FYI.

This story is over 5 years old.

arhitectura

Un bogătaș din Beijing și-a construit un munte deasupra penthouse-ului, iar acum trebuie să-l dărâme

Visul cyberpunk al unui titan al medicinei tradiționale din Beijing e pe moarte.

În încercarea de a crea cea mai bizară reședința, un bogătaș chinez și-a construit propriul munte pe terasa unui bloc de apartamente din Beijing, o vilă plină cu frunze și aflorimente false abrupte, a cărui construcție a durat șase ani. Poate nu te miră, dar structura a fost construită ilegal, iar acum guvernul chinez i-a ordonat lui Zhang Biqing să dea jos cei 800 de metri pătrați de vilă, în termen de 15 zile.

Publicitate

După cum se vede în raportul Al Jazeera de mai sus, casa lui Zhang este construită pe acoperișul unei clădiri destul de standard, un bloc cu 26 de apartamente. Deci, cum dracu’ a fost capabil să se ascundă până acum? Aparent, Zhang, care este cunoscut atât ca profesor cât și un titan al medicinei tradiționale, și-a plătit muncitorii să lucreze doar pe timp de noapte.

Și bineînțeles că a avut probleme cu vecinii. Potrivit China Daily, vecinii s-au plâns de avarierea structurii apartamentelelor, precum și de avarierea mașinilor parcate pe stradă, de la materialele de construcții care mai picau uneori. Dar asta e o nimica toată, când vorbim de construirea unui munte fals, ilegal și pe timp de noapte, pe terasa unui bloc. Cel puțin doi chiriasi s-au mutat din clădire din cauza lucrărilor.

Zhang deține apartamentul penthouse de sub munte și și-a justificat cei 130 000 de dolari cheltuiți pentru construcția de deasupra ca o înfrumusețare a spațiuui în care trăiește, iar cu trecerea timpului a cam pierdut controlul.

Cu excepția plângerilor din partea vecinilor, condamnarea pare un pic cam bruscă. Oficialii locali au declarat că au încercat să-l contacteze în legătură cu construcția încă din 2009, dar nu au reușit niciodată să dea de el. Și tot ei spun că de îndată ce o structură este considerată ilegală, trebuie demolată. Zhang poate contesta decizia, iar dacă are noroc, va rămâne cu cel mai aiurea acoperiș din Beijing.

Publicitate

@derektmead

Traducere: Andra Olteanu

Citește și:

Prima pădure verticală din lume creşte înalt

O oază futuristă peste zgârie-nori

Comunitățile acvatice din Nigeria vor primi case plutitoare high-tech