Studenții britanici plătesc, în medie, cele mai mari costuri de școlarizare în învătământul superior din lume și, drept urmare, adună cele mai mari datorii pe împrumuturi de școlarizare din spațiul anglo-saxon.

Așa s-a născut întrebarea: n-ar fi mai logic, din punct de vedere economic și/sau academic să spui adio patriei vreo câțiva ani ca să-ți iei diploma din altă parte? Am întrebat redactori de la câteva dintre filialele VICE din Europa să ne explice cum stau lucrurile la ei în țară; ce primesc, mai exact, de la universități și cât plătesc pentru asta?

Învățământul superior în Danemarca e gratis. Gratis! E gratis pentru studenții din SEE (care înseamnă UE, plus Islanda, Liechtenstein și Norvegia), din Elveția – precum și pentru studenții din oricare altă parte a lumii, cu condiția să facă parte dintr-un program de schimb. Danemarca e o utopie din aia socialistă, care te plătește pentru onoarea pe care le-o faci studiind acolo. Studenții danezi primesc lunar o bursă, care se numește Sprijin educațional din partea statului danez (SU), care, la momentul de față, constă în 5 941 de coroane daneze (circa 690 lire sterline), înainte de impozitare. În plus, mai poți să aplici și la un împrumut pentru studenți, pentru 3 040 de coroane (350 de lire) lunar.

Oricât de glorios ar suna, educația gratuită și bursa provoacă multe dezbateri politice în Danemarca. Bursele sunt cele mai mari acordate de vreun stat nordic, iar calitatea educației în Danemarca e cam ca peste tot. Toate astea sunt posibile, desigur, pentru că Danemarca are una dintre cele mai mari cote de impozitare din lume – plătești totul mai târziu, cum ar veni. Mai puțin dacă nu plătești, pentru că te-ai tirat înapoi la tine-n țară după absolvire.

Și studenții străini pot să aplice la bursă, cu condiția să-și găsească un job de 10-12 ore pe săptămână, pe durata studiilor. De când s-a introdus opțiunea asta în 2013, numărul de studenți non-danezi care primesc bursă de la stat a crescut cu cinci mii. Ministerul danez al educației a declarat pentru cotidianul Jyllands-Posten, anul trecut în mai: „Nu e, și nici n-a fost vreodată intenția Danemarcei să plătească pentru educația cetățenilor celorlalte state din UE." Deci rămâne de văzut cât își mai permite Danemarca să rămână o utopie academică socialistă.

- Lars Jellestad, VICE Danemarca

E destul de ușor să-ți iei o diplomă fără să fii nevoit să muncești prea mult pentru ea în România – de exemplu, dacă ai bani și te duci la o facultate privată. Acum câțiva ani, diplomele a circa o sută de mii de studenți de la cea mai mare universitate privată din țară au fost invalidate, pentru că nu corespundea curriculumul, iar studenții nici nu prea erau obligați să vină la cursuri. Taxa de școlarizare la universitățile de stat variază între 360 de euro (310 lire sterline) și 1 550 de euro (1337 de lire sterline) pe an – ceea ce e destul de scump, având în vedere că salariul mediu lunar în România e de circa 470 de euro. Împrumuturile pentru studenți nu prea există, dar guvernul alocă burse pentru peste 62 de mii dintre cei mai buni studenți români în fiecare an, care acoperă complet costurile de școlarizare la universitățile publice și jumătate din costurile cu transportul. Dacă ești printre primii din an, poți să primești o bursă de merit de circa 80 de euro (70 de lire) pe lună – exact cât ai nevoie ca să-ți cumperi manuale, bere și prezervative.

Sistemul românesc a condus la înscrieri masive la Universitatea de Științe Agronomice din București – care primește fonduri europene consistente, ca să transforme toți românii în fermieri – doar pentru că taxa e mică și căminele sunt ieftine. După absolvire, studenții de-acolo aplică la joburi mai bine plătite, care n-au nicio legătură cu fermele. Nu există prea multe specializări cu predare în engleză, iar taxa pentru studenții din afara Uniunii Europene poate să ajungă până la 9 500 de euro (8 200 de lire), dar asta nu-i împiedică pe studenții străini să se înscrie. Însă nu toți se adaptează la viața academică românească: în 2014, un grup de studenți francezi la medicină din România a protestat după ce profesorii lor le-au cerut fiecăruia șase sute de euro (517 lire) șpagă ca să treacă un examen.

