Bine, recunosc, am o problemă cu băutura

Beau prea mult. Cum știu că beau prea mult, mă întrebi? Pentru că beau și în timp ce scriu chestia asta. Cu o mână pe tastatură și cealaltă pe pahar.

Băutura nu m-a făcut să-mi pierd casa, familia sau cariera, dar nici n-am niciunul dintre lucrurile astea, ca să le pot pierde. Se poate spune că nu le am din cauză că am o problemă cu băutura. O problemă pe care am ales s-o ignor și pentru care mi-am găsit scuze foarte mult timp.

Am o regulă – nu încep să beau înainte de apusul soarelui - regulă pe care am folosit-o ani de zile ca să justific că nu am o problemă cu băutura. (Notă: regula oricum nu se aplică dacă sunt în vacanță sau într-un weekend cu prietenii care seamănă cu o vacanță). În fiecare zi mă bat pe spate și mă felicit pentru abstinență în timp ce privesc pe geam cum apune soarele. Asta pentru că, bineînțeles, am dat perdelele la o parte ca să-l pot vedea.

Nu e greu deloc să aștept să vină seara ca să-mi fac un cocktail, având în vedere că în restul zilei mă recuperez după beția de noaptea trecută.

Se pare că pentru mine e totuna să-mi pui o sticlă de alcool în față sau să-mi faci lobotomie. Zilele trec una după alta, la fel de banale. Mă trezesc la prânz, mă foiesc prin casă și admir viețile mai productive ale prietenilor mei pe rețelele sociale în timp ce-mi beau cafeaua lent și metodic. Beau o grămadă de cafea. E o necesitate pentru mine, iar paloarea ei maronie se asortează cu pungile de sub ochii mei obosiți. Trăiesc pe timp împrumutat și mă grăbesc haotic de câte ori trebuie să ies din casă. Trimit mesaje disperate în care îmi cer scuze pentru întârziere, mă supără semafoarele și traficul. Dar cel mai mult mă supăr pe mine.

Sunt supărată că iar am stat trează până noaptea târziu și m-am uitat pe YouTube la videoclipuri pe care le-am văzut de milioane de ori în timp ce am trimis mailuri jenante, cu un ochi închis și unul roșu și întredeschis, pentru că nu văd prea bine. Foarte rar citesc e-mailurile astea pe care le trimit. Nu vreau să știu ce e în ele.

Productivitatea mea are de suferit. Le spun tuturor că am blocajul scriitorului, dar de fapt am blocajul realității. Mă îngrozește ideea de a funcționa în stare lucidă. Mi-e teamă că mă vor lovi toate adevărurile cu claritate maximă. Așa că beau.

Uneori, câte un prieten îmi spune cu un ton îngrijorat că a băut mult prea mult – trei sau patru nopți la rând. În funcție de nivelul de beție în care mă aflu, fie mă prefac îngrijorată, fie îl informez că eu beau în fiecare noapte de un deceniu încoace. În funcție de nivelul lui de beție, omul găsește informația fie amuzantă, fie deprimantă. Eu oricum nu simt nimic. Așa că beau.

Moderația nu se găsește în vocabularul meu. Beau până nu mai e nimic de băut și apoi mai caut ceva de băut. Lichidele sunt genul meu, nu solidele. Fără mâncare pot rezista zile în șir.

La fel ca mulți alții, folosesc anxietatea socială drept scuză pentru starea mea constantă de beție. E mai ușor să interacționezi cu lumea printr-un filtru, la fel cum e mai ușor să postezi fotografii cu tine însăți cu un filtru peste ele. Filtrele ascund defectele.

Eu fac stand-up comedy. De multe ori în stare ușor alcoolizată. De multe ori, comedienii primesc de băut în loc de bani. Sunt o persoană foarte zgârcită, așa că nu pot refuza ceva gratis. Eu și colegii mei râdem mereu de faza asta și ne întrebăm care din noi va ajunge primul la Alcoolicii Anonimi. Ne e teamă să ne recunoaștem înfrângerea. Dar la un moment dat tot va trebui s-o facem. O grămadă de comedieni au ajuns alcoolici. Aproape toate persoanele peste vârsta de 35 de ani pe care le cunosc au expirat și s-au resemnat cu soarta tristă de suflet ratat care stă la bar cu băutura în mână. Deci mai am vreo patru ani buni (adică răi) de băut până atunci.

Știți reclamele alea la alcool care ne anunță toate să bem responsabil? Citesc chestia aia, mormăi pe sub mustață „am înțeles sugestia", apoi beau până mă fac praf. Îmi planific noaptea în funcție de băut. În majoritatea cazurilor, singurul meu plan e să beau.

De obicei îmi place să beau whiskey, dar nu fac discriminări. Beau orice are un conținut de alcool peste zero și gust acceptabil. Nu știu ce gust are un vin bun, dar știu ce gust are vinul mediocru. Un gust excelent!

Îmi tot spun că nu se poate să mai trăiesc așa. Și totuși, în adâncul inimii, știu că voi face asta. Pentru că alternativa e necunoscutul. Beau de atâta timp încât nu cunosc altceva. Relația mea cu alcoolul durează mai mult decât majoritatea căsniciilor – se poate spune că sunt căsătorită cu alcoolul. Suntem parteneri și vreau rău de tot să divorțez, dar nici nu vreau să rămân singură. Așa că beau.

Dacă aveți probleme cu dependența de alcool, vizitați AA.ro pentru informații despre cum puteți primi ajutor.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește mai multe despre alcool:

Să fumezi alcool nu e atât de cool precum pare
Berea fără alcool e mai bună decât cea cu alcool
Stomacul meu transformă drojdia în alcool
Un tip a trăit doar cu alcool o săptămână