Cărţile de la metrou îţi dizolvă creierul

Îmi place să citesc, deşi n-am corelat niciodată asta cu inteligenţa mea. Nici n-am pretenţia că voi fi vreodată intelectual. Aud din ce în ce mai des sfertodocţi care se uită cu adulaţie la semidocţi, care li se par geniali, pentru că „citesc mult”. Din păcate, cei din urmă consumă doar excremente literare şi nonliterare care au cam la fel de multă valoare educaţională ca o oră petrecută cu ochii în râgâielile lui Dan Diaconescu.

Acum câteva săptămâni au băgat la metrou nişte tonomate de cărţi pe la Piaţa Unirii şi pe la Piaţa Victoriei prin care consumatorii de lecturi de categorie uşoară, pană şi muscă, să-şi laude singuri inteligenţa. Mi-am dat seama de nivelul maculaturii din tonomat după preţul mediu de 10 lei pe carte. Ele sunt schimbate săptămânal, dar eu n-am simţit diferenţa, pentru că majoritatea au acelaşi conţinut cu un titlu kitschos diferit. Totuşi aparatul m-a îmbiat la lectură cu clişee precum „o carte citită, încă o viaţă trăită” şi „cărţi ieşite din tipar.”

Mai jos am făcut o listă cu ce-mi oferă tonomatul săptămâna asta. Pe unele cărţi le-am răsfoit mai demult, dar pe altele le-am frunzărit doar online (se găsesc pe Scribd multe), pentru că mi s-ar fi dizolvat encefalul, dacă aş fi citit integral ce era în frigiderul ăsta cu geam. Le-am dat şi nişte note, după umila mea înţelegere.

Descătuşarea sexului de Adrian Thatcher

Nota 4

În spatele unui titlu de roman erotic explicit pentru femei precum 50 Shades of Gray zace ceea ce se autointitulează „o perspectivă creştină a sexualităţii.” Cum în cultura creştină sexul a fost mereu privit ca ceva macabru, scabros, satanic şi, per total, un fel de rău necesar pe care îl comiţi o dată sau de două ori în viaţă ca să torni un plod, nu prea ai o mare valoare istorică de care să te legi cât să umpli 300 de pagini. Tipul care a scris-o e mai puţin istoric şi mai mult teolog, dar el e un militant activ în cadrul Bisericii Anglicane, pentru introducerea căsătoriilor între oameni de acelaşi sex în UK, deci priviţi cartea ca un manifest politic.

Adio, ţigări! de Emil Rădulescu

Nota 1

Da, ştiu, e fix ce aşteptam – încă o carte de self-help care să-mi explice cum să mă las de fumat. Pe principiul cărţilor de tipul Cum să slăbeşti mâncând sau Dacă se poartă mai frumos cu mine înseamnă că mă înşeală, şi volumul ăsta prezintă miracolul vindecării divine a trupului şi sufletului prin credinţă, fie ea în Dumnezeu sau în pseudo-medicină. Editura care a scos asta publică o combinaţie de chestii biblice şi chestii de sănătate, toate recomandate de Biserica Adventistă Română, pe principiul că ce-i sfinţit şi lui Dumnezeu îi place.

Mari Scandaluri Financiare de Paul Ştefănescu

Nota 2

Am citit un foileton de-al lui Ştefănescu despre masonerie acum câţiva ani. Nu mai ştiu cum se numea sau ce-a adăugat relevant la subiect. Cam cu aceeaşi impresie m-a lăsat şi asta. E o îmbinare de istorie, zvonuri şi delir conspiraţionist din care nu-ţi dai seama până la final dacă e bine să te fereşti de americani sau de ruşi, dar, dacă te bazezi pe cărţi de genul ăsta în afaceri, e bine să te fereşti de toată lumea, mai puţin de cei care poartă halate albe, de la Spitalul 9.

Numele meu a fost Iuda – Discipol sau Diavol de C.K. Stead

Nota 2

În caz că n-aţi citit Evanghelia lui Iuda, o altă făcătură a autorilor de romane conspirative care se zbat să-l imite pe Dan Brown, sau vi s-a părut prea greoaie, bucuraţi-vă de minunea asta de ficţiune biblică istorică care explică într-un mod senzaţionalist cum a stat de fapt treaba cu Iisus şi cum Iuda de fapt nu s-ar fi sinucis, totul sub timpul verbal al condiţionalului optativ.

