FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

​Bodyguarzii din Ibiza au văzut înjunghieri și orgii cât pentru o viață

„Lucrezi cu oameni beți și îi vezi cum se transformă după ce beau."

Fotografiile autorului

Să fii bodyguard nu e un job ușor nicăieri. Ai de-a face, ore în șir, cu persoane bete, dintre care unele vor să se ia la bătaie cu tine. Așa că imaginează-ți cum e să fii bodyguard în Ibiza, paradisul vieții de noapte europene.

Pe insulă vin turiști din toate colțurile globului să danseze în mega-cluburi: locuri în care încap mii de oameni și care stau deschide până dincolo de răsărit. Dacă cluburile din Ibiza sunt printre cele mai mari din lume, iar DJ-ii de pe insulă sunt cei mai faimoși, atunci bodyguarzii din Ibiza trebuie să fie cei mai șmecheri, mai duri și mai capabili, nu?

Publicitate

Am vrut să știm care e viața tipilor ăștia, așa că fotograful Alexander Coggin a vorbit cu cinci bodyguarzi din patru cluburi care s-au deschis recent pentru sezonul estival.

Robert din XOYO

VICE: De cât timp ești bodyguard?
Robert: E al doilea meu an aici, dar am mai lucrat și în Barcelona.

E altfel să lucrezi aici?
Bineînțeles. Mai ales clienții sunt diferiți. În Barcelona vin de obicei spanioli sau catalani, dar aici vin oameni din toată lumea. Vin turiști din Dubai, Anglia, America, Rusia și toți au nebuniile lor.

Cât de dificil e să lucrezi ca bodyguard aici?
Fiecare zi e un carnaval. Fiecare loc din Ibiza trebuie să aibă cel puțin o persoană la securitate – fie că e restaurant sau hotel.

Ai criterii după care lași oamenii să intre?
Lăsăm pe toată lumea, doar e Ibiza. Vin oameni de pe tot globul să se distreze. Nu putem spune da sau nu în funcție de stilul și rasa persoanei. Toți sunt egali.

Care e cel mai nebunesc lucru pe care l-ai văzut aici?
Odată, o fată s-a căcat în jacuzzi. Se întâmplă multe lucruri – orgii în cluburi sau la hoteluri. Oamenii petrec în cluburi cinci-șase ore, după care o iau razna total. Nu știi niciodată la ce să te aștepți. Te aștepți la o chestie, dar merge de zece ori mai departe. E incredibil.

Ai fost nevoit vreodată să refuzi pe cineva?
Da, pentru că oamenii sunt foarte ostili sau beți – dacă ești prea beat, probabil n-o să mai cumperi de băut, așa că n-are rost să intri.

Publicitate

Cum te descurci cu oamenii dificili? Ajungi să devii agresiv?
Trebuie să le vorbești oamenilor cu zâmbetul pe buze. Dacă refuză să coopereze, atunci chemi forțele de securitate serioase. Dar, de obicei, oamenii vin în Ibiza să se simtă bine, așa că dacă le zâmbești și le spui că au greșit, înțeleg rapid.

Stevie din Pub Joy

VICE: De cât timp lucrezi aici?
Stevie: Am început să lucrez aici de anul acesta, dar vin în Ibiza de șapte ani. Anul trecut am lucrat în alt loc, iar anul de dinainte am trăit din economii și n-am lucrat deloc.

Care e cel mai nebunesc lucru pe care l-ai văzut în timpul muncii?
Am văzut niște nebunii cât casa. Ibiza e un loc mișto, nu au loc violențe. Totuși, de mai multe ori am văzut oameni înjunghiați pe plaja Bora Bora. Duminică ar trebui să fie petrecere pe plajă la Bora Bora, dar se întâmplă ca bandele de dealeri să se ia la harță între ei. Nu sunt din Ibiza – de obicei sunt dealeri britanici care trăiesc aici pe timpul verii și își fac concurență unii altora.

