S-a dus viral, în săptămâna care a trecut, spotul unui site de recrutare, în care trei indivizi, o femeie şi doi bărbaţi, dansează în cel mai retardat mod cu putinţă, urlând cât îi ţin plămânii „Joburi, joburi, joburi, mii de joburi." Sloganul ăsta mai că mă inspirase să dau alt titlu acestui articol, voiam să scriu „Curve, curve, curve, mii de curve."

Cum însă nu le-am numărat şi, în plus, eu scriu doar despre vreo câteva sute, în speţă cele din politica românească, ar fi fost o exagerare din partea mea. Aşa că m-am hotărât să clasific curvele din România în mai multe categorii. Prima categorie, despre care n-o să scriu nimic, e formată din curvele de centură, de hotel, pe care nu le-am documentat niciodată şi nici nu mă interesează, cu atât mai puţin aici.

A doua categorie de curve este cea a curvelor TV. Partea nasoală e că avem şi două subcategorii. Curvele TV care comentează ştiri, sunt analişti sau moderatori, ăia plătiţi ca să arunce cu rahat în stânga şi-n dreapta şi pe care-i ignorăm astăzi, şi curvele TV pe bune, pe care le-a săltat DNA-ul pentru prostituţie şi/sau proxenetism. Sincer, însă, dacă mă gândesc mai bine, nu prea mai ştiu dacă pe astea să le-ncadrez în prima sau în a doua categorie.

Pentru prima dată-n viaţă, am avut ocazia să aud de Diana Gureşoaie, pe care-am căutat-o pe Google, ca să ştiu şi eu ce vedetă o fi, doar ca să aflu că e „Strâmba lui Dodel", care Dodel e ceva fotbalist. Da, habar n-am pe ce lume trăiesc, nu ştiu cine e Dodel şi cu atât mai puţin cine e strâmba lui. Cert e că fetiţa plasa alte mondene, d-alde Daniela Crudu - de asta am auzit, n-am avut încotro, deşi aş fi putut să mă lipsesc de informaţie.

Mai sunt nişte nume pe care, probabil, le cunosc foarte bine cititorii de tabloide şi telespectatorii Acces Direct şi Măruţă, precum Lavinia Despina, Diana Nicoraş, Simona Traşcă (asta-i una de care făceau mişto cei de la Mondenii, înţeleg că-i o siliconată; am nimerit-o?), Mirela Dumitru, Ramona Popescu, Denisa Bita şi Mădălina Pamfile (şi de asta am auzit, e liceanca lui Mazăre, dar asta-i tot ce ştiu; dacă ai detalii, completează în comentarii după bunul plac.)

E inutil să mai dau link-uri, fiecare publicaţie tabloidă a publicat aceleaşi stenograme în exclusivitate, în aceeaşi zi. Dar nu pot să nu remarc o replică din stenograme, o bucată de dialog care m-a cam pus pe gânduri.

„Ce-i faci la telefonul ăla?, că mă enervezi!", urlă Ioan Neculaie, poreclit Casanova de Braşov - încă un afacerist monden de care n-am auzit. „Strâmba", plasatoare de vedete, îi răspunde aşa: „Da' nu-i fac nimic la telefon. Nu ştiu de ce se aude aşa. Am telefoanele ascultate ." Mă-ntreb, aşadar, ce aparatură de ascultare folosesc oamenii ăştia, dacă până şi ultima proxenetă se prinde că e ascultată?

Cea de-a treia categorie e formată din curvele din politică. Zău, chiar nu e cazul să te gândești la Elena Udrea! Sau, mă rog, nu în sensul primei categorii, deşi pe unul dintre site-urile „quality" ale lui Sebastian Ghiţă a fost publicat aproape cu copy/paste un articol din Cotidianul, din 2011, în care se scrie - desigur, fără nicio dovadă - că Udrea s-ar fi prostituat în liceu, apoi după mutarea în Bucureşti.