Diamante faimoase şi fatale de Leo P. Kendall

Nota 5

Nu prea am ceva de rău de spus despre cartea asta. E un volum de nonficţiune despre bucăţi lucioase de carbon şi oamenii care le-au avut. După mine sunt 240 de pagini de plictiseală.

Te iubesc de Catherine Siguret

Nota 1

E o carte subţirică despre o puştoaică care are tulburări hormonale şi emoţionale în timp ce aşteaptă un mesaj de la unul care vrea doar s-o fută, dar ea nu-şi dă seama de asta. Sincer, cam aşa sunt toate cele care au coperţi de genul ăsta. O fostă de-a mea le lua pentru că „sunt ca nişte episoade de final de sezon din Gossip Girl, pe care iei cu tine în metrou.” În prezent ea scrie comunicate de presă la o multinaţională. Se vede de ce dau faliment toate marile companii când ajung în România.

Prezicerea destinului în palmă de Rodney Davies

Nota 3

Uneori simt o lipsă, un fel de vid în suflet, care se adânceşte zilnic. O caut toată ziua şi toată noaptea. Lacuna asta a vieţii mele este faptul că nu ştiu să practic chiromanţie, arta şi ştiinţa cititului în palmă. Vă daţi seama cum ar fi? Fiecare strângere de mână ar deveni o analiză psihologică, fiecare palmă primită mi-ar spune totul despre o femeie înainte să mi se lipească de faţă şi fiecare labă ar deveni un paralelism artistic  între liniile vieţii şi venele inferioare de pe ştromeleag.

O dramă în văzduh de Jules Verne

Nota 9

Nu am nimic rău de zis de ceva scris de Jules Verne. De el am citit doar 20 000 de leghe sub mări şi mi-a plăcut. Din păcate l-am citit cam târziu, prin adolescenţă, deşi romanele lui sunt adresate mai degrabă copiilor, aşa că nu m-a impresionat foarte tare. Totuşi e singura carte din tonomatul ăsta care chiar se bucură de recunoaştere internaţională (deşi pe toate scrie ceva de genul ăsta).

Teoria Apocalipsei şi sfârşiturile lumii de Malcom Bull

Nota 5

P-asta am răsfoit-o prima dată pe la un amic obsedat de istoria religiilor. Mi-a zis că i s-a părut o porcărie, pentru că o dă mult în masonerie, iluminaţi şi alte mizerii. Am răsfoit-o pe Scribd şi am realizat că e scrisă de un tip care nu prea are proprietatea termenilor şi încearcă să dea impresia că există dovezi ştiinţifice că sfârşitul lumii vine în zece ani. Ce prost. Toată lumea ştie că sfârşitul lumii vine pe 21.12.2012. Calendarul maiaş nu minte!

Duşmani de temut, Aliaţi de nădejde, epoca lui Ştefan cel Mare de Ileana Cazan

Nota 8

Cartea e destul de veche. Ştiu că am luat nişte informaţii din ea prin 2006. În principiu e o altă istorie a românilor care umflă în pene domnia lui Ştefan cel Mare ca războinic suprem şi apărător al creştinismului, dar o face prezentând şi poziţia maghiarilor asupra problemelor de atunci. Oricum e mult mai puţin naţionalistă decât rahaturile pe care le găsiţi prin manuale şcolare. Totuşi n-aş citi ceva de genul ăsta pe metrou.

Securitatea României Actualitate şi Perspectivă de Eugen Bădălan

Nota 4

Mulţi n-aţi auzit de Generalul Bădălan, dar el a fost şeful Marelui Stat Major al Armatei Române între 2004 şi 2006. Pe timpul Revoluţiei a fost acuzat c-a ordonat atacurile asupra studenţilor de la Arad. El a fost condamnat anul trecut la patru ani cu suspendare pentru abuz în serviciu. Asta e în principiu o carte în care, pe un ton ştiinţific, se dezvinovăţeşte de ce-a făcut şi face nişte aluzii securiste la adresa celor care au dus la condamnarea lui. Probabil a scos cartea ca să mai plătească din despăgubirile pe care le datorează statului român. La cinci lei bucata va avea de aşteptat ceva până să scoată profit.

