FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Aventurile extreme ale românilor ăstora îl vor face pe Bear Grylls să pară un pămpălau

De unde afli că urșii aruncă cu pietre în tine, dacă se simt vulnerabili.

Ștefan Ionescu, blondul, și Narcis Ionescu, brunetul, ghizi montani. Fotografii de Tudor Petre, Radu Ghiorma, Asociația Oxigen

Iar asta o spune chiar o fană a lui Bear Grylls. Numai că, dacă britanicul e mai mult rock'n'roll, tipii ăştia doi sunt genul ăla de oameni care urcă munţii înhămaţi cu lopeţi, colţari, topoare şi-alte arme albe cărora tu nu le vezi sensul, reuşeşc să scoată un tip de o sută de kilograme dintr-un hău și plonjează într-o apă la limita îngheţului.

Ştefan Ionescu şi Narcis Ionescu au multe în comun, nu doar vârsta, 29 de ani, şi numele de familie. Sunt alpinişti, ghizi montani, instructori în tabere de supravieţuire şi formează latura extremă a clubului montan Oxigen.

Publicitate

Îi ştiu, i-am văzut în acţiune şi vă asigur că sunt cei mai mişto munţomani pe care i-am cunoscut, faini şi pe traseu, când trebuie să aibă răbdare cu istericalele sedentarilor în căutare de aventuri în afara biroului, dar şi la distracţie, în cabană, unde nimeni nu se culcă înainte să bea şi să greşească simpatic versurile unor cântece de munte.

Citește și Fă cunoștință cu aventurierii care caută Sfântul Graal în munții Islandei

Dar nu despre cântecele de munte este vorba aici, să auzim ceva extrem! Pentru Ştefan, cel cu barbă blondă, două au fost momentele de referinţă, anul trecut.

„Expediţia din Uganda şi atingerea vârfului Margherita (5 109 metri) şi întâlnirea cu Les Stroud, aka Survivorman, pe care eu aş putea să spun că-l divinizez. Am fost invitat să iau parte la filmarea unui episod Survivorman, cu acţiunea în România. Am văzut ce presupune pregătirea şi desfăşurarea unui serial de supravieţuire 100% real. Fără chestii mimate pe teren, fără scenariu, nicio legătură cu Bear Grylls. Cel mai mult m-a bucurat că am făcut parte din echipa care a plecat cu Les, să-l lăsăm pe munte. Abia atunci am realizat că omul ăsta chiar se duce, stă câteva zile în pustietate cu trei camere şi cu un pachet generos de acumulatori şi minimum necesar pentru supravieţuire: un cuţit, cordelină, pelerină de ploaie. A stat trei zile izolat pe Valea Buda (Munţii Făgăraş), fără echipa de filmare".

Şi, ca să omorâm suspansul, canadianul a supravieţuit în munţii noştri.

Publicitate

Povestiri de groază cu ghiocei în gură

Ștefan, alături de Les Stroud (Survivorman) în Munții Făgăraș

Eu una mă dau în vânt după poveştile alea cu avalanşe, cele cu final fericit, bineînţeles, aşa că le-am cerut băieţilor să-şi amintească nişte întâmplări de genul ăsta.

„Ni s-a întâmplat, mai demult, să trecem chiar printr-un culoar de avalanşă, cu muntele în stânga şi hăul în dreapta. Eram vreo 20 de persoane, Ştefan a trecut primul, eu am rămas cu restul şi toţi eram transpiraţi, aşteptând să trecem după el. Pe asta aş cataloga-o drept una dintre cele mai mari prostii pe care le-am făcut vreodată", spune Narcis, aka Ionescu cel brun. Ştefan îl completează:

„Eram tinerei, curajoşi şi tocmai auzisem despre tehnicile de trecere printr-un culoar de avalanşă. Cum să nu punem noi asta în practică? Uite locul ideal pentru o avalanşă, zăpada numai bună să plece, hai să le punem în aplicare. Asta-i prostia: am trecut 20 de oameni, nu doar unul, printr-un culoar de avalanşă. Extraordinar de periculos. Din fericire, nu s-a întâmplat nimic, că suntem aici. În mod normal, dacă te-ar lua avalanşa prin Bucegi, ai avea mari şanse să fii găsit la primăvară, cu ghiocei în gură".

La nervi, ursul aruncă în tine cu ce prinde

M-am lămurit cu avalanşele, chiar nu este amuzant, deci nu, mulţumesc. Dar poveştile lor cu urşii, lupii şi ce mai ştim noi de la geografie că mişună prin munţii noştri chiar merită ascultate, mai ales când auzi că dracul nu e chiar atât de negru.

