M-am săturat să mă prefac: N-o înţeleg pe Beyoncé

Nu cred că mai pot să fac asta, fraţilor. Mi se pare că trăiesc o minciună. Ca un tip gay cu mulţi prieteni gay am ajuns la concluzia că circa 30% din conversaţiile pe care le port sunt legate cumva de Beyoncé. M-am dus la petreceri de Crăciun unde rula doar albumul 8 Days of Christmas, am făcut glume cu „săraca Michelle" şi am vorbit timp de o lună despre Superbowl de parcă era „concertul lui Beyoncé." Dar acum cred că sunt gata să recunosc: Nu dau nici o flegmă pe Beyoncé!

Nu mai pot cu mania asta cu Beyoncé. GIF-ul ăsta în care Beyoncé îşi dă jos o pereche de ochelari de soare are 4000 de comentarii. Videoul ăsta de un minut în care ea se dă jos din maşină a fost văzut de 40000 de ori.

Am înţeles, e drăguţă. Şi da, are voce. Dar nu mai mult decât toţi finaliştii de la American Idol. Şi nimănui nu-i pasă de ăia.

Pe lângă faptul că mă doare-n cur de ea, cred că încep s-o urăsc. E vehement de banală şi monotonă. Uite ce mă enervează cel mai mult la ea.

UNEORI ÎNCEARCĂ SĂ PARĂ PROFUNDĂ ŞI ASTA-MI PROVOACĂ FIORI RECI

De asemenea nu înţeleg la ce magazine de bricolaj îşi face cumpărăturile de nu găseşte culori în care să-l picteze pe Jay-Z?

FURĂ MIȘCĂRI DE DANSURI

NU ŞTIE CÂND ŞI CUM SĂ FOLOSEASCĂ MAJUSCULELE

Un copil de clasa a doua ar scrie mai bine ca ea:

„What a proud day foR
AFRICAN AMERICAN WOMEN!!!!
Kelly, micHelle, ALicIA, JhuD
you are all Beautiful, talented
and showed so much clAss!
It was an honor to peRfoRm
at the SuperbowL wIth
you phenomEnal Ladies
Love Beyoncé"

PARE GENUL DE PERSOANĂ CU CARE N-AI VREA SĂ STAI LA MASĂ

Aţi văzut vreun interviu cu Beyoncé în care ea să reziste mai mult de zece secunde fără să vorbească despre cum e „binecuvântată" sau „cum Dumnezeu are planuri cu ea" sau alte mizerii debile? Nu, pentru că nu există unul.

Evident nu e nicio problemă, dacă eşti religios (glumesc), dar îţi dai seama cât de sinistru ar fi, dacă unul dintre cunoscuţii tăi ar vorbi numai aşa zi de zi?

Pe bune, uită-te la primele 20 secunde din video. „I think I'm a mermaid… Or I was a mermaid." Despre ce naibii vorbeşte? Nici măcar nu vorbeşte despre Dumnezeu şi tot îmi vine s-o împing în mare ca să tacă.

Iarăşi, imaginează-ţi cum ar fi ca un prieten de-al tău să vorbească aşa. Zi de zi. Ai muri de râs, la propriu.

Fiecare vorbă care-i iese pe gură e banală. Ai văzut filmul documentar de propagandă pro-Beyoncé? În el are nişte secvenţe în care ea se preface că e vulnerabilă şi se uită la cameră cu o freză perfectă şi lacrimi în ochii ei morţi în timp ce spune: „Viaţa mea e o călătorie. Mi se pare că mi-am impus un obiectiv şi un mod de a ajunge la el, apoi mi-am impus altul. Ţelul meu a fost să am încredere în mine, apoi ţelul meu a fost să cresc."

Zici c-a învăţat cum să aibă sentimente de la un comunicat de presă.

EXISTĂ CEVA NUMIT „ARHIVA BEYONCÉ"

E dintr-un portret al lui Beyoncé din GQ:

„O cameră îngustă găzduiește arhiva Beyoncé, o cameră cu control al temperaturii de stocare digitală, care conţine practic fiecare fotografie făcută vreodată cu ea începând cu cele de pe vremea Destiny's Child, girlband-ul din anii '90 în care s-a lansat; fiecare interviu pe care l-a dat vreodată; filmări de la toate concertele ei; fiecare jurnal video pe care l-a făcut vreodată şi mii de ore de filmări editate de un „regizor vizual", pe care-l plăteşte ca să filmeze fiecare moment al vieţii ei timp de 16 ore pe zi, încă din 2005. Etichetarea elementelor arhivei, datarea lor şi căutarea referinţelor a durat aproximativ doi ani şi va fi gata peste încă vreo două luni."

CUM NAIBII SĂ FACI AŞA CEVA?! Din nou, imaginează-ţi că-i cineva cu care ieşi la bere. Imaginează-ţi cum acel prieten vine şi-ţi spune: „Auzi coaie, eu am o cameră cu temperatura reglabilă unde ţin o arhivă cu toate postările pe care le-am făcut pe Facebook, imprimate pe carton, şi am sute de MP3-uri cu toate convorbirile mele telefonice." Ai fi ORIPILAT. Ştiu oameni care au fost internaţi la Psihiatrie pentru lucruri mai puţin bătătoare la ochi ca demenţa asta.

KELLY ROWLAND E ORIBILĂ

N-am cunoscut-o niciodată pe Beyoncé. Dar pe Kelly Rowland, tipa cu care cânta în Destiny's Child, o ştiu de la 15 ani şi era oribilă.

Eram în public, la o emisiune TV, unde avea și ea un rol şi am apucat să stau lângă ea într-o pauză de zece minute, cât aşteptam să înceapă filmarea (urma să fie în direct). Aşa că am încercat să mă bag în vorbă: „Bună, cum îţi merge azi?" Ea s-a întors spre mine şi mi-a spus, pe cel mai dulce ton posibil: „ Scuze, scumpule, dar eu trebuie să rezolv ceva aici repejor, aşteaptă un pic" – apoi mi-a întors spatele. Dar nu ca să vorbească cu cineva sau să plece sau măcar să mimeze că face ceva. Pur şi simplu s-a pus cu faţa la perete. Şi a rămas aşa, s-a holbat la perete şi m-a ignorat, până a venit vremea să cânte. Ce târfă!

Ştiu că nu are nimic de a face cu Beyoncé. Dar cine se aseamănă, se adună.

Urmăriţi-l pe Jamie pe Twitter: @JLCT

Traducere: Mihai Popescu

Citeşte şi:
M-am săturat să mă prefac: Nu înţeleg care-i faza cu fumatul de iarbă
M-am săturat să mă prefac: Nu înțeleg care-i faza cu Instagram
M-am săturat să mă prefac: Nu înţeleg arta
M-am săturat să mă prefac: Nu înțeleg fotografia