FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

​Arabia Saudită a început noul an cu 47 de execuții, printre care și cea a unui preot șiit

A fost anul cel mai sângeros din țară din 1995 până în prezent.

Arabia Saudită a executat sâmbătă un preot musulman șiit important și câteva zeci de membri al Qaeda, ca să semnaleze că nu va tolera atacuri din partea jihadiștilor suniți sau a minorității șiite care cere egalitate, dar stârnește conflicte între secte în regiune.

După spusele martorilor oculari, mulțimi mari de musulmani șiiți au marșat prin districtul Qatif din estul Arabiei Saudite în semn de protest față de execuția preotului Nimr al-Nimra. Strigau jos cu Al Saud, numele familiei regale saudite conducătoare.

Publicitate

Dar majoritatea dintre cele 47 de persoane executate au fost suniți care fuseseră condamnați pentru atacurile al Qaeda din Arabia Saudită acum zece ani. Patru dintre condamnați, printre care și Nimr, erau șiiți acuzați că ar fi împușcat polițiști.

Execuțiile au avut loc în 12 orașe din Arabia Saudită. Patru închisori au folosit echipaje de pușcași, iar celelalte metoda decapitării. În decembrie, al Qaeda din peninsula arabă a amenințat că va lua măsuri împotriva Arabiei Saudite pentru execuția membrilor ei.

Principalul rival regional al Riyadh-ului, Iranul, și aliații săi șiiți au condamnat aspru execuția lui Nimr, iar poliția saudită a crescut măsurile de securitate într-un district unde secta e majoritară.

În orice caz, execuțiile par să fi avut scopul de a-i descuraja pe saudiți să comită acte de jihadism după bombardamentele și atacurile armate ale militanților suniți din Arabia Saudită care au ucis, în ultimul an, zeci de persoane, iar Statul Islamic le-a cerut credincioșilor lor de acolo să pună la cale atacuri.

Familia regală din Arabia Saudită a fost tot mai îngrijorată, în ultimii ani, de conflictele din Orientul Mijlociu, mai ales din Siria și Irak, le-au conferit mai multă putere grupărilor jihadiste care vor s-o doboare și au ajutat Iranul șiit să-și extindă sfera de influență.

Execuția simultană a 47 de persoane – 45 de saudiți, un egiptean și un bărbat din Ciad – a fost cea mai mare execuție în masă pentru atacuri împotriva siguranței publice din Arabia Saudită din 1989, de la uciderea a 63 de rebeli jihadiști care au atacat Marea Moschee din Mecca în 1979.

Publicitate

— عبدالله العصيمي (@iQnasSudeer)January 2, 2016

Printre cei 43 de jihadiști suniți executați sâmbătă s-au numărat mai mulți membri importanți din al Qaeda, inclusiv cei arestați pentru atacuri împotriva Occidentului și a unor clădiri guvernamentale și misiuni diplomatice în cadrul cărora au fost ucise sute de persoane între 2003 și 2006.

Cei patru șiiți au fost condamnați pentru implicarea în atacuri armate și cu bombe Molotov care au ucis mai mulți polițiști în timpul protestelor anti-guvernamentale dintre 2011 și 2013, în timpul cărora peste douăzeci de membri ai sectei minoritare au fost împușcați fatal de autorități.

După legea Sharia din Arabia Saudită, astfel de atacuri sunt interpretate drept infracțiuni grave, pedepsite cu condamnarea la moarte și expunere cadavrelor în țeapă în public.

Ministrul Justiției, Mansour Kafari, a declarat la televizor că alți patru prizonieri vor fi executați pentru acte de terorism.

Majoritatea grupărilor jihadiste urmează o interpretare extremă a ramurii salafite a Islamului, școala musulmană sunită foarte strictă care s-a dezvoltat în Arabia Saudită și e urmată de cler, dar care consideră Riyadh-ul un inamic.

Preoții aleși de guvern au denunțat al Qaeda și Statul Islamic drept eretici religioși, iar guvernul a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a-i zdrobi pe jihadiști acasă și în străinătate.

Dar criticii familiei regale Al Saud spun că aceasta nu a făcut destule pentru a eradica intoleranța între secte, ura pentru infideli și principiile jihadiste violente propagate de clericii saudiți.

Publicitate

Mustafa Alani, un analist de securitate apropiat de Ministerul de Interne, a comentat: „Poporul presează puternic guvernul să-i pedepsească pe acești oameni, printre care și pe liderii al Qaeda, toate persoanele responsabile de vărsare de sânge. "

Analiștii au speculat că execuți celor patru șiiți a avut scopul de a demonstra majorității sunite musulmane sunite din Arabia Saudită că guvernul nu face diferența între violențele politice comise de cele două secte.

Dar un preot iranian a zis că familia Al Saud va fi ștearsă dintre paginile cărții de istorie, gruparea Houthi din Yemen l-a numit pe Nimr luptător sfânt, iar miliția libaneză Hezbollah a declarat că Riyadh-ul a comis „o greșeală gravă".

— Alison Meuse (@AliTahmizian)January 2, 2016

Poliția saudită a crescut măsurile de securitate în districtul Qatif al provinciei estice, unde au avut loc mai multe proteste între 2011 și 2013, iar poliția din Bahrain au aruncat gaz lacrimogen împotriva mai multor zeci de oameni care protestau împotriva execuției lui Nimr.

Grupurile umanitare pentru drepturile omului au numit procesul juridic al regatului incorect și au susținut că mărturisirile acuzaților au fost extrase prin tortură și că aceștia n-au avut dreptul la avocați.

Riyadh neagă că ar fi torturat acuzații și susține că tribunalul a fost independent.

Membrii familiilor șiiților executați au negat că aceștia ar fi fost implicați în atacuri și susțin că au protestat pașnic împotriva discriminării sectariene in regatul sunit.

Publicitate

Ceilalți trei șiiți executați au fost Ali al-Rubh, despre care rudele au zis că era minor la momentul infracțiunii pentru care fost condamnat, Mohmmed al-Shayoukh și Mohammed Suwaymil.

Fratele preotului, Mohammed al-Nimr, a zis că spera ca reacția din Qatif să fie pacifistă, dar activiștii au zis că s-ar putea să aibă loc noi proteste.

Primesc non-stop pe mobil mesaje de la prieteni șocați și furioși. Știm patru dintre numele de pe listă. Ne temem mai ales pentru copii, sunt mulți printre cei reținuți, a declarat un activist pentru Reuters.

Declarația ministerului de Interne a început cu versetele din Koran care justifică utilizarea execuției și televiziunea de stat a arătat filmări cu consecințele atacurilor al Qaeda din ultimul deceniu. Mare Muftiu Sauit Sheikh Abdulaziz al-Sheikh a apărut la televizor și a numit execuțiile drepte.

Execuțiile sunt primele din Arabia Saudită în 2016. Cel puțin 158 de persoane au fost condamnate la moarte anul trecut, față de nouăzeci de persoane în 2014. A fost anul cel mai sângeros din țară din 1995 până în prezent.

Urmărește VICE pe Facebook .

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre Arabia Saudită:
Dealerii de droguri se ascund de poliția religioasă din Arabia Saudită
Un artist din Arabia Saudită va fi decapitat pentru c-a scris poezii de dragoste
În Arabia Saudită femeile sunt supravegheate electronic