- Mihai Popescu, VICE România

Studenții din țară și din afara țării, care se înscriu la o universitate de stat din Franța plătesc 184 de euro (159 lire) pe an pentru studiile de licență de trei ani și 256 de euro (221 lire) pe an, pentru un masterat de doi ani. Un doctorat ajunge la 391 de euro (337 de lire) pe an – și studenții pot să aplice la burse.

Taxele astea sunt destul de mici, dar s-ar putea să fie așa, fiindcă nu plătești pentru întreținerea clădirii. Niște dovezi în sprijinul teoriei ăsteia se găsesc pe Tumblr-ul Ruines d'Université, care arhivează deteriorarea continuă a clădirilor universitare din Franța. Mulți puști din familiile din clasa de mijloc și cea superioară se duc la universități private – școli de business, de științe politice, genul ăla – unde taxele sunt mult mai mari. Un masterat la Sciences Po Paris, cea mai celebră școală de științe politice din Franța, te costă 13.970 de euro (vreo 12 mii de lire) pe an. O diplomă de la una dintre școlile astea îți crește semnificativ șansele de a-ți găsi un job și un salariu mai bun după absolvire. Deci, chiar și-n Franța, toți studenții sunt egali, dar unii sunt mai egali decât alții.

- Romain Gonzalez, VICE Franța

Studiile au fost gratuite ani de zile în Germania, dar situația s-a schimbat în 2005, când un tribunal federal a hotărât că universitățile au voie să ceară taxe de școlarizare de la studenți. Decizia a fost întâmpinată cu aversiune la scară largă și proteste ale studenților pe tot cuprinsul Germaniei – cu succes. Mai întâi, taxele de școlarizare au fost din nou interzise la nivelul fiecărui stat în parte, iar în 2014 s-a decis la nivel federal că studiile la orice universitate de stat din Germania ar trebui să fie gratuite. Asta se aplică și pentru studenții din UE și pentru cei din afara Uniunii.

Deci studiile sunt din nou gratuite în Germania, dar viața de student în sine nu e. Nemții n-ar mai fi fost nemți dacă n-ar fi găsit un subterfugiu pentru asta: așa-zisa BaföG e o bursă de stat care susține studenții care provin din familii cu venituri mici – și se acordă aproape unui sfert dintre studenții din Germania. Jumătate din suma asta e cadou, iar cealaltă jumătate e un împrumut fără dobândă.

- Berivan Kilic, VICE Germania

Vasta majoritate a universităților din Italia sunt de stat – chiar și cele mai bune. Asta înseamnă că taxele de școlarizare sunt rezonabile; în funcție de universitate, facultate și situația materială a studentului, taxa variază între o mie de euro (860 lire) și trei mii de euro (2 580 lire) pe an. Clar nu-i cea mai mică din Europa, dar nu-i nici foarte rău.

Ce este clar foarte rău: modul de organizare al universităților noastre. Ca în orice instituție de stat din Italia, te doare mintea de la birocrația din universități. Universitățile din Italia nu stau prea bine nici în topurile internaționale. Una dintre principalele probleme ale sistemului italian e că e susținut de stat într-o măsură foarte mică – mult mai puțin decât alte instituții academice din Europa. Deci, dacă vii la facultate în Italia, o să fie relativ ieftin – dar să nu te aștepți la săli drăguțe de lectură cu internet wireless și prize, laboratoare cu tehnologie de ultimă generație și nici măcar la hârtie igienică în băi.

- Flavia Guidi, VICE Italia

Studiile de licență la universitățile grecești sunt gratis și majoritatea se obțin în patru ani. Sunt gratis și pentru cetățenii din SEE, cu destul de puțină birocrație și fără examene de admitere – tot ce-ți trebuie e diploma de absolvire a liceului. Însă pentru majoritatea cursurilor trebuie să cunoști bine limba greacă și să atești asta cu o diplomă. În același timp, studenții din afara SEE plătesc taxe care să acopere un procent mic din costul studiilor și al manualelor – care se ridică la circa cinci sute de euro (430 de lire) pe an de studiu.

