Ce-ar trebui să faci ca să-i convingi pe ai tăi să te-ntrețină la studii în străinătate

FYI.

This story is over 5 years old.

Advertorial

Ce-ar trebui să faci ca să-i convingi pe ai tăi să te-ntrețină la studii în străinătate

Demonstrează-le că eşti responsabil cu sume mari de bani.

Ai aplicat pentru o bursă Erasmus şi ai fost acceptat? Felicitări. Eşti la câteva detalii tehnice distanţă de una dintre cele mai tari experienţe din viaţa ta. După cum am mai scris şi aici, bursele Erasmus din România sunt chiar şi de două ori mai mici decât cele pe care le primesc studenţii din alte ţări europene şi abia dacă îţi ajung pentru nivelul minim de supravieţuire.

Numai că Erasmus nu este despre supravieţuire. Nici despre studiu neapărat. O să spun doar că latura socială eclipsează restul. De aici înţelegi ce vrei. Ideea e că dacă vrei să ai parte de un semestru sau de un an decent, va trebui să-i convingi pe ai tăi să contribuie. Uite aici nişte chestii de care trebuie să ţii cont când faci asta.

Publicitate

ÎNVAȚĂ-I SĂ-ȚI TRANSFERE BANI CUM TREBUIE, ALTFEL SE DUC BERILE TALE PE COMISIOANE

Odată ce i-ai convins că trebuie să îți suplimenteze bursa Erasmus cu niște bani de la ei, va trebui să-i înveţi pe ai tăi cum să îţi trimită banii, în aşa fel încât să nu se piardă prea mulţi pe comisioane. Uite, o variantă ar fi prin TransferGO. Dacă nu mă crezi când zic că sunt mai mult decât OK, poți verifica aici, unde oameni care au transferat deja bani prin metoda asta îi laudă.

Mai explică-le părinților că ar fi o risipă totală să îţi trimită lunar nişte bani. Demonstrează-le că eşti responsabil cu sume mari de bani şi convinge-i să îţi trimită tranşe mai mari odată la cel puţin trei luni.

Citeşte şi Bursele Erasmus sunt o petrecere continuă pentru orice student român

ARATĂ-LE CU UN TABEL DE CÂȚI BANI AI NEVOIE PENTRU SUPRAVIEȚUIRE, CA SĂ PARĂ PROFI

Dacă tot urmează să cerșești de la ai tăi, asigură-te că o faci ca un adevărat profesionist. Nu, nu te comporta ca un cerșetor din RATB. Zic de genul celălalt de profesionist. Întocmește o listă cu toate cheltuielile lunare pe care estimezi că o să le ai. Pentru asta, vorbește cu alți colegi care au fost deja cu Erasmus sau caută grupuri de Facebook sau forumuri cu foști studenți Erasmus și profită de experiențele lor că să îți faci o idee despre ce înseamnă minimul pentru supraviețuire într-o altă țară.

Când ajungi la o sumă orientativă, mărește-o cu 50%. Ca să fii sigur. (După cum ziceam, o să vrei să și, uhm, socializezi.) Apoi fă-le o prezentare în PowerPoint alor tăi și explică-le de ce e necesar să îi storci de bani.

Publicitate

Dacă argumentele raționale nu funcționează, șantajează-i emoțional cu imaginea unui student care face foamea și nu se poate concentra la studii pentru că ai lui nu au vrut să îl sprijine financiar. Nu ar vrea ca tu să fii studentul ăla, nu?

Citeşte şi Ghid pentru studenţii români care vor să plece cu bursă Erasmus

DACĂ-ȚI TRIMIT O MASĂ ÎNTREAGĂ DE CRĂCIUN PRIN POȘTĂ O SĂ-ȚI MIROASĂ CAMERA NASOL

Dacă prinzi Crăciunul acolo, probabil că o să te apuce dorul de mâncarea de sezon extrem de unsuroasă şi delicioasă a maică-tii. De aia, s-ar putea să fii tentat să le ceri alor tăi să îţi trimită pachet o masă de Crăciun.

Nu pica în tentaţia asta. Ţine cont că porcul, sarmalele, cozonacii şi restul vor străbate continentul timp de cel puţin două, trei zile în nişte caserole de plastic, în măruntaiele încinse ale unui autocar sau ceva.

Până ajung la tine, e foarte posibil să capete un iz ciudat. Mai bine le ceri să îţi trimită un bonus de sărbători.

INVENTEAZĂ SCUZE CA SĂ JUSTIFICI DE CE NU TE ANGAJEAZĂ STRĂINII PE OCHI FRUMOȘI

Fotografie de Felipe Talavero Armero, via Flickr

Dacă stai doar un semestru cu Erasmus, s-ar putea să scapi, dar dacă stai un an, sigur o să înceapă ai tăi să te întrebe de ce nu îți găsești și tu un job pe acolo, măi, mamă, măi? În loc să îți dai ochii peste cap ca o loază întreținută ce ești, fii creativ. Spune-le alor tăi că e foarte greu să îți găsești de muncă dacă nu ești vorbitor nativ și că românii sunt puternic discriminați atât pe piața muncii, cât și în societate, în general. Lucru care e parțial adevărat.

Publicitate

Chiar e greu să îți găsești un job care nu presupune cărat saci de ciment pe șantier sau mutat mobilă în depozit pe un salariu de nimic, care îți consumă și timp aiurea, dacă nu stăpânești foarte bine limba țării în care studiezi. În plus, foarte mulți români plecați la studii sau la muncă în Europa chiar sunt tratați ca cetățeni de mâna a doua, doar pentru că sunt români.

Deci, ai niște scuze plauzibile de-a gata, tot ce trebuie să faci e să le servești alor tăi și să îți vezi de petr… studii.

ÎN FINE, PUȚINĂ BIROCRAȚIE: TOATE ACTELE DE CARE O SĂ AI NEVOIE ÎNAINTE SĂ PLECI ȘI NU ȘTIAI

Din fericire, aici nu e complicat. România e membră UE, aşa că paşaportul e opţional, dar e bine să îl ai la tine în caz că pleci în vreo excursie Erasmus în afara Uniunii. Chestiile esenţiale sunt actele de identitate şi scrisoarea de acceptare a universităţii gazdă.

Uneori e nevoie şi de fişa matricolă, dar de cele mai multe ori, de transferul ei se ocupă secretarele de la facultatea ta din România. Pe lângă asta, fii precaut şi ridică-ţi cardul european de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre studenție:
Ghidul VICE pentru viața studențească
Ghidul studentului la Științe Politice în București
Ghidul studentului la Facultatea de Jurnalism în București
Ce-am învăţat ca student la 30 ani, în România