Publicitate

„Ne-am întâlnit cu urşi, cerbi, mistreţi, ne pare rău că nu şi cu râşii. Cu ursul am avut oarecum noroc, căci era doar un pui care a plecat de lângă mama lui. Am făcut gălăgie, ursul s-a speriat şi a plecat. Cu urşii am şi alergat, odată, în Făgăraş, unde am organizat noi un cantonament de supravieţuire. Am fost atenţionaţi de câini, iar noi, teribilişti, ne-am dus să-i vedem de aproape. Eram în maşină, am aprins farurile şi am văzut o ursoaică cu trei pui. A început să arunce cu bolovani după noi, așa face ursul atunci când este încolţit, începe să arunce cu pietre şi buşteni. Şi are ţintă. Am ştiut atunci că trebuie să ne retragem. Nu e o idee bună să sperii o ursoaică cu pui", îmi spune Narcis. Ceea ce bănuiam şi eu, drept să spun.

Ştefan, pe de altă parte, crede că cel mai bun tratament pentru turiştii care aproape că fac în pantaloni când aud de urs este să stea faţă în faţă cu unul. El, cel puţin, aşa a fost vindecat de teama asta. Era tot o ursoaică cu trei pui, cu care Ştefan a făcut cunoştinţă pe nepusă masă, de-abia trezit din somn, buimac şi cât se poate de vulnerabil în şortul şi maioul lui. Arma lui? O cutie de pocnitori.

„Nu am mişcat-o cu nimic sentimental pe ursoaică, pur şi simplu s-a uitat la mine şi şi-a continuat drumul. Am dat cu 60 de pocnitori, în timp ce ea s-a deplasat o sută de metri prin zona în care eram noi. Nicio reacţie. De atunci, am început să studiez mai mult comportamentul lor şi am descoperit că ursul, la bază, nu are niciun interes în a mânca oameni‟.

Publicitate

„Ursul te vede pe tine ca pe o sursă de hrană, nu hrană în mod direct. Aşa că, dacă nu ai mâncare şi nu prezinţi o ameninţare teritorială, nu ai nicio problemă. În schimb, dacă ai poftă de afine şi zmeură, e bine să te uiţi în jur, e posibil să fii în bucătăria lui."

Veveriţele nu sunt ceea ce par a fi

Gândiţi-vă la toate chestiile alea periculoase pe care le poţi trăi pe munte. Ştefan Ionescu le-a cam bifat pe toate, viscol, ceaţă, gheaţă, urşii despre care ne-am lămurit mai sus. A fost OK, dar i s-a tras de la ce s-aștepta mai puțin: o veveriţă. Una pe bune, nu d'aia la care te gândești tu.

„Acum vreo cinci ani, am ajuns la spital din cauza unei veveriţe. Eram în pădure la Snagov, adică nici măcar nu eram foarte departe de Bucureşti. La un moment dat, am găsit o veveriţă prinsă într-o plasă şi am mers cu colegul meu să o scoatem de acolo. Am eliberat-o, dar, chiar înainte să fugă, m-a muşcat de deget. Nu vă doresc să vă muşte aşa ceva. Au dinţii foarte ascuţiţi şi incisivii destul de lungi pentru gura lor.

Citește și Veverițele astea împăiate sunt mai cool decât ai fost tu vreodată

A curs o grămadă de sânge, am înjurat-o printre dinţi, mi-am bandajat degetul şi colegul meu m-a sfătuit să merg să-mi fac antirabic, că animalul poate să fie turbat. Seara am ajuns la camera de gardă la Matei Balş, mi-au făcut o fişă pe care au scris că am fost muşcat de un animal sălbatic neidentificat, mi-au spus să mă duc la camera X pentru vaccin şi să rămân peste noapte pentru observaţie. Mi-au făcut antitetanos, după care au urmat cele şase antirabice, fiecare la jumătate de oră distanţă. Aşa m-a prins ora 2.30 acolo, cu mâinile umflate de injecţii".

Publicitate

Întrebare esențială: a bea sau a nu bea urină, în lipsă de apă?

Narcis Ionescu, în acțiune

Râdem, glumim, dar întrebarea de un milion de dolari pentru nişte supravieţuitori ca ei este cât de pe bune e chestia aia cu băutul urinei. Am văzut eu asta într-un episod cu Bear Grylls în deşert. Tipul asta făcea, alternativa era să moară de sete.

„Absolut în nicio situaţie nimeni nu-şi bea urina. Este apă procesată de organism şi eliminată cu un conţinut destul de generos de toxine. Din fericire, nu trăim într-o tară aridă, ci într-una în care găsim plante peste tot pe unde te duci şi-ţi poţi obţine apa inclusiv de acolo. Plantele transpiră, iei o pungă de plastic şi o înveleşti. O să-ţi dea o cantitate mică de apă, dar o să îţi dea. Foamea e ultima ta grijă, apa e o prioritate, pentru că nicăieri pe lumea asta nu poţi supravieţui mai mult de două, maxim trei zile fără apă. Fără mâncare poţi rezista şi două săptămâni. Dacă ajungi într-o situaţie limită, poţi mânca măcriş, afine, flori de rododendron. Dacă te pierzi iarna, e puţin mai complicat, pentru că trebuie să cauţi rădăcini de plante, iar în cazul ăsta trebuie să cunoşti un pic de botanică. Unele plante sunt toxice", îmi spune Ştefan.