Și aduc cu ei problemele britanice?
Da – sunt tipi din Londra și Liverpool care vin aici și se bat ca să obțină controlul anumitor zone. Asta se petrece în special în San Antonio (al doilea oraș ca mărime din Ibiza), dar duminica vin și pe plajă.

[Între timp, niște clienți pleacă din bar, iar Stevie le spune pe nume și-i invită să revină mai târziu pentru niște shoturi gratis].

Cum de ții minte numele tuturor?
Face parte din job. Ție ți-am uitat numele. Încerc să stabilesc o conexiune cu ei și ei cumpără de băut și își iau bilete la petrecerile clubului.

Publicitate

Dar să revenim – Am văzut și bătăi între găști, dar și bătăi stupide între prostovani beți și bodyguarzi cât ușa. Până și eu, acum șase-șapte ani, veneam aici și mă făceam praștie. Am luat și eu bătaie de la bodyguarzi, am fost aruncat în stradă. Se întâmplă.

Și când ai făcut trecerea de la petrecăreț la angajat?
Acum doi sau trei ani. Sunt din Londra, iar în Londra e greu să fii bodyguard pentru că sunt o grămadă de dobitoci violenți și toată lumea bea prea mult. În Ibiza, din fericire, toți iau droguri care îi transformă în zombi și nu se pot mișca sau le dau o stare de bine și îi fac să iubească pe toată lumea.

Care sunt cele mai întâlnite droguri?
Ecstasy, MDMA, ketamină, coca.

Și cum faci față cu oamenii pe diverse droguri? Nu sunt mai imprevizibili?
Oamenii care iau substanțele astea n-au chef de bătaie și ceartă. Doar bețivii sunt puși pe harță.

De ce aleg oamenii jobul de bodyguard?
Teoria mea e că mulți dintre ei îl aleg din necesitate, pentru că n-au alte opțiuni. Au mușchi, dar n-au creier și nu se pricep la multe lucruri. Mai sunt tipii cărora le place să aibă autoritate asupra altora. Mulți bodyguarzi iau cantități enorme de steroizi. Pentru alții, e doar un job ca oricare altul.

Într-o noapte aglomerată, cu câte probleme ai de-a face?
Nu prea multe. Hai să-ți zic: clubul s-a deschis de două săptămâni și a existat o singură altercație când un tip german a vrut să plece fără să plătească. Echipa i-a zis că trebuie să se întoarcă și să plătească, iar el a fost libidinos și a pipăit-o pe una dintre fete. Evident că și-a luat-o. În punctul culminant al sezonului, pe la mijlocul verii, se mai iau la bătaie și fetele.

Publicitate

Cum e cu voma?
A, voma e la ordinea zilei. Dar asta nu e mare lucru. Anul trecut, am fost la o petrecere de închidere de sezon unde punea muzică un DJ italian din Napoli, Marco Carola. A atras o mulțime mare de italieni din Napoli și ăștia nu se înțeleg bine cu alte grupuri – de exemplu, cu cei din Roma sau din Ibiza. Mereu se iau la bătaie. Am văzut cum au fost înjunghiați vreo șase sau șapte tipi în noaptea aia.

Groaznic.
Pentru mine nu e așa de groaznic. Am mai văzut mizerii din astea și în Londra…Și eu am fost înjunghiat de vreo șase ori, am luat bătaie, au tras după mine cu arma…

Per total, Ibiza e un loc foarte pașnic – teoria mea e că orice loc unde se învârt bani atrage infractori și mereu există un grup care vrea să monopolizeze situația. Când se întâmplă asta, există tensiune și când tensiunea atinge un punct maxim se întâmplă ceva nasol. După care se liniștesc iar apele.

Alex din Top 21

VICE: De unde ești:
Alex: San Paolo, Brazilia.

De cât timp lucrezi aici?
De șapte ani.

Care e cel mai nebunesc lucru pe care l-ai văzut?
Am văzut prea multe chestii nebunești. Odată, au venit în club cinci englezi în pielea goală. S-au așezat la bar și au cerut de băut. Le-am zis că sunt dezbrăcați și ei ne-au contrazis. Le-am zis din nou că nu e ok să vină la bar dezbrăcați și până la urmă au plecat. Dar în tot timpul ăsta păreau convinși că nu sunt dezbrăcați.

