Tineri in lupta pentru Istambul
Civil

FYI.

This story is over 5 years old.

Călătorii

Lupta pentru inima Istanbulului continuă

După discursul sfidător al lui Erdogan de duminică, tinerii turci sunt și mai îndârjiți.

Sâmbătă seara a fost razie în satul construit de protestatari din corturi și steaguri în parcul Gezi, iar locuitorii lui au fost goniți cu gaz lacrimogen, la ideea războinicului prim ministru Recep Rayyip Erdogan. Ca reacție, protestatarii anti-guvern (majoritatea tineri urbani din clasa de mijloc a Turciei) au invadat străzile țării pe tot parcursul weekendului, au construit baricade și s-au ciocnit cu jandarmii. Mii se oameni au blocat străzile principale și podurile pentru a-i susține.

Publicitate

Duminică, după o dimineață cu mult gaz lacrimogen în Istanbul, Ankara și alte orașe mari – Erdogan a ținut un discurs unui grup de susținători ai regimului la periferia Istanbulului. A fost sfidător și paranoic, numind protestatarii „grupuri marginale” și învinovățind presa – în special CNN-ul și BBC-ul – că ar fi doritoare de scandal.

Protestatarii spun că retorica feroce a lui Erdogan e de vină pentru brutalitatea poliției care, în ultimele săptămâni, a ucis cinci persoane (printre care și un polițist), a rănit aproximativ 5 000 de persoane și, în  acest weekend, a dus la arestarea a mai mult de 400 de persoane. Sâmbătă noapte, o protestatară însărcinată a pierdut sarcina. Mulți dintre cei arestați erau doctori care se oferiseră să trateze protestatarii răniți (doctorii, îmbrăcați în halate albe, au fost ușor de reperat). Despre 150 dintre persoanele deținute nu se știe nimic; autoritățile nu vor să le spună nimic avocaților lor.

Erdogan rămâne popular, cu trei victorii consecutive la alegeri. Dar e în mod clar destul de îngrijorat în legătură cu viitorul său cât să simtă nevoia să organizeze un marș în masă în stil sovietic pentru a-și întări popularitatea. La acest marș, Erdogan a vorbit unei mulțimi de aproximativ 300 000 de oameni timp de două ore. Era flancat de un portret imens cu el însuși și a stat în fața unor steaguri turce gigantice ținute de mulțime, în timp ce camerele TV capturau o flotă sărbătorească de bărci pe Bosforul pustiu (feriboturile care fac legătura între părțile europene și asiatice ale orașului fuseseră anulate, probabil cu scopul de a reduce numărul de persoane care voiau să se alăture protestelor din centru.)

Publicitate

În timp ce Erdogan le spunea suporterilor lui – dintre care mulți fuseseră aduși cu autobuze pentru această ocazie specială – că „Taksim nu reprezintă Turcia”, în cealaltă parte a orașului, multe cartiere centrale erau învăluite în gaz lacrimogen. Jandarmii încercau să împingă protestatarii departe de baricadele construite lângă parcul Gezi și Piața Taksim. Luni dimineața devreme, era clar că nici protestatarii fără lider și nici Erdogan nu erau interesați să amelioreze situația. Deși presa turcă e părtinitoare și cenzurată, s-au adunat destule rapoarte detaliate despre brutalitatea poliției care au unit o mare parte a societății împotriva prim-ministrului și a partidului lui social-conservator. Erdogan se află în etapa de negare în ce privește puterea rețelelor sociale. În fiecare noapte, în majoritatea cartierelor din Istanbul, la geamuri vezi bătrânici care bat în oale și tigăi, iar pe străzi șoferii claxonează pentru a-și arăta susținerea față de protestatarii de pe străzi.

Deci ceea ce părea să fie un weekend relativ calm s-a transformat într-unul cu insomnii. Sâmbătă noapte, holul unui hotel de lux din Taksim – care servise ca infirmerie improvizată și refugiu pentru protestatarii din parc – a fost atacat cu gaz în mod repetat. În haosul provocat, polițiștii au invadat hotelul pentru a confisca măști de gaz, căști de protecție și soluție anti-gaz. Mulțimile din jurul pieței Taksim au fost dispersate și ele cu gaz lacrimogen și tunuri cu apă și piper, care ardeau pielea protestatarilor.

Publicitate

Pe străzi lăturalnice, am văzut bărbați cărora li se sfâșiaseră cămășile și erau șpreiați cu spray coroziv. În Nisantisi, cel mai elegant cartier din centrul Istanbulului, au avut loc cele mai intense atacuri cu gaz. Martorii oculari care locuiesc în zonă au spus că rezidenții primeau în casă necunoscuții care se sufocau de la gaz, dintre care unii vomitau, iar polițiștii loveau pe oricine prindeau cu bastoanele. Locuitorii din zonă mi-au spus că trotuarele au rămas pline cu canistre de gaz și gloanțe de cauciuc.

Ca semn că Erdogan a subestimat profunzimea resentimentelor în favoarea retoricii și a tacticilor divizive, în ajutorul jandarmeriei au fost chemate vehicule militare în noaptea de sâmbătă. În plus, o mie de polițiști din provinciile Turciei au fost trimiși în Istanbul duminică pentru a menține ordinea. Poate că e timpul ca Erdogan să admită că lucrurile au scăpat puțin de sub control.

Când Taksim a fost reocupată de forțele poliției marțea trecută – ceea ce a dus la aceleași reacții intense – majoritatea turcilor cu care am vorbit erau surprinși de modul în care erau tratați protestatarii, de cantitatea de gaz folosită și de atitudinea agresivă a lui Erdogan. Dar în weekend, cei implicați în protest s-au adaptat. E incredibil că pentru mulți tineri turci a devenit normal să iasă din casă purtând ochelari, mască de gaze și cască de protecție.

Din cauza ploilor și a oboselii, Istanbul a fost liniștit în primele ore ale dimineții de luni, deși există proteste sporadice care continuă la scară mai mică. Ankara a rămas tensionată. Câteva sindicate importante au anunțat greve de protest împotriva violenței poliției. Atmosfera a rămas agitată atât pe străzi, cât și în casele oamenilor. Turcii cu care am vorbit care au participat la proteste nu au idee unde se va ajunge. Dar după discursul sfidător al lui Erdogan și maratonul de proteste și arestări din weekend, e clar că nimeni n-are de gând să cedeze prea curând.

Publicitate