Ca să supraviețuiești ca barman, trebuie să te îmbeți

Când majoritatea oamenilor sunt pregătiți să meargă la muncă, își pun o uniformă, își repetă niște replici de prezentare și verifică e-mailurile. Pentru mine, să dau gata trei pahare de vin ieftin în drumul meu spre ușă e singura pregătire de care am nevoie ca să fac o treabă bună.

În timpul universității am început să lucrez la un bar ca să strâng bani pentru nopțile de ieșit în club. Cu banii în plus, puteam să mă răsfăț cu o sticlă de șapte lire de Merlot în loc de una de trei lire, fără brand, doar cu eticheta „roșu". Se pare că nu aveam nevoie: singura dată când beam se nimerea la muncă.

Dacă vrei ca barmanii să se bucure de munca lor, trebuie să-i lași să bea. Să le dai acces nelimitat la alcool e o cale prin care le păstrezi sănătatea, pentru că nimeni nu știe cât de enervant e de fapt să fii barman.

Ca să lămuresc treburile: E al naibii de enervant. Tipii libidinoși și plini de ei, fetele care urlă, oamenii care bat insistent cu cartea de credit în bar ca să-ți atragă atenția. Chiar și cei care își cer scuze încontinuu când te fac să arunci un mix de vodcă demențial pentru că e o felie de lămâie în ea și nu una de lime. Da, așa e: până și tu ești enervant.

Majoritatea barurilor în care am lucrat insistă ca personalul să rămână treaz în timpul programului lor și să primească poate un pahar de vin din partea casei ca un soi de „bravo" la finalul serii, dar doar dacă a fost atroce. Când tura ta începe la ora de băgat în bat și nu se termină decât atunci când răsare soarele și presupune să servești un grup mare de idioți cu cantități imense de alcool, e destul cât să bage frica în tine din momentul în care te trezești în ziua aia. Iar asta e în jur de două după-amiază, pentru că lucrezi noaptea acum. Dar exista un motiv pentru care barul nostru era atât de faimos, și asta pentru că shoturile cu personalul de la bar erau obligatorii. Acolo, dacă îi puneam cuiva un fruct greșit în băutură, nu conta – puteam să beau eu paharul ăla. De fapt – ups! – poate că am făcut două greșite sau trei…

E greu să-ți păstrezi bunadispoziție când lucrezi într-un bar mai mult beată. Oricum, toată lumea e beată, dar tu ești cea care e plătită pentru asta. Fetele cu moci de căcat vor încerca să mă îmbrățișeze peste bar sau să-și pună brațele pe umerii mei, în timp ce eu strâng pahare, și să mă trezesc ostatică într-o îmbrățișare violentă în care se urlă la mine că le „place al naibii de tare" părul meu. Când eram trează și mă grăbeam să duc paharele murdare la spălat, nu aveam timp pentru genul ăsta de rahaturi. Dar, dar ca un membru amețit al personalului, le returnez îmbrățișarea și le spun „Nu, părul tău e al naibii de tare!"

În timpul programului, am devenit prietenă cu clienți pe care i-aș fi urât dacă eram trează. Acceptam când oamenii se ofereau să-mi facă cinste cu niște băutură, în loc să-mi pună 2.5 lire în borcanul de bacșiș comun. În schimb, oamenii se dădeau în vânt după atitudinea noastră libertină. Le plăcea la nebunie să dea peste cap shot-uri cu noi, să dea noroc cu oamenii din barul ieșit de sub control. Iubeau să vină într-un loc în care nu li părea ciudat că ne știau numele și că noi le știam pe ale lor.

Au fost câteva momente când combinația dintre alcool și muncă nu a ieșit cum trebuie, mai ales într-un loc cu câteva reguli. Se mai luau unii la bătaie, iar nimeni nu era destul de treaz ca să se bage. Aveam bodigarzi, dar erau cam bătrâni și se pricepeau de minune la cerutul buletinelor, în speranța că poate vor da de vreun minor și vor face mișto de el. (Nu mi-au mai cerut buletinul abia după șapte luni de muncă.) Când apărea vreo încăierare, era ca și cum trebuia să îmblânzești o furtună. Eram nevoiți să așteptăm să se termine, ca apoi să strângem resturile.

La un moment dat, cineva a fost basculat pe stradă în zona noastră de fumători, iar personalul își făcea griji doar de faptul că poliția s-ar putea să intre la noi în bar. Băuturile barmanilor marcau strategic drumul spre bucătărie și nu era nevoie de un investigator în narcotice ca să-ți dai seama că în aer plutea praf de cocaină. Băuturile și drogurile merg la fix în locuri ca asta. Ai nevoie? Mergi la manager, unde găsești cocaină cât vrei și o bancnotă de zece dolari care te așteaptă în birou.

Oamenilor le plăcea să vină în barul nostru pentru că era distractiv. Te lăsam să faci tot ce vrei, dar cu o singură condiție, să ne bagi și pe noi. Pentru că, hei, dacă nu-i poți învinge, alătură-te lor. Când munca ta presupune să ai de-a face cu un flux continuu de bețivani, uneori, doar dacă te îmbeți la fel de tare ca ei vei putea să supraviețuiești programului care începe la nouă seara.

Traducere: Dana Alecu

Citește mai multe despre barmani:
N-am reuşit să învăţ să fiu barman Barmanii nu sunt prietenii tăi Am filmat o noapte specială de club în Ibiza