Plecăm de la ideea că nu eşti chiar paralel cu muntele şi cu ce găseşti pe cărările lui, altfel degeaba citeşti sfaturile astea de supravieţuire. Dacă te pierzi, iar tu eşti un animal urban, e cam nasol. Nu te ajută nici că l-ai văzut pe Leonardo DiCaprio în The Revenant. Pentru Ştefan însă, totul pare simplu.

Publicitate

„Iarna, pe zăpadă, poţi observa foarte uşor urmele animalelor şi îţi poţi improviza o capcană cu cele mai simple elemente. Cu şiretul de la bocanci îţi poţi face un laţ cu care să prinzi animale de talie mică, cum ar fi iepurii. Pe urmă, trebuie să ai un stomac mai puternic, să omori animalul, să-l jupoi, să-ţi aprinzi un foc şi să-l găteşti. Dar mâncarea e ultima problemă. În România, oriunde te-ai pierde pe munte, vei merge cel mult două zile până la cea mai apropiată aşezare. Trebuie doar să ţii firul unei ape şi să cobori".

Alcoolul pe munte nu e indicat, dar se-ntâmplă și să pice la fix

Acum îmi dau seama că atunci când îmi burduşeam rucsacul cu şendvişuri, înaintea unui traseu, chiar eram într-o eroare. Ştefan şi Narcis urcă cu orice, în afară de mâncare.

„Trebuie să am mereu la mine un topor, un fierăstrău, cel puţin două cuţite, am grijă să iau unul şi pentru Narcis, cordelină, colţari, ham. De obicei, îţi dai seama că îţi trebuie topor atunci când nu-l ai la tine. Te duci într-o tură, îţi faci tabăra şi-ţi dai seama că n-ai cu ce să tai lemnele pentru foc. Mâncare nu ne luăm pentru că, de obicei, cei cu care mergem pe munte îşi iau în plus şi n-o pot căra. Îi ajutăm să scape de încărcătură. În Africa, în Uganda, aveam la noi doar slănină şi pălincă, iar la fiecare refugiu, asta consumam. Deşi alcoolul, pe traseu, nu e recomandat, că deshidratează, în Africa ne-a fost de folos, pentru moral. Împărţeam, la refugiu, o sticlă de o jumătate la cinci oameni. Psihologic, te ajută foarte mult".

Publicitate

„Tăria e bună doar când stăm în apă, la patru-cinci grade, în costum de neopren. E vorba de traseul de pe Valea lui Stan, unde există o zonă inundată, iar noi amenajăm o tiroliană, cu care să trecem oamenii, fără să se ude. Apa ajunge acolo până undeva în zona abdomenului şi nu-i chiar plăcut să duci 50 de oameni pe munte, în haine ude. Aşa că stăm cam vreo cinci-șase ore în apă să construim tiroliana aia. Chiar dacă ai costum de neopren, frigul tot îl simţi", îmi spune și Narcis.

Cum să tunzi scurt, pierdut la spate, de la înălţime

Cu oamenii ăştia am încercat eu prima dată senzaţiile tari ale unui rapel. Știi tu, chestia aia când cobori în coardă vreo 30 de metri, de pe un viaduct, pişat pe tine de frică, deşi nimeni nu te obligă să faci asta. Dar cum nu vrei să fii ultimul trist, o faci şi te bucuri.

Tot cu ocazia asta am aflat și de ce i s-a zis lui Narcis frizerul.

„La un moment dat, vine o fată de genul ăla super aranjată, cu părul vâlvoi. Când am văzut-o, i-am atras atenţia că trebuie să-şi prindă părul, altfel riscă să şi-l prindă în coborâtor şi va trebui s-o tund. N-am observat că nu şi l-a prins cu un elastic sau ceva de genul, ci doar şi l-a băgat în glugă. I-am pus casca de protecţie, i-am făcut instructajul, cum să coboare, când să acţioneze dispozitivul de coborâre etc. A coborât şi, la un moment dat, aud urlete de jos. Colegul meu de jos, căci există o persoană care te aştepta să-ţi dea jos hamul, urlă că şi-a prins fata părul, în timp ce era suspendată la jumătatea drumului. M-am echipat, am coborât după ea şi am observat că nu-şi prinsese doar o şuviţă în acel dispozitiv ataşat pe coardă, ci un smoc întreg de păr. Am stabilizat-o în ham, să nu mai stea cu părul în tensiune, am scos forfecuţa de la briceag şi am început s-o tund. Am încercat să tai cât mai finuţ, să nu-i ating pielea, aşa că a durat ceva. Mai mişto a fost când ne-am reîntâlnit, seara, la cabana la care eram cazaţi, iar fata mi-a arătat rezultatul tunsorii. Îi stătea chiar bine…"

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte materiale despre aventuri:
Cel mai prost sex de care am avut parte
Iarba și bunele maniere: Aventurile unui musulman cu carnea de porc
Vama Veche e un Paradis