Arta cu drepturile de autor expirate se găseşte pe Public Domain Review

De Virginia Ricci

Drepturile de autor expiră la un moment dat pentru orice creaţie artistică. În România ele expiră la 70 de ani după moartea autorului. Legile pe această temă variază de la ţară la ţară, dar simfoniile unora ca Beethoven, Brahms şi Tchaikovsky, de exemplu, au ieşit de sub incidenţa drepturilor de autor şi acum fac parte din domeniul public, adică ai putea practic să angajezi o orchestră întreagă, să-i pui să cânte simfoniile clasicilor, să-i înregistrezi şi să foloseşti coloana sonoră la filmul tău gratuit. Nimeni nu a făcut asta până acum, pentru că ar fi foarte scump şi neprofitabil, dar opţiunea asta există pentru orice miliardar filantrop cu ceva bun gust în muzică.

Acum oamenii au început să adune lucrări, care au ieşit de sub incidenţa drepturile de autor, pentru a le oferi tuturor şansa de a explora cele mai interesante părţi ale culturii noastre de acum câteva secole, când nu inventaseră încă nişte programatori plictisiţi siteuri ca Tumblr şi Spotify. The Public Domain Review se descurcă cel mai bine până acum – ei şi-au creat o nişă ca o expoziţie online frumos curatoritată, cu o politică editorială solidă. Am vorbit cu unul din fondatorii lor, Adam Green despre drepturi de autor, edituri şi gravuri pornografice din anii 1500.

O ilustraţie din Cele Şapte Călătorii ale lui John Baptista Tavernier (1678).

VICE: Salut Adam. Spune-mi de unde a plecat siteul vostru.
Adam Green: Eu şi celălalt fondator al Public Domanin Review, Jonathan Gray, scormonim de multă vreme prin arhivele imense online cu opere digitalizate, în principu pentru a face colaje cu acestea. Am făcut un blog unde arătam cele mai tari chestii pe care le găseam, dar Jonathan a vrut să transformăm totul într-un proiect mai mare, pentru a arăta cât de tari sunt operele astea care fac parte din doemniul public. Cei de la Open Knowledge Foundationne-au dat nişte fonduri şi astfel am ajuns unde suntem acum.

Care a fost primul vostru articol?
Iniţial puneam doar chestii care deveneau parte a domeniului public în acel an. În majoritatea ţărilor operele de artă devin de domeniul public la 70 de ani după moartea autorului sau artistului, iar în 2011 s-a nimerit ca toată opera lui Nathaniel West să iasă de sub drepturile de autor împreună cu capodopera sa, Ziua Lăcustelor. Primul nostru articol era despre ea şi despre relaţia lui West cu Hollywood. Articolul era scris de Marion Meade, care tocmai publicase o carte pe acest subiect.

Ce criterii aveţi când alegeţi materialele pentru site?
După cum spune şi numele tot conţinutul nostru este de domeniu public, deci acesta este primul criteriu. Noi încercăm să punem doar lucrări, care sunt de domeniu public în majoritatea ţărilor, ceea ce e dificil, pentru că fiecare stat are alte reguli. În general e vorba de chestii create de oameni, care au murit înainte de 1940. Al doilea criteriu e că nu există nicio restricţie în folosirea acestor copii după bunul plac al utilizatorului.

Despre ce restricţii vorbim?
Unele ţări spun că reproducerile digitale trebuie să demonstreze un grad minim de originalitate, altele spun doar că trebuie dovedită o investiţie în procesul de digitalizare. Multe nume mari în domeniul digitalizării precum Google, Microsoft şi Bridgeman Art Library susţin că ei au drepturi asupra reproducerilor digitale realizate de ei asupra operelor de domeniu public, pentru a putea să restricţioneze şi să vândă accesul la ele mai încolo. Noi arătăm numai materiale de la instituţii, care au decis să ofere licenţe libere asupra copiilor lor digitale. Noi milităm şi pentru ca mai multe instituţii să facă aşa şi să realizeze că aceasta ar trebui să fie misiunea lor publică.

Aveţi şi o politică de estetică a materialelor?
Da, ele trebuie să fie interesante. Noi încercăm să popularizăm chestii mai puţin cunoscute, aşa că, decât să punem operele lui Charles Dickens, noi o să căutăm ceva din zona mai neortodoxă a spectrului cultural. De exemplu un oracol, care i-a aparţinut lui Napoleon sau o teorie matematică din secolul 19 prin care se încerca creerea unui model matematic al conştiinţei umane prin forme geometrice. Noi oferim un fel de istorie alternativă la mainstreamul narativ, încercăm să arătăm excelenţa şi ciudăţenia ideilor omenirii, care există „pe lângă” evenimentele şi operele, care au devenit arhicunoscute.

