vine răsăritul, se face lumină, invitații pleacă și rămân în stradă doar cei mai apropiați, se așază pe ce găsesc, înconjurați de ce a mai rămas din mese, cort, și peste toate astea încep acordurile alea de început, se aude țambalul greu, trist, minunat, apoi vocea lui Siminică.
Fără piesa asta, scena nu exista. Nu aveam cum să povestesc cu adevărat ce simt eu pentru ei doi, pentru cele două personaje. Acompaniați de Dona Dumitru Siminică, ei trec calea ferată și merg spre casă, în spatele lor trece trenul. Dar Siminică e cel care ne spune despre ce este vorba cu adevărat în acest film.Crezi că publicul va înțelege rolul muzicii în filmul ăsta?
Mai mult decât să înțeleagă, sper să o simtă, să se bucure de ea. Un film seamănă într-un fel cu o petrecere și eu sunt în rolul celui care a organizat-o. Sper să iasă bine pentru cei care vin, să fie o petrecere reușită.Ai în planuri și alte filme în care ai vrea să folosești muzică lăutărească?
M-aș bucura, dar, deocamdată, pentru următorul film am altfel de muzică.PS: Piesa asta nici măcar nu apare în „Dincolo de calea ferată‟, dar dacă o să te uiți la videoclip, o să-ți dai seama că acolo e un film deja.
