FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Bananele în pijamale mă sperie de mă cac pe mine

Evident că pare o nebunie să-ți fie frică de banane, dar se pare că bananafobia chiar există.

Evident că pare o nebunie să-ți fie frică de banane – acest dar al naturii care vindecă depresia, sindromul premenstrual, mușcăturile de țânțari și are culoarea strălucitoare a soarelui.

Dar se pare că bananafobia chiar există. Și e o afecțiune atât de severă încât cei care suferă de ea nu pot nici măcar să treacă prin sectoarele cu fructe din supermarket fără să urle panicați. Am fost uimiți să aflăm asta, așa că am sunat un bananalist și ne-a explicat că, la fel ca celelalte fobii, bananafobia e declanșată de o experiență urâtă care a implicat respectivul obiect. Cum ar fi, de exemplu, să îți îndese pe gât banane un unchi beat când erai copil, sau să faci parte dintre cei 300 de britanici care ajung la spital pe parcursul unui an după ce au alunecat pe o coajă de banană.

Publicitate

Pentru a înțelege mai bine această suferință, am stat de vorbă cu câțiva bananafobi. Le-am păstrat anonimitatea tuturor, având în vedere seriozitatea acestei afecțiuni care le distruge viața.

Când a început fobia la tine?

Madeleine, 22: A început la o oră de educație fizică când eram în școala primară. Îmi amintesc că m-am trezit foarte încântată în ziua aceea, pentru că trebuia să primim prânzul la pachet și de obicei conținea o bomboană de ciocolată. Dar de data asta, am fost șocată să îl deschid și să văd o banană putrezită. Stăteam acolo panicată și nu puteam să ating mâncarea, înconjurată de sute de copii care molfăiau banane. Toate cojile erau împrăștiate pe jos ca niște tarantule galbene. N-am putut să particip la cursa în saci pentru că n-am reușit să traversez câmpul plin de coji de banane. A doua zi, mulți copii n-au venit la școală pentru că făcuseră toxiinfecție alimentară. Probabil de la bananele alea stricate.

Cum te simți când vezi pe cineva mâncând o banană?

Mi se face rău. Ca atunci când mă împunge cineva cu degetul în buric.

Ce-ai face dacă ți-ai vedea partenerul mâncând o banană?

N-aș putea fi cu cineva care mănâncă banane în fața mea, serios. Am făcut o înțelegere cu colega de apartament să nu aducă banane în casă. Odată a ascuns câteva într-un dulăpior. Le-am simțit mirosul și ne-am certat. Dar cel mai rău a fost când am dat o petrecere acasă și doi așa-ziși prieteni au început să mă amenințe cu banane. Nu aveam unde să fug, eram prinsă în capcană.

Publicitate

Bună Charlie! Când ai început prima oară să te temi de banane?

Charlie, 38, bananafobic recuperat: Am avut fobie de banane de când eram mic de tot și până la 30 de ani. În perioada cea mai nasoală a fobiei, dacă eram în cameră cu o banană, mă simțeam ca și cum avea control total asupra mea.

Ce crezi că a declanșat-o?

Am niște amintiri traumatizante despre cum mânca fratele meu mai mare piure de banane. Cred că a și aruncat cu o farfurie în mine. În forma asta, fructul încă mi se pare că are o structură dezgustătoare și scârboasă. Deși nu-mi amintesc un incident exact, mă tem că s-ar putea să fi fost forțat să mănânc banane când eram mic și nu mi-am revenit după chestia aia niciodată.

Ai prins-o pe vreuna dintre iubitele tale mâncând banane?

Nu, dar o fostă prietenă mi-a pus în glumă o banană în rucsac. N-am vorbit cu ea o săptămână.

Ai mâncat vreodată o banană?

Când eram într-o excursie la munte în 2003, un grup de prieteni m-a încurajat să mănânc o banană, după ce le-am dezvăluit că nu mâncasem niciuna niciodată. M-am forțat să mănânc, dar mi-a venit să vomit de mai multe ori. În orice caz, de atunci m-am împăcat cu bananele. Deși până și în ziua de azi îmi vine greață dacă văd piure de banane sau o banană foarte coaptă. Mi-e rău și acum, numai când zic asta.

Când a început fobia ta?

Lela, 59, bananafobică recuperată: Aveam 13 ani. Inițial, mirosul mă făcea să vomit. Apoi îmi venea să vomit cum vedeam o banană. În cele din urmă, am început să am atacuri de panică de câte ori vedeam una.

Publicitate

Cum te făcea să te simți cineva care mânca o banană?

Ieșeam imediat din cameră. Uneori, dacă presimțeam că s-ar putea să fie banane în cameră, nici măcar nu intram. Înainte să intru într-un magazin, trebuia să știu exact în ce parte e sectorul de fructe, ca să-l pot evita. În timpul tratamentului prin hipnoză pentru a scăpa de fobi, vedeam banane care se transformau în pistoale care ținteau spre mine ca și cum voiau să mă ucidă.

Care e cea mai groaznică amintire?

Într-o zi la muncă, o colegă a venit pe la spatele meu și mi-a pus mâna pe umăr, ținând o banană decojită. Era chiar în fața mea! Am sărit, am încercat să urlu dar n-am putut, așa că am luat-o la fugă. Colega m-a urmărit cu banana în mână. Nu puteam respira și nu puteam să-i spun să se îndepărteze de mine. În cele din urmă, am căzut pe podea, abia suflând, iar deșteapta asta încerca să mă liniștească în timp ce ținea banana aia cretină în mână.

Salut, Dan. Care e evenimentul care ți-a declanșat frica de banane?

Dan, 37: Știu doar că a început undeva între trei și zece ani. De curând am găsit o fotografie cu mine mâncând o banană pe când aveam doi ani, deci e clar că nu le uram de când m-am născut. Cred că prima mea amintire concretă e că nici verișorul meu nu le suporta – se pare că suntem mulți cu problema asta. Cred că e ceva ciudat în legătură cu bananele.

De ce te temi de banane?

Nu arată și nici nu miros ca și cum ar fi de mâncat. Până și coaja îmi face greață.

Publicitate

Care e cea mai îngrozitoare amintire cu o banană?

Aveam un coleg de birou cu aceeași fobie și într-o zi cineva a lăsat o banană pe unul dintre rafturile noastre. Niciunul dintre noi nu a îndrăznit s-o ia de acolo, așa că evident că s-a înnegrit și a putrezit până ne-am îndurat noi s-o atingem. S-a descompus atunci când am atins-o și s-a transformat într-o chestie dezgustătoare. Ar fi fost mult mai ușor dacă scăpam de ea din prima zi.

Salut, Bill. Am auzit că tu te temi doar de banane stricate.

Bill, 52: Da. Am fobie doar de banane pătate. Și mi-e rău dacă văd oameni mâncând așa ceva. Cafenelele Starbucks din state au de obicei zeci e banane scoase la vânzare pe tejghea. De cele mai multe ori, cele de la fundul grămezii sunt puțin maronii și atunci nu cumpăr niciodată pentru că mă tem că petele s-au întins și la bananele de deasupra.

Îți face scârbă cântecul Chiquita Banana?

Nu, îl ador și-l știu pe de rost. Bananele din clip sunt frumoase. Nepătate. Slavă Domnului că nu sunt atât de proști cât să bage banane pătate în reclame.

Traducere: Oana Maria Zaharia