Bărbaţii gay desenează vagine

FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Bărbaţii gay desenează vagine

Am strâns nişte super desene cu vagine de la bărbaţii din barurile gay.

Acum câţiva ani, la un restaurant, în timpul cinei, am ajuns să vorbim despre vagine. Shannon l-a învăţat pe vechiul ei prieten şi colaborator, Keith, despre acest capitol la care el stătea foarte prost. După ce Keith a elaborat nişte teorii tâmpite despre ce este şi ce nu este vaginul, Shannon a împins deoparte coşul cu pâine şi i-a zis: „Dacă ştii atât de multe despre vagine, de ce nu desenezi unul?” A desenat omul. Un desen naşpa de tot. Apoi iubitul lui a desenat altul, mult mai drăguţ, dar cu mai multă lipsă de acurateţe. Toată lumea de la masă a fost fascinată de desene.

Publicitate

Am simţit că o să iasă ceva din asta.

Câteva luni mai târziu, am înfiinţat o urnă pentru colectat desene cu vagine în barurile din San Francisco. Am vrut să strângem cât mai multe interpretări ale termenului „vagin” de la comunitatea de bărbaţi gay. Am trezit multe reacţii cu semnul mare, scris cu roz: „Aici se desenează vagine”. Au fost şi reacţiile negative la care ne aşteptam, de genul „îhh, fată, mi-e frică de dubioşeniile alea”, dar mulţi tipi gay au fost încântaţi de ideea noastră şi au profitat din plin de markerele noastre colorate.

Rezultatul e minunat – misogin la un capăt şi odă feministă la celălalt : în total, un amestec bizar şi frumos de vagine. Vrem şi mai multe vagine. Încercăm să-l convingem şi pe Dan Savage să deseneze unul. Poate şi pe Perez Hilton, John Waters sau George Takei.

Mai jos aveţi unele dintre desene împreună cu declaraţiile artiştilor.

James Molito

Când am desenat vaginul, m-am gândit la femei de culoare, în special la Janet Jackson. Sunt bărbat gay şi pot spune că ea a fost idolul meu din copilărie. Deci se poate spune că am avut în cap vaginul lui Janet Jackson. Deşi am făcut desenul în grabă, am vrut ca vaginul să transmită creativitate, de asta am adăugat notele muzicale. Am făcut labiile mov, ca să arăt că sunt mai speciale.

Gregory S.

Vaginul meu, intitulat „Vă rog păstraţi distanţa”, e ceea ce consider o ilustrare realistă a bestiei mature şi evoluate. Am reuşit să surprind furia, adâncimea, textura, culoarea şi mai ales blănoşenia acestei creaturi cu adevărat spectaculoase. Cred că am reuşit, cu acest desen, să ridic vaginul la un nivel la care să-l poată aprecia şi bărbaţii gay şi să înţeleagă că ar trebui să-l exploreze cu prudenţă, pentru că e un specimen înfricoşător despre care se ştiu atât de puţine în comunitatea gay.

Publicitate

Larry Collins

Muza mea vaginală e Hillary Clinton. Ăsta e un vagin care ştie ce face. Are un costum şmecher, mov, cu nasturi aurii. În inima lui e dragostea pentru Statele unite ale Americii, dar vaginul nu e totuşi dominat de steag, ci mai degrabă el e cel care îl înghite. Înţelegeţi ce vreţi din el. Aş zice că în ciuda costumului şi a patriotismului, lucrurile sunt mai complexe decât par. Lumina care emană din spatele vaginului e inspirată de portretele Fecioarei din Guadalupe.

Cosgrove Norstadt

Un vagin prietenos şi  zâmbitor e mai primitor decât bestia păroasă pe care mi-o imaginez. Dar doar pentru că diavolul se prezintă cu un zâmbet, nu înseamnă că o să trec prin uşa lui.

Pixelstud

Într-o noapte ploioasă de Ziua Recunoştinţei, într-un bar gaz de prin suburbii, pe un remix dance la „Don’t Cry for me, Argentina”, o lesbiană a simţit nevoia să ne arate tuturor pierce-ul din vagin. Am văzut un smoc de păr şi două bucăţele cărnoase de piele care îi atârnau între picioare. Arătau fix ca mărgelele alea roşii ale curcanului din desenul de mai sus.

Peter Max Lawrence

Am citit articole şi m-am uitat la diagrame cu clitorisul ca să-l înţeleg mai bine. Apoi am consultat câţiva prieteni de-ai mei queer/trans să-i întreb ce părere au despre similarităţile şi diferenţele dintre vagin, clitoris şi penis. Am făcut vreo 30 de ilustraţii şi am ales-o pe asta. Mi s-a părut fascinantă.

Jonathan Leach

Publicitate

Cum sunt mare iubitor de pisici, am început să desenez o pisică între două dealuri şi apoi mi-am amintit ce mi s-a cerut să desenez. Am recurs la telefon pentru câteva poze ajutătoare. Am văzut totul! Am observat că vaginele pot fi la fel de pufoase ca pisicile, deci cred că-mi plac.

Austin London

Pentru mine, viaţa e ca o floare: dulce, fragilă şi hrănitoare. Desenul meu reprezintă pântecul lumii, tânăr, fertil şi gata să răspândească dragostea în viaţă. Asta e un vagin în mintea mea.

David Ramsay

Inspiraţia mea pentru vagin a fost Shirley MacLaine în All That Jazz. Mi-am imaginat-o primind vizitatorii cu mâinile ei vaginale. Părul ei e părul pubian, nasul ascuţit clitorisul, iar buzele roşii vaginul. Cui nu i-ar plăcea un vagin care cântă jazz?

Gent Lee Ryder

Desenul meu are culori strălucitoare pentru că nu mi-au plăcut desenele în tonuri plictisitoare pe care le-am văzut. L-am terminat şi m-am gândit că arată ca un desen cu Fecioara din Guadalupe. Şi am hotărât că are nevoie de companie. Cum vaginele sunt de obicei idolatrizate, m-am gândit că Isus are face sigur faţă atenţiei primite.

Traducere: Oana Maria Zaharia