FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Cel puțin nouă oameni au murit într-un atac terorist la Munchen

Este al treilea act de violență majoră împotriva civililor, care are loc în Europa de Vest în ultimele opt zile.

UPDATE: Autorul atacului este un tânăr de 18 ani, cu dublă-cetățenie: germană și iraniană. Poliția din Germania a anunțat că tânărul a acționat singur și apoi s-a sinucis.

Persoane înarmate și încă neidentificate și-au descărcat violent armele într-un mall din Munchen, vineri seară. Cel puțin nouă persoane au murit, iar multe altele au fost rănite. Poliția a spus că ar putea fi un atac terorist.

Este al treilea act de violență majoră împotriva civililor, care are loc în Europa de Vest în ultimele opt zile. Atacurile anterioare din Franța și Germania au fost revendicate de o grupare a Statului Islamic.

Publicitate

Autoritățile au evacuat o parte din persoanele aflate în mall-ul Olympia, dar mulți alții s-au ascuns acolo. A fost evacuată și principala gară din Munchen.

O purtătoare de cuvânt a poliției din Munchen a declarat că mai multe persoane au murit sau sunt rănite. Încă nu au făcut nicio arestare, a mai spus aceasta.

„Credem că a fost un atac armat violent", a spus purtătoarea de cuvânt, adăugând că au fost implicați mai mulți atacatori.

„Este vorba de mai mulți atacatori. Primele informări au venit în jur de ora șase seara, împușcăturile au început la un McDonald's aflat în centrul comercial. Încă mai sunt persoane acolo. Încercăm să îi scoatem pe toți și să îi luăm în grijă", a spus ea.

Televiziunea bavareză BR a informat că sunt nouă persoane decedate și multe altele rănite, în timp ce NTV a preluat o comunicare a Ministerului de Interne din Bavaria, care a declarat trei persoane decedate. Ulterior, ministrul a spus că nu poate confirma numărul de morți.

Un video postat pe o rețea de socializare arată un om care deschide focul în fața unui McDonalds de lângă mall:

Eyewitness video shows gunman at — Voice of America (@VOANews)22 iulie 2016

Persoanele care lucrează în acel mall încă se ascund acolo, conform declarației telefonice date de un angajat pentru Reuters.

„Au fost trase mai multe focuri de armă, nu pot să spun câte, dar au fost multe", a spus angajatul aflat în mall, care a refuzat să-și dezvăluie identitatea.

Publicitate

„Toate persoanele care erau afară s-au năpustit în magazin. Am văzut o singură persoană la pământ, care era atât de grav rănită că mai mult ca sigur nu a supraviețuit", a mai adăugat angajatul. Nu avem alte informații, așteptăm în depozite. Niciun polițist nu și-a făcut apariția până acum."

Poliția a închis o mare porțiune din jurul centrului comercial după ce au fost trase focurile de armă.

Police blocking road to — Roeland Roovers (@r0eland)22 iulie 2016

Sistemul de transport în comun din oraș a fost închis și el.

BREAKING: Munich's Sueddeutsche Zeitung paper says city's transit system has shut down following shooting at a mall.

— The Associated Press (@AP)22 iulie 2016

Centrul comercial se află lângă Stadionul Olimpic din Munchen, unde grupul militant palestinian Black September a luat ostatici 11 atleți israelieni în timpul Jocurilor Olimpice din 1972. Atât atleții, cât și teroriștii, au fost uciși într-o încercare nereușită de salvare.

Incidentul din Germania are loc după cel de la Nisa, din Franța, cu o săptămână în urmă, unde un tunisian a intrat cu un camion în mulțime, omorând 84 de persoane. Statul Islamic a revendicat acel atac. Ministrul Justiției din Germania, Heiko Maas, declarase pentru ediția de vineri a ziarului Bild, înainte de atacul de la mall, că „nu există motive de panică, dar e clar că Germania rămâne o posibilă țintă".

Nu au existat declarații imediate că atacul ar fi fost motivat politic.

În acestă vineri s-au împlinit cinci ani de la masacrul săvârșit de Anders Behring Breivik din Norvegia. Iar Breivik e un erou pentru extremiștii de dreapta din Europa și America.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre Germania:
Diaspora din Germania reclamă modul de votare din primul tur la Comisia Europeană
Un imigrant român a convins Germania să dea ajutor social doar dacă locuiești acolo șase luni
Am fost la sală cu cei mai periculoși motocicliști turci din Germania