FYI.

This story is over 5 years old.

Știință și tehnologie

Cum îți schimbă cafeaua ADN-ul

În prisma studiilor conflictuale, nu se știe cât de rău sau cât de bine e pentru tine, dar cafeaua are mai multe legături cu genele tale decât ai crede.

Ești ceea ce mănânci, chiar și genetic. Ce consumi poate să-ți afecteze ADN-ul și sănătatea. Deci cum se aplică asta la cafea?

Cafeaua, una dintre principalele surse de cafeină, este cea mai populară băutură din lume, după ceai, iar între 2015 și 2016, oamenii au consumat nouă miliarde de tone de cafea. În videoclipul de mai jos, Trace Dominguez de la DNews (Discovery News), un canal despre știință de pe Youtube, ne-a explicat cum energizantul nostru preferat poate să-ți influențeze ADN-ul.

Publicitate

Într-un studiu din 1972 despre cafea, publicat în Biopshysical Journal, este descris procesul în care cafeina se lipește de ADN-ul rupt, care se rupe atunci când are loc o schimbare naturală sau chimică. Prezența cafeinei în timpul formării de lanțuri de ADN cauzează rupturi de cromozomi, structuri care generează informația genetică. De aceea, Dominguez spune că femeile însărcinate nu ar trebui să bea cafea.

Citește și: Oamenii de știință au creat o cafea care te ține în priză toată ziua

El spune că atunci când ADN-ul se rupe din cauza altor factori, cafeina are tendința să afecteze lanțurile de ADN, adică menține ruptura. Cu toate acestea, conform unui studiu din martie 2016, publicat în Molecular Nutrition and Food Research, cafeaua reduce în mod natural (cu o treime) rupturile ADN-ului, iar acest proces durează câteva ore.

„Deci cafeaua chiar poate să rupă sau să lege ADN-ul, în funcție de momentul în care aceasta reacționează cu genele tale", spune Dominguez.

Deși capacitatea cafelei să rupă lanțul de ADN poate să sune cam drastic, rupturile din ADN sunt un lucru destul de normal și poate fi cauzat de câțiva factori, cum ar fi o funcție celulară normală sau lumină UV.

De asemenea, tipul de cafea consumat face parte din ecuație. Entuziaștii cafelei bine prăjite au parte de mai puține rupturi ale lanțului genetic decât băutorii de alte soiuri, conform Jurnalului European de Nutriție.

Publicitate

În paralel, alte studii au demonstrat că băutorii de cafea transmit obiceiul copiilor. De fapt, e posibil să existe gene asociate cu un consum de cafea. De exemplu, o mutație a genei PDSS2 are legătură cu o cantitate scăzută de cafeină. Chiar dacă asta nu schimbă ADN-ul în sine, poate contribui la schimbări epigenetice sau ce țin de funcția genelor (decât de genele în sine).

Deși îți poate afecta ADN-ul, cafeaua te poate proteja de diverse boli, inclusiv boli cardiovasculare, Alzheimer, Parkinson, diabet de tip II, unele tipuri de cancer și tulburări ale somnului, spune Dominguez.

Așa că, la următoarea ceașcă de cafea, gândește-te la obiceiul părinților tăi și cum o să consume cafeaua viitorii tăi copii. În prisma studiilor conflictuale, nu se știe cât de rău sau cât de bine e pentru tine, dar cafeaua are mai multe legături cu genele tale decât ai crede.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre cafea:
Unii experți spun că dependența de cafea nu există
Consumul zilnic de cafea poate duce la pierderea auzului
Puțină cafea te poate ajuta să scapi de obiceiul de a fuma iarbă