Bob Dylan este câștigătorul ideal al premiului Nobel

Premiul Nobel pentru Literatură primit de Bob Dylan a provocat indignarea clasei intelectuale americane, care spera să câștige un artist străin. Cum ar fi, spre exemplu, scriitoarea poloneză Olga Tokarczuk sau poetul rus Yevgeny Yevtushenko (ca să dau două exemple dragi mie). Un prieten scriitor a spus că Nobelul lui Dylan este „o rușine", iar altul a sugerat că maseuza lui se poate aștepta oricând la un premiu pentru Medicină. Dar ca traducătoare a nuvelelor lui Tokarczuk și fostă studentă a lui Yevtushenko, eu nu sunt deloc indignată. Ba mai mult, pentru mine, Bob Dylan este câștigătorul ideal al premiului Nobel de anul acesta.

Conform ziarului New York Times, anunțul de la Stockholm a fost un șoc. Dar, serios acum, nu ar trebui să fie o surpriză atât de mare: Dylan a fost sprijinit pentru un Nobel, de mult timp, de către mulți scriitori internaționali. Pentru cei care au pariat pe rezultatele de anul acesta, Dylan era doar un simplu concurent, cu șanse mai mici decât ale lui Phillip Roth, dar mai mari decât ale lui Joan Didion, Lydia Davis și Karl Ove Knausgaard.

Totuși, mulți critici americani au demontat alegerea făcută. Săptămâna trecută, New Republic a publicat o poveste scurtă, intitulată „Cine va câștiga Premiul Nobel pentru Literatură în 2016", o întrebare care avea și un răspuns succint în subtitlu: „În niciun caz Bob Dylan."

Nicăieri în regulament nu este specificat faptul că premiul trebuie înmânat cuiva care nu este deja faimos. Ba mai important, nu scrie nicăieri că americanii trebuie să fie atât de ignoranți cu lumea vastă care există în afara granițelor SUA și cu cine este faimos sau valoros.

Ca să mă întorc la exemple prezentate la început, Olga Tokarczuk este o autoare de best-seller din Polonia (si oriunde în altă parte în Europa), a cărei critică socială nuanțată a stârnit mari controverse, genul de care americanii ar trebui să se mai intereseze din când în când, din moment ce Europa Centrală se prelinge într-o serie de regimuri represive și reacționare care vor influența geopolitica mondială. În punctul culminant al carierei sale, Yevgheny Yevtushenko aduna mulțimi de 50 de mii de persoane, atunci când recita lucrări ca „Babi Yar", un poem despre Holocaust.

Prea puțini americani țin cont de scriitorii de genul și de problemele pe care aceștia le abordează în scrierile lor. Dar nimeni nu s-ar gândi vreodată să nege semnificația lor pentru cultura internațională. Iar Dylan, indiferent de opinia personală a lucrărilor sale, nu e cu nimic diferit.

Artiștii și formele de artă sunt deseori apreciate în țara natală doar după ce au fost recunoscute internațional. Atât Borges, cât și Tango au apărut pe scena literaturii din Argentina după ce au devenit populari în Franța. Și eu l-am descoperit pe Dylan în Paris, la o expoziție din 2012, la Cité de la musique. Nu am crescut pe muzica lui, dar am fost marcată în momentul acela de potența versurilor sale, indiferent dacă discuțiile erau despre Zeitgeist sau probleme existențiale primare.

Oare problema e faptul că aceste versuri au nevoie de muzică să aibă sens, iar astfel sunt înlăturate din cadrele corespunzătoare literaturii? Poeziile lui Yevtushenko sunt deseori lirice și fac parte dintr-un trend major de poezie slavă, care înlătură granița dintre vers și liric. Până la urmă, poezia a început ca muzică și, chiar și-n ziua de azi, e mai relevantă atunci când își păstrează originile.

În plus, cum subliniază și Paste, relevanța anumitor lucrări pe elemente din afara literaturii nu a împiedicat 11 dramaturgi să câștige premiul Nobel în anii anteriori, deși cuvintele lor erau evidențiate (și intenționate) de interpretare.

Tokarczuk și Yevtushenko se luptă cu întrebări cu ramificații ale căror valoare este recunoscută. Oare nemulțumirea față de premiul lui Dylan e că problemele altor popoare, din Europa de Est și Centrală sau din America de Sud, Africa sau Asia, par mai grele decât ale noastre, iar în consecință literatura străină pare să insufle virtuți mai nobile decât cea americană? Nu cred că ăsta e cazul. Noi ne luptăm în momentul de față cu o inechitate fundamentală, care chiar amenință să dizolve națiunea noastră. De exemplu, mișcarea Black Lives Matter e o dovadă suficientă pentru asta.

Deci, hai să recunoaștem, de dragul dezbaterii, că poezia și muzica sunt esențial relaționate, iar restricțiile temporare și artificiale ale genului nu sunt suficiente pentru a-l descalifica pe Bob Dylan. Hai să acceptăm faptul că dedicația lui Dylan pentru problemele cruciale ale societății americane îi valorifică munca, la fel de substanțial ca oricărui pretendent la premiul Nobel. Hai să acceptăm că problemele din țară sunt la fel de grave și urgente ca ale celorlalți. Oare problema cu Dylan provine din popularitatea sa ca muzician?

Cum a întrebat și poetul polonez Czesław Miłosz la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, „Ce e poezia, dacă nu salvează oameni sau națiuni?". Ca literatura să aibă orice fel de efect, trebuie să atingă cititorii și ascultătorii. Bob Dylan este un exemplu minunat, care a făcut exact asta. Faptul că i s-a oferit premiul Nobel e departe de a fi o rușine și nu indică în niciun fel schimbarea criteriilor de către comitet.

Literatura e sortită pierzaniei dacă i se impune o anonimitate. Negarea faptului că Dylan merită un premiul Nobel ignoră asta și contrazice puterea incontestabilă a muzicii.

Urmărește-o pe Jennifer Croft pe Twitter.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre laureați ai premiului Nobel:
Am vorbit cu o fostă sclavă sexuală a Statului Islamic | VICE | Romania
Am vorbit cu scriitorul Orhan Pamuk despre sărăcie, cenzură şi Twitter
150 de lucruri de care se tem cei mai deştepţi oameni din lume