Ce crezi că au luat?
Nu sunt sigur, o combinație dubioasă de droguri. Cam acum doi sau trei ani, un cuplu de 70 de ani i-a propus un threesome fiecărui tip din bar.

Publicitate

Au reușit să găsească pe cineva?
Nu știu, am plecat înainte să aflu. M-au întrebat și pe mine, și pe văru-miu, pe toți care lucrau în bar. Erau niște canadieni de vreo 70 de ani.

Ce trebuie să faci ca să nu intri în club?
Suntem în Ibiza, tuturor le plac petrecerile, majoritatea sunt pașnici. Cei care caută belele nu sunt bineveniți. Ai venit să te distrezi, omule, ascultă muzica și simte-te bine.

Există o naționalitate anume care s-a remarcat prin violență?
Ibiza scoate ce-i mai bun și ce-i mai rău din fiecare naționalitate. Când englezii se îmbată prea tare, le place să se bată.

Am tot auzit asta.
În orice caz, există o expresie care pune capăt agresivității: te rog.

Serios?
Da. Când un tip devine agresiv, îi spui: „Hei, omule, te rog. Te rog. Am venit să ne distrăm. Te rog. "

Și dacă nu funcționează?
Rămâi calm. Cel calm e cel puternic. Dacă cineva devine foarte agresiv, chemăm poliția.

Există și femei agresive?
Uneori. Mai rar decât bărbații, dar atunci când le apucă, sunt mai periculoase decât ei.

E greu să intri în cluburi aici?
Ibiza e un loc imens, iar taxele de intrare sunt foarte mari, așa că oricine cumpără bilet poate intra. Nu există politici de intrare la ușă. Nici dresscode.

E un lucru bun că poate intra toată lumea?
Cluburile mari au o capacitate de 15 000 de persoane. Dacă nu i-ai lăsa pe toți să intre, n-ar fi Ibiza. E frumos că toată lumea poate să se distreze, indiferent de naționalitate sau religie.

Publicitate

Nick și Ochoa din Sankey 's

De cât timp lucrați ca bodyguarzi?
Nick: De patru ani. Lucrez opt până la 12 ore pe zi. În locuri diferite, dar toate în Ibiza.

Sunteți din Ibiza?
Nick: Nu, din Madrid, dar lucrăm aici în timpul sezonului.

Care e cel mai nebunesc lucru pe care l-ai văzut aici?
Nick: Drogurile sunt cea mai mare problemă. Oamenii o iau razna pe droguri.

Ochoa: E mai mult un job psihologic. Lucrezi cu oameni beți și îi vezi cum se transformă după ce beau. Dar rezolvi ușor cu vorba bună. Le spui te rog, le zâmbești. Îi tratezi cu respect și primești respect.

Care e cea mai dificilă situație cu care v-ați confruntat?
Ochoa: Depinde de situație. Când oamenii au ochi de pește, cum se zice, înseamnă că sunt pe droguri. Au ochii mari. Cei care sunt droguri cooperează cel mai bine, pentru că se sperie ușor.

Pe la sfârșitul sezonului, jobul devine altfel?
Nick: Da, suntem mai obosiți. Oamenii vin cu aceeași energie, dar noi suntem cam praf.

Ce verificați atunci când îi controlați pe oameni?
Căutăm să nu aibă droguri sau sticle.

De câte ori pe noapte găsiți droguri?
Nick: Tot timpul, în fiecare zi. Oamenii cred că în Ibiza e permis absolut orice.

Ca să vezi ce mai face Alexander, intră pe site-ul lui.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook.

Citește mai multe despre Ibiza:
Am filmat o noapte specială de club în Ibiza Doi DJ celebri te învață să te descurci prin Ibiza Lucrătoarele sexuale din Ibiza au format primul sindicat al prostituatelor din Spania Fotografii cu cele mai mari cluburi din Ibiza, înainte de deschidere