bucuresti anii 90 fotografii romania dupa revolutie democratie podul grant oi
Foto

Fotografii cu Bucureștiul anilor ‘90, când oile se plimbau libere pe Podul Grant

O să vezi în fotografiile astea o Capitală pe care n-o recunoști. Și dacă ai trăit în București în perioada aia, e posibil să crezi c-ai amnezie. Așa că hai într-o călătorie deosebită.
VP
fotografii de Vali Pană

La o adică, este impresionant că România și în special București au supraviețuit anilor ‘90. Iar aici nu e vorba de țară și orașe propriu-zis, ci de oameni. În acea perioadă haosul era definiția generală și incertitudinea pentru ziua de mâine era la fel de prezentă ca griul rămas în urma regimului ceaușist. Se poate spune că dacă unii oameni n-ar fi fotografiat, am fi uitat de-a dreptul ce-a fost acolo.

Publicitate

Dincolo de cum arătau orașele, și oamenii se schimbau. Învățau să se adapteze vremurilor pe care le trăiesc, pentru că-n comunism oricum nu aveau habar ce se întâmplă în lume. Așa că se face că blugii Vampum ca ai lui Van Damme sau Little Big erau maximum de fiță jeans la care puteai ajunge, musai combinați cu hanorace cum vedeai la rapperii de la MTV.

Asta dacă nu erai înregimentat în grupul purtătorilor de pulovere din mohair, o altă nebunie a perioadei venită tot de la turci. Tipele își mai aduc aminte de fixația pe care mamele o făcuseră pentru ghemele colorate de mohair, din care tricotau puloverele folosite în iernile alea grele în care în casă era doar un pic mai cald decât afară — și măcar nu bătea vântul.

Ca să nu mai zic de toată absorbția de know-how occidental. Cine putea să știe, după Revoluție, că există undeva pe lumea asta un card pe care-ți vin banii (mă rog, dacă ai de unde să-ți vină)? În filmele și serialele american exista noțiunea asta și părea calea către dezmăț consumerist. În fine, și multe altele care-ți arată cât de defazată era România.

Pe la începutul anilor ‘90, fotograful Vali Pană se plimba pe străzile Bucureștiului cu camera la el, ca să caute cadrele perfecte prin care să arate viața orașului, la doar câțiva ani după căderea regimului Ceaușescu. Urmărea subiecții până-i prindea într-o ipostază cât mai expresivă, îi ruga pe oamenii din apartamente și magazine să-l lase să tragă cadre de sus. Practic făcea fotografia stradală specifică în Occident, în anii ‘50—‘60. Uite astfel încă o mostră de cum România începea să recupereze decalajele produse de comunism.

Publicitate

Rezultatul se vede în imaginile de mai jos. Sunt niște cadre grăitoare pentru perioada aia de tranziție în care satul tradițional fusese mutat cu forța la oraș și încă se adaptau oamenii la trecerea de la rural la urban. Sunt imagini care prezintă o altă realitate, chiar și pentru cei care s-au născut în acea perioadă. Sigur, e posibil ca de unele dintre lucruri să fi auzit de la părinți sau bunici. Acum poți să pui și niște imagini pe toate acele povești.

Fotografii în care Bucureștiul zici că-i desprins din filme absurde

bucuresti anii 90 fotografii romania dupa revolutie democratie caruta

Tot prin zona Giulești a fost tras cadrul ăsta cu o femeie care a avut ghinionul să aibă o pană la cauciucul de la căruță, chiar în duminica Paștelui. Pe vremea aia nu era chiar o ciudățenie să vezi căruțe pe străzile orașului

bucuresti anii 90 fotografii romania dupa revolutie democratie ceaun

Deși la prima vedere ai zice că fac mâncare la ceaun, de fapt femeile acelea pregătesc săpun de casă, cu seu de animal și sodă de rufe, la fel cum încă se face pe la țară. Fotografie făcută în cartierele de blocuri confort 3, din zona Baicului - Gara Obor

bucuresti anii 90 fotografii romania dupa revolutie democratie meci

Niște suporteri înfocați sparg semințe înaintea unui meci de pe Stadionul Giulești

bucuresti anii 90 fotografii romania dupa revolutie democratie constructii

Pe Calea Călărași începuse o nebunie a construcțiilor la începutul anilor 90. Biserica asta dintre blocuri a scăpat cumva de demolările de pe vremea lui Ceaușescu, dar s-a ales cu gunoaiele și deșeurile din perioada de tranziție

bucuresti anii 90 fotografii romania dupa revolutie democratie alimente microbuz

Nu, oamenii ăia nu erau urcați în duba Jandarmeriei. Pe vremea aia nu existau microbuze între București și alte orașe, așa că navetiștii făceau autostopul și se urcau în dube d-astea care duceau muncitorii pe șantiere. Fotografie trasă la Autogara Militari

bucuresti anii 90 fotografii romania dupa revolutie democratie nunta

O nuntă de duminică la mânăstirea Cașin. Mașina era destul de neobișnuită pentru o perioadă în care oamenii aveau Dacia sau Lada. A fost închiriată doar pentru nuntă

bucuresti anii 90 fotografii romania dupa revolutie democratie restaurant

Niște angajați de la Restaurantul Pescarul au adus un morun imens de la Tulcea și l-au pus pe cuburi de gheață, ca să-l vadă lumea

bucuresti anii 90 fotografii romania dupa revolutie democratie lipscani

Strada Lipscani în anii '90, cu tot aglomerație și mașini blindate ale Băncii Naționale

bucuresti anii 90 fotografii romania dupa revolutie democratie crangasi

Metrou Crângași. Constrastul financiar dintre diverse categorii sociale era la fel și acum 25 de ani

bucuresti anii 90 fotografii romania dupa revolutie democratie piata

Piața Matache și ce se întâmplă în spatele tarabei. Un vânzător stă la umbră, sub tarabă, în timp ce alt piețar se odihnește pe un pepene

bucuresti anii 90 fotografii romania dupa revolutie democratie ambuteiaj

O ploaie a dus la un ambuteiaj în zona Colentina - Doamna Ghica

bucuresti anii 90 fotografii romania dupa revolutie democratie cimitir

O rudă e în doliu în cimitirul Eroilor Revoluției, unde te cutremuri când vezi că niciunul dintre morți nu are peste 35 de ani, iar mulți aveau 16

Articolul a fost publicat inițial pe 17 august 2016. A fost actualizat cu un plus de claritate adus subiectului.