E ceva ce n-aţi publica?
Presupun că sunt unele materiale prea controversate pentru paginile virtuoase ale PDR. De exemplu, operele mai bolnave ale lui Thomas Rowlandson sau nişte creaţii porcoase ale graficianului italian din secolul 16, Agostino Carracci. Una dintre cele mai riscante opere de pe siteul nostru este o parte din portofoliul „Locomoţie Animală”al lui Eadweard Muybridge, care include nişte cadre cu tenis nud.

Care crezi că va fi viitorul editurilor?
Lucrurile se schimbă radical. Editurile erau un fel de paznici, care decideau ce cuvinte pătrundeau sau nu în sfera publică, dar în zilele noastre totul s-a schimbat. Oamenii nu mai au nevoie de contracte pentru a-şi promova opera. Dar oamenii tot doresc să citească cuvinte sub formă de cărţi. Ei tot apelează la edituri şi editori – prin librării şi mass-media – pentru a descoperi lucruri noi de citit. Deşi e mai uşor să publici ceva singur acum, e greu să te lupţi cu promovarea şi PR-ul unor edituri profesioniste. Nu cred că vor înceta editurile să existe, dar sunt sigur că se vor adapte la noile forme de media pentru a-şi spori profiturile.

Internetul a dus la o anumită detaşare a operelor de autorii lor? 
Da. E mult mai uşor în zilele noastre. Cuvintele puse pe internet mereu îşi pierd cumva atribuirea, dar ăsta nu e un fenomen nou, e doar o formă accelerată a ceea ce se întâmpla înainte pe parcursul a sute de ani. Din unele puncte de vedere e chiar mai bine acum decât în trecut, pentru că oamenii pot verifica de unde provin anumite cuvinte sau lucrări. În secolul 17, când nu exista o lege propriu-zisă a drepturilor de autor, cărţile putea fi furate foarte uşor, li se schimba titlul şi coperta şi erau vândute sub numele unui alt autor.

Asta ar putea fi cumva un lucru pozitiv?
Poţi argumenta că o parte esenţială a procesului creativ este refolosirea şi prelucrarea unor opere vechi. Există exemple de plagiat literar, chiar şi în operele unor mari scriitori precum WG Sebald, unde nu ştii niciodată, dacă el vorbeşte cu propriile cuvinte sau cu ale autoritorilor despre care vorbeşte.În cazul lui Sebald îi oferă operei o anumită fluenţă şi unitate, senzaţia că e totul pe o singură voce, a omenirii sau a istoriei.

Crezi că drepturile de autor sunt mereu un lucru negativ?
Nu, deloc. Artiştii şi autorii, care-şi înregistrează operele sub protecţia drepturilor de autor mi se pare un lucru normal. Nu e vorba doar de bani, ci şi de controlul artistic pe care îl ai asupra modului în care opera ta este livrată. Deşi legile dreptului de autor nu sunt perfecte, chiar sunt eronate, ele oferă un nivel de bază de protecţie a unei creaţii.

Problema e cât de mult şi dacă ar trebui ca operele să rămână sub incidenţa drepturilor de autor după moartea creatorului lor. Eu consider că legislaţia actuală şi acordurile internaţionale favorizează editurile mari şi companiile de discuri, care fac lobby cum că ar servi interesele autorilor faimoşi şi a vedetelor rock bătrâne şi care nu acordă destulă atenţie domeniului public pentru binele pe care îl reprezintă: o cultură comună, gratuită.

Aţi avut vreo problemă cu drepturile de autor?
Aproape toate materialele noastre provin de la oameni morţi de secole, deci n-am primit nicio plângere din partea lor, din fericire. Am primit o singură cerere să dăm jos înregistrările armonice ale lui Gurdjieff. Legea e foarte complexă, mai ales în legătură cu filmele şi înregistrările şi încă nu sunt sigur că ei au avut dreptate, dar am dat-o jos de pe site oricum.

Ce planuri de viitor aveţi?
Vrem să adăugăm tot felul de chestii noi pe site şi plănuim să ne mutăm din internet înapoi în viaţa reală. Adică o să scoatem nişte volume superbe cu nişte colecţii de imagini şi texte pe nişte teme date. Voiam să facem asta de ceva vreme şi sperăm să avem destul timp şi fonduri s-o facem la anul.

Aici puteţi să vă abonaţi la newsletter-ul celor de la The Public Domain Review.

Urmăriţi-o pe Virginia pe Twitter: @Virginia_W

Traducere: Mihai Popescu

Citește și Tăticul programelor libere vine la București pentru Ceata

Comentarii