Crăciun 89 de Ion Tecşa

Nota 7

E o ficţiune istorică plasată pe fundalul evenimentelor din 89. În principiu transformă Revoluţia într-un film cu James Bond, în care Ceauşescu e duşmanul malefic ce-şi mângăie pisica când tinerii mor pe capete sub raza morţii. E cam senzaţionalist, dar eu zic că merge pe metrou. Nu e nici prea stufos, nici prost scris.

Dulce ca mierea e glonţul patriei de Petru Popescu

Nota 6

Încă o carte militară. Asta a fost scrisă prin anii 70 şi prezintă viaţa din cătănie a unor tineri înrolaţi cu forţa în armată. E un fel de roman de Sven Hassel un pic mai melodramatic, dar fără izul ăla personal, de autobiografie.

Sfârşitul Europei de Angel Burgas

Nota 6

E genul ăla de carte care îţi inspiră un film de acţiune. Îţi menţine atenţia până o termini şi, după aia, uiţi c-ai pus vreodată mâna pe ea. Totuşi e mai digerabil decât majoritatea cărţilor din tonomat.

Istoria Francmasoneriei Române de Paul Ştefănescu

Nota 1

Deloc surprinzător, ăsta e foiletonul masonic de care vorbeam mai devreme. Ştefănescu văd că predomină în frigiderul ăsta. În acest volum naţionalist am găsit unele dintre cele mai mari aberaţii pe care le-am citit despre masonerie. E unul dintre acei oameni care au masoneria ca răspuns pentru orice problemă, la fel cum au habotnicii religioşi zeul lor. După el tot ce s-a întâmplat rău poporului nostru e vina unei organizaţii masonice. Ce uşor le e unora să fugă de responsabilitate.

Bătrânii soldaţi. La „Jerusalem” de Paul Bailey

Nota 5

La Jerusalem a primit surprinzător de multe critici pozitive pentru că e scris ciudat. Că na, orice lucru ciudat e la modă, oricât de prost ar fi după noile standarde culturale. E un roman fără fir epic sau cu unul atât de laconic, că te irită sau te lasă rece.

Devenirea lui Che de Carlos „Calica” Ferrer

Nota 4

Ăsta e un roman de preaslăvire a lui Che Guevara scris fix pentru genul ăla de proşti care umblă cu tricouri cu faţa lui, fără să-şi dea seama c-a fost un ucigaş de copii, un trădător, un comunist fervent şi în principiu, un jeg uman. Scuze domnu' Ponta, dar cam aşa e. Romanul e scris de un tip care zice c-a fost prietenul lui cel mai bun şi a fost prezent în toate aventurile sale. Naratorul e un fel de Sancho Panza pentru acest adevărat Don Quijote, Ernesto Guevara.

Fereastra de la Veneţia de Silvia Kerim

Nota 6

Femeia asta care a produs mai multe programe pentru copii pe TVR şi Radio România a scris şi un roman memorialistic despre mama ei. E mai mult jurnal de sub pernă, decât roman.

Fecioara încătuşată de Ayaan Hirsi Ali

Nota 10

Un manifest pentru emanciparea femeilor în ţările islamice bazat pe experienţele personale ale autoarei, care a reuşit cu greu să scape în viaţă din ţara ei natală, Somalia, după ce a refuzat o căsătorie aranjată. Femeia a fost numită una dintre cele mai influente persoane din lume de cei de la Time Magazine, pentru o viaţă de luptă împotriva discriminării după religie şi sex.

E singura carte de aici care chiar merită citită până la capăt.

În afară de romanul de Jules Verne şi ultima poveste de mai sus, cărţile din tonomat mai mult tâmpesc, decât cultivă. Astfel oamenii care n-au treabă cu literatura ar face mai bine să se orienteze spre emisiunile de tip Ştiaţi Că de pe plasmele de deasupra peroanelor şi să dea cei zece lei pe o apă şi o ciocolată.