Când vine vorba de deplasarea propriu-zisă la un festival de muzică, eu prefer să-mi încarc geamantanele în mașina omului care a tras bățul cel mai scurt și să mergem pe drumurile sparte din România. E o experiență genială. Un road trip care are loc într-o ceață de chipsuri semi-digerate, mucuri de țigară și multe doze.

Sau dacă toată lumea vrea să înceapă petrecerea mai devreme și nimeni nu vrea să stea în spatele volanului, luăm trenul. E aproape același lucru. Poți transforma tot compartimentul în propriul tău club. Faci rost de o boxă wireless și o atitudine miserupistă și acolo ești. Singura problemă e că, în funcție de unde stai, s-ar putea ca la un moment dat să ajungi să-ți dorești moartea, dacă drumul e mai lung ca toată perioada festivalului.

Alte persoane preferă să trăiască periculos. Mă refer la aventuroșii care decid să facă toată călătoria pe o bicicletă, în toiul verii, îmbrăcați în costumele alea lipite de piele. De ce? Pentru că le pasă de mediu. E mai eco-friendly să dai din picioare, nu să dai bani pe benzină. În plus, chestiile astea se răsplătesc cu un bilet moca. Dar chiar nu contează de ce o fac, pentru că efortul este exact la fel.

Un festival care promovează aceste cascadorii este Electric Castle. Ei au zis că toți oamenii care vin pe bicicletă până la Bonțida au intrare gratuită și un loc în camping. Sună ca o ofertă bună. Economisești ceva bani și salvezi planeta. Captain Planet pe două roți. Și chiar merge treaba asta. Nicoleta Cîrjan de la organizația Mai Noi, care se ocupă cu tot ce înseamnă partea de protecție a mediului la Electric Castle, mi-a zis că anul trecut au fost 12 oameni care au pedalat până la festival.

Unul dintre oamenii ăia e și Nicolae Dîmoc Morozov, care a venit din Chișinău împreună cu Victor Turculeț, un alt moldovean care a vrut să ajungă la castel. Am fost curios să aflu care e povestea lui, cum de s-a decis să vină pe bicicletă la Electric Castle, cât de grea a fost toată experiența și dacă ar mai face chestia asta din nou.

Nicolae a vrut la Electric Castle ca să vadă The Prodigy, cu toate că nu e mare fan. Asta sună ciudat, știu, dar adevărul e că „în Moldova nu prea sunt astfel de evenimente, cu nume atât de faimoase". Și el a fost mânat de dorința de a-și testa corpul, mai mult decât de salvarea planetei. Era important să-și arate lui că poate, e mai pragmatic așa.

A stat pe drum patru zile. Cu un bagaj care cântărea exact la fel de mult ca el. Undeva pe la 60 de kilograme. De la cort la haine, conserve și toate cele esențiale. Și pentru că avea casa-n spate, s-a decis să și campeze pe unde apuca:

Așa și-au dat seama că viața în sălbăticie nu e pentru ei și ultimele două nopți înainte să ajungă la Bonțida au stat în pensiuni. Pentru că erau mult prea obosiți. S-a gândit să renunțe de foarte multe ori: „Mai ales când vedeam serpentinele alea și munții. Doamne, le număram ca pe scări. Tu vedeai cum merg oamenii cu mașina sau cum treceau camioanele pe lângă tine și-ți făceau semn cu mâna să te încurajeze, dar ei habar nu au cât de greu e.

Oboseala a fost și din cauza unei decizii geniale: „Am fost crazy că am zis să mergem cu o bicicletă de tip fixed gear. Deci era o singură viteză. Nu aveai opțiunea să-ți faci mai ușor drumul. Când dădeam de o pantă eram terminat fizic."

În timp ce el înjura toți sfinții prin Carpați, la Bonțida începea ploaia, care a durat două zile și două nopți, ca o petrecere de burlaci unde mirele nu e 100% convins că face alegerea potrivită. El habar nu avea de toată treaba asta:

După ce au trecut prin festival, în timp ce toată lumea le cerea pelerine sau cizme, au reușit să-și adăpostească bicicletele într-o cameră din castel și s-au decis să-și pună cortul. Au reușit, dar s-au trezit rapid cu o problemă destul de mare.

Cu toate că era impermeabil, cortul s-a umplut super repede de apă: „Nici până în ziua de astăzi nu știu exact cum s-a întâmplat toată treaba". Ei bine, când tot festivalul e o baltă uriașă de apă și noroi, sunt slabe șanse să reziste orice casă din pânză sau orice alt material care nu e ciment sau metal.

Atunci au decis să plece la Cluj, unde aveau niște prieteni și făceau naveta până la Bonțida pentru show-uri. Din păcate, nu cu bicicletele. Era mai important pentru ei să se odihnească decât să se simtă ca la un festival. Cu toate că a fost motivul principal pentru care au făcut tot drumul. Dacă privești în ansamblu, ajungi să te întrebi dacă chiar merită.

În total a făcut 570 de kilometri, dar după toată experiența asta a decis că nu va repeta treaba prea curând:

Eu cred că rămân pe mâinile CFR-ului. Trenul are mai multe viteze. Always.

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre Electric Castle:
Tipul care conduce filmările de la Electric Castle mi-a povestit ce nu s-a văzut pe cameră
Cum e să fii medic la Electric Castle, unde pacienții vin la tine ca la supermarket
Șeful barmanilor de la Electric Castle mi-a spus cum se chinuie clienții să bea gratis