Nu intru în detalii, dar merită menţionat, apropo de filaj, că aceeaşi Elena Udrea, potrivit RISE Project, a făcut niscaiva afaceri, via răposatul Culiţă Tărâţă, cu nişte libanezi pe care îi fila de zor SRI-ul. Oarecum pe principiul „nu contează de unde vin banii, câtă vreme mai rămâne ceva după ce termin de cumpărat Vuittoane."

Când am zis de curve din politică, m-am referit, desigur, la majoritatea politicienilor care fac orice în numele banului. Dan Tăpălagă face o foarte bună analogie a cazului Udrea cu un caz mai vechi, de care oricum eram sătui până peste cap, dar comparaţia pare foarte legitimă. Elena Udrea e un soi de Adrian Năstase neterminat.

O chestie care-mi provoacă o serie de sentimente confuze e decizia Monicăi Macovei de a sprijini o adoptare a legii Big Brother. N-am nimic împotriva cumpărării cartelelor prepay doar cu buletinul, e o măsură luată de mult în alte ţări europene. Macovei nu e, totuşi, la fel de radicală precum SRI-ul, care vrea puteri nelimitate.

Cu toate astea, pe Monica Macovei am votat-o sperând că înţelege bine şi drepturile cetăţenilor, nu doar obligaţiile lor. Sunt de acord că, în multe cazuri, civilizarea se face cu forţa - de exemplu, Poliţia Capitalei trebuie să-i plătească unui tânăr despăgubiri în valoare de cinci mii euro, după ce l-au hărţuit pe motiv că ar fi homosexual. Sunt de acord că mulţi români fug de obligaţii. Dar nu sunt de acord ca, pentru a-i obişnui cu obligaţiile, să le tai drepturile.

Or, de fiecare dată când un politician propune promovarea unei astfel de legi, e motiv de picat pe gânduri. Cu atât mai mult când e unul pe care l-ai votat. Ce mă frapează e că Macovei nici măcar n-a ieşit cu o vagă replică de acoperire, din categoria „drepturile omului trebuie protejate". O astfel de propunere o începi cu o discuţie despre protejarea confidenţialităţii, nu o arunci undeva, în context, pe la „conţinutul mail-urilor, doar cu mandat."

Nu-mi pare rău că am votat-o pe Macovei, dar genul ăsta de abordare îmi spune că un politician, înainte de procuror, profesor, om de afaceri sau care-o fi meseria lui, ar trebui să fie om. Iar abordarea asta mă cam dezamăgeşte, căci lipsa unei discuţii despre confidenţialitatea datelor și despre dreptul omului la viaţă personală denotă o viitoare lipsă a aceleiaşi discuţii, când se va pune problema limitării altor drepturi.

Denotă, în fapt, că Macovei nu acordă nicio importanţă acestui aspect, nu o interesează şi nu are o problemă în a-l sări când se va pune problema limitării altor drepturi. Sper să mă înşel, deşi nu cred. O fi fain să ai un Procuror TV, dar puterea nelimitată acordată unei instituţii nu este o soluţie.

În altă ordine de idei, mă gândesc să aloc săptămânal o bucată de text unor ştiri vesele. De exemplu, săptămâna asta, un link se va duce către un articol despre angajaţii competenţi ai Institutului Cultural Român de la Paris, care au trimis invitaţii cu… lista invitaţilor în ataşament. Care listă cuprindea şi descrieri de genul „indezirabil" sau „scârbos". Oamenii ăştia, care ne fac să râdem, se vor alege cu o mustrare şi vor continua să locuiască în ţări mai frumoase, evident, pe banii noştri.

Cum, n-a fost amuzantă ştirea? OK, atunci trebuie să vezi fotografiile astea de la o nuntă românească autentică. Asta e România profundă. Cum, nici la asta n-ai râs?

Urmărește-l pe Vasile pe blogul său și VICE pe Facebook.

Mai citește și alte știri anti-mahmureală:
Nu poţi tu număra cât poate DNA sălta! N-o să-ţi vină să crezi de ce suntem săraci! Legea Big Brother bagă securiştii-n securitatea cibernetică