Situația e un pic diferită pentru studiile post-universitare – pentru un program bun de master plătești până la zece mii de euro (8 633 lire). Există și programe post-universitare gratuite, dar oferta acoperă destul de puține domenii. De-asta mulți greci pleacă din țară pentru masterat sau doctorat. Nici asta nu-i ideal – acolo se confruntă cu costuri de trai mult mai mari și ceruri mult mai gri.

- Anna Nini, VICE Grecia

Când Serbia făcea parte din Iugoslavia comunistă, oricine putea să se înscrie la orice program universitar pe gratis. O idee minunată, dar care a produs, totuși, cantități uriașe de absolvenți în domenii în care astăzi nu se găsesc joburi, sau care sunt complet perimate. Există, de exemplu, un număr enorm de istorici de artă sârbi șomeri – în timp ce Muzeul Național și Muzeul de Artă Contemporană din Belgrad sunt închise, ambele, de mai bine de un deceniu, pentru ceea ce este denumit „o renovare".

După căderea comunismului, statul a rămas proprietarul a opt dintre principalele universități din țară. Școlarizarea e gratuită pentru studenții cu cele mai bune rezultate la examenul de admitere – nu-și plătesc decât manualele și taxele de înscriere, care costă maximum 250 de euro (214 lire) pe an. Taxa de școlarizare la universitățile de stat poate să ajungă la o mie de euro (860 de lire) pe an și e între circa 1 500 de euro (1 290 lire) și trei mii de euro (2 580 de lire) pe an pentru non-sârbi. Multe dintre cursurile, metodele și tehnicile de predare folosite în Serbia sunt destul de demodate.

Universitățile particulare – la care sunt înscriși cam jumătate din cei 220 de mii de studenți ai țării – au fost înființate după căderea comunismului. Plătești mai mult pentru ele și, deși unele sunt foarte moderne și complet utilate, altele sunt pur și simplu niște instituții pe care le plătești ca să-ți dea o diplomă. Serbia oferă și împrumuturi pentru studenți – 70 de euro (60 de lire) pe lună, într-o țară în care salariul lunar mediu e de patru sute de euro (344 de lire). Împrumutul poate fi achitat fără dobândă, după absolvire. Doar 7,1% dintre studenții sârbi se folosesc de împrumutul ăla, ceea ce indică faptul că mulți dintre studenți sunt fie finanțați de părinți, fie muncesc ca să-și poată permite să plătească studiile.

- Jovana Netković, VICE Serbia

Studenții olandezi și din SSA plătesc o taxă anuală de 1 984 de euro (1 706 lire) ca să studieze în Olanda. Studenții din afara acelei zone se pot aștepta să plătească între șase mii de euro (5 159 de lire – pentru o specializare ca Economia sau Dreptul) și 20 de mii de euro (17 196 lire – pentru Medicină), pentru o diplomă de licență. Până în ianuarie 2015, studenții olandezi primeau o alocație lunară de la guvern, care se transforma automat într-un cadou, dacă studentul respectiv își obținea diploma în zece ani. Suma alocației depindea de situația financiară a părinților studentului și de faptul dacă studentul respectiv locuia sau nu cu părinții. Suma maximă pe care o puteau primi studenții care locuiau cu părinții era de circa cinci sute de euro (430 de lire) pe lună, iar dacă locuiau singuri, suma maximă era de șapte sute de euro (șase sute de lire). Pe lângă asta, studenții aveau acces ușor la un împrumut pentru studenți, pe care îl plăteau în 15 ani, cu dobândă foarte mică.

Situația asta fericită s-a schimbat la începutul lui 2015, când bursa lunară s-a transformat într-un împrumut pentru studenți. În noiembrie 2014, câteva mii de viitori studenți s-au adunat la Haga pentru a protesta împotriva acestui nou sistem. Guvernul a promis că va întrebuința suma astfel disponibilă pentru a îmbunătăți calitatea actului educațional. Indiferent dacă se va întâmpla asta sau nu, schimbarea deja a îngreunat situația studenților olandezi. În 2015, numărul de studenți care s-au înscris la universitate sau la colegiu a scăzut cu 6,8%.

- Charlotte Simons, VICE Olanda

Traducere: Ioana Pelehatăi

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre studenți:
Studenții români fac un ban în plus din pariuri, meditații sau bișniță în cămin
Fotografii cu frigiderele studenților din București
Am vorbit cu studenta străină pe care universitatea de stat din Cluj a țepuit-o cu 5 000 de euro